Grădina cu privighetori (I)

Sparg în ţăndări mărunte o stâncă
Lângă marea cu valul amar,
Iar asinul cu trudă adâncă
Duce piatra aceasta-n samar.

O lăsăm lângă calea ferată
Şi-napoi iar - la munca-ne grea
Ostenite picioare ne poartă
Şi asinul se-ndeamnă-a striga.

Da, se bucură biata jivină
Că uşoară-i e calea-ndărăt.
Şi ne-aşteaptă în drum o grădină
Cu răcoare şi umbră-n frunzet.

Peste garduri înalte apleacă
Trandafirii belşuguri de flori,
Şi izvoare murmur-şi îneacă
În cântare de privighetori.

Tot răcneşte asinul meu, bietul,
Când păşim pe la poartă-amândoi,
Şi se-aude-atunci râs în boschete,
Şi cântare răsună apoi...

Şi sorbind ne-nţeleasa cântare
Îmi îndemn măgăruşul şi ştiu,
Că pe ţărmul cu stâncile-n soare
Se aşterne un fum albăstriu.

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina cu priveghetori (II)

Îşi înseamnă amurgul hotarul,
Se coboară-nserarea pe văi.
Şi se miră de mine măgarul:
"Ce-i cu tine, stăpânule, ce-i?"

Ori mi-i fruntea de soare încinsă,
Ori cu gânduri s-au prins să mă ia-
Tot mai des mi se-arată în vise
O viaţă străină - a mea?

Ce s-aştept eu, sărac din născare,
În cocioaba cu şubrezi uşori,
Îngânând ne-nţeleasa cântare
Din grădina cu privighetori?

Nu, blesteme n-ajung niciodată
În lăcaşul cu gard ferecat,
Prin zăbrelele nopţii se-arată
În amurguri vestmânt minunat.

Când în fiece seară, cu teamă
Pe la poartă mă-ndrept cătinel,
Mă îndeamnă cântarea, mă cheamă,
Mă îmbie vestmântul acel.

Şi atunci în străina cântare
Prind ceva cunoscut să-ntâlnesc
Şi încep să-mi iubesc frământarea,
Şi grădina cu taine-o-ndrăgesc.

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântă marea

În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare
Şi-ascult ce straniu cântă tumultoasa mare.

Atent îmi plec urechea, şi-ascult notele-i grele,
Ascult, cătând pe-ncetul să mă desprind de ele,

Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură,
Ce vrea să spuie marea cu-nfricoşata-i gură.

Dar apele-i ţin taina, schimbând a ei cântare,
Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare,

Şi-acum, ca sub imperiul unei porunci secrete,
Îşi părăseşte jocul, şi-n larmă de trompete,

Îşi trâmbiţă mânia, iar miile-i de creste
Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste,

Că cineva ascultă şi-nseamnă cu mirare
Ce poate să surprindă din larga ei cântare.

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apolo timpuriu

Precum o dimineaţă, în plină primăvară
deja, prin ramul încă desfrunzit privirea
şi-o trece uneori: aşa, pe faţa-i clară
nu e nimic s-oprească strălucirea

tuturor poeziilor, aproape să ne-omoare;
căci încă nicio umbră văzul nu-i umbreşte,
prea rece-i pentru lauri a tâmplelor răcoare,
iar din sprâncene, mai târziu va creşte

a trandafirilor grădină avântată,
din care foi căzând, rătăcitoare,
vor trece peste gura-i tremurată

ce încă tace, neuzată, tresărind,
doar cu al ei surâs ceva sorbind,
parcă i s-ar turna a lui Cântare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asinul, chiar dacă-i vei scurta urechile şi-i vei pune coadă de vulpe, tot va continua să ragă.

aforism de Carlos Saavedra Weise, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Lângă ţărmul tristei mări
M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde şi adâncă.

Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Şi cu el o poartă,

Cum îşi duce greu în zbor
Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă - Nişte capre

Mi s-a spus
de pe vremea când eram mic
cum că o capră
nu dă din buric,
nu sare la întâmplare,
nu behăie fără motiv,
a cântare
nu se fardează excesiv,
pe unde apucă
nu poartă perucă,
brăţări, inele, fără rost,
nu ascultă manele
cântate prost,
nu se dă cu parfum
pe haine-mbibate de fum,
stă bine pe picioare,
nu se dă mare,
nu poartă sandale
romane,
nu face sluj
unui bătrân netot,
nu se dă cu ruj
peste tot
şi multe alte
o capră nu face
dar, ce îmi place
e, că oricât te-ai forţa,
chiar a disperare
uneia de-acum
oricum nu-i poţi anula
statutul de capră
pe care îl are!

fabulă de Gheorghe Gurău din Împunsături blajine (27 noiembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântare vântului

"În iubire nimeni, nimeni
nu-şi ţine cuvântul.
Veşnic strâns îmbrăţişat
te-a ţinea numai pământul."
Astfel cântă sfâşiat
lângă mine vântul,
când la dreapta, când la stânga,
lângă mine vântul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui vecin afumat

De la crâşmă-ntors, vecinul
Nu-şi cunoaşte propriul nume
Însă rage, ca asinul:
"Trei cărări cunosc pe lume".

epigramă de Loghin Alexeev-Martin din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte... înzăpezite

Se cern cuvinte înzăpezite,
Peste iarbă, peste flori,
Trezind visuri adormite,
Ce se-nalţă-n munţi şi nori.

Numai este afară soare,
Fire albe de lumină,
Îşi schimbă mereu culoarea,
Împletindu-se mă-alină,

Se transformă-n violet.
Navigând nisipul rece,
Marea-mi cântă un sonet.
Valul vine, valul trece,

Pescăruşi mă înconjuară,
Peste păr îmi cade-o pană,
Un poem se desfăşoară,
Ţărmul linişte-mi emană,

Iar eu scriu al meu cuplet.
Despre vânt şi cer albastru,
Despre nori ce fac balet,
Iar în muntele sihastru,
O ninsoare-i de palet...

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai marea...

Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei
Să priveşti spre răsărit.

Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!

Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Şi s-asculţi, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!

Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare,
De iubire, undeva...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum cu oameni spre înălţare

când piciorul calcă strâmb poteca
la limita acestui timp o cruce se înalţă

unde capăt nu e
e chin

mă împart în văzul tuturor
cu un ceas mai târziu de ultima cântare
omul meu plânge în oglindă
iar ploaia mult aşteptată
îi brăzdează chipul în defileuri
şi uite-l cum curge uriaşul lui Dumnezeu

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilă înger

Copilă înger - vis în mirare,
Când lipeşti sânul de capul meu,
Dispare lumea de sub picioare,
Mă cred în raiul lui Dumnezeu.

Tu-mi pari un inger de flacări albe,
Văd fruntea-ţi blondă în rece-eter,
Haina-ţi lumin-a serei rozalbe,
Tu eşti un geniu gândit de cer.

Tu eşti cântarea înaripată,
Iar eu suspin sunt ce te îngân;
Cântare dulce şi tremurată
O, du cu tine al meu suspin.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reabilitare

Nedrept la preţuri şi cântare,
S-a corectat când nu te-aştepţi,
Spre marea tuturor mirare,
Trecând... în lumea celor drepţi.

epigramă de Ion din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Gârbovită de povara
Anilor ce te apasă
Traversezi cu greu cămara
Şi trudită ieşi din casă.

Cu mişcări grăbite, scurte
Îţi freci ochii la lumină
Apoi o porneşti prin curte
Cu paşi mici, către grădină.

Toate florile te-aşteaptă
Să te plimbi pe lângă ele,
Irişi cu tulpina dreaptă,
Gura-leului, pansele...

Lângă poartă, teiul mare
Umbra-şi lasă peste tine
Şi a lui sfântă răcoare
Se revarsă-n valuri line.

Un cais cu crengi uscate
Ce te ştie de copilă,
Se apleacă jumătate
Spre făptura ta fragilă.

Vişinii privesc cu teamă
Mersul tău şovăitor
Şi cireşii blând te cheamă
Să te ţii de trunchiul lor.

Iar zorelele-atârnate
Pe gărduţul dinspre stradă
Stau de-a dreptul nemişcate
Chipul palid să ţi-l vadă.

........................

Tare dragă ţi-e grădina
Şi-ai dori, de s-ar putea,
Când n-o să mai vezi lumina,
Să dormi îngropată-n ea.

poezie de Octavian Cocoş (19 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în, lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.

Ale sorţii mele plângeri şi surise;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.

Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume­
Şi de steaua mea.

Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
­Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.

Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre, ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână a ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna cînd gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nauri de suspine,
Bucovina mea!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte!

Ce mlădios e piciorul asinului
ca un deget copita mică atinge clapele pietrelor
coapsele au o legănare în mers ca apele
asinul cunoaşte pleoapa potecilor

diamantul piscurilor taie sticla zborului de vultur
dar pupila asinului a închis înălţimile

lacătele stâncilor nu-l sperie
poartă pe grumaji frunzele poverilor
şi ţipete izbucnesc din el
cum din argintul râului pescăruşii

poezie clasică de Ilarie Voronca
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestecări

M-am contopit cu cât e marea,
Cu cerul meu m-am contopit
Şi nu mai ştiu care-i cărarea
Pe care-o am de străbătut.

Veghează luna peste câmpuri
Şi îmi trezeşte visele,
Şi-mi răscoleşte câte gânduri
Ce mi-au umplut poienile.

E noaptea pe umeri lăsată
Şi o simt grea, de nepătruns,
E-o linişte ca o angoasă
Şi al ei calm îmi e de-ajuns.

Stau pe o bancă doar cu mine
Şi fulgeră pe cerul meu,
Şi-o ploaie rece am în vine
Şi cât de tristă sunt mereu.

M-am contopit cu cât e marea,
Cu valul ei m-am înfrăţit
Şi rugile îmi cheamă zarea
Cu liniştea ce-a înflorit.

E întunericul oriunde,
Împrăştiat e peste tot
Şi razele de lună plină
Mă luminează fără rost.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică poruncă

lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă
cărări de speranţă cu avânt parcurg
dar moartea mă pândeşte pitită în luncă.

stau în genunchi mă rog la Demiurg
să-mi dea rezistenţă şi putere de stâncă
lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă.

flăcări de cenaclu să fiu în amurg
luminând poezia care glăsuie încă
cu aripi să străbat aglomeratul burg
inima trăieşte versul ca pe o poruncă.

lacrimi de suferinţă la picioare curg
ca nişte izvoare cu matcă adâncă.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oaspeţi nepoftiţi

Plecară iarăşi voievozii daci
spre miazănoapte, de unde ne veniră,
cu oile şi cu bourii.
Şi ceilalţi, cari din răsărit sosiră
cu arapi şi cu cămile,
de asemeni se înduplecară
mai târzior, pe seară.
Fecioara-n marea zarvă nu se miră
că şi-a pierdut condurii.
Vrea linişte Maria
după atâţia oaspeţi,
vrea linişte de-acu, şi bucuria
să fie-a ei, deplină.
Poate mai bine-ar fi
să sufle-n steaua de la poartă,
s-o stingă. Ea singură-i de vină
că sosesc atâţia traşi-împinşi
din patru vânturi, cu nechez de soartă.
De-aceeaşi prea senină
părere e şi asinul bătrân,
ce roade-n petice condurii
găsiţi prin paie şi prin fân.
Maria n-avu timpul pân-acum
nici măcar să-şi vază pruncul
de-atâta solie din atâta drum.
S-apleacă peste iesle
şi peste lumină Maria.
De dragoste-i ţâşneşte laptele
în sâni, şi-i umezeşte ia.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt măr de lângă drum ...

Sunt măr de lângă drum şi fără gard.
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne pe tine şi pe mine.
Când se-ncălzeşte-n primăveri sub soare,
În mine sunt puzderie de floare,
Iar vara, adăpat din sucu-i sfânt,
Cu crengile mă-ndoi până-n pământ,
În semn de prea adâncă plecăciune,
De tot ce-aş vrea să spun şi nu ştiu spune.
În toamnă, când pe creangă măr de măru-i,
La pământeni cu dragoste mă dărui.
Când au pornit podoabele-mi să cadă
Şi vine blana groasă de zăpadă,
Eu strâng vârtos în rădăcini pământul
Să nu mă smulgă din temeiuri vântul.
Şi an de an mi-i rodul mai bogat
Şi an de an mai gata sunt de dat.
Mi-s dragi copiii legănaţi în ramuri,
La gât cu mici bucăţi din sfinte flamuri.
Şi dragi îmi sunt şi fetele fecioare
Umblând prin crengi cu dalbele picioare,
Cu poala şi cu sânul plin de mere,
Râzând îmbujorate de plăcere.
Atunci mai uit pe-aceia care-au dat
Cu pietre-n rămurişul meu rotat,
Şi-mi amintesc cum astă-primăvară
Lângă tulpină-mi doi se sărutară,
Iar la plecare, el cu bucurie
Şi-a pus cântând o floare-n pălărie.
Sunt măr de lângă drum si fără gard,
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne, pe tine şi pe mine.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!