* * *

Nu, nu am cum mă ascunde de marele fleac
După al Moscovei spate de surugiu,
Eu sunt o vişinea de tramvai din groaznicul veac
Şi de ce mai trăiesc - nu mai ştiu, nu mai ştiu...

Împreună cu tine ne-om duce cu "B" şi cu "A",
Să vedem cine va fi primul să moară,
Pe când dânsa ba se zgribuleşte ca vrabia,
Ba creşte ca aeriana tortă în vară.

Şi abia de reuşeşte de la colţ a mă ameninţa:
Tu - cum doreşti, însă eu sunt gata a risca!
Oarecui nu-i va ajunge căldură din mănuşa sa
Ca să înconjoare Moscova, curvă sadea.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne moare dragostea asta minunată şi nu ştiu ce să fac. Nu mai ştiu cine să fiu ca să-ţi plac. Nu ştiu să iubesc ca-ntr-o iubire defectă şi şchioapă, unde inerţia te duce oricât de departe şi obişnuinţa te închide într-o fiinţă mult mai puţin performantă şi mai bună decât eşti de fapt. Şi mult mai puţin frumoasă... Nu mai ştiu cum ar fi să trăiesc fără tine şi fără ce simt pentru tine. Nu mai ştiu cum ar arăta ochii mei, dimineaţa, când n-ar da de tine pe perna cealaltă.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a dat un trup ...

Mi s-a dat un trup – ce să fac cu el acum?
Un trup unic şi, cumva, numai al meu. Cum
Şi cui aş putea mulţumi pentru-această
Bucurie tăcută, această întâmplare fastă?

Eu sunt grădinarul, tot eu sunt şi floarea,
Nu-s singurel pe lumea asta care ne e-închisoarea.
Am lăsat un semn propriu pe sticla eternităţii
Un semn al respiraţiei mele, al sensibilităţii.

Pe suprafaţa ei a fost trasat un tipar,
Insesizabil în aceste zile, neclar.
După ce norii vor traversa acestă scurtă durată...
Înscrisul nu se va mai estompa niciodată.

poezie clasică de Osip Mandelştam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te visez 24 de ore pe zi

Prea frumoasă domnişoară
nu ştiu cum să-ţi povestesc
însă te-am visat aseară
goală şi-mi părea firesc

Nu ştiu cum să-ţi povestesc
te priveam ca din oglindă
şi-aveai trupul îngeresc
gata către cer s-o-ntindă

Te vedeam ca din oglindă
o de-atunci mereu e seară
mâna vru să te cuprindă
prea frumoasă domnişoară

Nu ştiu cum dar nu-i firesc
nu mai pot să mă trezesc

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu-i spune nimănui sub soare
Ce-ai văzut - uită chiar acum -
Pasăre, frică, închisoare
Şi încă altceva - floare ori scrum.

Sau, de cum vei deschide gura
La început de zi subsolară,
Te-ar putea apuca, înşfăca
Tremur mărunt de cetină-amară.

Îţi vei aminti vespea de la vilă,
De penarul din copilărie, şters,
Sau de afinele din pădurea fertilă
Pe care niciciodată nu le-ai cules.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar prost

nu ştiu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum băţul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins

nu ştiu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subţiriu
o fi altundeva

nu ştiu să mor
tot aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte
şi ca să nu râdeţi de mine cât sunt de prost
ceva tot ştiu

ştiu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveţi clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu ştiu să mor
aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru suprema seminţie umană,
Pentru sonora glorie din veacuri viitoare,
Eu am fost lipsit de cupă la al străbunilor ospăţ,
Şi de veselie lipsit, şi de onoare.

Pe umeri mi se aruncă câinele-lup,
Dar după sânge eu nu sunt lup peste vreme:
Mai bine, ca pe o căciulă, mă băgaţi în mâneca
Şubei fierbinţi din stepe siberiene...

Ca să nu văd nici fricoşi, nici noroi vâscos.
Nici însângerate coaste în roate;
Ca să-mi lumineze, argintiu, noaptea vulpi polare,
În ale lor primordiale frumuseţi codate.

Du-mă în noapte, unde curge Enisei
Şi pinul ajunge până la stele lucide,
Pentru că, după sânge, eu nu-s lup peste vreme
Şi pe mine doar cel egal mie mă va ucide.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1935), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Genele-nghimpă. În piept - lacrimă-n clocot.
Presimt fără frică, va fi furtună, vuiet şi ropot.
Cineva străin mă tot grăbeşte orice a uita,
E sufocant - dar, totuşi, pân' la moarte să trăiesc aş vrea.

De pe scânduri ridicat la-ntâiul sunet ce-a răsunat,
Sălbatic şi somnoros mai privind în jur, amânat,
Uite că pufăicuţa cântă un zgrunzuros refren
La ceasul, când peste-nchisoare se-nzoreşte tern.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De am să vin

De am să vin cumva la tine
Aş vrea să-mi spui unde-am să dorm
Să ştiu de-i bine sau nu-i bine
De mă încearcă vreun nesomn

Să ştiu de patul îţi e liber
Pe partea unde nu te-ntinzi
Căci am un frig pătruns în mine
Cu-a ta căldură să-l cuprinzi

Să nu întrebi nici cum mă cheamă
E mult mai bine să nu ştii
Am să te caut cu a mea teamă
Ne vom iubi fară-a iubi

Când s-or uita zorii-n fereastră
Treziţi din somn de un cocoş
Am să mă furişez în stradă
Dispar pe căile din dos

Când ochii-ţi obosiţi încearcă
S-alunge negrul după colţ
Săltându-ţi grelele perdele
Să-ţi spui zâmbind..,, ce-a fost a fost"

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură în sala întunecată

Singură în sala întunecată
Marele spectacol e doar pentru mine
Pe scenă sunt toate stelele lumii
Dar lumina lor nu mai vine.

A fost oprită de nu ştiu cine
Şi nu ştiu de ce şi nu ştiu până când
Şi în sala pustie în care stau
Se aud stelele plângând.

Nu ţipa, mi s-a spus, să nu faci panică
Lucrurile trebuie luate aşa cum sunt
Şi eu nu ţip si nu încerc să fug
Eu intru liniştită în pământ.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veacul de aur n-a fost şi nu va fi niciodată în istoria omenirii. Adică nu. - A fost. Secolul XIX.

Osip Mandelştam în revista "România literară", nr. 26/2008, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arthur: Guinevere!
Gwen: Îmi pare rău. Ştiu că nu ar trebui să mai intru aşa. Toată lumea vorbeşte despre căsătoria ta cu Elena. Ştiu că ai spus că nu îţi doreşti asta, dar mai ştiu şi că nu poţi avea mereu ce îţi doreşti. Ştiu asta foarte bine.
Arthur: Dorinţele mele sunt chiar aşa de nesăbuite?
Gwen: Da, Arthur. Din perspeciva tuturor, mai puţin a mea şi a ta, sunt total nesăbuite.
Arthur: Atunci sunt fericit că sunt nesăbuit. Cu siguranţă e mai bine decât să fiu nefericit.
Gwen: Nu cred că ea te va face nefericit. Are un suflet bun.
Arthur: Şi tu.
Gwen: Ştim amândoi că nu se poate.
Arthur (cu lacrimi în ochi): Şi dacă fac asta... dacă mă însor cu ea, tu ce vei face?
Gwen: Voi privi cum devii regele pe care îl merită Camelotul.

replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de toamnă

E toamnă, e târziu şi nu ştiu cine
Îşi picură din cer tăcerea mută!
Te simt cum vii să tulburi iar în mine
Tăcerea sufletului. Taci şi-ascultă!

Nu zi nimic; nu tulbura tăcerea!
Tu nu-ţi dai seama? Un cuvânt de-ai spune
Ai deştepta în mine iar durerea
Iubirii care-ar vrea să se răzbune.

Abia am reuşit s-o mint, şi-acum
Tu vii s-aduci cu tine iar regret?
Să o trezeşti cu-al tău parfum?
Nu o trezi! Te rog păşeşte-ncet!

I-am spus că e târziu şi că-n grădină
Şi florile-au murit, fiindcă e toamnă,
Că nu mai au căldură şi lumină
Şi chipul tău nimic nu mai înseamnă!

Tu nu observi ce linişte e-n mine?
Cum toamna-şi fredonează trist cântarea?
Cum picură... tăcere, nu ştiu cine,
Şi peste toate-aşterne-ncet uitarea?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impulsul împărtăşirii

Se mişcă. Doamne, cum se mai mişcă,
pe partea cea mai fină, cea mai fragilă,
pe partea cea mai sensibila a urcuşului,
pe partea cea mai apropiată a căderii!
Şi trage de inima ceasurilor cu zborul în adâncuri. Vremea!
Se mişcă şi aprinde sufletul beat de azvârliri
să bea din vinul roşu al trezirii,
pe viaţă şi pe moarte la alergatul sinelui,
împurpurând obrajii de patima rotirii.
Cum lasâ dâre cu parfumul privirii!
Cum se încununează în liantul gândurilor zicându-şi:
mor şi înviez cu tine de gât, suflete!
Împreună, fie urcăm, fie coborâm unul în altul,
până la adevărul suprem. Să vedem!
Cum lucrează frâul norilor?
Cum se trăieşte în hamul acestui veac,
primind în faţa şi în spate impulsul împărtăşirii?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acolo, lângă scalde, e o fabrică de hârtie
Şi vaste grădini, parcuri verzi, foşnitoare,
Pe râul Moscova există şi o mondo-vorbărie
Cu creste de odihnă, cultură şi ape neminerale.

Astă birocraţie fluvială slabă de piept, cât şapte,
Plicticoşi-neplicticoşi, ca halvaua, tupilatele holmuri,
Ca şi cum ţin de navigaţie matele mărci şi ilustrate
Spre care gonim, cu care gonim pe-acvatice drumuri.

De cum văzu ocaua, fluviului Oka i s-a-ntors pleoapa,
De aia şi suflă vântuleţul pe Moscova-rău.
Surioarei Kleazyma genele prind a i se-ndoi, a i se pleca,
Motiv pentru care pe Iauza pluteşte un răţoi cenuşiu.

Pe Moscova-râu amiroase a clei poştal, cam amar,
Se interpretează Schubert în megafoane-căpitane.
Pe raze, apa-i ca pe ace şi văzduhul e mai firav chiar
Decât pieliţa de broască a înaltelor, coloratelor baloane.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detalii

Aş zice acum că ştiu foarte bine
Dar nu ştiu precis unde
De aceea nu mă pot abţine
Să ştiu în spate ce se ascunde.
Mai important este că nu ştiu de ce!?
Deşi paradoxal ştiu cum,
Răspunsurile îmi par apocaliptice
Şi nu vreau să fac un lucru oricum.
De aceea mai întreb încă odată,
Detalile să îmi ofere întrebarea
Mult aşteptată şi asumată
Ce precis îmi va modifica abordarea.
De aceea mă frământă... de ce merit?
De ce mai despic firul în patru!?
De ce sunt sceptic, când totul este lămurit
De ce mă mai mir că cerul este albastru.
Precis în detalii m-am născut
Şi-n detalii probabil am să mor
Totul mi se pare contrafăcut
De aceea întrebările mele dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea cu nesaţ

Se-alintă şi se-nalţă ceruri
în trupurile noastre două
să nu ştiu dacă-n vechi peneluri
un curcubeu încă mai plouă

În sânul nopţii o beznă creşte
şi ora-şi alăptează zaţul
albă e clipa când îşi duce
cafeaua mea întreg nesaţul

De-i luciu stins sau de e rază
în părul tău şi iarba creşte
să nu ştiu dacă la amiază
un rând abia se mai zăreşte

Cuvintele îmi cer a spune
ceva din şuierul ce bate
din ce răsare şi-mi apune
doar vântul parcă se mai zbate

Un plop se clatină şi zborul
întinde braţul lui mărunt
şi-mprăştie până şi norul
să nu ştiu dacă l-a durut

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea din vis,un fleac...

nu mi-am ales ziua în care
o să mor
deşi
ştiu că voi fi strigat
pe numele de botez
o să aştept în întuneric
ca un iubit la primul său sărut
mă voi ridica de pe locul meu
şi voi privi înspre răsărit
apoi
o voi ruga pe fiica-mea
să tragă întunericul de pe mine
şi când o să deschid ochii
în fereastră o să stea Dumnezeu

nu-i cine ştie ce
şi cu moartea asta

un fleac...

poezie de Teodor Dume din carte,Moartea din vis
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te iubesc!

Cimitir de amintiri, am în capul meu,
Îmi apari în vis mereu şi mi-e tare greu.
Îmi răscoleşti sufletul, chiar şi inima,
Cum pot să trăiesc iubire, cu aşa ceva?

Nu ştiu cum să fac să uit, să nu-mi amintesc
Viaţa ce-am trăit-o noi. Încă te iubesc!
Nu voi mai găsi un altul, cu inima curată,
Că sunt singură acum, ştiu că-i de la Soartă!

Iubirea mea-i îngropată-n cimitir cu tine.
Bine mai era o dată, când erai cu mine!
Cimitir de amintiri îmi sunt visele,
Unde-i viaţa mea de-atuncea? Unde-s clipele?

Aş dori atât de mult, cu mine să fii!
Pe unde umblai o dată, locurile-s pustii.
Împreună aş fi vrut, să stăm toaţă viaţa,
Însă, mi-au rămas copii! Mi-a rămas speranţa!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (30 aprilie 2002)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Sunt bucuria
din locu-n care m-am născut
când colindam odinioară
de la Bădeni pân' la Maxut.

Şi sunt pământul ce-l călcară
părinţii mei până-n Jiori
de la Scobinţi la Pietroşica
de-atâtea ori, de-atâtea ori...

Eu vin din anotimpuri multe
şi amintiri îmi port în spate
de la Hârlău pe Zagavia
de la Feteşti prin alte sate.

Cine sunt eu? Unul ca tine
ce se întreabă zi de zi
de ce oare inima-mi mai bate,
de ce trăiesc?
Dar pentru ce-aş muri?!

poezie de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!