Colinde, colinde
Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci ghiața se 'ntinde
Asemeni oglinzilor.
Și tremură brazii
Mișcând ramurele,
Căci noaptea de azi-i
Când scântee stelele.
Se bucur copiii,
Copiii și fetele,
De dragul Mariei
Își piaptănă pletele...
De dragul Mariei
Și al Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Citate similare
Colinde, colinde
O dată sunt colinde, într-un an,
Când sufletul se face diafan,
Dar ce-i aparte la vecinul meu,
E că-i plecat, cu "Sorcova", mereu!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragul tău...
De dragul tău...
S-au oprit vulcanii din scâncetele lor surde,
când, simțindu-ți tălpile arse de lacrimile mele,
ți-au adormit focurile din adâncuri.
De dragul tău...
Și-a oprit dogoarea peste ceruri, soarele,
când, atingându-ți buzele crăpate de suspinele mele,
ți-a plâns norii peste ele
De dragul tău...
Și-au închis ochii strălucind noptea, stelele,
când, luminandu-ți chipul brăzdat de săruturile mele,
ți-au mângâiat obrajii îmbujorați.
poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar după ce voi muri
Chiar după ce voi muri, dragul meu,
Și voi fi-ngropată adânc în pământ, dragul meu,
Deasupra mormântului meu va arde veșnic o flacără, dragul meu,
Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu,
Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu,
Și tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu.
Flacăra albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu.
Flacăra albă și flacăra neagră, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodată, dragul meu,
Niciodată, niciodată, dragul meu.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar dupa ce voi muri
Chiar dupa ce voi muri, dragul meu,
Si voi fi-ngropata adanc in pamant, dragul meu,
Deasupra mormantului meu va arde vesnic o flacara, dragul meu,
Ziua, flacara va fi alba, dragul meu,
Noaptea, flacara va fi neagra, dragul meu,
Si tu n-o vei vedea niciodata, dragul meu.
Flacara alba va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacara neagra va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacara alba si flacara neagra, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodata, dragul meu,
Niciodata, niciodata, dragul meu.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ajunul Crăciunului
Toată noaptea asta, colo-n ceruri sus,
Stelele lucrează fără de-ncetare,
Căci le-adună-n claca steaua sfântă care
A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus.
Torc de zor în noaptea Sfântului Ajun
Câlți de nea și raze harnicele stele,
Pentru noi, copiii, torc să facă ele,
Funia cu trepte pentru Moș Crăciun.
Lungă cât e drumul din pământ la cer,
Trainică să-i țină coșului povara,
Vor întinde-o-n noapte, nevăzută, scara
Moșului ce luptă cu-ndârjitul ger,
Ca să ne aduca iar, de colo sus,
Pe la toți copiii darurile care
Ni le va trimite, iar, la fiecare
Sfânta și duioasa mamă-a lui Iisus.
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai Judecata din urmă îi va permite Mariei să se odihnească; de acum și până atunci, ea va fi mult prea ocupată cu copiii săi.
citat din Sfântul Ioan Vianney
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Cerne, Doamne, pe pământ
Ploi de pace și-armonie,
Să cadă încet și blând
Colinde de bucurie,
Peste cetini argintii
Și mulțime de creștini
Și de copii,
Că în seara de Crăciun
S-a născut Pruncul cel Sfânt,
Ce cu-a lui putere vie
Omenirea a mântuit,
Spre a lumii bucurie
Și-al Mariei Sfânt alint.
poezie de Valeria Mahok (2 decembrie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragul zilelor.....
De dragul zilelor vechii,
Cand noi am fost perechii,
De dragul zilelor vesele,
Cand noi priveam stelele,
Si te duceam de mana,
Mi-aduc aminte,
De parca a trecut o saptamana,
Si parca totul ar fi inainte,
Dar nu... e dragul zilelor,
Ce-au fost demult...
Atent si-acum ascult,
Soptindu-mi ploaia norilor,
E ea aleasa ta,
Asculta, nu cauta alta...
Dar nu e dragul zilelor,
Ce-a fost puterea norilor...
poezie de Dorin Teodorescu
Adăugat de Dorin Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ziua de Paște
Toți copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Și părinților le cântă,
Învierea lui Hristos.
Și la masă, ciocnesc astăzi,
Toți copiii cei cuminți,
Ouă roșii și pestrițe,
Cu iubiții lor părinți.
Toți copiii azi sunt darnici,
Căci ei știu că lui Hristos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.
Și copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci și ouă roșii,
La copiii care n-au.
poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar colinde
Tinerii cu voci candide,
Vin prin sat să ne colinde,
Unii-n case cu uratul,
Alții-n curte cu furatul.
epigramă de Ion Micuț
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
astfel,
călcând în timp alb,
vin cerbii, călugări ai pădurilor,
și-ngenunchează în fața ta,
Țară.
munții și fluturii tăi
îți vin înainte,
istoria, cântecul și apele,
în rugă.
spală-ți inima, Țară,
fă-ți trupul curat,
căci pe el vor merge
copiii de cerb,
copiii de munți,
copiii de fluturi,
copiii de ape,
copiii de cântec.
e timpul, Țară,
să vezi
cum ți se-nchină dumnezeu
la icoană.
fii nevinovată marie,
în pântecul tău,
Țară,
sunt îngeri nenăscuți.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
.. știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, și hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuți să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopisețe în cari să înșirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se știe cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ.
citat celebru din Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine să colinde
Vine să colinde dragostea la ușă
Cu zăpezi pe umeri bate-n ușa mea
Vine să-mi golească ochii de cenușă
Să-mi aducă-n pleoape stelele de nea.
Stau și plâng aiurea parcă sunt departe
Parcă-s o durere, nu mai știu nici eu
Rătăcind pe dealuri cioburile-s sparte
Și-ntre cioburi singur plânge Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea (12 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragul tău
De dragul tău se scutură în depărtare,
Tristeți ce uneori mă copleșesc,
Și lângă tine eu sunt mult mai tare,
Deși de dragul tău eu simt că mă topesc.
De dragul m-aprind, mă răzvrătesc,
Apoi în ochii tăi îmi caut alinare,
Și inima în piept o simt și-o urmăresc,
Cum pendulează între certare și iertare.
De dragul tău eu nu mai sunt un zbir,
Și nici la ghinioane nu mai am noroc,
Asprimea îmi devine lână de cașmir,
Dar sunt ca gheața când mă supăr foc.
De dragul tău eu mă visez și mâine,
Și peste deznădejdi sădesc speranțe,
Iubirea ta îmi hrănește sufletul cu pâine,
Și-i cântă în amurg tangouri și romanțe.
poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragul meu...
Să numeri câte stele sclipesc pe cer mereu
Le număr eu pe cele care nu-s...
Tot căutând lumina spre care eu m-am dus
Căci n-am ajuns acolo, dragul meu...
Să numeri anii toți ce scriși ne-au fost pe frunți
Îi număr eu pe cei care mai vin
Și între noi să faci un pod din flori de crin
Să-ncununeze ale noastre nunți
Dac-ai să uiți acum, aminte-am să-ți aduc
De la-nceput s-o iei fără regret
Purtându-ți azi iubirea ca pe un sfânt secret
Pe care nu l-a șters al vieții truc
Când am să-ncerc să număr săruturile tale
Vor naște-n mine clipe care nu-s
În timp ce tu, încătușat, de remușcări sedus
Vei bântui-n văzduhuri ireale
Arată-mi dragul meu, acum, cât m-ai iubit
Căci eu rămas-am astăzi cu nimic...
Doar mări învolburate am tot închis în plic
Temându-mă de valul răzvrătit
Și de va fi să uiți, mă poți uita cu bine,
Eu am să uit doar ceea ce n-a fost...
Voi încerca să-nvăț ca niciodată, pe de rost,
Să număr stelele, dar... fără tine...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Atingeri Divine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O stea pin ceruri
O stea pin ceruri o văd că trece
Și eu un nume i-am pus din zbor,
Numele unei inime rece,
Fără fior.
Ea nevăzută acum se stinge,
Nimeni în zboru-i n-o-a urmărit;
Numai un ochi singur umed o plânge
Căci o-a iubit.
Știți de ce stelei i-am dat un nume
Numele unui suflet răcit,
Ce-acuma palid, uitat de lume,
A-mbătrânit?
Pentru că ochiul ce lăcrimează
După-acea steauă care s-a stins
Este-al meu suflet ce meditează,
E-ochiul meu plâns.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Rondel de Crăciun
Dedicat prietenilor mei de pe Facebook
Nu știu deloc să cânt colinde,
Dar stau si-aștept afară-n ger,
Cu țuică fiartă și piper,
Umplând pahare aburinde...
Sunt singur și puțin stingher,
Și nerăbdarea mă cuprinde,
Nu știu deloc să cânt colinde,
Dar stau si-aștept afară-n ger.
Apar prieteni din eter
Și Moșul, mai aduc merinde,
Cântăm la Prunc un "Leru-i ler"
Simțind speranța cum se-aprinde...
Am învățat să cânt colinde!
rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colindă
Din visul armoniei sfinte
Maria a născut
Pentru a lumii mântuire
Pe Isus pruncul sfânt.
Pe cer o stea a răsărit
În calea magilor
Și spre locașul sfânt pornind
Minunea au vestit.
Aur, smirnă și tămâie,
Magii îi dăruiră
Mariei și pruncului sfânt
Apoi li se-nchinară.
În leagănul Crăciunului
Colindători mângâie
Visele sfinte-a pruncului
În brațele Mariei.
Colindul bucuriei sfinte
Cuprinde întreg pământul
Cerul răsună îngeresc,
Domnu-își sărută pruncul.
cântec, versuri de Valeria Mahok (9 decembrie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
În pragul Crăciunului
Din visul armoniei sfinte
Maria a născut,
Pentru a lumii mântuire
Pe Isus pruncul sfânt.
Pe cer o stea a răsărit
În calea magilor,
Și spre locașul sfânt pornind,
Minunea au vestit.
Aur, smirnă și tămâie
Magii îi dăruiră
Mariei și pruncului sfânt,
Apoi li senchinară.
În leagănul Crăciunului,
Colindători mângâie
Visele sfinte-a pruncului,
În brațele Mariei.
Colindul bucuriei sfinte
Cuprinde întreg pământul,
Cerul răsună îngeresc,
Domnu-și sărută pruncul.
cântec, versuri de Valeria Mahok (9 decembrie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâine e Crăciun
Copiii stau cuminți în pat
Azi, în seara de Ajun
Ei știu că Moșul va veni
Ei știu că mâine e Crăciun.
Moș Crăciun în sanie urcă
Va intra pe porți, pe uși
Cu un sac cam mare-n cârcă
Ajutat de spiriduși.
Când ajunge lângă brad
Cel în roșu îmbrăcat
Roagă-te să-ți dea cadoul
Darul cel mult-așteptat.
Vor veni colindători
Pe noi toți să ne încânte
Cu colinde și cu flori,
Să zâmbească, să ne cânte.
Copiii stau cuminți în pat
Azi în seara de Ajun
Ei știu că Moșul va veni
Ei știu că mâine e Crăciun.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!