Lupul moralist (fabulă)

V-am spus, cum mi se pare, de nu îţi fi uitat,
Că lupul se-ntâmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat sub stăpânirea lui.

Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroşii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulţi prigonitori,
Porunci să se strângă obşteasca adunare
Lângă un copac mare;
Căci vrea pe unii-alţii să îi cam dojenească,
Şi-n puţine cuvinte,
Să le-aducă aminte
Datoriile lor.

Toţi se înfăţişară; şi-nălţimea lupească
Începu să vorbească
C-un glas dojenitor:
"Domnilor de tot felul! Bune sunt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniţi?
Nu aveţi nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceţi nedreptate şi să năpăstuiţi?
Toate slujbele voastre ţara vi le plăteşte:
Încă, pe la soroace,
Câte un dar vă face.
Dar reaua nărăvire,
Ce o aveţi din fire,
Nu se tămăduieşte.
Vedeţi cu ce morţi grele
Se isprăvesc din lume
Şi cum lasă rău nume
Acei care fac rele.
Gândiţi-vă că poate veţi da cuvânt odată
La-nalta judecată.
Gândiţi-vă la suflet, şi luaţi de la mine
Pildă a face bine."

Ăst cuvânt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvăţat,
Trecând pe lângă sat,
La ziua unui sfânt, când preotul citea
Şi propovăduia,
Pe mulţi din dregători să plângă i-a-ndemnat.

"E! ce aţi hotărât, jupâni amploiaţi?
Oare-o să vă-ndreptaţi?"
Îi întrebă atunci înălţimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
"Spuneţi, o să schimbaţi purtarea-vă cea proastă?"

- "Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,
De unde-aţi cumpărat postavul de manta?"
Când mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.

fabulă celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt de sus

Eu sunt Lumina lumii
cine dar azi mă urmează
nu-i pe calea-ntunecumii
căci inima îi e trează

va avea lumina vieţii
şi-o lumină el va fi
ca florile dimineţii
mersu el — şi-l va sfinţi

dacă Eu mărturisesc
chiar Însumi azi despre Mine
e numai că vă iubesc
şi de-a pururi vă vreau bine

totuşi voi astăzi să ştiţi
mărturia-Mi e adevărată
vreau în cer să fiţi primiţi
de-al sfinţeniei viu Tată

voi sunteţi de jos
Eu de sus iată azi sânt
le-a vorbit Domnul Hristos
al Vieţii Sfânt Cuvânt

voi sunteţi de pe pământ
Eu din ceruri am venit
să vă spun de Tatăl Sfânt
căci EL iată — v-a iubit

de nu credeţi că Eu sânt
în păcate veţi muri
sfârşind viaţa pe pământ
iertare nu veţi primi

cine eşti Tu — l-au întrebat
iudeii acei din jur
pe Isus Cel mai curat
om cu Duhul — cel mai pur

ceea ce de la-nceput
Eu v-am spus că iată sânt
Cel ce m-a trimis e Adevărat
şi Eu spun a Lui Cuvânt

Eu dar ce am auzit
de la El spun astăzi lumii
Duhul Lui neprihănit
e-adâncimea-nţelepciunii

când veţi înălţa pe Fiul Omului
atunci veţi cunoaşte că Eu Sânt
şi puterea harului
veţi primi-o prin Cuvânt

doar atunci voi o să ştiţi
de la Mine că nimic
nu fac — ca să fiţi primiţi
pe braţe să vă ridic

căci Eu Însumi de la Mine
nimica Eu nu vorbesc
ci Tatăl cum vrea în Sine
Cuvântu — Eu vi-l vestesc

niciodată Tatăl dar
singur EL nu m-a lăsat
căci v-aduc al vieţii har
s-aveţi sufletul curat

şi Eu iată-ntodeauna
fac numai ce-i e plăcut
să primiţi şi voi cununa
având viaţa — al vost" avut

Tatăl Însuşi vă iubeşte
şi vă vrea cu gelozie
sfinţenia trebuieşte
să intraţi în veşnicie

de aceea am venit
cine crede să primească
darul vieţii oferit
prin lucrarea Mea cerească

fiţi de aceea şi voi sfinţi
cum e Cel care vă cheamă
acum dar — la El veniţi
cum şi Duhul vă îndeamnă

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clubul visătorilor fără identitate din ţara nepricepuţilor universali

sunt din ţara de la apus de răsărit,
patria oximoronului, a manelelor stinse
şi a nepriceputului.
ţin să mă prezint pentru cei mulţi,
ca nimeni din cei care văd şi aud
să nu-mi piardă patria
din vedere
sunt aici, în faţa dumneavoastrâ, pentru
a vă aminti de noi, cei din rai,
fraţi şi inamicii mei neisprăviţi
v-am spus astea pentru calmul vostru,
bunăstarea voastră, durerile voastre,
cu care am fost crescut şi
amăgit de-o vreme
voi, ar fi bine să-mi spuneţi, cum
aţi reuşit să faceţi minuni, ce zei
sau demoni, energii, aveţi
în lumea asta
oricum eu n-am mai visat de o lună
sper să nu mai visez vreodată
mi-e teamă că acum n-o să mă opresc

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-aceasta împăratul fu poftit la o altă nuntă de împărat, unde nu voi să se ducă, fiindcă inima lui nu era de veselii, ci se îngrija mai mult de fiul său. Dară daca văzu că fiul său atâta stăruieşte, îi făcu voia. Acesta porunci la nişte credincioşi ai săi ca să aibă pregătit la îndemână câteva cazane cu smoală, să le fiarbă în ziua nunţii şi când va fi înde seară să aştearnă pe drum smoală. După ce puse la cale toate astea, se duse la nuntă. De cum începu hora, fata cea frumoasă şi necunoscută veni ca din senin, şi iară se prinse lângă dânsul. De astă dată era gătită şi mai frumos, avea nişte haine de la soare te puteai uita, dar la dânsa, ba. Juca feciorul de împărat şi se uita la dânsa ca la un cireş copt. Şi de astă dată o întrebă şi ea îi tot răspunse cam în doi peri. Îi făgădui şi acum că se va lăsa să o ducă acasă. Când fu înde seară la hora cea mai din urmă, pieri ca o măiastră de lângă dânsul.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecele şi pisica

Un şoarece de neam, şi anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Şi care în sfârşit, după un nobil plan,
Petrecea retirat într-un vechi parmazan,
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.

Cum că domnul Raton îndată s-a gândit
Să o ia la picior, nu e de îndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,
Începu a striga: "De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?

Binele şoricesc cât de mult îl doresc
Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,
Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;
Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.

Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc,
De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc."
La ăst frumos cuvânt, Raton înduplecat,
Văzând că Dumnezeu de martor e luat,
Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni
Cu neamul şoricesc a se-mprieteni.

Îi duse pe la toţi, şi îl înfăţişă
Ca un prieten bun ce norocul le dă.
Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!
Căci şoarecii cred mult la fizionomii,
Ş-a acestui străin atâta de cinstit
Nu le înfăţişa nimic de bănuit.

Dar într-o zi, când toţi îi deteră un bal,
După ce refuză şi limbi şi caşcaval,
Zicând că e în post şi nu poate mânca,
Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.
Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!
Pe câţi gura punea,
Îndată îi jertfea;
Încât abia doi-trei cu fuga au scăpat.
Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Şi căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n ţară toate.

Şi acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi ştim să răbdăm
Nu ştiu dacă bună-i calea
S-aşteptăm ca peste toate
Să s-aşterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Şi copii rămaşi orfani
Plânge Dunărea de milă
Şi ai ţării veterani.

O lume-ntreagă ne priveşte
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc şi mor.

N-am avut de ei nevoie
Şi sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viaţa de grea.

Va veni şi ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruţă
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alţii foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alţii?
Doar în noi şi e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Şi de credeţi că spun basme
Ia uitaţi-vă-n oglindă
Şi ce veţi vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veţi vedea pe Ştefan, Ţepeş
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Şi pe viteazul Mihail.

Poezie aveţi în sânge
Coşbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Aceşti oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Şi cu ei noi ne legăm
Într-o naţiune tare.

Şi cum spun eu ce gândesc,
Spuneţi ce aveţi pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viaţa este fără scrupet.

De-a lungul anilor şi-acum
Cu toţii ştiu că îndurăm
Dar nu ne provocaţi prea mult
Căci încă ştim să şi luptăm.

Şi-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Şi toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriţi-vă duşmani nemernici
Feriţi-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toţii stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace aţi venit
Aţi venit cu gânduri rele
Peste graniţi v-am gonit.

Aţi plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-aţi şters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipseşte un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noşti bătrâni.

Avem suflete curate
Şi a noastră ţară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Şi acum că ştiţi ce suntem
Ştiţi ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniţi în pace
Şi prieteni vom fi pe vecie.

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrarea României

Vă plângeţi că e rău, că-i sărăcie,
Că sunteţi robi aici la voi în ţară
În ochi aveţi doar ură şi mânie
Pe umeri vă apăsă o povară.

Şi mă vorbiţi de rău, mă învinuiţi,
Vreţi să plecaţi în alte ţări străine
Sperând că poate-o să vă îmbogăţiţi
Şi astfel o s-o duceţi mult mai bine.

Dar eu v-am dat câmpii cu solul bun,
Să le araţi şi să le cultivaţi,
Însă voi staţi cu mâinile în sân
Şi spuneţi că n-aveţi ce să mâncaţi.

V-am dat şi aur, şi argint, şi fier,
Sare, cărbuni şi ape minerale,
Dar voi priviţi pasiv cum toate pier
Şi de-aia buzunarele sunt goale.

V-am dat păduri cu arbori minunaţi,
Brazi şi molizi, fagi mândri şi stejari,
Nici nu vă pasă că sunt toţi tăiaţi
Şi că vi-i fură o bandă de tâlhari.

V-am dat şi râuri să vă răcoriţi,
Cu apă dulce, bună de băut,
Şi rând pe rând acum le murdăriţi,
Fiindcă atât de mult aţi decăzut.

Câte popoare sunt, şi mari şi mici,
Ce şi-ar dori să aibă aşa o ţară!
Dar voi distrugeţi tot ce-aveţi aici
Şi admiraţi ce-au alţii pe afară.

poezie de Octavian Cocoş (16 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptatea leului (fabulă)

Leul, de multă vreme, ridicase oştire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânşii o veche prigonire,
Şi gâlcevire mare, pentru un mic folos.

Vrea, adică, să ştie
Cui mai mult se cuvine
Să ţie pentru sine
Un petic de câmpie
Şi un colţ de pădure, de tot ne-nsemnător,
Ce despărţea ţinutul şi straturile lor.
Acum sânge mult curse, şi multe luni trecură,
Făr-a se putea şti
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Şi bivolul pieptos,
Cu lupul coadă-lungă
Multe izbânzi făcură.

Fiecare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăş ce zbiară şi îl plânge;
Colo, un porc sălbatic fără două picioare;

Şi mai la vale, vulpea se tăvăleşte, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.

Leul, văzând că lupta nu se mai isprăveşte,
Trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare,
Ce spun că ştia multe, şi că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea:

Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare.
Cum poate să ajungă sfârşitul ce doreşte.
Ea se puse pe gânduri, tuşi, apoi răspunse,
Rozând cu mulţumire darurile aduse:

"Ca să poată-mpăratul lesne să biruiască,
Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toţi mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic şi mai mare."

Auzind astea leul strânse a sa oştire:
"Lighioanelor! zise, viu să vă dau de ştire
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Aşa va proorocul. Rămâne-acum să ştim
Cine este mai tare.

Cât pentru mine unul, cum vreţi... dar mi se pare
Că nu prea sunt puternic, căci pătimesc de tuse."
Vulpea era aproape: "Ce-are a face! răspunse,
Înălţimea ta eşti
Oricât de slab pofteşti."

- "Dar şi puterea noastră
E îndestul de proastă",
Strigară tigrii, urşii, şi cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.

"Nu rămâne-ndoială", le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanul - crez că-l trăgea păcatul,
Sau păcate mai multe
De moşii lui făcute -

Veni să-şi dea părerea. Dar toţi, cât îl zăriră,
Asupră-i năvăliră.
Ia vedeţi-l! strigară. Cu bună-ncredinţare
El este cel mai tare!

S-ascundea urecheatul, şi nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară!
Pe el, copii! Luaţi-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!"

Câinii atunci săriră
Şi-n grab' ţi-l jupuiră.
Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntâmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papagalul si celelalte pasari

Lăsând a sa colivie,
În pădure vru să vie
Papagalu-a se plimba;
Şi îndată ce ajunse
Să judece el se puse
Păsările ce cânta.
Că deloc nu suie bine,
Că glasul ei prea lung ţine,
Filomelei tot zicea.
Şi aşa pe orişicare
Pasăre mică sau mare
El să tacă le făcea.
Dar odată supărate,
Păsările adunate,
Împotriva lui strigând,
Merseră ca să vorbească
Cu dânsul, şi să-l silească
Să cânte ceva, zicând:
“Cântă dar tu, împărate;
Fă această bunătate,
Un exemplu să ne dai:
Căci din a ta şuierare,
Socotim cu-ncredinţare
Că prea minunat glas ai.”
El atunci stă la-ndoială,
Şi prea cu multă sfială
Le răspunde c-un cuvânt:
“Domnilor! eu râz prea bine
De-alţii; iar cât pentru mine,
Deloc cântăreţ nu sânt.”

poezie de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vreţi, viaţă lungă să trăiţi

Când a venit bătrâneţea, ne-a găsit tot împreună.
De-aproape şaptezeci de ani, încă ne ţinem de mână.
Dacă vreţi să ne urmaţi, voi ar trebui să ştiţi,
că-înţelegerea v-ajută, viaţă lungă să trăiţi.
Mai mult decât orice pe lume, respectul de vi-l păstraţi,
din nume faceţi renume, veţi fi de semeni respectaţi.
La necaz, la bucurie, de-o potrivă, fiţi uniţi!
Dumnezeu cu voi să fie întru mulţi ani fericiţi!

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce aţi trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveţi foarte mulţi ani în faţă şi pentru că nu puteţi lua cu voi nimic atunci când vă duceţi, n-are rost să mai fiţi preocupaţi să economisiţi. Aşadar, cheltuiţi banii pe care i-aţi pus deoparte, faceţi excursii, cumpăraţi ce vă face plăcere şi dăruiţi ce vă puteţi permite. Nu vă gândiţi să lăsaţi chiar tot ce-aţi agonisit copiilor şi nepoţilor, pentru că, nu-i aşa? nu vreţi să-i transformaţi în nişte paraziţi care aşteaptă cu nerăbdare ziua în care veţi muri.

citat din Jane Fonda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Aşa erau şi când eram puştan.

Cum cenuşii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti -- dar încă s-o trăieşti,
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune... Tot mai triste veşti.

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă -- deşi, nu le ascult,
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an şi an nou vine,
Nu sunt bătrân -- dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Şi-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ţi spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, "la mulţi şi frumoşi ani"?!
Nu, o să-ţi spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult -- darmite, mai mulţi ani!

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe --
Aşa erau şi când eram puştan.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Şi un vameş au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce ştia
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulţumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îţi mulţumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viaţa mi-o trăiesc
Şi umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă şi din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ţi toate adevărate
La mine-n inimă — le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Şi îţi dărui multe flori
Căci viaţa-mi e lumină

Nu-s ca alţii pe pământ
Hărăpăreţi nedrepţi şi preacurvari
Căci eu ţin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi şi avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Şi Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Şi de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalţ azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Şi mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinţi
Căci nu ţinem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinţi

Dar Scriptura ce vorbeşte
Să fii mândru şi-ngâmfat
Unde Domnul azi priveşte
La cel trufaş şi curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameşul însă stătea
Plin de groază şi de frică
Şi Domnului îi spunea
De-a lui viaţă rătăcită

De mine o Doamne ai
Milă azi şi mă ridică
Numai Tu viaţă dai
Inimii mele rănită

Fie-ţi milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina şi păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameşul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el îşi văzu eul

Toţi ceilaţi erau pierduţi
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiţi
Tot la alţii — nencetat

Să trăieşti ca fariseul
Tot pe alţii tu să-i vezi
Că-s pierduţi doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculţi

Vameşul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt

Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameşul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deşi el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viaţa lui curată
Însă vameşul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriţi
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâţi
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o foloseşti
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smereşti
Tu vei fi acel iertat

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu v-am iertat...

Eu v-am iertat dar golul a rămas,
Azi încă-s vorbe făr-acoperire,
Din cărţi am pus emoţia în glas
Când spun:"părinţii mei" şi parcă-n fire

Pluteşte o cenuşă şi un rest,
Mai port şi-acum, în prag de bătrâneţe
Şi mai descopăr lipsa vreunui gest
Când vreun exces de candidă tandreţe

Se-abate din senin în cum mă port.
Străinii se sfiesc să-mi dea bineţe,
Copiii cu mirare, lângă tort,
De ziua lor mă văd plin de tristeţe

Şi mă întreabă dacă sunt bolnav
Când îmi zăresc privirea tulburată
Dar eu gândesc la mama... şi hulpav
Mă port pe rând, ca mamă sau ca tată.

Mi-e dor şi v-am iertat dar întrebări
Ce nu v-am pus în viaţă niciodată
M-apasă când la şcoală, la serbări
Mai merg de mână cu copiii. Tată,

Unde erai şi mama-n care vis
Străin de mine relua refrenul
De mamă cu copii când în abis
Tăticul meu se cununa cu trenul?

Cuvinte goale fără conţinut
Cocoloşeam în lacrimi şi în pernă
Atâtea nopţi în suflet m-au durut
Când setea mea de drag era în bernă.

Singurătăţi purtate la liman
Pe la examinări sau pe la medici,
M-au însoţit în viaţă an de an,
La cununie, la altar şi predici

Am ascultat, de dragul de părinţi,
Despre maternitate, filiaţii,
De dragoste şi tare-am strâns din dinţi
Dar vă iubeam în cont, în multe raţii.

Azi v-am iertat dar golul a rămas,
De-atâta rest aprind o lumânare
Şi la morminte fac înc-un popas...
Şi-l rog pe Domnul să vă dea iertare!

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni buni, încetaţi să vă mai întristaţi. Oare nu ştiţi voi că tristeţea vine din evenimente trecute ce se petrec în mintea voastră exact ca şi când s-ar petrece acum? Oare nu ştiţi că puteţi să vă alegeţi gândurile? Oare nu ştiţi că puterea de a decide ce e bine şi ce e rău stă tot în mâinile voastre? Nu-i vedeţi pe cei mai potrivnici decât voi, cu mai puţine decât voi care zâmbesc şi se bucură de ceea ce au? Nu v-aţi dat seama până acum că ceea ce acumulaţi nu vă face mai fericiţi? N-aţi observat că şi un zâmbet pus pe buzele încrâncenate ale unui om vă face să vă simţiţi mai bine? Chiar trebuie să fiţi egoişti înainte de a oferi? Dacă nu daţi acum din leul vostru 10 bani, când veţi avea 10 milioane, credeţi că veţi oferi unul?! Fiţi recunoscători pentru ceea ce vă oferă viaţa, căci este exact ceea ce aveţi nevoie, chiar dacă nu e întotdeauna ceea ce vreţi!

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi fie dor

O parte din mine eşti tu, iubita mea fragilă!

Când mi se-ndoaie inima de nesfârşită milă,

Când mă revolt strigând apoi de-absurdă nedreptate,

Când mă trezesc cu noapte-n cap ca să le fac pe toate,

Când scot din greul aşternut tălpile-nfierbântate,

Când toţi acei ce te-au ştiut mă strigă-n pietate,

Meliodoră, alintând neîntâlnitu-ţi nume,

Când râsu-ţi mi-e splendoare din surâsul meu în lume,

Atunci neîndoios sunt tu, suflet de Filoftee,

Ce-n colţ de Rai şi-n mine stai, contur sfânt de femeie!

.

O parte din mine eşti tu, iubitul meu, şi-ţi sunt spic!

Când trag îndârjită în ham, nu spun, docilă, nimic,

Când, paşnic, pe toate le iau aşa precum au venit,

Când mă închid în mine, rănită de ce-am omenit,

Când ochii mi se umezesc şi inima-i bulboane

De văd că omul este om, cum îţi plăcea, Ioane,

Când mă aprind precum scânteia şi tot ca ea mă sting,

Când în evlavie mă plec, tind Mâna Sfântă s-ating,

Atunci în tu sunt poleită; suflet smerit, de Iov,

E-acolo sus şi-n mine este un aşternut ostrov.

.

Sunt tu şi tu, sunt eu cu voi, ne leagă strâns glicine,

Deşi plecaţi, nu-mi este dor, căci v-aţi mutat în mine

Îmbrăţişaţi în vioriu, staţi lângă scump odorul,

V-aţi sfâşiat în două lumi ca să nu ştiu ce-i dorul!

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iad mai dăunăzi, câţiva răposaţi

În iad, mai deunăzi, câţiva răposaţi,
Care în viaţă treceau de-nvăţaţi,
Dăduseră jalbă, arătând că cer
Să se pedepsească jupânul Voltaire,
Pentru câte rele de dânşii vorbea,
Atunci când trăia.
"Domnilor, strigă Voltaire mânios,
Jalba ce aţi dat este de prisos;
Ce pedeapsă-mi vreţi? ce rău îmi doriţi?
Eu vă socoteam destul mulţumiţi,
Când în Bucureşti, după cum v-am spus,
Doi vrăjmaşi ai mei ştiţi cum m-au tradus."

poligramă de Grigore Alexandrescu din Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule (1863)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de îmbărbătare

hei! ai văzut? iubirea încă îmi tot dă târcoale.
dar cum poate un orb să vadă ceea ce e pur şi simplu îţi sare în ochi
şi te lasă fără cuvinte? pare ciudat să aştepţi confirmarea din partea unui orb
dar nici viaţa nu e mai brează. nici nu se uită pe unde calcă

cineva şi-a pierdut sentimentele în stradă
nici măcar nu a observant. a dispărut după primul colţ.
m-am aplecat şi le-am ridicat: o amestecătură incredibilă de iubire, ură şi abandon
totul umezit de roua fină a lacrimilor tăcute

avem atât de puţin să ne mai spunem
încât cuvintele par ruşinate de tăcerea noastră
atât de bine ne cunoaştem încât tăcerile sunt uverturi la opere neterminate
pe când dimineţile se strecoară în pat lângă noi.

va fi şi-o zi când nu voi mai fi. soarele se va arăta iar urmându-şi drumul
poate că va ploua puţin, poate că va fi arşiţă sau poate că va fi iarnă
măcar iarna ţurţurii nu plâng. şi nici păsările nu se ceartă
cred că va ninge liniştit, albind toate amintirile, ştergând toate urmele

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cavalerului

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în ţări păgâne – cum le ziceţi voi –
şi multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, daţi pe un război.

V-am ascultat dorinţele "creştine"
şi vorbele cu care ne-aţi minţit,
dar ştiu acum şi nu mă pot abţine
să nu vă spun, de răni acoperit,

că voi aţi fost şacalii, profitorii,
voi, ce aveţi un singur ideal:
puterea! – iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.

Ce spuneţi, voi nu credeţi, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătaţi nimicul din văzduh.

Acei "păgâni" aveau, şi ei, un suflet,
erau ca noi, aveau un dumnezeu,
dar, ce ştiţi voi ce-nseamnă un răsuflet,
de nu e de creştin sau de evreu.

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
căci voi m-aţi îndreptat spre un păcat
pe care vi-l dau vouă ca dovadă
că tot ce-aţi vrut să fac, am blestemat.

Eu mi-am ales o cale de lumină
şi port în suflet al iubirii crez.
Ce spuneţi voi, e strâmb şi nu alină
durerile din lume. Eu cutez.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nou, La Mulţi Ani!

Mă rog eu, pentru voi, s-aveţi un an cu bani,
şi sănătate multă, pentru un LA MULŢI ANI!

Vă rog să fiţi aproape prietenilor fani,
să-i aveţi ca pe fraţi şi, acum... şi LA MULŢI ANI!

Îi rog pe cei ce uită de voi bogaţi, sărmani,
să-şi readucă aminte şi azi... şi LA MULŢI ANI!

Rugaţi-vă o secundă să fim din nou umani,
că aşa perpetuu OM fi, MAI MULŢI şi LA MULŢI ANI!

Să ne rugăm la morţi, noi, cei contemporani,
că aşa o zi şi alţii ne vor ura... LA MULŢI ANI!

Eu vă iubesc din pagini, de pe-alei cu castani,
din gând, ce vă însoţesc... de-mi uraţi LA MULŢI ANI!!!

Să fiţi etern iubiţi, iubind azi, "LA MULŢI ANI!"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!