Oul dogmatic

E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.

Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.

Nu oul roşu.
Om fără sat şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau plocon, acum de Paşte:
Îl urcă - în soare şi cunoaşte!

*

Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Şi ou şi lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A morţii frunte - acolo-i toată.
În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.

*

Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Şi nici la closcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfânt, doar nunta, începutul.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdreanţă

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără păreche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"

poezie pentru copii de Tudor Arghezi
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul fenomenal

Capra n-are decât să roadă varza până la cotor.
Nu mă interesează.

Şi varza n-are decât să devină malacov,
Lăsând capra să moară de foame.
Nu mă interesează.

Problema caprei şi a verzei nu mă interesează.

În schimb visez, de multă vreme visez, un falnic
cocoş.
Un cocoş cu rude în soare
Şi o găină ca din poveşti
Să ne poată da în sfârşit
Oul fenomenal.

O, de multă vreme visez
Acest ou.
Acest ou din care, fără să fie spart,
Să se poată face o uriaşă omletă,
Pentru istoria câtor secole vor mai fi.

Problema caprei şi a verzei nu mă interesează.
Să se descurce cum or şti.

Dar eu unul nu mai vreau, în ruptul capului,
nu mai vreau
Acele omlete pe care şefii bucătari
Le invocă pentru a sparge miloane de ouă.

Milioane de gălbenuşuri prelinse din găoace
Milioane de cucurigu mai puţin sub soare
Miloane de sori împidicaţi să răsară
Întreaga istorie a lumii pervertită
Sub motiv că aşa se face Omleta.

Ce eu unul visez, de multă vreme visez,
Oul fenomenal.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haine de lumină

În lumina Ta Divină
vrem Isus să ne scăldăm
să trăim fără de vină
pe veci Domn să te avem

vrem lumina mântuirii
Tu Isuse să ne-o dai
izvorul neprihănirii
să fim cu Tine în Rai

în lumina Ta curată
toţi azi ca să ne zidim
o viaţă fără pată
pe pământ ca să trăim

vrem să fim cu toţi lumină
raze vii de pe pământ
pentru patria Divină
şi al vieţii viu Cuvânt

toţi dar să ne îmbrăcăm
chiar în haine de lumină
pe Hristos să-l onorăm
până când El o să vină

curgă dar de azi lumina
din noi toţi pe acest pământ
să-l cinstim întodeauna
pe al nostru Mire Sfânt

El ne este sărbătoare
şi lumnină şi menire
Isus ne este un soare
ce ne-mbracă în iubire

haideţi dar acum cu toţii
să-i dăm fiinţa şi iubirea
Isus chiar şi-n clipa morţii
să ne fie mântuirea

ale Lui cuvinte sfinte
să străluce azi în noi
pe a vieţii aşezăminte
toţi să fim de fire goi

din lumină spre lumină
tot mai mult noi să privim
să-i dăm viaţa-n veci deplină
Mirelui ce îl iubim

curgă dar lumina sfântă
fiinţele să ne inunde
ca noi toţi să fim la nuntă
unde lumea nu pătrunde

fie-i glorie -- onoare
Celui Sfânt ce ne-a creat
să-i cinstim Numele-i mare
fie-n veci gflorificat

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

El e Adevărul Sfânt

Fie-ţi azi la îndemână
Doar Cuvântul Celui Sfânt
Dragostea să îţi rămână
Ca să fii numai lumină
Ţărmuit doar în Cuvânt

Împleteşte-ţi dar viaţa
Azi pe urma Lui Hristos
Treaz fiind în dimineaţa
Ce îţi lipezeşte faţa
Dar în cerul glorios

Fii lumină din Lumină
Condus doar de Duhul Sfânt
El pe braţe să te ţină
Să fii veşnic fără vină
Cu viaţa în Cuvânt

Placă-ţi dar chiar şi mustrarea
Adevărul să-l trăieşti
Ca să capeţi îndurarea
Şi pe veci chiar şi salvarea
Sus în slăvile cereşti

Încrezându-te-n Cuvântul
Sfânt şi viu al Lui Hristos
Tu lucrează dar pământul
Chiar de-l bate azi şi vântul
Ca să fii victorios

Înţelege-ţi dar menirea
Omenirii un sol să-i fii
Căutând desăvîrşirea
Înnodată cu iubirea
Ca s-ajungi în veşnicii

Fii un rob al Lui Hristos
Însă plin fii de credinţă
Având ochii sus nu jos
Ca să fii victorios
De har plin şi biruinţă

Domnul Isus ce-ţi vorbeşte
Prin Cuvântul Lui cel Sfânt
Todeauna tu-mplineşte
Şi Cuvântul îl trăieşte
Cât umbla-vei pe pământ

Nu pe Lege tu să pui
Preţ — ci pune-l pe Hristos
Pe Fiinţa Domnului
Căci fiinţă ca Ea nu-i
Cât umbla-vei aici jos

Pentru noi Legea-i Isus
El e Adevărul Sfânt
Cum alţii pe lume nu-s
C-al păcatului apus
Ne e dat doar prin Cuvânt

Prin Hristos doar se termină
Păcatul — nelegiuirea
El ne scoate la lumină
Şi ne face fără vină
Omorându-ne dar firea

Glorie dar Lui Hristos
Cinste slavă şi onoare
Îi aducem dar de jos
Şi îi mulţumim frumos
Căci ne dăruie salvare
20-10-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul lui Columb

Am auzit despre Columb şi oul lui,
Dar până astăzi încă n-am aflat,
Te rog prietene de poţi să-mi spui,
Dacă nu–i pasăre, cum de-a ouat?

epigramă de Paul Constantin (12 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a făcut să fim o rouă

Nici n-a fost şi nu va fi
Nimenea ca şi Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus

El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină

Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâşit
Şi iubire-ntodeauna

Numai El este viaţa
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă faţa
Şi ne-mbracă în iubire

Plin de Duhul Sfânt era
Şi în milă şi-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieţii vii cărare

El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl aşează

Şi-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuşi să lumineze
O viaţa mai deplină
În sine el să creeze

Reazim sfânt şi sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Pe cărarea Lui Divină
Pe atâţi Domnul ne-a luat
Ne-a spălat şi fără vină
Pe stâncă ne-a aşezat

Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăţie
De e soare ori de plouă
Mire veşnic să ne fie

Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste şi onoare
Căci ne arată veşnicia
El fiindu-ne salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E de frumuseţea sufletului fiecărui român
ca atunci când va merge la vot
să îl plouă cerul cu
roşu
ca oul de Paşte
cu galben
ca cearcănele bunicilor
cu albastru de Voroneţ
să nu ştie nimeni
secretul lui
şi al tău...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul sau găina?

Când fu şi gospodina întrebată
A dat răspunsul, nu savant, dar clar:
- E vechi şi oul... vara-n Aprozar,
E veche şi găina... congelată!

epigramă de Gheorghe Chirilă din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt închis într-o ou de beton armat

lovesc cu disperare pereţii precum un pui anemic
care nu şi-a înghiţit încă gălbenuşul
e ca şi cum m-aş grăbi să ies în viaţă
să rup iarba să-mi mişc aripile
să casc ciocul după un strop de apă
ori doar să caut căldura universală
dar de atâta freamăt oul s-a rostogolit în el
fără a mai căuta temei în lumea de dincolo de lume
ca un meteorit incapabil să ardă până la capăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

Roată, roată, roată, roată,
Te-aş mai inventa odată!
Tot ce merge-n lumea toată
Are totuşi şi o roată!...

Vrei să spui că omul n-are
Şi o roată-nvârtitoare?
Ba să ştii că şi el are
Şi-încă două-n angrenare!

Gândul... este roata care
Merge fără încetare!
Colindă lumea-ntr-o clipă
Şi nu bate din aripă!...

Roata gândului lucrează
Chiar când dormi, ea este trează!
Şi nici nu visezi pe unde
Mintea merge să colinde!

Peste mări şi ţări se duce
Şi-ntr-o clipă te aduce.
Colindă cerul cu stele
Astrele şi toate cele.

Tot creştinul se gândeşte
Şi nicicând nu se opreşte
Gândul e făcut să zboare
Şi când eşti în adunare!

Zburătoru-acesta ştie
Far' să scrie pe hârtie
Se-nvârteşte fără stare
Fuge şi din adunare!

Când se predica cuvântul
El, mai repede ca vântul,
Zboară şi nimeni nu ştie
Când concepe o prostie!

Însă totuşi este bine
Că n-are acces oricine!
Duhul locuieşte-n minte,
Roata merge înainte!

Mintea merge roată, roată
Nu se-opreşte niciodată...
Şi-acum vezi că omul are
Şi el roată în dotare?

Poate că ne-ar fi ruşine
De-ar avea acces oricine
Ca să vadă ce gândim
Câte rele plănuim

Stă în loc sărmanul frate,
Se gândeşte se socoate,
Şi, privind cu ochii roata,
Mintea la păcat se-ndreaptă!

Dacă vrea ochii să-nchidă
La păcat să nu se-ntindă,
Roata minţii totuşi merge
Lucrând la fărădelege!

Atunci cum să se ferească
Bietul om să se păzească?
Cum s-oprească roata asta
Să nu-l mai pască năpasta?

Unde-ar fi să se ascundă?
Cine poate să răspundă
Dacă-n orice loc sub soare
Roata merge-n goana mare?

Iată care e secretul
Citând din Scripturi versetul
Când citim în psalmul unu
Ce ne vorbeşte Stăpânu'

Cugetând să ai în gură
Doar Cuvântul din Scriptură,
Şi atunci va fi ferice
Roata mare-o să se strice!

Când închizi ochii anume,
Tu să stai în rugăciune!
Şi-atunci roata se opreşte
Răul nu se mai porneşte!

În concluzie se poate,
Orice om să se socoate
O invenţie perfectă
Dacă-ar fi, tot se defectă!

Dar e-o roată concepută
Numai Dumnezeu s-o-nvârtă
Daca-L laşi să îţi pornească
Roata cea duhovnicească!

Despre cea de-a doua roată
Nu cunoaşte lumea toată!
Numai cel care gândeşte
Prin Duhul, duhovniceşte!

Asta-i roata-adevărată,
C-aş mai inventa-o-odată!
Roata rea să se oprească,
Roata bună sa pornească!

Doamne, dă-ne-nţelepciune
Să nu mai gândim la lume!
Mişcă roata-n viaţa noastră
Doar pe cea duhovnicească!

Când intrăm în adunare,
Toate faptele murdare:
Bârfa, ura, duşmănia
Să nu ne strice frăţia!

Răutatea - roata mare
S-o scoatem din adunare
Iar păcatul şi prostia
Să nu strice omenia!

Vino Tu în adunare
Mişcă tu pe fiecare!
Lasă Duhul să lucreze
Şi poporul să vegheze!

Lasă adierea sfântă,
Mintea ne-o binecuvântă
Gândul, inima să fie
Doar la sfânta-mpărăţie!

Fă să sufle dinspre Tine
Duhul Sfânt peste oricine
Roata noastră să se-oprească
Sus în patria cerească!

poezie de George Petre (6 mai 2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regizorul scrie o carte sau pictează un tablou cu anumite culori pe care le pui tu la dispoziţie, cu un text pe care îl scrii şi tu. El alege o parte din lucrurile pe care tu le faci şi le încheagă într-un fel, dar nu e datoria lui să te înveţe. El spune "dă-mi roşu!" şi tu te chinui să produci nişte roşu, sau zice "mai adu galben!" şi tu te chinui să fabrici puţin galben, după care le combină şi pictează cu ele. Asta dacă e să fiu aşa, foarte plastic, dar nu poate el să facă galben în locul tău.

citat din Şerban Pavlu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul şi găina (fabulă)

Oul cu pricina
Căpătându-şi graiul,
Acuza găina,
Ce mânca mălaiul:
Ei! tu, cotoroanţă bălaie,
Ce dormi toată ziua pe paie!
Eu te-am făcut din smoc de puf,
Pe-o vreme când mi-era năduf!
Şi-n fond să ştii că mi-e ruşine,
Că nu mă pot făli cu tine!
De fapt, cunoşti... o gospodină,
E comparată cu-o găină,
Atunci când este mai oloagă,
Sau are lipsă câte-o doagă!
Pe câtă vreme, eu acuşi
Sunt o ideie-a lui Brâncuşi!
El m-a creat... şi-ncă din mers,
Dar sunt geneză în univers!
-Tu, oule! o coajă şi-un albuş,
Nu-i spune tată lui Brâncuşi,
Căci pui sau puică niciodată,
Nu ştie cine-i este tată!
Eu-ţi sunt... ţi-o jur pe nouă sfinţi,
Din doi, doar unul din părinţi,
Al doilea-n fond nici nu se ştie,
Că mulţi cocoşi erau în vie!

Morală
Şi cucul crede în gutui,
Că e hrănit de mama lui,
Dar când învaţă bine zborul,
O strigă!... că-l cuprinde dorul!

fabulă de Constantin Păun din Sfere umoristice (1992)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pot imagina

florile de soare fără culoarea galben
cum nu-mi pot imagina
frumuseţea fără invidie
şi pizma fără motiv
ascult o respiraţie sacadată
arborii mei au obosit
recunosc de la distanţă tristeţea
seamănă cu florile de soare
lipsite de petale

am luat cu mine o cutie de acuarele
câmpul nu s-a supus
nici eu
ştiam că deunăzi vei renunţa
impertinenţa mea te-a scos din sărite
miorlăie grozav pisicile în curtea blocului
din cinci, trei cu siguranţă au căzut în picioare
eu nu
mi-am julit un pic genunchii
acum sunt bine
stau pe coate
şi număr gândacii de pe marginea pervazului
deschid mai des fereastra

am cumpărat panglici roz
leg cu ea viaţa
asta ca să nu spui
că n-am făcut nicio schimbare
în fond fără galben nu pot fi florile de soare
cum fără soare nu poate fi lumina
cum fără lumină...

ce-ar fi să nu mai trăim degeaba?

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

Se joacă-n feste ne... norocul ce şi-a uitat, ingrat, origini,
Că o negaţie-l desparte, de ce el este-n fond făcut;
O punctuaţie-ntr-un şir, delimitată sau totală,
Ce gândurile-ar limpezi şi umăr ar fi să te sprijini,
Un fel de şansă, sinonim de ce-ar fi vrut şi s-a putut,
Dar se pierzând într-un ne fast... Ce trist, mai mult decât o boală.

Este-un suspin, când crezi că aer intubat scurt e resuscit,
Dar nu revigorează hău, e doar un semn de deznădejde!
Este şi-o apăsare, culmea, fără nimic de greu pe piept;
O sfâşiere virtuală de inimă, de-un trup rănit.
E-un zbucium calm, un antonim, cum stoic curmi rapid primejde...
Un nor, ce poate picura direct pe colţul de ochi drept.

Şi nu e sânge să repare, să curgă să astupe plagă
Şi nici a egoului morfină să stingă "doare" de moment.
Nu e nici oul de-o speranţă; doar nevăzut, o cecitate,
Nu un orbit ce-ar putea trece, de mai e timp. E încă vlagă!?
Nu-i iremediabil încă, nu s-a produs un accident!...
E trist de tot, cum de-altul moare, dar crezi încă-n eternitate?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi pierdute

Să fii sufocat de cuvinte nespuse,
Să te simţi sfârşit de dureri ce s-au dus,
Să fii lovit de priviri îndreptate-ţi
Şi ucis de iubiri ce demult au apus.
Să fii aproape de toţi, dar să simţi că nu eşti,
Să fii biciuit de nepăsări din suflete seci,
Să fii pe pământ, dar să nu te găseşti,
Când stai cu ai tăi să se-ntrebe de eşti.
Totul din viaţa-ţi tu să-l vezi un nimic,
Nici cerul imens să nu-l vezi că-i prea mic,
Să priveşti norii, dar să nu ştii ce sunt,
Să vezi luna pe cer, să te-ntrebi de ce-i sus.
Să simţi soarele ce pentru tine-i străin,
Să bei apă cu sete şi să simţi că-i venin,
Să vezi flori cu mirosuri uscate şi uscate-n culori,
Să vezi o mare de lume cu carte şi în niciunul valori.
Să simţi valul mării uscat cum izbeşte în plin,
Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin,
Imensul să-l vezi infim şi pierdut,
Şi-n oameni cu chip să vezi suflet de lut.
Să te simţi nimicit şi stors de putere,
Să fii plin de iubire de dat şi nimeni nu-ţi cere,
Să poţi să dai tot fără-n schimb să primeşti,
Să fii crud judecat făr-a şti cine eşti.
Dac-ai făcut doar bine şi ce-am scris ai simţit
Ascunde-te-n umbra-ţi nu cere nimic,
Căci nimicul nimic îţi va da, ţie-ţi cere,
Ştergeţi lacrima singur cufundat în tăcere!

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri familiare

Aţi văzut ce rău e când
Un bărbat nu vine-acas'
Şi-l găsiţi la crâşmă bând
Înspre ziuă plin de fas?!

Şi de mai ai şi noroc
De-ăl mai bun din ăi mai răi,
Dimineaţa, pe cojoc,
Te scoli şi cu vânătăi,

Dar să fie şi curvar,
Câte-o lună să nu-l vezi,
Ţi se pare chiar bizar
Măritată să te crezi,

Nu mai zic de bani, halal!
Cât ţi-ar fi soţul de drag,
Şi cafteală şi scandal,
Toate de la ei se trag,

Doar Lenuţa, mândră-n sat,
Cu ochi negri, diafani,
Nu s-a plâns de-al ei bărbat
Niciodat' în şapte ani,

N-a avut vorbe, scandal,
Că Ion, cum am dedus,
Era soţul ideal
Şi chiar foarte bine pus,

N-a sosit o noapte beat,
Fără bani, şi-apoi, atins,
Ca oricare urecheat,
S-o mai ia şi la încins,

Nici pe zi, el umblăreţ,
Nu s-a agăţat, haihui,
De vreo fustă prin judeţ,
Stând în pătrăţica lui,

Până ieri, să vezi necaz!
Calculând după venit,
A făcut Lenuţa caz
Cât de scump a devenit,

C-a sărit, tot de la bani (!)
Leana,-n sus, aproape-un ceas...
Ştiţi cum fac, la şapte ani,
Ale noastre... parastas!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl şi Isus

Singura nădejde vie
Numai Tu Isus ne eşti
Să intrăm în veşnicie
Sus în slăvile cereşti

Singura cărare sfântă
Numai Tu ne-ai arătat
Să ajungem sus la nuntă
Cu un suflet nou—curat

Nimeni Doamne n-a-ndrăznit
Să susţină ca şi Tine
Că eşti viaţa-n Infinit
Şi-o poţi da la orişicine

Cine ascultă şi primeşte
Sfânta Ta învăţătură
Şi mereu îşi curăţeşte
Viaţa lui şi-a lui făptură

Cel ce e nevinovat
De a lumii mari păcate
Şi-şi vrea sufletul curat
Depărtându-se de moarte

Prin credinţa ce ne-ai dat
În Fiinţa Ta Divină
Să cântăm neîncetat
Trăind numai— în lumină

Tu eşti singura Fiinţă
Ce-ai trăit pe acest pământ
De har plin şi de credinţă
Ne-ai vorbit de Tatăl Sfânt

Şi ne-ai spus că ne iubeşte
Şi ne vrea să fim ai Lui
Dacă omu-i dăruieşte
Inima din pieptul lui
........

Tatăl Sfânt ne-a înţeles
Grava nostră neputinţă
Şi pe Isus l-a trimes
Să ne-mbrace în credinţă

Astfel dar cine s-ncrede
În Isus Mântuitorul
Viaţa-n sine nu o pierde
Căci El e Izbăvitorul

Tatăl Sfânt ne dă odihnă
Doar prin jertfa Lui Hristos
Dac-o viaţă fără vină
Ne luptăm să trăim jos

Şi spre viaţa viitoare
Tot mai mult de aici privim
Spre Isus al nostru soare
Din inimă să-l iubim

Tatăl Sfânt ne înţelege
Şi ne ştie ce sântem
Ne scapă de foc şi Lege
Domn pe Isus de-l avem

Astfel dar cu bucurie
El ne dă împărăţia
Dacă noi în veşnicie
Trăim sfântă— curăţia

Cel Prea Înalt ne vrea curaţi
Fără pată— fără vină
De Hristos să fim spălaţi
S-avem parte de odihnă

Tatăl Sfânt doar l-a trimis
Pe Isus ca să ne ia
Să ne ducă-n Paradis
Viaţă sfântă să ne dea

Şi Hristos i-a dat onoare
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Nimeni cum aici sub soare
Să-i dea nu a acceptat

Nimeni n-avea cunoştinţă
Pe Tatăl să în cinstească
Ca a Lui Hristos Fiinţă
Până-n patria cerească

Domnul Isus l-a-nălţat
Pe Tatăl mai sus de toate
Şi El l-a glorificat
Şi în viaţă şi în moarte

Căci Isus este iubirea
Şi tot ce s-a dăruit
El este neprihănirea
Celui care l-a primit

Pe pământul plin de ură
De păcat— nelegiuire
Doart a Lui învăţătură
Ne cere neprihănire

O viaţă în lumină
De Tatăl să ascultăm
Să trăim doar fără vină
Pururi cinste să îi dăm

Aşa Isus ne-a-nvăţat
Să fim sare şi lumină
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Să-i dăm viaţa fără vină

La Tatăl nimeni nu poate
Să vină decât prin Mine
Eu sunt Uşa dinspre moarte
Viaţă pentru— orişicine

Cine ascultă şi păzeşte
Azi porunca Lui Divină
Pe noi iată ne primeşte
Căci viaţa-i o lumină

Eu cu Tatăl vom veni
Şi cu el Noi vom cina
Pe veci oaspeţi îi vom fi
Şi viaţă îi vom da

Tatăl Sfânt este mai mare
El e singurul stăpân
Ce puterea toată-o are
Veşnic pe orice tărâm

Numai El vremea o ştie
Şi timpu-i e cunoscut
Din a Lui împărăţie
Şi din tot ce s-a făcut

El decide— hotărăşte
Orice vrea în Univers
Şi pe oameni îi primeşte
După calea ce-au ales

Înaintea Lui se-nchină
Îngerii din ceruri toţi
Cel Prea Înalt e o lumină
Ce s-o vezi ca om nu poţi

El e punctul principal
Din imensul Infinit
Căci numai dup-a Lui plan
Tot ce este s-a-ntocmit

De la El pornit-au toate
Îngeri stele şi pământ
El e dincolo de moarte
Onorat şi pururi Sfânt

El a dat miez şi viaţă
Planului de întocmire
A tot ce azi se înalţă
Şi ne umple de uimire

Oriunde noi ne uităm
Şi în cer şi pe pământ
O splendoare larg-avem
Din lucrarea Celui Sfânt

Toate sunt doar inovaţii
Ale Celui Prea Înalt
Şi ele-i aduc ovaţii
Nimănui cum nu s-a dat

Glorie cinste onoare
Tatălui din cerul Sfânt
Pentru apmpla Lui lucrare
Ce-o vedem şi pe pământ

Cinste slavă şi mărire
Veşnică Celui Prea-Nalt
Îi cântăm cu mulţumire
Fie pururi lăudat

El e singurul ce are
Peste toate stăpânirea
Lumilor nemuritoare
E puterea şi iubirea

El pe Isus ni l-a dat
Viaţă nouă să ne fie
S-avem sufletul curat
Să intrăm în veşnicie

Tatălui cel Sfânt din cer
Îi aducem toţi onoare
Din lumea celor ce pier
Căci e Viaţă şi salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (11 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea lacrimilor

N-am găsit nici-o fiinţă
Nici în cer nici pe pământ
Să-i dau viaţa prin credinţă
Decât Fiul Celui Sfânt

Domnul este Dumnezeu
El Isus Hristos Mesia
Ce mă ia pe braţul Său
Şi-mi e pacea — bucuria

N-am găsit nici-o făptură
Pe acest pământ străin
A cărui învăţătură
Să ne abată de la chin

Omul gingaş să-l salveze
Curăţindu-l de păcat
Şi în rai să îl aşeze
Cu chipul imaculat

Nimenea de pe pământ
Nu a fost şi nu e-n stare
Cuvântul Acelui Sfânt
Să îl pună-n aplicare

Fără pată în lumină
Să fie ca un izvor
Cu vorbirea fără vină
Pentru omul muritor

Caut un om să stea în spărtură
Dar omul vai — nu-i nicăieri
Ca să trăiască Sfânta Scriptură
Viu în lumină — nu în păreri

Caut un om dar nimenea nu-i
Sfinţenia — el s-o păstreze
Imaculat — în faţa Domnului
Cu drag el să se aşeze

Dar nimeni nu-i nimeni n-a fost
Curat sfânt şi fără vină
Să rămâie crin la post
Îmbrăcat doar în lumină

Şi astfel a trebuit
Domnul Vieţii să coboare
Singurul neprihănit
Şi războinic de sub soare

Domnul Vieţii — El Lumina
Şi Adevăru absolut
Cel ce dăruie cununa
Celui sfânt neprihănit

Fiul Celui Prea Înalt
Creatorul plin de slavă
El viaţa Lui şi-a dat
Pentru fiinţa omului — bolnavă

Dezbrăcat de-a Lui mărire
Şi de gloria cerească
Străpuns de-a noastră iubire
I-a fost dat jos să păşească

Să ne-nveţe ce-i iubirea
Ce-i Lumina şi Cuvântul
Ca trăind neprihănirea
Noi să părăsim pământul

A Lui Sfântă-nvăţătură
De aici totu-a dărâmat
Nefiind o umplutură
Ci Cuvântu — adevărat

Cuvântul Cel din vecie
Al Celui Sfânt —şi Prea Înalt
Veşnic ce e Pâinea Vie
Şi viaţa ce s-a dat

Cu ochii — cum o vedem
Şi cum e în veşnicie
Doar de El să ascultăm
A Lui goria să fie

Toţi au fost hoţi şi tâlhari
Înainte ce-au venit
Numai Domnul celor mari
Şi al tuturor — ne-a oferit

Şi iubirea şi credinţa
Tatălui de-a se arăta
Curată păstrând fiinţa
Şi-mplinind doar voia Sa

Cât de scump ne eşti Isuse
Al Lui Dumnezeu Sfânt Fiu
Floarea lacrimilor scurse
Pe acest pământ pustiu

Tu eşti lacrima iubirii
Pentru omul muritor
Fiinţa — desăvârşirii
Al vieţii sfânt izvor

Numai Tu şi azi ne scalzi
Şi-n lumină şi-n cântare
Şi de dorul nost"Tu arzi
Să ne vezi cântând onoare

Să ne vezi în palma Ta
Plini Isus de-a Ta iubire
Împlinind făgăduinţa
Însă în nepihănire

Doar Isus ne e destinul
Şi viaţa şi menirea
Ne e Calea ne e drumul
Dacă vrem desăvârşirea

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul fără femeie

Bărbatul fără de femeie
E-un templu ce-i lipsit de zeie,
Biserică făr de altar,
Un preot ce-i lipsit de har.

E stupul fără de regină
Şi pomul fără rădăcină;
E o grădină fără flori,
O faţă fără ochişori.

E-un corp lipsit de inimioară
Şi-i ca o casă fără scară;
E ca un trup lipsit de suflet,
Ca omul fără de răsuflet.

E casa care n-are uşi,
E marea fără pescăruşi,
Odaia fără de fereastră,
O goală şi umilă glastră.

E ziua fără de lumină,
E sportul fără-adrenalină;
E ochiul fără de privire
Şi viaţa fără de iubire.

E anul fără primăvară,
Arcuşul fără de vioară;
E ca toporul fără coadă,
Ca spadasinul fără spadă.

E ca şi spicul fără boabe,
Ca bradul fără de podoabe;
E cum e Cerul fără Rai,
Ca un naist lipsit de nai.

E făr de capsă un cartuş,
E oul fără gălbenuş,
O savarină fără frişcă
Şi făr de roată o morişcă.

E-o lampă fără de ulei,
Un templu părăsit de zei;
E ca mâncarea fără sare
Şi ca Pământul fără Soare.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine face: omul sau Dumnezeu? Dragul meu, întrebarea ta e o capcană, dar nu pentru mine, ci pentru tine... Dacă faci tu, ego-ul tău se va umfla în pene, dar dacă face Dumnezeu, atunci ai găsit un vinovat la toată năpasta acestei lumi. Dacă Dumnezeu face, atunci această lume trebuie să fie reală, nu-i aşa? Mintea îţi spune că Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile, dar pe ea, neprihănita, nu a terminat-o nici până acum, nu? Mintea spune astfel de aiureli, nu Dumnezeu. Aşadar, orice variantă ai alege, vei fi în capcana facerii şi deci a minţii. Întrebarea corectă ar fi: MAHARAJ, EXISTĂ FACERE? Şi fireşte, răspunsul este: "Nu, nu există." Tu, într-un vis, visezi că ai făcut o mulţime de lucruri sau că "Dumnezeu" a mai făcut o lume pentru tine, dar imediat ce te trezeşti, vezi că de fapt, nimic nu era adevărat, doar visai asta. Când te vei trezi şi din cel mai lung vis al tău numit "veghe", vei vedea că de fapt, nu există nici o facere, doar visai asta. Noi nu am fost născuţi vreodată şi atunci, cine face? Doar Dumnezeu, Sinele, e Real. Noi suntem unicul Dumnezeu! Mintea este ireală! Iată de ce, ceea "ce faci" nu are absolut nici o legătură cu ceea ce eşti. Ceea ce eşti, e dintotdeauna şi pentru totdeauna, dar Întreaga facere a acestei lumi e doar deşertăciune sau vremelnică visare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!