Arunc stindardul în talazul vocii

În van zâmbeşti cu şarm, de în greşeli te
apleci cu-nverşunare de furtună,
şi fulgerele-ţi cântă-aiurea-n strună
pe noi arpegii-n ruginii unelte.
Când scuipi duios, ţi-e mintea o fântână
şi ochii-apar pe chip ca două delte;
în van posezi sclipirea unei zvelte
făpturi, iubind, când ţii pumnale-n vână.
Arunc stindardul în talazul vocii
că-i alb ca varul, hâd ca fruntea albă;
privesc cum norii îşi golesc bojocii,
şi-n suflul tău mai tipăresc o jalbă,
să fiu lăsat în urmă, căci prorocii
mi-au spus demult că voi iubi o halbă.

sonet de Ionuţ Popa (19 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu se piardă dragostea în van

S-a rupt din sufletu-mi o parte,
Cerul s-a despărţit în două,
Atunci când ai plecat departe
Cu lacrimi a-nceput să plouă.

Mi-ai spus că-i ceva temporar,
Şi c-ai să te întorci, iubire,
Acum te văd din ce în ce mai rar,
Îmi eşti uşor o simplă amintire.

Se-ntuneca totul în jurul meu,
Zilele mi se prefac în nopţi,
Îngenunchez, îl rog pe Dumnezeu,
Chipul tău în calea mea să-l scoţi.

- Cerul să ne fie al dragostei tavan
Şi stelele sclipirea din priviri,
Să nu se piardă dragostea în van,
Să nu ne pierdem noi în amintiri.

Autor: Răzvan Isac 10-03-2015

poezie de Răzvan Isac (10 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă...

.. mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viaţă
mai lasă-n trupu-mi suflul vlăguit
mă lasă-mă să văd în dimineaţă
luceafărul din ape răsărit

mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viaţă
să mai apuc un soare purpuriu
cu rouă să mă spăl senin pe faţă
de colbul lunii rece şi pustiu...

mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viaţă
voi încerca să nu te mai ador
voi inerca să fiu că tine- ghiată
să nu mai ştiu ca ghiaţa nici un dor

mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viaţă
să gust din plin şi ceruri în amiezi
să mai privesc la norii ce se- agăţă
de zări pe care simt că le mai vezi

iar când se va lăsa în mine noapte
şi numai stelele şi zări vor licări
să ştii că am lăsat în urmă şoapte
în care strig că nu mai pot iubi...

poezie de Iurie Osoianu (16 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare şi pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.

Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.

Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.

Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.

Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi şi când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri şi şoapte,
Te voi iubi... când mă înveţi să zbor.

Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă ştie,
Te voi iubi... şi-apoi am să te fur.

Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi şi voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.

Te voi iubi-ntr-o noapte de beţie,
Te voi iubi... mărturisindu-ţi trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş iubi

ca un tânăr cu lacrimi şi cu rime
mi-au rămas în urmă durerile
furiile le-am încuiat în sipet azi
să fiu iute ca norii o clipă trec
te-aş iubi prin beznă întotdeauna
ce îmbrăţişează noaptea luna
o să-mi fii prinţesa din visul otrăvit
vibrând în mai multe feluri
te-aş iubi în fel şi chip
te-aş iubi sub fiecare boare
te-aş iubi până
apucăm să ne trezim plângând
ţinându-ne de mână pe drumul
ce lung ne aşteaptă întotdeauna

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

poezie clasică de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ne-a fost aleanul lung şi zdrobitor,
Şi zilele chinuitoare şi năpăstuite,
Dar mie care mă topesc de-al tău dor
Cum mi-au fost zilele, cum mi-au fost crud părinte?

Din depărtări vin nori înneguraţi
Şi fulgere şi stoluri de furtună,
Căci întunericul înghite şi ultim clar de lună
Căci moartea îi înghite pe-ai mei fraţi.

Şi răsăritul de va fi s-apuc
Şi moartea care vine să o păcălesc
Atunci în ale veşniciei timpuri eu mă rătăcesc
Departe de ce-am dus şi ce-am să duc.

Căci cel ce-nfruntă soarta şi norii de furtună,
Şi cel ce luptă pentru ce crede că e drept
În a soarelui lumină priveşte ca la lună
Nebântuit de temeri şi nici pic de regret.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu zâmbeşti

Zâmbeşte!
Zâmbetul tău e mai luminos decât razele de soare.
Când tu zâmbeşti, întreaga natură intră în sărbătoare.
Când tu zâmbeşti, coboară îngeri pe pământ şi cântă.
Când tu zâmbeşti, spre ceruri, păsări în zbor se avântă.
Când tu zâmbeşti, văzduhul se luminează.
Când tu zâmbeşti, viaţa-n Univers vibrează.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfăţat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Şi fetele cu drag suspină:
O, Doamne, Doamne, adă-ni-l!

Pe umeri blondele lui plete
Tresar şi sar încetinel.
El e frumos şi tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele râd şi râd şirete
Şi pe furiş privesc la el.

El umblă ca la el acasă
Şi-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Şi răsfăţat apoi îşi lasă
Pe spate capul şi nu-i pasă
De fete şi de câmp nimic.

Şi printre spice el şopteşte,
Vorbind aiurea şi-alintat!
Şi, cum se plimbă-n lung şi-n lat,
Cu fetele să-mprieteneşte
Şi din copil sfiios el creşte
Flăcău întreg de sărutat.

Apoi ca-n glumă el le prinde
De mânecă, şi-aprins de dor,
Îşi face joc prin părul lor,
În urmă braţul şi-l întinde,
Pe cea mai dragă o cuprinde
Şi-o strânge către el uşor.

Tot mai aprins, tot mai aproape:
Să te sărut, drăguţo, vrei?
Ce ochi frumoşi ai, viorei,
Ca un întins adânc de ape.
De el nu-i nici un chip să scape
Şi-atâta lucru-n urmă ce-i?

Ea stă la pieptul lui pierdută,
Dintâi cu ochii la pământ.
El zice-aşa câte-un cuvânt,
Ea zice trei şi-l tot ajută,
Şi uite-l, uite-l c-o sărută
Ei, vezi tu, fetele cum sânt!

El a crezut că nu se poate,
Şi iacă poţi! Dar să te ţii!
E greu să dai de căpătâi
Dar dacă dai, merg strună toate;
Şi fata mult nu se socoate,
Când pierde mintea cea dintâi.

El o sărut-acum pe salbă,
Şi fetele-mprejur se strâng!
Dar e prea mult! Am să mă plâng
La toţi vlădicii, să dau jalbă!
Auzi, să duci tu lume albă
P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!

Ba ele-şi mai desfac şi sânul,
Şi-n sân el li se joac-acum
Îl prind odată şi-l sugrum,
Că prea s-obrăznici românul,
Auzi, dar cine-i el, păgânul,
Ca să-mi sărute fete-n drum?

Nu ştie nimeni de-unde vine,
Şi capu-i stă la sărutat!
De-ar fi măcar de-aici din sat
Voi, câţi sunteţi flăcăi ca mine,
Să-mi spuneţi voi acum, e bine
Să faci ca vântul, nu-i păcat?

Adică stăi! Ce fată moare
Dac-o săruţi puţin? Da zeu!
Cum aş voi să fiu mereu
Un vânt şi eu, în zi cu soare,
De-ar fi numai secerătoare
O fată pe care-o ştiu eu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui oarecare...

Ce ştiu, nu vreau să ţin secret,
Să-mi laşi în pace demonia,
Căci tu eşti cel mai prost schelet
Din România!
Greu să ţii pasu-n română,
Să-mi înţelegi tu poezia,
Văd ca tu te ţii de mână,
Doar cu prostia!
În capul tău anaerob
Ţi-e mintea sexi-ntr-o manie,
Şi la cultură te aprob,
Prezinţi fobie!
Tu n-ai de lucru când vorbeşti,
Mai bine lasă-mă-n beţie,
Şi te mai rog să mă scuteşti
De curtoazie.
Ce mutră faci căzută-n vid
Uimit când afli de la mine,
Eşti un pseudohominid,
Eşti o ruşine!
Ce-am spus, de-acum nu e secret,
Oricum, te ştie omenirea,
Şi într-un fund stă scris decret,
Asta ţi-e firea!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (13 septembrie 2007)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul contopirii

Şi mi-ai redat speranţa când am umblat prin tine
Ca o himeră stearpă în trandafiri de sânge -
Cuprinsă de-o enigmă ce nu îi aparţine,
A plâns, odinioară, cum alta n-o mai plânge.
Şi ţi-am redat dorinţa când ai ţinut pe buze
Un mădular de astru. Trecând Calea Lactee,
Te-ai desfătat cu raza ce-mi curge din havuze
Şi ai lăsat sclipirea pe-o urmă de scânteie.
Şi ne-am redat plăcerea fără de care-n viaţă
Am fi rămas doar setea unui izvor uscat,
Dar printre noi, iubito, lumina se dezgheaţă
De sufletele-ncinse ce-n piepturi mai răzbat.
Vor răsări, alături, şi soarele, şi luna,
Să mă admire-n pace cum te-nstelez întruna.

sonet de Ionuţ Popa (6 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictură de clasă

câtă tristeţe: prietena
mea profesoara de muzică saţiabilă l-a
confundat azi pe van gogh
cu van dongen cu van tongerloo cu van
doesburg bine că nu

cu penal de barocul van dyck

tras prin inele de torţă şi gratii de fler
beton bine că nu
până la urmă cu mai marele-n lovituri
sub centură van damme (?!) - o
mul cu neagră decorativă -

câtă tristeţe: mu

zeul de artă bifurcată din şandra
păstrează-n depozitul din şosea câteva
pânze foviste - semnate
de elevii din clasele terminate
una câte unul şi de la capăt

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel din urmă vis

O visul meu cel mai slăvit,
Frumos şi cel din urmă,
Aşa cum dulce te-ai ivit
Te stinge şi te curmă.

Căci e demult de când am pus
Inimii mele pază,
Şi-i mult mai mult de când i-am spus
Iubirii să nu crează.

Şi prea târziu să mai aprind
Azi dragostei făclie,
Şi-n mintea mea să mai cuprind
O dulce nebunie.

Destul c-o clipă l-am iubit,
Şi-o clipă i-am dus dorul,
Te stinge vis cum te-ai ivit
Stingându-mi şi amorul.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 5 ani, mama mi-a spus că fericirea este cheia Vieţii. Când am mers la şcoală, mi s-a cerut să scriu ce vreau să fiu când voi creşte mare. Am scris că vreau să fiu fericit. Ei mi-au spus că nu am înţeles sarcina, eu le-am spus că ei nu au înţeles Viaţa.

citat din John Lennon
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio iernii

De azi nu pot să fiu. Mă voi opri
lăngă fântâna unde-am fost odat'
să îmi adăp caii de la sanie şi să-i scot la mezat,
căci nu-mi mai trebuiesc dac-ai plecat.
De azi nu mă căuta. Nu voi răspunde,
la uşă am pus lacăt ferecat,
căci am uitat pe unde ai plecat,
să te întorci nu-i chip şi nu e loc niciunde.
Voi pune şi zăbrele, două, trei
din cele oţelite să nu treci
când vei pofti la cele veşnice poteci.
Mă voi ascunde-n vale la vâlcea
să nu găseşti cărarea către casa mea
când soarele scânteie în mantia ta.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la capacitate!

Cu berea ce-a cerut la ţap,
El roşu-i până peste cap.
Duduia, cum s-a-nfipt la halbă,
Ca varul s-a făcut de albă.

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbete

Zâmbeşti cu mulţumire când toate îţi merg bine,
Zâmbeşti cu încântare norocul când revine,
Zâmbeşti cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbeşti simţind plăcere de gluma bine spusă.

Zâmbeşti cu resemnare când totu-i doar trecut,
Zâmbeşti plin de visare spre drumul început,
Zâmbeşti cu supărare când nu ai de ales,
Zâmbeşti cu indulgenţă când nu eşti înţeles.

Zâmbeşti plin de speranţă, luând viaţa în piept,
Zâmbeşti satisfăcut spre omul înţelept,
Zâmbeşti plin de iubire spre omul ce ţi-e drag,
Cu dragoste zâmbeşti copilului din prag.

Zâmbeşti cu nostalgie spre ziua cea de mâine,
Zâmbeşti cu grea tristeţe când nu ai bani de pâine,
Zâmbeşti cu ironie când unii mari se cred,
Zâmbeşti cu răutate când şi bogaţii pierd.

Zâmbeşti dulce şi tandru când visul te dezmiardă,
Zâmbeşti cu înţeles când alţii ştiu să piardă,
Zâmbeşti cu simpatie spre un copil deştept,
Zâmbeşti plin de acreală când omul nu e drept.

Zâmbeşti cu mare spaimă când răul l-ai făcut,
Zâmbeşti cu întristare găsind alt început,
Zâmbeşti plin de uimire surprizei neaşteptate,
Zâmbeşti surprinzător când inima mai bate.

Zâmbeşti făcând cu ochiul, cu înţeles complice,
Când şeful bine înfipt nu vrea să mai abdice,
Zâmbeşti cu oboseală la un sfârşit de drum,
Zâmbeşti şi după moarte, dar nu ştii cui şi cum.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce Homo

Natura-şi plânge fiul înfăşurat în ceaţă
şi copleşit de apa ce-n abundenţă cade.

Satan picta momentul cu demoni de cenuşă,
urnind spre răsărituri albastrele arcade
sub care omul vânăt ardea-n pământ de ceară
şi-n neputinţă - floarea ce zace în pustiu.

Când orice dimineaţă se-ndreaptă către noapte,
arunc spre cer obida: eu când n-o să mai fiu...?

poezie de Ionuţ Popa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vânturi moi se-apleacă-o sfâşiere

Din vânturi moi se-apleacă-o sfâşiere;
o ploaie-aş vrea ca fruntea să mi-o stingă.
De-nstrăinarea ce mă strânge-n chingă
să pot scăpa e tot ce mintea-mi cere.

Imagini sparte-n cor să mă atingă
şi să-mi înalţe trupul în cădere,
găsesc că-i bun augur. Ce mângâiere
mai am când ochii-n suflet fac să ningă?

Mă las cuprins de-o stranie durere,
văd patul alb şi-n dreapta o seringă,
şi dau să fug, să scap - e totul vrere.

O altă rană, rana vrea să-mi lingă,
dar urc pe-un nor şi plec c-o adiere,
strigând în gol: nu-i chip să mă învingă!

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind etern

Îţi dau întâlnire în altă viaţă
Căci aceasta nu a reuşit a ne-nţelege
Prea multe nopţi fără de lună
Şi zile fără de căldură
Când gustând din clipă aroma-i amară
Îşi pierduse orice urmă de eternitate
Iar eu cândva ţi-am promis
Frânturi dintr-un etern vis.

În mine cutia Pandorei a rămas închisă
Şi pe când lumea căuta speranţă
Eu nu voiam să am niciuna
Să nu regret că am găsit-o şi-am lăsat-o-n urmă
Din ea tot cei voi lua vei fi doar tu
Şi câteva cuvinte ca atunci când te voi revedea
Să poţi să-ţi aminteşti că demult în altă viaţă
Ţi-am promis un „te iubesc”.

poezie de Valentin Cojocaru
Adăugat de Riana Sardau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ares flutură stindardul

De ce voi State vă doriţi puterea?
Aţi vrea să pârjoliţi cumva pământul?
Pe limbă vreţi a sugruma cuvântul
Şi-n suflet să ne intre doar durerea?

Dar nu va asculta nici Domnul Sfântul
Să vă ajute a-mplini voi vrerea!
Vă va întuneca subit vederea
Tăindu-vă deliberat avântul!

Cu demonii ne vom lupta şi-n astre
Ca-n lumea noastră pacea să învingă
Şi-n apa din oceanele albastre
Războinice porniri azi să se stingă!

Când Ares îşi va flutura stindardul,
Irene îi va pune-n faţă gardul!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!