Maria: Acum cum te mai simți?
Nick: Mult mai bine. Mulțumesc, mâncarea voastră a fost foarte bună, gustoasă. Nu mă mai simt deloc slăbit.
Maria: Nici nu mai ai febră. Deloc. Mă bucur că te simți mai bine. Înseamnă că injecția Stelei și-a făcut deja efectul.
Nick: Injecția?! Asta ce mai înseamnă?
Maria: O mică înțepătură cu un ac și o seringă, cu ajutorul cărora se introduc în corp substanțe ce ajută la vindecare.
Nick: Înțepătură? Cu un ac? Cum?! Vrei să spui că Stela m-ar fi înțepat? Pe mine?! Când? Unde?
Maria: În vena brațului stâng.
Nick: În brațul stâng... Au... Mă doare! Ciudat... N-am remarcat asta până acum. Și de ce mi-a făcut Stela această injecție?
Maria: Cum de ce? Normal, ca să te vindeci, să-ți revii.
Nick: Straniu mod de a vindeca mai aveți și voi. În plus, doare cu adevărat!
Maria: Te plângi de o injecțioară banală? O să-ți treacă în scurt timp.
Nick: Nu mă îndoiesc de asta, dar mă incomodează. Iar zona în care mi-a făcut injecția s-a umflat și s-a-nnegrit.
Maria: Nu-i nimic grav. Așa se întâmplă de obicei, cu atât mai mult la tine, pentru prima oară. O să dispară în curând.
Nick: Bine. Să uităm asta. N-are importanță.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre ajutor
- citate despre timp
- citate despre stele
- citate despre seringă
- citate despre plâns
- citate despre mâncare
- citate despre mulțumire
- citate despre corp
- citate despre bucurie
Citate similare
Stela: Salut. Deci, domnișorică, așa ai înțeles tu să ai grijă de pacientul meu?
Nick: Maria a avut grijă de mine așa cum trebuia.
Stela: Așa deci... Se vede. Și ce face pacientul meu? Cum se mai simte el?
Nick: Grozav, Stela! Complet refăcut, ca nou. Numai că injecția ta m-a cam durut. Privește doar cum mi s-a umflat și mi s-a înnegrit brațul în locul respectiv.
Stela: Eh, doar n-ai de gând să te plângi pentru o micuță înțepătură. Ea este cea care te-a vindecat.
Nick: Poate... Și nu vreau să mă plâng de metodele voastre de vindecare, numai că eu nu sunt obișnuit cu așa ceva.
Stela: Lasă, că ai să te obișnuiești tu! Și să zici mersi că te-am înțepat în braț și nu în altă zonă a corpului; să nu precizez și-n care anume...
Nick: Poftim?! În altă zonă?! În care?
Stela: Ah, ești curios... Vrei să-ți arăt, chiar acum?
Nick: Nu, mulțumesc! Nu sunt chiar așa de curios.
Stela: Stai liniștit! Nici nu intenționam să-ți arăt; glumeam doar, desigur. Dacă te simți bine, atunci totul este în ordine. Asta-i tot ceea ce mă interesează, să știu că tratamentul meu și-a făcut efectul, deci a fost eficient. În rest... Nu contează!
Nick: Desigur. Ai dreptate. Scuză-mă, Stela. Sunt cam mofturos. Îți mulțumesc că m-ai tratat.
Stela: N-ai pentru ce să-mi mulțumești, drăguțule. Mi-am făcut doar datoria, fiind medic... Nu cred că mai e nevoie să te consult pentru a constata că ești complet vindecat. Mi-e destul de clar acest lucru.
Nick: Să mă consulți?!
Stela: Mda... Dacă vreodată va mai fi nevoie, vei afla și ce înseamnă acest lucru. Acum însă, dacă n-aveți nimic împotrivă, haideți pe puntea principală. Ceilalți sunt nerăbdători să vă vadă; mai ales sora ta...
Nick: Îmi închipui. Haideți!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre pacienți, citate despre negru, citate despre mofturi, citate despre medicină, citate despre medici, citate despre gânduri sau citate despre eficiență
Maria: Unde ai fost?
Nick: Nicăieri.
Maria: Ce ai făcut?
Nick: Nimic.
Maria: Cu cine te-ai întâlnit?
Nick: Cu nimeni.
replici din filmul artistic Nunta a la grec, scenariu de Nia Vardalos
Adăugat de Ștefania Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre Maria
Nick: Aveai dreptate în privința lui. E un tip minunat! N-ar fi trebuit să-mi închipui că ar fi intenționat vreodată să te îndepărteze de mine.
Maria: Așa e, n-ar fi trebuit. Însă mă bucur că în cele din urmă ai înțeles acest lucru. Deci, sper că de acum încolo nu vor mai exista astfel de neînțelegeri între noi.
Nick: Absolut nici una, iubito! Promit. Știi de unde veneam când am apărut la voi în navă?
Maria: N-am idee.
Nick: De la tatăl meu. Acolo m-am dus, după ce am plecat de la bordul "Vulturului".
Maria: Deci, i-ai făcut două vizite într-un interval foarte scurt.
Nick: Așa e, însă a doua oară am ajuns acolo fără să fi avut intenția să-l fi vizitat. A fost foarte surprins să mă vadă din nou, însă eu am fost și mai surprins decât el, să mă trezesc acolo. Nu-mi dădeam seama cum de-am ajuns din nou în cabinetul său, atât de curând. În fine, nu despre asta vorbeam...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vulturi, citate despre promisiuni, citate despre iubire, citate despre existență, citate despre dreptate sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nick: Dacă a doua oară am ajuns fără să vreau la el, prima oară a fost cu un scop anume. Știi despre ce am discutat cu el?
Maria: N-aș avea de unde.
Nick: Ba da, ai avea, dacă te-ai gândi puțin. Pentru că i-am vorbit despre ceea ce m-ai rugat tu mai devreme, în legătură cu secretul nostru.
Maria: Ah, știu... Și ce-ai rezolvat? A fost de acord să dezlege misterul?
Nick: Nu tocmai. Dimpotrivă! M-a rugat insistent să păstrăm în continuare secretul și i-am promis că-i vom respecta dorința.
Maria: Dar, Nick, n-ai rezolvat nimic astfel.
Nick: Înțelege-mă, te rog! Nu l-am putut refuza. E totuși, tatăl meu.
Maria: De fapt, nu este el.
Nick: Știu, dar asta nu schimbă cu nimic situația. Îmi este ca un tată, doar m-a crescut cu drag. Oricum, e singurul tată pe care mi-l amintesc și pe care-l cunosc. Celălalt...
Maria: Celălalt e un om minunat.
Nick: Sunt sigur că așa e, dar și el e la fel de minunat.
Maria: Știu.
Nick: Tocmai de aceea nu pot să-l dezamăgesc.
Maria: Te înțeleg. Deci, în final, n-ai rezolvat nimic discutând cu tatăl tău.
Nick: Ba da, bineînțeles. Mi-a promis că va încerca să găsească o altă soluție. Zicea că va discuta serios cu Luci, cât de curând, dar nu știu ce anume are de gând să-i spună.
Maria: Așa, deci?! E bine și doar atât. Deși ar fi fost mult mai bine dacă ar fi decis să nu ascundă nimic, să vorbească, să dezvăluie întregul adevăr, în fața tuturor; nu cine știe ce, să-l convingă pe Luci....
Nick: Știu, dar nu l-am putut convinge. De asta venisem la voi în navă; bănuiam că te voi găsi acolo. Voiam să-ți spun că am stat deja de vorbă cu tatăl meu.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre tată, citate despre sfârșit, citate despre secrete, citate despre schimbare, citate despre dorințe sau citate despre cunoaștere
Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poți oare să mă ierți?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînțeles că pot, prostuțule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aș putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aș putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viața mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuțule!
Nick: Și mă vei iubi mereu la fel de mult ca și până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar și mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulțumesc, iubito.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre iertare, citate despre tristețe, citate despre sinceritate, citate despre imaginație sau citate despre declarații de dragoste
Maria: Luci, acum, că te văd atât de tulburat de cele întâmplate, sincer, tu mă îngrijorezi chiar mai mult decât Nick! Așa că, te rog, calmează-te! Nu-i atât de grav cum pare.
Lucian: Cum așa?! Ce vrei să spui?
Maria: Crede-mă, mă descurc eu cu Nick.
Lucian: Ar fi bine să fie așa cum spui tu. Însă tare mă tem că nu-i atât de simplu. Poate ar trebui totuși să încerc să-i vorbesc.
Maria: Nu! Am să vorbesc eu cu el.
Lucian: Bine, dar...
Maria: Nu, te rog... Nu-i o problemă pe care să n-o pot rezolva. Te rog, ai încredere în mine!
Lucian: Sper din tot sufletul să nu te înșeli!
Maria: Sigur nu mă înșel. Am să plec chiar acum să vorbesc cu el.
Lucian: Așteaptă! Te conduc.
Maria: Nu, Luci. Nu cred că ar fi o idee prea bună. Nu acum! N-ai face decât să torni gaz peste foc!
Lucian: Așa-i, ai dreptate! Unde mi-o fi capul?
Maria: Te rog, rămâi aici și încearcă să fii calm! Nu crea și alte probleme, că n-are rost!
Lucian: Bine. Am să încerc. Ai grijă ce-i spui, blonduțo!
Maria: Stai liniștit, voi avea!
Lucian: Blondino, îmi pare rău că s-a întâmplat așa!
Maria: E-n ordine, Luci! Repet, nu-i vina ta.
Lucian: Baftă, micuțo...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre vinovăție, citate despre suflet, citate despre frică, citate despre foc sau citate despre bine și rău
Nick: Da și nu... Oricum, e treaba ta! N-am să mă amestec. Dar să știi că Mihai te iubește pe tine, cu adevărat.
Ly: Așa crezi? Lucian mi-a spus și el același lucru.
Nick: Chiar așa? Ce anume ți-a spus?
Ly: Mi-a spus că Mihai ar fi îndrăgostit de mine, dar ca să mă exprim cu cuvintele lui, inițial mi-a spus că băiatul ăsta chiar a pus ochii pe mine. La Mihai se referea...
Nick: Hm, ce exprimare nostimă!
Ly: Dar pe tine ce te face să crezi că Mihai ar fi îndrăgostit de mine?
Nick: Păi, oricine își poate da seama de asta, numai după felul în care te privește mereu... Deci, chiar a pus ochii pe tine; Lucian s-a exprimat corect.
Ly: Cum anume mă privește?
Nick: Așa cum o priveam eu pe Maria și încă o mai privesc... Crede-mă, știu ce spun!
Ly: Știi ce spui, dar nu prea știi să dansezi!
Nick: Te-am călcat? Îmi pare rău, surioară.
Ly: Nu face nimic. Încearcă totuși să fii puțin mai atent.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ochi, citate despre dans, citate despre cuvinte, citate despre adevăr sau citate despre Mihail
Nick: Bine. Fie cum vrei. Tu pierzi. Altcineva mai dorește ceva?
Alex: Da, eu. Aș dori să beau ceva, o tărie... Un pahar nu prea mare, nu cu foarte multă băutură, numai puțină, să mă mai dumiresc nițeluș și să înțeleg ce naiba se întâmplă pe aici, pe la voi.
Nick: Ce fel de băutură?
Alex: Ceva tare. Alcool.
Nick: "Alcool"... Mă tem că nu cunosc termenul. Ce înseamnă asta?
Alex: Nu cunoști termenul? Vrei să spui că pe planeta voastră nu se consumă deloc alcool?
Nick: Nu, nu vreau să spun nimic altceva decât că nu cunosc termenul și semnificația lui. Deci nu știu dacă pe planeta noastră se consumă sau nu alcool, pentru că nu știu ce înseamnă de fapt asta. Dacă mi-ați explica mai bine ce anume înseamnă, poate că v-aș putea da un răspuns mai clar.
Alex: Nu, mai bine s-o lăsăm baltă! Uită de asta. De fapt, nu e nimic chiar atât de bun, încât să merite atâta atenție sau osteneală.
Nick: Dar dacă tu vrei, poate că vom rezolva într-un fel.
Alex: Nu, nu vreau chiar atât de mult, încât să nu mă pot abține. De fapt, nu sunt un mare consumator de alcool; voiam numai să aflu ce gust ar avea alcoolul vostru, dar dacă spui că nu există deloc așa ceva, hai să uităm discuția asta.
Nick: N-am spus că n-ar exista deloc, pentru că nu știu dacă există sau nu, însă fie cum vrei tu. Deci renunți și tu. Mai dorește careva ceva?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre planete, citate despre consumatori sau citate despre băuturi
Nick: Nu înțeleg ce-i cu interesul acesta deosebit pentru acei dinozauri, niște reptile gigantice? De ce te interesează atât de mult?
Maria: Ah... Face parte din una dintre pasiunile și specializările mele; pe Terra studiam paleontologia și-mi plăcea foarte mult.
Nick: Pale... Plateo... Paleo... Cum?!
Maria: Paleontologia.
Nick: Paleontologia... Ce mai e și asta?
Maria: O ramură a biologiei, care se ocupă cu studierea vieții acestor foste animale, a reconstituirii comportamentului și aspectului lor, pe baza cercetărilor efectuate pe scheletele de dinozauri și a altor resturi fosilizate, dezgropate din anumite locuri ale Terrei, de către specialiști paleontologi.
Nick: Și tu ai participat la dezgroparea scheletelor de dinozauri, la reconstituirea lor, ori la studierea resturilor fosile ale acestor creaturi?
Maria: Nu, n-am avut încă ocazia, dar n-aș fi dat înapoi; mă pasionează foarte mult... Chiar primisem propunerea de a participa la o asemenea expediție paleontologică și aveam de gând s-o accept, dar în același timp a intervenit misiunea asta spațială, care mi s-a părut totuși mai interesantă decât dezgroparea și studierea scheletelor de dinozauri. Și dintre cele două propuneri am ales...
Nick: Aha, pricep... Mă bucur că ai ales această misiune spațială, altfel n-am mai fi avut ocazia să ne întâlnim și să ne cunoaștem.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zoologie, citate despre crengi, citate despre cercetare sau citate despre biologie
To Kuny: Fiule! Ce surpriză!
Nick: Tată?! Drept să-ți spun, nici eu nu mă așteptam.
To Kuny: Ce vrei să spui, dragul meu? Adineauri, când ai plecat de la mine, erai liniștit; acum, din câte pot să-mi dau seama, nu ești. Ce s-a întâmplat între timp? Care e problema ta?
Nick: Problemă?! Nu, tată, n-am nimic... Nu-i nici o problemă.
To Kuny: Mie poți să-mi spui orice. Așa că, te rog, fiul meu, spune-mi ce ai pe suflet! Ce te neliniștește?
Nick: Serios, n-am nimic, tată.
To Kuny: Chiar așa să fie? Și unde ai lăsat-o pe încântătoarea ta soție?
Nick: Eu... Nicăieri.
To Kuny: Nicăieri... E clar; asta era! Deja au început să apară necazuri în paradis.
Nick: Poftim?!
To Kuny: E doar o expresie. Adică, s-au ivit mici neînțelegeri între tine și minunata ta soțioară. Așa-i?
Nick: Neînțelegeri?! Nu, tată...
To Kuny: Te rog, dragul meu, nu încerca să-mi ascunzi adevărul. Mai bine spune-mi! Nu-i exclus să apară și mici neînțelegeri; se întâmplă uneori.
Nick: Așa-i, se întâmplă uneori... Bine, tată! Uite, am să-ți spun.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre surprize, citate despre soție, citate despre rai sau citate despre căsătorie
Nick: Păi... Pe sora mea a sărutat-o!
Maria: Pe sora ta?! Pe care dintre ele?! De fapt, le-a sărutat pe amândouă! Dar, dacă te referi la Ly, situația era diferită. Încerca să-i dovedească astfel ceva. Desigur, nărodul n-a ales cea mai potrivită cale pentru a-i dovedi, însă... Mihai nu s-a supărat, în cele din urmă a înțeles totul, ai văzut.
Nick: Pentru că el nu s-a nimerit să fie acolo, de față, când s-a întâmplat. În plus, ei sunt colegi, prieteni...
Maria: Așa-i, Mihai nu s-a nimerit să fie acolo, dar chiar dacă ar fi fost de față, tot ar fi înțeles în final...
Nick: Poate că Mihai ar fi înțeles, dar eu nu sunt ca el. Eu nu pot înțelege.
Maria: De ce nu? Străduiește-te! Chiar și Lia, sora ta, care i-a surprins atunci, a înțeles. De ce nu și tu?
Nick: Lia... E adevărat că și ea a înțeles, dar după cum ai spus, situația e diferită, foarte diferită, pentru că... Adevărat, ele îmi sunt amândouă surori, dar... La naiba, tu ești soția mea! Adică, știu că nu e nimic oficial, sau legal, cu acte și ce-ar mai trebui, dar... Asta nu schimbă cu nimic situația! Adică... Eu... Te iubesc... Și... Și...
Maria: Nick, dragul meu... Și eu te iubesc, prostuțule! Nu știai asta?! Te iubesc. Mult, foarte mult! Legal, oficial... Hmm; nu contează!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărut, citate despre supărare, citate despre superlative sau citate despre prietenie
Maria: Păi, ce specii de animale sunt prin pădurea asta?
Nick: Mai multe... Doar n-ai vrea să mă apuc acum să enumăr toate speciile existente.
Maria: Nu, evident, dar... Aveți cumva și dinozauri în pădurea asta a voastră?
Nick: Dino... Cum?! Dino... Ce?! Cum le-ai spus?
Maria: Dinozauri.
Nick: Dinozauri?! Nu, n-am auzit niciodată de așa ceva... Ce naiba mai sunt și ăia?
Maria: "Ăia" sunt, de fapt erau, niște animale mari, imense, fioroase, care au trăit odinioară pe Pământ, de mult, în urmă cu zeci până la sute de milioane de ani, în Era Mezozoică, dar, după o îndelungată domnie, au dispărut deodată în condiții misterioase, necunoscute nici până în prezent, deși se fac în continuare o grămadă de presupuneri, speculații, ipoteze sau teorii, dar totul rămâne numai probabil, nimic sigur, ci doar învăluit în misterul trecutului îndepărtat. Dinozaurii erau niște animale nu prea frumoase ca aspect, semănând cu niște reptile gigantice, deși nu se știe prea clar nici acum ce anume erau de fapt. Dinozaur, tradus, înseamnă "șopârlă înspăimântătoare", căci erau, într-adevăr, enorme și înspăimântătoare. În orice caz, au dispărut, cu siguranță, de la noi, de pe Terra.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate despre spaimă, citate despre siguranță, citate despre păduri, citate despre prezent sau citate despre frumusețe
Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i așa, Luci... Ești tot tu, așa cum te știam. Așteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăși o mulțime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, știu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greșit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai și pierzi în viață, nu poate fi totul așa cum ți-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de povești.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorințelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, așa că te poți întoarce liniștită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă și nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poți întoarce la Nick, probabil te așteaptă nerăbdător și nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepția uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o și ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate despre realitate, citate despre pace sau citate despre naivitate
Nick: Lucian, sper că tu și prietenii noștri nu mai aveți nici o armă asupra voastră! Maria sigur nu mai are arma la ea.
Lucian: Te asigur că nici noi, Nick. Poți avea încredere în mine, ai cuvântul meu în acest sens.
Nick: Cuvântul tău înseamnă destul de mult pentru mine. Totuși, fără nici o supărare, aș vrea să verific eu însumi acest lucru, dacă-mi permiți.
Lucian: Nu, Nick! Te rog, nu face asta! Nu-i nevoie... Te rog, ai încredere în mine și nu vei greși! Amintește-ți că în cele din urmă, eu am avut încredere în tine. Acum e rândul tău.
Nick: Bine. N-am să vă controlez deloc, deși aș fi preferat să o fac eu personal, pentru a fi mai sigur. Dar am încredere în tine, Lucian și sper să nu greșesc. Sper că ai reușit să-i convingi pe colegii tăi că aici nu e nevoie de arme; sunt inutile! Ești totuși comandantul lor și poate că ai o oarecare influență asupra lor; mi-ai dovedit că ai autoritate, îți impui punctul de vedere, atunci când este nevoie... Ești prietenul meu și nu vreau să stricăm prietenia ce ne leagă pentru o nimica toată.
Lucian: Desigur, prietene. Mulțumesc pentru încredere și te asigur că n-ai greșit procedând astfel.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre greșeli, citate despre autoritate sau citate despre asigurări
Maria: Dar nu asta contează acum. Aveți sau nu dinozauri, aici, pe planeta voastră, pe suprafața ei, în această pădure, ori în altă parte?
Nick: Nu cred să avem așa ceva aici. După descrierea pe care le-ai făcut-o... Nu avem asemenea creaturi bizare pe planeta noastră.
Maria: Nu?! De ce?
Nick: Ce rost ar avea asemenea animale imense pe suprafața planetei?
Maria: Păi... și planeta voastră este imensă. Parcă ai spus că este cam cât Jupiter.
Nick: Nu. Ceva mai mare decât Jupiter al vostru. În plus, spre deosebire de Jupiter, care este o planetă gazoasă, aceasta are întreaga suprafață solidă.
Maria: Cu atât mai mult. Dacă e mai mare decât Jupiter și în plus, mai e și solidă, dinozaurii ar avea destul loc aici. Ba chiar destul de mulți. Creaturi imense pe o planetă imensă...
Nick: Nu înțeleg. Crezi că dacă planeta noastră este atât de mare, e obligatoriu să existe creaturi gigantice care să o populeze, doar pentru că ar avea destul loc?
Maria: Nu asta doream să spun... Dar ar fi fost interesant să-i văd, să-i studiez... Dinozaurii vii... Ar fi fost de-a dreptul fantastic! Nu știe nimeni aproape nimic despre ei, totul se bazează pe simple presupuneri sau deducții logice, tot ce se știe sunt de fapt simple speculații, ar fi fost interesant să aflu câte ceva sigur despre ei.
Nick: Nu cred că dacă ar fi existat dinozauri aici, ar fi semănat cu cei de pe Terra, cel puțin sub aspect comportamental, deci nu cred că ar fi fost interesant de studiat, n-ai fi avut ce să afli despre ei.
Maria: Ai dreptate. N-aș putea să-mi închipui cum ar arăta niște dinozauri fioroși, dar inofensivi, căci probabil așa ar fi fost dacă ar fi existat aici.
Nick: Așa-i.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre logică, citate despre animale sau citate despre Pământ
Nick: Știi că tata se înțelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu știu... Cu Luci?! Ce vrei să spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deși n-ar trebui să mi se pară astfel. Luci e un tip care reușește să stârnească astfel de reacții. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înțeles eu, îl ajuta să treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia și sprijinul său.
Maria: Ca să vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, mă gândeam chiar să-i spun totuși câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce știu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu știu. Eram derutat. Nu știam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu că voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrățișați și m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aș fi spus, totuși... Oricum, dacă i-aș fi spus ceva, nu i-aș fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aș mai putea, deși... Vezi tu, și mie mi-e greu. Adică, aș vrea foarte mult ca ei să știe că sunt la fel ca voi, că sunt de-al vostru, să ne putem bucura toți, împreună, de faptul că ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înțelege-mă! Să încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puțin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca și eu. Însă nu te asigur că voi și reuși acest lucru. Dacă vreunul dintre ei mă va întreba ceva în acest sens, nu știu dacă mă voi putea abține. Serios, nu știu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înțeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câștigat și de data aceasta.
Maria: Așa e, se pare... Sper că într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deși nu știm ce îi va spune, însă sper că va reuși să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuși, de moment ce spui că se înțeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viața lui, înseamnă că au devenit apropiați, deci, se înțeleg.
Nick: Așa sper și eu...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre tăcere, citate despre devenire sau citate despre depășire
Maria: Totuși aș vrea să-ți cer un mic sfat prietenesc, pentru că-mi place modul în care gândești.
Lucian: Un sfat? Te ascult! Chiar mă bucur că-mi ceri mie părerea.
Maria: Păi... Tu ce-ai face în locul meu?
Lucian: În locul tău? În legătură cu ce?
Maria: Știi tu... cu Nick. E atât de insistent și vrea totul atât de repede...
Lucian: Deci asta ai vrea să știi? Asta te preocupă atât de mult? Păi... În locul tău, nu mi-aș face atâtea probleme. Aș avea încredere în Nick și aș face cum îmi cere, oricât de greu mi s-ar părea la început, sau oricât de greu ar fi. M-aș duce să rămân împreună cu el chiar și acum, în momentul ăsta, în locul tău, căci sunt sigur că el e pe aici, pe afară, prin jurul navei noastre, așteptându-te. Doar nu crezi cumva că s-ar fi dus în oraș... Nu, în nici un caz! Sunt sigur că e aici, te așteaptă, ca și noaptea trecută, sperând că vei sosi... Asta aș face eu în locul tău. Dar asta-i numai părerea mea. Tu trebuie să decizi și să faci așa cum crezi de cuviință. Deși, dacă tot mi-ai cerut părerea, să știi de la mine că n-ai avea nimic de pierdut rămânând împreună cu Nick, ci dimpotrivă, ai avea numai de câștigat, pentru că el e un tip grozav, minunat. Și sincer să fiu, zău că-mi pare tare rău de el, văzându-l cât de mult suferă. Dar tu decizi, nu eu, pentru că tu ești Maria, nu eu...
Maria: Mulțumesc mult pentru sfat, Luci. Am să țin cont de el în hotărârea pe care o voi lua.
Lucian: Rămâne între noi. Nu mă spui lui Nick, în ordine?
Maria: Desigur. De ce te-aș spune?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfaturi, citate despre oraș, citate despre noapte sau citate despre bunele maniere
Lucian: Salut, blondino.
Maria: Ah, Luci... Salut! Dar să știi că m-ai speriat puțin.
Lucian: Mii de scuze! Nu asta mi-a fost intenția.
Maria: Hmm... Dar care-ți era intenția?!
Lucian: Nici una, cred...
Maria: Bine, comandante. Scuzele se acceptă. Însă altădată să nu mă mai iei așa, prin surprindere.
Lucian: Voi încerca. Deci, ești foarte matinală, ca de obicei.
Maria: Nu chiar ca de obicei, dar azi e o zi deosebită.
Lucian: Da, știu. Va trebui să te desparți de mititica ta prietenă, Ema.
Maria: Așa e. Îmi va fi dor de ea.
Lucian: N-ar trebui să-ți fie. Doar știi că va fi bine îngrijită acolo unde o vom duce, iar de altfel, o vei putea vedea ori de câte ori vei dori, nu-ți va interzice nimeni acest lucru.
Maria: Ai dreptate.
Lucian: Bineînțeles că am! Și ești de mult aici?
Maria: Nu, dar nici de prea puțin.
Lucian: Aha... Și ai venit singură?
Maria: Nu, evident. Nick e pe puntea principală, n-a vrut să vină aici, la Ema.
Lucian: Așa, deci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sperieturi, citate despre interdicții sau citate despre dor
To Kuny: Deci, s-a întâmplat totuși ceva. Știam eu! Spune! Te ascult.
Nick: Dacă ai știi, tată...
To Kuny: O să știu, după ce-mi vei spune tu.
Nick: Păi, după cum știi, de dimineață am fost în vizită la bordul navei noastre, "Vulturul", împreună cu Lia și Maria. Sora mea s-a retras mai devreme, pentru că ea fusese acolo ieri cu tine, așa că am rămas doar eu și Maria, până seara, când ea s-a hotărât să meargă în nava lor, "Pacifis", s-o vadă pe micuța femelă-păianjen de acolo, pe Ema, deși până-n acel moment doar păianjeni văzuse. Eu n-am însoțit-o, pentru că am venit aici, la tine, să discutăm serios despre problema secretului nostru, pentru că tot ea m-a rugat insistent să-ți vorbesc despre asta.
To Kuny: Da, dragul meu, știam. Până aici, nimic nou. Toate astea mi le-ai spus deja când ai venit la mine de la bordul "Vulturului". Atunci însă nu erai deloc supărat, iar de la mine ai plecat liniștit, mai ales că te-am asigurat că voi încerca să rezolv într-un fel sau altul situația.
Nick: Cum vei încerca? Vei spune adevărul?
To Kuny: Deocamdată, nu! N-a sosit încă momentul adevărului. Voi încerca să găsesc o altă soluție. Poate că voi încerca să vorbesc cu comandantul lor, el va înțelege. E un băiat drăguț.
Nick: Aici ai dreptate. Chiar este drăguț. Poate prea drăguț.
To Kuny: Poftim?! Ce vrei să spui?
Nick: Nimic rău, tată.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre seară sau citate despre păianjeni
Nistor: Hai, măi, Nick, nu fi rău... Blondo, puțin ajutor aici, te rog!
Maria: Ce vrei de la mine, Nis?! Eu nu știu nimic. Cu Nick n-ai decât să te descurci singur! Nu mă amesteca pe mine!
Nistor: Mersi pentru nimic, Piticot! Și atunci, cum rămâne, amice?
Nick: Păi, nu știu... Calculează și tu! Dacă știi care-s zilele săptămânii, te descurci; sincer, nu e greu... Vezi când se sfârșește interdicția și gata, se rezolvă! Până atunci, n-ai decât să-ți pui pofta-n cui! Și acum, te rog, lasă-mă să văd filmul, că-mi distragi atenția și pierd scenele importante!
Nistor: Aș... Bine. Deci, n-am rezolvat nimic...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre săptămâni, citate despre filme sau citate despre calcule