Maria: Straniu... Descrierea făcută seamănă oarecum cu cea a unor fiinţe microscopice unicelulare, de pe planeta noastră. Un fel de amibe.
Dick: Posibil, domnişoară, însă nu chiar. Dantonienii nu erau deloc fiinţe microscopice şi nici unicelulare, structura lor fiind foarte, foarte complexă, bine dezvoltată, dar total diferită de tot ceea ce ne este nouă familiar. Iar plantele şi animalele de pe Dantonia erau la fel de ciudate, de diferite, nu semănau cu nimic din ceea ce ştim noi, absolut deloc.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Nu aveau gură?! Păi... Şi cum naiba mâncau atunci?
Dick: Deoarece suprafaţa exterioară a corpului lor gelatinos nu era tare, pur şi simplu, ceea ce constituia pentru ei hrana, se integra parcă în materia lor, hrana lor fiind constituită din ceva cu aspect dubios, aproape la fel de respingător ca şi ei. Şi totuşi, nu s-ar putea spune că erau chiar urâţi, ci doar foarte ciudaţi, diferiţi de ceea ce noi sau voi obişnuim a concepe drept a fi normal. Depinde de cum anume erau priviţi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Ştii ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluţele de sticlă din colecţia lui Alex, care erau împrăştiate pe jos şi nişte animăluşe de pluş.
Eugen: Animăluşele erau ale domnişoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuşi, deşi păpuşi n-am observat, dar dacă erau hăinuţe, probabil erau şi păpuşile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnişoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de aşteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Şi arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanţe, dar acelea, ale domnişoarei, fiind de colecţie, n-aveau gloanţe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Şi pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalţi doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecţionate chiar de el, iar domnişoara doctor o foarte stranie colecţie de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte şi alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au şi copiii ăştia...
Eugen: Foarte ciudate!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar dacă treaba mersese greu în cazul produselor nealimentare, nici în cazul celor alimentare nu se dovedi a fi mai uşoară; mergea destul de greu, oricât de priceput ar fi fost Mihai. În plus, deja sosiseră o parte din produsele, de data asta alimentare, deci, erau nevoiţi să se ocupe şi de depozitarea lor, sau cel puţin de coordonarea acestei activităţi. Ah; şi cât de multe erau! Însă, evident, toate erau foarte necesare, chiar în cantităţi mari, aşa cum le comandaseră, sfătuiţi de director (dânsul avea mare grijă să nu cumva să omită ceva de pe liste, pentru că nu dorea să le lipseasă nimic, iar grija dumnealui nu era deloc exagerată). Treaba mergea greu, anevoios; noroc însă că preşedintele întârzia; foarte probabil fusese reţinut pe traseu, din cauza altor probleme, politice sau nu; erau destule.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dar asta-i imposibil!
Dick: O fi imposibil pe Terra, Lucian, însă nu şi pe pe planeta noastră. Aici e foarte posibil, deci ar trebui să accepţi realitatea.
Lucian: Mă văd nevoit să accept realitatea aşa cum mi-o prezentaţi voi, Dick, n-am încotro, deşi mie mi se pare ceva în neregulă, pe undeva.
Dick: Întotdeauna ţi se pare a fi ceva în neregulă?
Lucian: Nu, Dick, nu chiar întotdeauna.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Norocul tău... Şi ce intenţionezi acum? Ai de gând să le spui şi celorlalţi despre mesajul pe care l-ai trimis sau nu?
Mihai: Nu ştiu, nu m-am gândit. Tu ce crezi?
Lucian: Că ar fi mai bine să le spunem. Nu există motive să le ascundem acest lucru.
Mihai: Da, dar dacă le spunem, nu crezi că vor dori şi ei să vorbească acasă, cu cei dragi, sau să le lase mesaje?
Lucian: Treaba lor! Nu mă interesează! Au tot dreptul să facă orice doresc. Eu nu le pot interzice!
Mihai: Nu te înţeleg deloc, comandante! Parcă tocmai spuneai că asta ne-ar distrage total de la activitatea noastră pe această planetă, că nu ne-am mai concentra la ceea ce avem de făcut aici, că ne-ar provoca suferinţă, atât nouă, cât şi lor...
Lucian: Da, aşa este. Dar nici asta nu-mi dă dreptul să le interzic să ia legătura cu cei de acasă, dacă ei doresc acest lucru. Desigur, am să le expun din nou punctul meu de vedere în ceea ce priveşte această problemă delicată, nu pentru a-i influenţa în decizia pe care o vor lua, ci doar pentru a le da serios de gândit. Apoi să hotărească ei singuri cum ar fi mai bine să procedeze. Am încredere deplină în judecata lor. Ştiu că oricare ar fi decizia lor, ar fi cea corectă.
Mihai: Ah, acum te înţeleg... Eşti foarte subtil! Nu le interzici direct, dar le expui punctul tău de vedere, pentru a le da serios de gândit, deci într-un fel, tot a interdicţie seamănă.
Lucian: Poţi s-o consideri cum vrei tu, dar oricum ar fi, nici unul dintre voi nu va putea să-mi reproşeze nimic, pentru că nu v-am interzis deloc acest lucru, nici unuia, niciodată. Înţelegi?
Mihai: Da, aşa e... După cum am spus, foarte subtil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Un moment! Vrei să spui că toate aceste plante existente aici, nu au în structura lor celulară acizii nucleici?
Dick: Exact. Nu au ADN, nici ARN.
Lucian: Dar asta e imposibil! ADN-ul este esenţa tuturor organismelor vii.
Dick: Aşa o fi pe Pământ, dar nu şi aici, Lucian. Toate aceste plante obţinute de noi pe căi artificiale nu au ADN, dar ele există. La fel se întâmplă şi-n cazul animalelor şi pomilor din pădurea artificială.
Lucian: Asta nu se poate! Fără molecula de ADN, acestea nu pot exista; e de neconceput să poată exista plante fără ADN. Ce să mai spunem despre animale? Animale, fiinţe vii, fără ADN?!
Dick: Nu au ADN, Lucian! Dacă ar avea, n-ar mai fi deloc artificiale, chiar dacă ar fi create de noi, în laboratoare. Ar fi naturale, reale, normale, sau cum să mă exprim ca să înţelegeţi mai bine? Dar nu au ADN, deci sunt artificiale; n-am avut de unde să procurăm ADN-ul lor. Poate mai mult din cauza asta putem afirma că ar fi artificiale, nu în sensul că ar fi de plastic, iluzii, holograme sau altceva de genul acesta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: E greu de crezut că ai putea avea duşmani.
Lucian: Aşa ţi se pare ţie, din cauză că eşti foarte bună. Cum reuşeşti?
Maria: Explicaţia ar fi simplă: Trăind mereu printre plante şi animale, iubindu-le, preţuindu-le şi îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă şi bună. În plus, aş putea afirma că am reuşit să înţeleg adevărata valoare a vieţii.
Lucian: Adevărata valoare a vieţii?! Şi care ar fi aceasta?
Maria: Nu ştiu dacă într-adevăr am dreptate şi chiar aş fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existenţă însăşi.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; şi nu mă refer doar la fiinţele vii, ci şi la plante, pentru că şi ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte fiinţe, doar pentru că aşa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care convieţuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar aşa! Chiar şi o muscă, o floare sau un microb este la fel de important şi poate revendica aceleaşi drepturi. De ce? Pur şi simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existenţa noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor şi deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepţia oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare îşi are rolul şi rostul bine determinat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieşirea din această peşteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi şi înalte, deci, nu erau deloc nevoiţi să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peşterile din munţii de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetaţie, fie ea reprezentată doar de muşchi şi licheni, cât şi animalele sau umezeala specifică peşterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peşterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuşi nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte şi largi, foarte spaţioase.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dick: Ei, bine, aici este. Acesta este locul pe care-l va ocupa Ema, această minunată creatură micuţă. Ce părere aveţi, domnişoară? E suficient de potrivit pentru Ema acest loc?
Maria: Da, bineînţeles. De fapt, ea nu are preferinţe. Se simte bine oriunde, atâta timp cât e liberă şi nu o ameninţă nimic.
Dick: Păi, aici chiar că nu o ameninţă nimic.
Maria: Eu ştiu, însă Ema nu ştie acest lucru. În orice caz, îl va afla în curând, cu siguranţă. Aş putea să întreb ce anume îi veţi da de mâncare?
Dick: Asta ar fi putut constitui o problemă, însă de acest lucru se va ocupa specialistul nostru în domeniu, aici de faţă. Sem, te rog...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantere negre, superbe, pătate... Frumoase animale! Nu doar felinele, ci, în general, toate. Poate chiar şi gândacii; de ce nu?! Dacă nu-i priveşti din prima clipă cu un sentiment de repulsie, de scârbă, nu sunt deloc atât de dezgustători cum par. El începu să-şi schimbe impresia despre gândaci, nu i se mai păreau deloc atât de respingători cum îi considerase prima oară când îi văzuse, dar încă era mai rezervat în a le lăuda aspectul; de asemenea, nu intenţiona să intre în contact tactil cu ei; prefera să păstreze distanţa faţă de aceste creaturi bizare. Acum nu mai erau respingătoare, ci doar bizare; altfel decât cum obişnuiesc oamenii să perceapă normalitatea. Şi ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit şi determinat în ecosistem, adică erau importante; şi în număr foarte mare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit şi determinat în ecosistem, adică erau importante; şi în număr foarte mare. Blonda le admira; încercă să-şi expună motivele pentru care ea le considera deosebite. Că nu erau frumoase; aspectul lor nu conta! Ea însă nu le considera deloc urâte, sau oribile, cum cred majoritatea oamenilor despre ele. Erau nişte creaturi, în general, neînţelese de marea majoritate a oamenilor, însă nişte adevărate supravieţuitoare. Aceste creaturi existau încă dinaintea apariţiei dinozaurilor, au continuat să existe şi-n timpul dominaţiei dinozaurilor şi după dispariţia acestora; ca dovadă, încă există şi-n prezent. După spusele blondei, vor continua să se încăpăţâneze să existe şi în viitor... Dacă argumentele domnişoarei biolog începură să clatine serios părerea pe care Lucian o avusese despre gândaci, în cazul lui Rikky, n-avură nici un efect.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Atunci, de ce nu faci aşa cum ai spus?
Lucian: Poftim?!
Maria: Păi, n-ai ţinut deloc cont de părerea noastră, nici măcar nu ne-ai întrebat... Te-ai retras şi ai recurs la această separare, ceea ce nu-i deloc corect. Noi nu doream această separare, nici să-ţi reproşăm ceva sau să te schimbăm cumva din funcţie. Doar ea a spus ceea ce a spus, însă Lia nu e întregul echipaj; nu reprezintă nici măcar majoritatea, e în minoritate absolută, de asta nu e corect ceea ce faci.
Lucian: Mda, înţeleg... Ce-ai vrea?! Poate că am greşit, nu-i imposibil. Sunt şi eu doar un om, nu-s perfect. Uneori am toane, am gărgăunii mei...
Maria: Gărgăuni; că bine le zici... Dar renunţă odată la ei!
Lucian: Nu pot, nu-i aşa de simplu...
Maria: Şi atunci cum rămâne cu partea "decidem împreună cum ar fi cel mai bine să procedăm, după ce ascultăm părerea fiecăruia"?
Lucian: Da, bine, recunosc, poate am exagerat, poate am greşit... Şi ce vrei să faci în acest sens? Vrei să mă dai în judecată? Sau... Hai, ia-mă la bătaie! Eu îţi permit.
Maria: De parcă aş putea...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia o îmbrăţişă prieteneşte, cu căldură, cu afecţiune; cealaltă păru mult mai rezervată în gesturi, nu o întâmpină pe Lia cu tot atât de multă bucurie. Ambele intrară în cabinet. Magda se afla pe acelaşi scaun unde o lăsase Lia, rămăsese nemişcată. Când auzi uşa deschizându-se, nu se întoarse deloc s-o vadă pe Dora, nici măcar de curiozitate. Amândouă veniră în faţă, una lângă alta. Vrând, nevrând, Magda o zări pe prietena Liei. Dând ochii cu ea, tresări uşor: Dora chiar semăna foarte mult cu Lia. Era tot înaltă, suplă, tot brunetă, tot cu părul lung; doar ochii îi erau căprui, spre deosebire de cei albaştri ai Liei. În rest, chipul îi era la fel de blând, trupul la fel de suplu; asemănare foarte mare. Iar când mai şi vorbi, la fel de blând, asemănarea deveni şi mai izbitoare; aproape că nu le mai deosebea pe cele două prietene.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Văd că ai adus mici modificări uniformei tale, Luci. Interesantă tactică! Ai greşit însă îndepărtând doar însemnele comandantului. Dacă doreai să pari altfel decât noi, trebuia să nu mai fi îmbrăcat deloc uniforma albastră. Era o soluţie mai bună, mult mai practică.
Lucian: Da?! Mersi pentru sugestie. Data viitoare voi ţine cont de ea.
Maria: Luci, nu era un sfat pe care să-l urmezi; nu vorbeam serios.
Lucian: În schimb, eu vorbesc foarte serios!
Maria: Ce să înţeleg din atitudinea ta? Mai eşti sau nu comandantul nostru?
Lucian: Blondo, te rog... Aş vrea să nu vorbim despre acest subiect!
Maria: Dar trebuie. Aş vrea să ştiu. E un lucru foarte important. Deci, eşti sau nu?
Lucian: Vezi bine că nu mai sunt. Şi ştii de ce.
Maria: Şase buline mici, aurii sau nu; n-are importanţă faptul că le-ai îndepărtat de pe uniformă. E irelevant! Cu sau fără ele, trebuie să ştii că noi tot pe tine te considerăm şi te-am considerat tot timpul comandantul nostru, nu ne-am ales un altul în locul tău, în lipsa ta, nici măcar n-am încercat; pentru noi, tot tu ai rămas, mereu...
Lucian: Blondo, pricepe, te rog, că nu vreau să vorbesc despre asta şi gata! Nu mă interesează! Clar? Nu-mi pasă deloc ce anume aţi considerat voi în tot timpul ăsta. Ajunge! Nu vreau să mai aud nimic! Absolut nimic.
Maria: Mda, e clar... Nu ţi-a trecut deloc de atunci. Eşti încă prost dispus.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Bine. Fie cum vrei. Tu pierzi. Altcineva mai doreşte ceva?
Alex: Da, eu. Aş dori să beau ceva, o tărie... Un pahar nu prea mare, nu cu foarte multă băutură, numai puţină, să mă mai dumiresc niţeluş şi să înţeleg ce naiba se întâmplă pe aici, pe la voi.
Nick: Ce fel de băutură?
Alex: Ceva tare. Alcool.
Nick: "Alcool"... Mă tem că nu cunosc termenul. Ce înseamnă asta?
Alex: Nu cunoşti termenul? Vrei să spui că pe planeta voastră nu se consumă deloc alcool?
Nick: Nu, nu vreau să spun nimic altceva decât că nu cunosc termenul şi semnificaţia lui. Deci nu ştiu dacă pe planeta noastră se consumă sau nu alcool, pentru că nu ştiu ce înseamnă de fapt asta. Dacă mi-aţi explica mai bine ce anume înseamnă, poate că v-aş putea da un răspuns mai clar.
Alex: Nu, mai bine s-o lăsăm baltă! Uită de asta. De fapt, nu e nimic chiar atât de bun, încât să merite atâta atenţie sau osteneală.
Nick: Dar dacă tu vrei, poate că vom rezolva într-un fel.
Alex: Nu, nu vreau chiar atât de mult, încât să nu mă pot abţine. De fapt, nu sunt un mare consumator de alcool; voiam numai să aflu ce gust ar avea alcoolul vostru, dar dacă spui că nu există deloc aşa ceva, hai să uităm discuţia asta.
Nick: N-am spus că n-ar exista deloc, pentru că nu ştiu dacă există sau nu, însă fie cum vrei tu. Deci renunţi şi tu. Mai doreşte careva ceva?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel îşi petrecură cei şapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puţin în privinţa dimensiunilor; chiar şi a comandantului, mai ales că nu se ştia mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el îşi alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spaţială. Bineînţeles, nu reuşiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine şi zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În apartamentul familiei Stoica, animalele erau neliniştite, deşi nu era prima oară când vedeau o furtună. Totuşi, nu erau foarte speriate, mai ales că se aflau la adăpost de ploaie, în interiorul apartamentului. Cu toate acestea, Maria se trezi, pentru a-şi linişti vietăţile cu prezenţa ei plăcută, pentru a nu risca să se creeze panică.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit eu în Bucureşti, "la coada calului", acolo, la statuile din faţa Universităţii, erau încă trăsuri cu birjari lipoveni. Aveau taftane lungi, de pluş, aveau brâu bleu, iar trăsurile erau foarte elegante în interior. Şi, cu adevărat remarcabil, caii erau daţi cu cremă de ghete pe copite. Încă erau birje. Faţă de ceea ce este astăzi Bucureştiul, atunci era un oraş patriarhal. Circulaţia era foarte comodă. Noi, studenţii, circulam cu tramvaiul.

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim cu toţii că un câine îi atacă pe cei care nu iubesc deloc câinii. Animalele sunt foarte sensibile şi percep vibraţiile mentale ale oamenilor, reacţionând în consecinţă. Mulţi oameni sunt la fel de senzitivi şi sensibili la influenţele subtile din jurul lor.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!