Câte versuri
Câte versuri de amor
Eu am scris pătruns de dor
N-aș vrea-n lume ca să zboare
Lumea-i prea nesimțitoare.
Aș vrea, una să le știe,
Numai una, dragă mie
Și când singuri noi vom sta
Să le cânte draga mea
S-ascult glasul ce iubesc
Ș-ascultând să o privesc.
poezie celebră de Iacob Negruzzi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre muzică, poezii despre iubire, poezii despre dor sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
De Sfântu' Valentin
Se închisese-n mine, ca-ntr-o criptă...
Dar azi, iubirea noastră de pelin
s-a-ntors din nou în inima mea friptă,
ca un cadou de Sfântu' Valentin.
Ci-n timpul dus de-atunci m-am petrecut
și-au prăvălit pe mine bolovanii
de vremi uitate-n secolul pierdut,
când ochii ei frumoși cântau litanii -
pe unde-or fi, pe câte riduri joacă
și cui zâmbesc în fiecare seară?
N-aș vrea să știu - cu-o mie de ce dacă
n-aș vindeca ce-ncepe iar să doară.
Aș sta cu fața-n sus, într-o capelă,
făcând pe mortul la divinitate,
m-aș duce-n larg pe orice caravelă,
m-aș îneca-n formol pe jumătate,
m-aș arunca în boxa cu țevi multe
și m-aș lega de una ca Ulisse,
la popa care vrea să mă asculte,
m-aș spovedi în versuri interzise.
Da-n primul rând i-aș da, cu multă ură,
lu' Sfântu' Valentin un cap în gură!
poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre zâmbet, poezii despre seară, poezii despre religie, poezii despre prezent, poezii despre ochi sau poezii despre moarte
În timp ce culorile te privesc de aproape...
Să cânte ploaia peste noi! Să cânte.
O simt goală, cântăntruna.
De brațul ei luna se ține.
Cântec te strig, cântec ai nume.
Să cânte păsările în noi! Să zboare.
Ultimul tren răstoarnă stele aprinse.
Miroase a foșnet de iarbă în palme
Când râde cu toată gura cuvântul.
Să cânte pereții când se trezește tăcerea! Să audă.
La atingerea ta lumina zâmbește,
Tremură, respiră cu ochii limpezi.
Din trupul tău viața mi citește!
Să cânte frumosul înainte de gând! Să vină.
Ar crede că glonțul aleargă să și soarbă cadența.
Verbe conjugate în iubire, cântec în mine.
La tine în plete o literă își îmbracă nuanța.
Să cânte nisipul în iarba crudă! Să spună.
Penelul se bucură, ninge mărunt.
Ciorchini de castani cu vise în brațe
Mă mângâie verde, mă mângâie blând.
cântec, versuri de David Ionel Romulus (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre lumină, poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre viață sau poezii despre verde
O mie și una de ape..
Cerul mi-e foarte aproape,
Vârfuri de munți eu privesc
O mie și una de ape...
Le spulber, eu vânt mă numesc.
Marea mi-e foarte aproape
Castele de nisip construiesc,
o mie și una de ape...
Le spulber, eu vânt mă numesc.
Dar dragostea e-atât de departe
Cu dorul de mână încerc s-o găsesc,
O mie și una de ape...
Mă spulberă, iubire... tu torent te numești!
poezie de Elena Meculescu
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre nisip, poezii despre munți, poezii despre castele sau poezii despre apă
Toamnă
Una câte una
petalele abia roz
ale arborelui din fața noastră
zboară odată cu suflul vântului
asemenea celor câteva zile fragile
care ne-au rămas.
Aș vrea să le culeg în poala mea,
să le păstrez în memorie
împreună cu mirosul tău,
dar vântul luptă
mai puternic decât mine.
Petalele abia roz
zboară printre degetele mele,
una câte una.
poezie de Elizabeth Grech (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre zbor, poezii despre toamnă, poezii despre roz, poezii despre degete sau poezii despre copaci
Mi-i dor de tine
Mi-i dor de tine, draga mea,
Și lumea-mi pare atât de mică,
Fără iubirea și mângâierea ta,
De tot îmi este frică.
Mi-i dor de tine, draga mea,
Și viața-mi pare ca o clipă,
De-aș putea zbura
Pe-a vântului aripă.
Să vin în miez de noapte
Ori în zori de zi,
Să-ți spun cu dulce șoapte
Că fără tine nu pot trăi.
Mi-i dor de tine, draga mea,
Și inima mă doare,
Ce mult aș vrea să fii a mea
O! tu raza mea de soare.
Dar totul e în zadar
Și mie îmi pare atât de rău
Căci tu nu ești lângă mine
Și lângă tine nu sunt eu!
poezie de Vladimir Potlog (6 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre miezul nopții, poezii despre inimă sau poezii despre frică
De-ai ști
De-ai ști, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Și mi-ai spune un cuvânt.
Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aș privi,
Vorbele s-ar înmulți.
Tu mi-ai spune una mie,
Eu ți-aș spune multe ție
Făr-de rost și chibzuire,
Însă toate de iubire.
Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.
poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Veronica Micle despre iubire, citate de Veronica Micle despre vânt, citate de Veronica Micle despre dor sau poezii despre cuvinte
Iubirea-n dulce șoapte
Când luna e pe cer
Și visele mă poartă
Dincolo de-al vremii ger,
Inima-mi pentru tine vrea să bată
Tu îmi ești poezie
Iar eu un scriitor.
Tu a mea pentru vecie
Eu, un simplu muritor.
Sub lună, sub cer
Stau două stele.
Una e un cavaler,
Și tu ești una dintre ele.
Privesc sub ramuri de măslin
Și te văd pe tine.
Cu glasul tău frumos, blajin.
Și zâmbesc, căci nu mă pot abține.
Chipul tău duios, de zână,
Îl visez în toi de noapte.
Și privesc cum a ta mână,
Mă atinge-n dulce șoapte.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre scriitori, poezii despre măslini sau poezii despre ger
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată...
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
Nici dulce vin, nici apă de izvor.
Săruturi n-om schimba în zori; o dată
Nu vom privi amurgu-odihnitor.
Ți-e aer soarele și mie luna,
Doar dragostea ce-o respirăm e una.
Un altul mă-nfășoară-n gingășie,
Cu râsul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta îmi aparține mie
Și tu, de boala mea ești vinovat.
Mai dese întâlniri nu vom avea,
Căci liniștea ni-e dată doar așa.
Suflarea mea în stihul tău e trează,
Doar glasul tău răsună-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cutează
Nici om să se atingă, și nici zeu!
Și dacă-ai ști, acum, ce dragi îmi sunt
Aceste buze cu miros de vânt!
poezie celebră de Anna Ahmatova, traducere de Madeleine Fortunescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre spaimă sau poezii despre schimbare
Versuri
Sunt versuri si versuri.
Sunt versuri in care ne regasim,
Sunt versuri in care retraim
clipe de dragoste,
Sunt versuri cu ura,
Sunt versuri de dor
si de amor,
Sunt versuri haioase,
Sunt versuri frumoase,
Sunt versuri hidoase,
Sunt versuri de jale,
Sunt versuri normale,
Sunt versuri ce dor,
Sunt.....
In fine,
Nici un vers nu e ca tine.
poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe
Dor
O! voi pe care-amorul
Cu focu-i v'a muncit,
Voi singuri știți cum dorul
Te arde de cumplit.
Iubita e departe
De peptul meu aprins,
Și sufletul meu arde
De dor, de foc nestins.
Zadarnic peptu-mi plânge
Adânc suferitor,
Ah! Dorul nu se stinge
În lacrime de dor.
O! voi pe care-amorul
Cu focu-i v'a muncit,
Voi singuri știți cum dorul
Te arde de cumplit.
poezie celebră de Iacob Negruzzi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre plâns sau poezii despre foc
Blestem de adio
De-ar fi să adun, una câte una,
In căușul aripii tale
Lacrimile
Ce n-au mai avut putere să cadă,
Ti s-ar face zborul
Târâș de șarpe.
De-ar fi să înnod, una câte una,
In pânza corabiei tale
Razele
Frânte de pleoapele-mi plânse
Vântul ți s-ar stinge
In focul mocnit al comorilor.
De-ar fi să înșir, una câte una,
Pe portativul liniștii tale
Notele
Scrâșnite în adâncul nopții,
Privighetoarea ți-ar cânta
Numai la apus.
Te las ție, însă, pradă eternă
Si Lui o să-i spun
Că i-ar fi mult mai bine
Cu tine
Iertat.
poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre privighetori, poezii despre marină sau poezii despre iertare
Adio
Adio frumoase bucle, adio amor fierbinte
Eu mă despart de tine
Cu sufletul zdrobit,
Cu mai puțin amor, dar cu mai multă minte
Un altul decât mine
Va fi mai fericit!
poezie celebră de Iacob Negruzzi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre fericire
Aș vrea
Aș vrea-n uitare să cobor,
și iar mi-e dor de umbra ta...
De câte-ncerc să uit mi-e dor,
de câte n-am putut uita.
M-aș vrea la fel cu pomii goi,
aș vrea ca frunza-n vânt să pieri...
Dar din zăpadă vii-napoi
cum se re-ntoarce floarea-n meri.
(...)
poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, citate de Radu Gyr despre vânt, poezii despre mere sau citate de Radu Gyr despre dor
Sfat
"Toți sunt răi și lumea-i seacă"
Nu-ncetezi a tot striga;
Vezi cu tine de te-mpacă
Și cu toți te-ai împăca.
epigramă de Iacob Negruzzi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sfaturi
* * *
Ziua nimănui
ieri a fost o zi
o mare zi
frumoasă, fastuoasă
a cui
a nimănui
și a trecut
a fost cochet și desuet
cum, cine...
ziua,
a ei, a lui
mâine va fi altă zi
a nu știu cui
trec zile
una, alta
una câte una
nu știm
că au trecut pe lângă noi
prea repede
noi...
pășim vioi, tot înapoi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre viitor
Numai una!
Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
Aș vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.
Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații mă vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!
Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!
Mă-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu să știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!
Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărăcie
- poezii despre vorbire
- poezii despre vaci
- poezii despre urâțenie
- poezii despre supărare
- poezii despre soție
- poezii despre sat
- poezii despre râuri
dor
bandaje pe rana deschisă trage
!
fotografiile, iată
una câte una
îmi ustură ochii
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Valeriu Barbu despre ochi, poezii despre fotografie sau citate de Valeriu Barbu despre dor
Există în noi două părți: una pe care o primim de la lume, cealaltă pe care o aducem pe lume; una dobândită, cealaltă înnăscută; una se datorează împrejurărilor, cealaltă naturii.
citat din Hippolyte Taine
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre natură sau citate despre existență
Există în noi două părți: una pe care o primim de la lume, cealaltă pe care o aducem pe lume; una dobândită, cealaltă înnăscută; una se datorează împrejurărilor, cealaltă naturii.
citat din Hippolyte Taine
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se pierd...
Se pierd miresmele de toamnă
Ușor se-așterne un vis uitat
Tu nu mai ești ce până ieri erai
Eram doar noi... o lume fermecată
Azi în aer plutesc doar amintiri
Dacă ar trebui să pun visul deoparte
Aș striga de multe ori: plutesc?...
N-aș vrea o lumea mea, ci una doar cu el
Acel bărbat ce mă-nțelege și știe să mă iubească
Acela ce dăruiește o stare fericită
Și ne unește mințile în mii de fluturi zburători
De-aș muri... Aș vrea să mă renasc în acel mirific loc
Unde florile-mi vorbesc și mă privesc în zare
Unde lacrimile se pierd cu fiecare răsărit de soare
Buzele șoptesc în cel mai frumos mod....
Cuvintele ne lovesc mințile în diminețile senine
Eu și cu tine ne luptăm să păstrăm aceleași fărâmi de iubire.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre superlative