Dialog electoral
- Dragi săteni, un pod e bine?
- N-avem râu, deci nu prea ține.
- N-aveți râu? O rezolvăm!
Mai întâi vă inundăm!
epigramă de Gheorghe Gurău (decembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre sat, citate de Gheorghe Gurău despre sat, epigrame despre râuri sau epigrame despre poduri
Citate similare
Sunt un pod
Sunt un pod peste râu,
Către tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.
Acest râu nemilos
Mă va sparge-n bucati,
Starea mea o-nțeleg,
Dar și tu seama dă-ți.
Sunt un pod peste râu,
Pe pilonii mei triști,
Către tine mereu,
Insă tu nu exiști.
Nu-nțelegi că mi-e greu,
Că mi-e frig și urât,
Sint greoi și sunt fix,
Sunt un pod și atât.
Unde-apuc să mă duc
Sunt silit să rămân
Că miroase a fier,
Că miroase a fân.
Și deodată-nțeleg
Că sunt trist în zadar,
Pe pilonii mei triști
Mă cuprind și tresar.
Tu simți tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plânsul tău permanent
Il preiau și-l ascult.
Și dau parcă ecou
Și vibrez în alt mod,
În picioare călcat
Ca un om, ca un pod.
Sunt un pod peste râu,
Sunt un pod peste mers,
Câte vânturi m-au scris,
Câte ploi m-au tot șters.
Dar tu nu ești pe mal,
Dar tu nu ești cu ei,
Dar tu nu mă strivești,
Tu mă ții și mă bei.
Sunt un pod ridicat
Peste-un râu incomod,
Sunt un pod, ești un râu,
Ești un râu, sunt un pod.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre vânt
- poezii despre suflet
- poezii despre râuri
- poezii despre poduri
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre picioare
- poezii despre fier
Idilică 1
Pe umeri pletele-i curg râu
Ce blondă-ncântătoare...
Mi se ridică (pân-la brâu)
Ea-i dă o sărutare!
epigramă de Gheorghe Gurău (septembrie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și epigrame despre sărut
Pod la cer
Nu mai cred și nu mai sper,
C-ar putea fi ctitorit,
De vre-un demon iscusit,
Pod de piatră pân-la cer...
Nu mai vânt și nu furtună,
C-ar putea, o zburătoare,
Viscol a lega cu boare,
Pod de aer pân-la lună...
Nu mai of și nu mai vai,
Că vreun faur oarecare,
Ar tivi din râu și mare,
Pod de apă pân-la rai...
Nu mai vis și nu mai cânt,
Că destinul se răsfață,
Noapte cununând cu gheață,
Pod de rece, sub pământ...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre viscol, poezii despre visare, poezii despre timp, poezii despre răsfăț, poezii despre religie sau poezii despre rai
Poem întru lauda ciclului
dacă există un râu
mai frumos decât acesta,
aprins ca sângele
roșu de la marginile lunii dacă
există un râu
mai credincios decât acesta
revenind lună de lună
la aceeași deltă dacă
există un râu
mai temerar decât acesta
venind si venind într-un talaz
de patimă, de durere dacă
există un râu
mai imemorial decât acesta
fiică a evei
mamă a lui cain și a lui abel dacă există în
univers un asemenea râu dacă
există undeva o apă
mai viguroasă decât această apă
sălbatică
roagă-te ca ea să curgă deopotrivă
prin toate animalele
frumoase și credincioase și străvechi
și femele și brave
poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre zoologie, poezii despre sânge, poezii despre roșu, poezii despre poezie sau poezii despre mamă
Au construit un pod. Faptul că pe acolo nu curge niciun râu e doar o eroare a naturii.
aforism de Aleksandar Cotric din Din aforistica Serbiei, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și următoarele:
- aforisme despre râuri
- umor despre râuri
- aforisme despre poduri
- umor despre poduri
- aforisme despre natură
- umor despre natură
- aforisme despre greșeli
- umor despre greșeli
Sunt un pod peste râu către tine mereu, pe nimic sprijinit, doar pe sufletul meu.
citat celebru din Adrian Păunescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate de Adrian Păunescu despre suflet, citate despre râuri, citate de Adrian Păunescu despre râuri, citate despre poduri sau citate de Adrian Păunescu despre poduri
Politicienii sunt la fel peste tot. Ei promit că vor construi un pod, deși nu există niciun râu.
citat celebru din Nikita Hrușciov
Adăugat de Tyranus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre politică sau citate despre existență
Inima ta seamănă cu un mare râu inundat de ploile îndelungi. Toate panourile cu semne de circulație sunt luate de curentul de apă și duse într-un loc obscur. În timp ce, pe râu, ploaia continuă să cadă violent. De fiecare dată când vezi la știri imagini cu astfel de inundații, te gândești: ''Ei bine, exact așa se petrece și în mine.
Haruki Murakami în Kafka pe plajă
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ploaie, citate despre știri, citate despre violență, citate despre timp, citate despre inundații, citate despre inimă, citate despre imagine sau citate despre apă
Prin viclenie muntele poate fi netezit, datorită vicleșugului se poate face pod peste râu.
în Tutinama
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre munți
Politicienii sunt toți la fel. Ei promit să construiască un pod chiar dacă nu există un râu peste care să treacă acesta.
citat din Nikita Hrușciov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul râului uitat de timp
- Râu de munte, râu uitat
Printre-atâtea alte râuri
Dintr-o viață fără frâuri
Când prin lume-am colindat,
Râu cu apă de cristal
Și cu murmur ce mă-ncântă,
Când te scurgi, nu te frământă
Neștiutul din aval?
Unde mergi, când tu nu știi
Dacă-n față ai și-s grele
Toate stâncile acele?
- Eu nu știu ce voi găsi -
Merg pe drumurile mele
Ca și timpul celor vii.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre uitare, poezii despre stânci, poezii despre munți sau poezii despre apă
Atac la sănătate - La ORL
Pentr-otita care
De urechi îl ține
I-a făcut urare
"S-auzim de bine"!
epigramă de Gheorghe Gurău (noiembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre urări, epigrame despre urechi, epigrame despre sănătate sau citate de Gheorghe Gurău despre sănătate
Somn
Mamei
Pluteam pe-un râu, parcă legat de mâini,
Ținut deasupra de o forță tandră,
Cătând pe cer rotundul unei pâini
Și logodit pe mal c-o salamandră.
Spălăm sub pleoapă firul de nisip
Și scoica-ntreagă prefăcută-ntr-însul.
Alunecam ca lacrima pe-un chip,
Încurajând și curgerea și plânsul.
Plângând cu fața-n sus pe-un râu ești tot
Un fel de râu, cu albia-n mișcare...,
- Dezleagă-mi mâinile, să pot să-not
În plânsu-acesta ce se varsă-n mare.
poezie celebră de Marin Sorescu (2 septembrie 1984)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre somn, poezii despre pâine, poezii despre nisip, poezii despre mișcare, poezii despre logodnă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Același nemulțumit (cu mențiune la Mizil)
Eu sunt convins că voi primi
Drept recompensă-să se știe
Și diplomă se va numi...
N-aveți nevoie de hârtie?!
epigramă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre nemulțumire sau epigrame despre hârtie
Niciodată
nu te poți
scălda
în același
râu.
gogyohka de Sandiana Ionela Gheorghe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gogyohka
era un pod ce ofta noaptea
pe sub care trecea un râu
unde pluteau craniile găurite
și creaturi venite din alte lumi
într-un vuiet de haos smintit
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte
N-avem autostrăzi! N-avem TGV! N-avem flotă! N-avem școli! N-avem spitale! E foarte bine că avem foarte multe lucruri pe care nu le avem!
aforism de Mihail Mataringa (21 februarie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre școală, aforisme despre medicină sau aforisme despre autostrăzi
Prea târziu
Noi ne iubim de mult, și fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Și totuși parcă ne desparte-un râu.
Ce ne desparte nici nu știm prea bine,
Dar știm de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofilește tot ce-a fost frumos.
Io-s vinovat ori tu ești vinovată?
Viața toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărțim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.
poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre bine și rău, poezii despre moarte, poezii despre iubire sau poezii despre gură
Dac-aș fi
Dac-aș fi un râu
Șerpuind spre mare
Tu ai fi curentul
Veșnic în mișcare.
Dac-aș fi sămânța
Ce sub nea trudește
Tu ai fi lumina
Care mă va crește.
Dac-aș fi scânteia
Ce cade-n abis
Tu ai fi văpaia
Ce mă ține aprins.
Dac-aș fi o navă
Prinsă de furtună
Tu ai fi un far
Care mă îndrumă.
Dar eu nu sunt râu
Scânteie sau navă,
Ci sunt o ființă,
Iar tu ești grozavă.
Nu-mi doresc curentul
Farul sau văpaia
Vreau numai iubirea
Să-i simt vâlvătaia.
poezie de Stacey Lory, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre prăpăstii, poezii despre foc, poezii despre dorințe sau poezii despre creștere
Zâmbete
Dimineața soarele macină greieri în grâu
copiii se spală în rouă, în lapte, în râu.
La amiază toți ard și nu mai încap
în nicio oglindă, în niciun iad.
Seara când luna bate-n cer și curge lapte
uităm de râu, de cer, de câmp, uităm de toate.
poezie de Ștefan Balău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre seară, poezii despre rouă, poezii despre miezul zilei, poezii despre lactate sau poezii despre iad