Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Am să mă prefac supusă și umilă. Și am să-mi îndulcesc vorbele. Și poate că așa are să mă ierte de la moarte, măcar de mi-ar și lua toate bogățiile pe care le am!

în O mie și una de nopți
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tudor Gheorghe Calotescu

Nu semnez niciodată condicile de absență

plec pur și simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viață
de parcă mi-ar ști pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
și atunci când îmbrățișam cerul
dar și atunci când înveleam cu pământul
și când te țineam în brațe
dar și când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie și o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veșnică așteptare a unei și mai veșnice luminițe de la un și mai veșnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe și construcții megalictice ca să-mi ierte păcatele
așa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar așa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
și să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
așa cum mi-a fost și viața
așa cum poate îmi va fi și veșnicia

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paulo Coelho

Fiecare ființă umană își trăiește propria dorință; asta face parte din tezaurul său și, chiar în cazul unei emoții care-l poate îndepărta pe cineva, de obicei îl aduce în apropiere pe cine este important pentru ea. E o emoție pe care sufletul meu și-a ales-o și e atât de intensă, încât poate molipsi totul și pe toți în jurul meu.
Zilnic aleg adevărul cu care aspir trăiesc. Caut fiu practică, eficientă, profesională. Dar mi-ar plăcea să-mi aleg dorința ca tovarăș. Nu din obligație, nici ca să-mi îndulcesc singurătatea, ci pentru e bine. Da, e foarte bine...

în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de No1Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.

Dor de Tata

Te-aș suna de dincolo de moarte
mai stăm de vorba, tată drag,
să-mi vorbești în timp ce răsfoim o carte
zăbovim acas' la noi pe prag.

Mi-e dor să-mi spui fiu cuminte
mai glumim așa cum o făceam ades,
acum când sunt și eu părinte
mi-ar prinde bine sfatul tău ales

Vorbesc cu mama și o simt îngrijorată
de tine dor îi este neîncetat
hai vorbim măcar putin, of, dragă tată,
să-mi spui ce faci și cine-a fost la tine-n colindat!

poezie de
Adăugat de cnnSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Scrisoare catre fiul meu" de Cosmin Neidoni este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -23.10- 16.99 lei.

Rugăciune pentru a avea o femeie simplă

Fă, Doamne, ca aceea care-mi va fi soție
Umilă și supusă prietenă să-mi fie;
Să adormim alături ținându-ne de mâini;
Să poarte totdeauna ascunsă între sâni,
C-un lanț de-argint, legată, de gât o iconiță;
Să aibă carnea moale, luciosă ca o pernă
Pe care raze de-aur amurgul o pună;
Să aibă suflet simplu și fără de prihană,
Ca să-mi redea surâsul ce vindecă-orice rană;
Să aibă suflet tare spre-a veghea străină,
Așa cum somnul florii-l veghează o albină;
Și când voi muri ochii vină să-mi închidă,
Dar fără-a spune-o rugă cu suflet plin de-obidă,
Ci -ngenunche lângă cearșaful ca de spumă
Cu-năbușirea-aceea-a durerii ce sugrumă.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în șoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârșit lent și anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălțate din suflet păgân până la usile cerului și câteodată, cu îngăduință, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale rămân un biet hoinar în această tragică aglomerație. N-am vreme. Ia cu tine bogățiile, pizma, trufia și nemultumirile. Îngroapă-le cu înțelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veșnicia ei în acest amalgam de ispite. Și dacă plâng și sunt furioasă iartă-! Poate din mila aceasta nemăsurată o învăt la rându-mi meștesugul iertării, fără pic de reminescențe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îți promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă și fericită. Ne-am împărțit! Și noi știm, în lumina tainelor noastre tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalță până dincolo de efemer..


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă acum ar mai putea să-mi vorbească, probabil tata m-ar dojeni, m-ar sfătui și m-ar alinta... Poate că mi-ar spune din nou trăiesc astfel încât pot susține privirea oricui și să pot adormi noaptea cu sufletul împăcat m-am purtat corect cu oricine. Și poate că mi-ar cere din nou nu uit nicio clipă cine sunt, care este drumul meu și să nu las pe nimeni să-mi încurce planurile. vPoate că mi-ar spune nu implic în războaie inutile și să nu răspund la provocările celor care încearcă să mă facă decad de la calitatea de om... aleg oamenii cu grijă...

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Fluturi" de Irina Binder este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -55.00- 26.99 lei.
Mircea Ivănescu

Vorbe, vorbe, vorbe...

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îți amintești
mai târziu de ele – așa cum și pașii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de ușor
știi așezi vorbele unele lângă altele
sa însemne ceva – ceva ce nu se mai așează
deloc exact peste ce știi tu cu adevărat
ca e în tine – simți.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbeasc㠖 nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
și pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca niște urme în zăpadă...

poezie clasică de din Versuri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Versuri" de Mircea Ivănescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -48.07- 36.99 lei.

Captiv

chiar dacă ții captiv în umbra ta
adu-mi un felinar de aer
să-mi văd conștiința subjugată
iar noaptea naște- din nou
într-o eclipsă

chiar dacă ții captiv în conturul tău pregnant
lasă-mă măcar să-mi măsor iluziile
în virtutea inerției tale
și voința circumscrisă dorințelor tale
apoi lasă- fâlfâind din toți porii
să mă prefac într-o pasăre nelocuită
poate așa te voi vedea ființă
iubindu- mai presus
de orice obscuritate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Hasdeu

Moartea

Eu nu urăsc viața, de moarte nu mi-e teamă,
Că ea este lumină puternică și caldă,
Chiar muribundul - care în pacea ei îl cheamă -
Sub pleoape obosite priveliști noi își scaldă.

Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume
Și-n alte corpuri trece, când poate ști să ierte;
Așa din cupa sacră cu toții bem, anume,
Și niciodată, nimeni, nu poate s-o deșarte.

poezie celebră de din Poezii (martie 1888), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mioara Anastasiu

Rondelul visării

Supusă sunt cruntei dureri de tot,
Dar nu o simt ca pe o renunțare,
Când las săgeata ei să mă doboare,
Măcar un vers de m-ar lăsa scot.

Visarea e aleanul meu, socot,
Și nu cer vieții altă îndurare,
Supusă sunt cruntei dureri de tot,
Dar nu o simt ca pe o renunțare.

Sunt aripi care mi-au crescut și pot
Să zbor, deși întregul trup doare
Poetul are drept de sacerdot
Și este singurul care îl are...

Supusă sunt durerilor de tot.

poezie de din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Thomas More

O viață de om nu poate fi pusă în cumpănă nici cu toate bogățiile din lume.

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Utopia: A Dual-Language Book Paperback" de Thomas More este disponibilă pentru comandă online la numai 12.99 lei.

Religia a fost totdeauna un sistem de conduită născocit de imaginație și ignoranță, pentru a face favorabile puterile necunoscute cărora se presupunea că le e supusă natura. Drept bază, i-a servit totdeauna o oarecare divinitate, pornită spre mânie și care putea fi îmblânzită. Pe această noțiune puerilă și absurdă preoțimea și-a întemeiat drepturile, templele, altarele, bogățiile, autoritatea, dogmele. Într-un cuvânt, pe aceste baze șubrede se sprijină toate sistemele religioase ale lumii.

în Materialiștii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Luminița Potîrniche

Daruri cu care nu avem ce face

la naștere fetiței i se dăduse un glob de sticlă,
umblă cu el ușor, se strică,
poate fi o margică, poate fi un ochi de rezervă,
o bilă din aceea care face la la
când o scapi și ești fericită.
poate fi o boabă de strugure
când vei fi vulpe
și vei fi plictisită
nu toate lucrurile dulci
coboară până la tine.
poate fi însăși sămânța de pom, de om,
de discordii dorite.
fetițo, când ai ceva minte
și un bob poate face o rădăcină mare
coroană și umbră.
dar cum ne-a fost vorba,
de ce rostogolești rostogolești tu vorbele,
cine nu te iubește va lua una
și te va ținti direct în mijlocul inimii.
era vorba umbli cu grijă
cu darurile unice...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariah Carey

Când privesc la televizor și îi văd pe toți acei sărmani copii înfometați de peste tot din lume, nu pot abține plâng. Adică mi-ar plăcea fiu așa slabă, dar fără toate acele muște și moarte și alte chestii.

perlă de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Leon: Când ne-am întâlnit prima dată în apartamentul meu, aveam eu vreo bănuială tu ai fi implicată în afacerea asta?
Ninotchka: Știi acum. Iar eu știu acum ești un om care folosește în afaceri metode pentru care în Rusia ai fi condamnat la moarte.
Leon: Of, moarte, moarte! Mereu așa de sumbri! Cum rămâne cu viața, Ninotchka? Rușii nu se gândesc niciodată la viață? La momentul pe care îl trăiesc? Singurul pe care îl avem de fapt? Of, Ninotchka, nu lua lucrurile așa de în serios! Nimic nu merită, știi. Te rog, relaxează-te... Sergent, te implor, zâmbește!
Ninotchka: Poftim?
Leon: Haide, zâmbește!
Ninotchka: De ce?
Leon: Zâmbește, atâta te rog.
Ninotchka: La ce?
Leon: La orice. La spectacolul ridicol al vieții. La oamenii prea serioși care își exagerează propria importanță. Dacă nu știi pentru ce, poți zâmbești la noi.
Ninotchka: De ce?
Leon: Pentru suntem un cuplu ciudat.
Ninotchka: Atunci ar fi mai bine te întorci la masa ta.
Leon: Nu, nu, nu pot te las. Nu te voi lăsa, nu încă. Nu până când nu te văd zâmbești... măcar o dată.

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vampirul Lestat: Iar eu sunt tot diavolul de atunci, tânărul care se dorește în luminile rampei, unde fiu văzut cât mai bine, poate și îndrăgit. Una nu-mi e destul fără cealaltă. Iar eu țin atât de mult amuz, încânt, fac așa, încât să mi se ierte toate păcatele...

replică din Regina damnaților de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Taltos Cronicile vrajitoarelor Vol. 3" de Anne Rice este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -32.99- 11.99 lei.

Lacrima

De-ar fi -ți împărtășești odată,
Bogățiile ce tu le ai,
Din toate darurile tale
Ți-aș cere o lacrimă să-mi dai.
Mi-ai da atunci un strop de suflet
Care din adâncuri îmi răsare
Ca și din adâncul mării
Te aștept cu nerăbdare.

poezie de
Adăugat de SnejanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De n-ar fi mâine

Peste sete
Și regrete,
Peste cât am fost secrete,
Peste orice baionete
Care m-au tăiat portrete.

Mi-ar fi vină,
Dar puțină
Și de multe ori străină.
Mi-ar fi-ntr-una lună plină,
Să m-adoarmă în Lumină.

Peste Soare,
Peste floare
Și deloc întâmplătoare,
Peste-a sufletului sare
Răsfirată-n orice zare.

Mi-ar fi pace
Și a face
De-a cuvintelor dibace –
N-ar fi "tace", nici "preface",
Chiar gonit cu bobârnace!

Peste milă
Și idilă,
Regăsindu--ntr-o filă,
Peste ultima pastilă
Nedorită, inutilă.

Mi-ar fi rană
Suverană,
Dacă nu mi-ar fi și hrană,
Și cerneală pentru pană
Sau și roua de pe geană.

Peste poate
Mi-au fost date
Și într-una-mbrățișate
Cu a voastră bunătate
Gândurile mele toate!

Mi-ar fi pline
Doar de bine
Amintirile senine.
Mi-ar fi ultim gând ce vine:
V-am iubit ca și pe mine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gusteau (când Remy este încuiat în cușcă): Așadar, noi am renunțat.
Remy: De ce spui asta?
Gusteau: Suntem într-o cușcă dintr-un portbagaj de mașină, așteptând ne facem un viitor în produsele congelate.
Remy: Nu, doar eu sunt în cușcă. Eu am renunțat. Tu ești liber.
Gusteau: Sunt atât de liber pe cât îți imaginezi tu sunt. La fel ca și tine.
Remy: O, te rog. Sunt sătul să mă tot prefac. Mă prefac că sunt un simplu șobolan pentru tata. Pretind sunt un om cu ajutorul lui Linguini. Îmi imaginez tu exiști ca pot avea pe cineva cu care să vorbesc! Îmi spui lucruri pe care le știu deja! Știu cine sunt! De ce am nevoie ca tu să-mi spui asta? De ce trebuie să mă prefac?
Gusteau: Dar nu este așa, Remy. Tu nu ai făcut asta niciodată. (Dispare.)

replici
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Niciun zid nu poate opri imaginația

nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificație umană
va sfârși precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
și poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranșee de netrecut
iluzii născute înaintea visului

dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie așa frumoasă dimineața
încât nu mai știu nicio viață
de unde începe moartea
și nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început

dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranța unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăț spiritul zburde
fără apăsarea pământului

dincolo de orice înțelegere
acolo de unde totul pare așa simplu încât
inima mea obișnuită complice totul
nu mai știe cum bată
și... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit șir de perechi
aflate într-un etern dans

e inutil astup urechile
muzica vine dinăuntru

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook