* * *

Plouă.
Încă o seară tristă,
cu lacrimi fierbinţi
ce s-au ascuns
în cer,
de-atâta timp,
şi-n clipa asta,
au rupt tăcerea...
Ascultă plânsul
întregului univers,
şi vei descoperi,
că toate astea
vin de la mine...
Te-au prins din urmă
lacrimile mele,
dar te încăpăţânezi
şi mergi
mai departe...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când simţi că nimic din ceea ce vezi în lume nu este adevărat, vei începe să cauţi în interiorul tău. Aceasta căutare te va rupe din lume şi te va conduce la adevărul ce a stat mereu ascuns în inima ta. Ai venit aici cu tot ce ai nevoie pentru existenţă, ba mai mult de atât vei descoperi că poţi cu adevărat să te bucuri de această existenţă. Şi care e scopul de fapt? Să mergi dincolo de cuvinte ca mama, tata, copil, om, suflet, spirit, Isus, Dumnezeu, Conştiinţă. Mergi dincolo de toate astea şi locul pe care îl vei descoperi îţi va arăta cu adevărat cine eşti. Din acest loc te vei putea bucura cu adevărat de ceea ce înseamnă de fapt O Mamă, Un Tată, Un Copil, Un Om, Un Suflet, Un Spirit, Un Isus, Un Dumnezeu, O Conştiinţă. Toate astea adunate dau UNUL. Cine eşti tu cuprinde tot ceea ce există şi nu există. Toată istoria şi toate posibilităţile se nasc din inima ta. Este fabulos când priveşti în urmă şi vezi că ai pornit de la un aparent om de rând. Vei înţelege nu doar că a meritat încercarea, ci pur şi simplu nu aveai cum să ratezi acest scop, pentru că scopul ai fost mereu Tu.

citat din Marius Chirilă
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi greu va fi plânsul

Tu
cel ce aşchie rupi
din sufletul dezgolit

toceşte-ţi gheara flămândă
peste pietrele arse
să nu-ţi crească în carne muguri fierbinţi
şi greu va fi plânsul...

Cuvintele-săbii ce-ţi curg
ca veninul din colţul de şarpe
săpa-vor o groapă în timp
şi nu vei simţi lunecarea
în adâncimea-i rotundă.

Ori crezi că vei dăinui
pe soclul de smoală zidit
peste un suflet plăpând?

Ascultă cum şuieră vântul
şi norii cum sparg un petic de cer
pământul crestând cu limbă de foc...

Veni-va o vreme când vei cerşi îndurare
şi orb va fi ochiul
şi surdă urechea
şi greu va fi plânsul...

poezie de Getty Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti nădejdea...

Eşti nădejdea sufletului meu
Te-am purtat în lacrimile mele,
Te-am purtat în dragoste mereu
Palmele Te-au legănat pe ele.
Te-am dorit şi Te-am iubit nespus,
Te-am iubit dincolo de cuvinte,
Sufletul ´nainte Ţi l-am pus
Să-l îmbraci tot cu podoabe sfinte.

Te-am iubit şi m-ai iubit şi Tu,
Te-am iubit adânc în veşnicie,
Nu-mi vei spune niciodată nu,
Viaţa Ta e-n mine şi-o sa fie.

În genunchi vin înaintea Ta
Faţa mi-am ascuns-o că mi-e frică
Şi de vezi c-am împietrit aşa
Vino, Doamne, Tu şi mă ridică.

Pune-Ţi mâna, Doamne Dumnezeu,
Lacrimile s-au uscat sub pleoape-
Pentru Tine-i astăzi plânsul meu,
Pentru mine ţine-mă aproape.

Ce iubire, Doamne, mă-nfior,
Ce iubire-ai dat să cresc spre Tine,
Vino, Doamne, că de-atâta dor
Mi-a-nfrunzit şi cântecul în mine.

Vino, Doamne, că de când Te-aştept
Mi-a-nflorit cuvântul în grădină,
Vino, Doamne, strânge-mă la piept
Şi-am să-Ţi fiu lumină din Lumină....

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mele

Lacrimile mele,
numărate de Dumnezeu,
ca picurii ploilor
în verile secetoase,
mâinile noastre
împreunate,
ca pentru cea mai fierbinte
rugă,
cad pradă păcatului,
şi satana
ne arde inimile
şi ne-aruncă în iad...
plouă dincolo de noi,
pe pământul făgăduinţei,
dar
nu simţim
binecuvântarea.

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de vară

Liane de verde s-au strâns...
Veghează al ploilor plâns!
Veghează tăcerea din noi,
Iubirea-mpărţită la doi.
Şi-n tainica noapte de vis,
Doar eu sunt poemul nescris
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Ocean şi nisip mişcător...

Liane de verde s-au strâns...
Îmi pare că-i ultimul plâns.
În mine ard ploi de furtuni,
Ard frunze de jad în cununi...
Foşnesc pe sub băncile goale
Doar paşi de lumini - fulgerare.
Şi ploaia în râuri de sticlă,
Din nou, către cer, se ridică.

Veghează al ploilor plâns,
Tăceri, răsărit şi apus...
Clepsidra se sparge în trei,
Nisipul, sub pulberea ei,
Ucide secundele pline
De dor, de dureri şi de tine.
Mai lasă-mi în plânsul meu gând,
Mai lasă-mi un ultim sărut!

Veghează tăcerea din noi...
Sub sâni rubinii, ochii goi,
În goluri, pândind lumea toată,
Ne plâng şi ne cheamă, ne iartă.
Ne-acoperă glezna-ncrustată
Furtuni nenuntite de piatră
Şi lanţuri ne strâng tot mai tare
Şi ploaia ne doare, ne doare...

Iubirea-mpărţită la doi -
Un pumn de amar, de gunoi
Şi malul scurgându-se lent
Spre un sfârşit iminent.
Un tunet, un clopot de vis,
Pierdut şi uitat, încă scris...
Un an, univers, galaxii,
Etern, numai verbul "a fi".

Şi-n tainica noapte de vis,
Când stelele toate s-au stins
Şi plouă şi plouă şi-n noapte
Se-aude o ploaie de şoapte,
Se-aude un imn de furtună
Şi fulgeră, fulgeră, tună!
Te-ntreb unde pleci, de ce vii
La ore atât de târzii...

Doar eu sunt poemul nescris
Şi flamura-aceluiaşi vis.
Etern peste umbre de cruci,
Doar mie-nchinare mi-aduci...
Sunt râu tulburat de dorinţi!
Vulcanice gânduri, fierbinţi,
Coboară prin mine, în ploi
Şi plângem de vis amândoi.

Sunt plaja cu valuri ce dor.
Mereu ancorată... În zbor,
În ploi risipindu-mă sunt.
Sunt farmec şi-adesea cuvânt.
Vă temeţi de mine?! Plecaţi?!
De stâncă şi val depărtaţi,
Cu paşi risipindu-se-n vânt,
Fugiţi de-al furtunilor cânt.

Ocean şi nisip mişcător,
În inima ta mă strecor,
Se tulbură lumea şi plângi,
De ploaie aminte-ţi aduci,
De paparude, de Sfântul Ilie,
Dar nimeni nu pare să ştie,
Că-n seceta evului trist,
Doar eu, ploaia vieţii, m-am stins.

Ocean şi nisip mişcător,
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Doar eu sunt poemul nescris
Şi-n tainica noapte de vis
Iubirea-mpărţită la doi.
Veghează tăcerea din noi,
Veghează al ploilor plâns....
Liane de verde s-au strâns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

Cad ploile verii, ploile serii se pierd între pământ şi cer.
Norii îşi scutură veşminte de lumină,
precum păsările cerului, lasă în urmă zbatere de aripi.
Ochii privesc departe, dincolo de orizont, acolo unde nu te zăresc.

Căci lacrimile mele sunt amare şi reci, precum ploaia.
Tristeţe! ai chip frumos, dar eşti fără milă,
fragilă şi rece aşterni peste mine mantia ta de lumină.
Doruri se frâng în piept a zbatere,
depărtarea mă cheamă cu gust de fagure.

În faţa casei mele sunt urme de paşi, de iarbă călcată de talpă de om,
iar vara este pe sfârşite şi iarba se va ostoi de dor şi uitare.
Rămâne doar gândul ce ţipă în noapte
pentru a-şi găsi sălaşul acolo departe, în inima ta.

Şi plouă mărunt, e seară,
tăcerea se aşterne potop între noi şi inima bate şi inima tace
şi luna priveşte timid cu ochi ca de sfinx şi sunet de ploi.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Da, plouă cum n-am mai văzut
Şi grele talăngi adormite,
Cum sună sub şuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!
Oh, plânsul şi când plouă!
Şi ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
Răcneşte la ploaie, râzând..
Oh, plânsul şi când plouă!
Da, plouăşi sună umil
Că tot ce-i iubire şi ură
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.
Oh, plânsul şi când plouă!
Ce basme şi le spun!
Ce lume-aşa goală de vise!
Şi cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori şi nebun?
Oh, plânsul şi când plouă!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui umorist

În clipa asta lacrimile îs
Ofranda tristă ce-o aduce plânsul;
Să-i fie somnul lin, fiindcă dânsul
Ne-a dăruit o operă... de râs!

epitaf epigramatic de George Enache din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau regrete

Când tu departe vrei să pleci,
iar eu acasă să rămân,
Când ochii-n lacrimi mi-i îneci,
ascultă vorbele ce-ţi spun:
Du-te, du-te! Dar nu mă lăsa.
Du-te, du-te unde-i casa ta.
Pleacă, pleacă dar nu fără mine.
Pleacă, pleacă, vin şi eu cu tine.
Dacă tu pleci singur ai să rătăceşti.
Vreau să mă asigur că încă mă iubeşti.
Pierdut în lumea mare, uşor mă vei uita,
Din ochi lacrimi amare, faţa îmi vor brăzda.
Nu-ţi mai spun băiete du-te, du-te. Nici să pleci.
Nu mai vreau regrete, iubire vreau în veci.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departare

Te simt langa mine dar nu esti aici,
n-ai cum sa fii cand esti departe,
departe de mine, de lumea noastra,
de tot ce traim in viata asta impreuna
esti a mea in visele mele, in noptile mele
in gandurile mele singure,
mereu alaturi de mine, parca apartinand mie
cu toate ca esti a altcuiva, din alta lume, din alte timpuri
de departe, apartinind universului ce nu pot atinge,
astept gindul care te va aduce la mine,
clipa necunoscuta in care vei fi aici,
chiar si numai pt o suflare in timpul acesta impreuna,
am invatat sa ma multumesc cu tot ce imi poti da,
am invatat sa ma multumesc cu tot ce imi oferi
am invatat sa te iubesc asa cum vrei tu,
pt ca eu iubitul tau nu iti pot oferi nimic,
nimic din ce ar fi sau din ce este,
doar dragostea ce ti o port si ti o pot darui, atit!

poezie de Silviu Petrache (20 martie 2010)
Adăugat de femeia visurilor
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ascult
cântecul nocturn
al greierilor,
în ultima seară de iulie
a acestui an,
pierdut din şirul vieţii mele...
Câte comori
am ascuns până acum
în sufletul meu,
nu ştiu să spun,
însă câte lovituri
am primit,
îmi voi aminti
la fiecare pas...
Ultima e cea mai grea,
e cea mai dureroasă,
dar nu cea din urmă...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va trebui

Va trebui să ierţi şi vei ierta
Păcatul mâinii noastre care-a scris
Adio pe fereastra unui vis
Va trebui să ierţi...
şi vei ierta.

Va trebui să pleci şi vei pleca
Nu prea departe – cât ar fi de-ajuns
Să nu-ţi mai dau de urmă pe ascuns
Va trebui să pleci...
Şi vei pleca.

Va trebui să zbori şi vei zbura
Minţindu-te că stelele sunt sus
Când ele în ţărână s-au ascuns
Va trebui să zbori... şi vei zbura.

Va trebui sa uiţi... şi vei uita
Din toate, doar un foşnet arămiu
Pe care tu îl simţi şi eu îl ştiu
Va trebui să uiţi.... şi vei uita...

Va trebui să ierţi,
Va trebui să pleci,
Va trebui să uiţi,
Va trebui să zbori...
Mă vei uita plecând,
Te voi uita iubind
Pe-altcineva...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta

Miroasea rod bogat şi-a must de stele...
Dau iar în pârg aducerile-aminte...
Cad frunze peste gândurile mele,
Pe tălpi s-au prins speranţe nămolite...

S-a scris pe cer o nouă partitură...
Miroase a gutuie, în cuptor...
Ne-acoperă o pătură de brumă.
Copacii dezveliţi de vis, ne dor.

Trăim în universuri paralele,
Într-un uitat şi veşnic celibat,
Când între noi tăcerea se aşterne...
Şi plouă, plouă, plouă rod bogat.

Vezi?! Plouă-n noi atâta amintire...
La gura sobei, coapsele-şi arată,
Oh altă toamnă... Toamă în iubire...
O toamnă parfumată şi bogată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de înmormântare

Eşti atâta de departe!
Timpul trece, zi şi noapte...
În clepsidră risipite,
Trec aducerile-aminte.
Nu-ţi mai aminteşti, copile,
Nici de fraţi şi nici de mine.
În chilia mea, deodată,
Singură-s şi-nlăcrimată.

Eşti atâta de departe!
Lacrimile mele, toate
Şi năframa, doliul, plânsul,
De când ţi-a plecat tăicuţul,
Sunt măicuţă, într-o ladă,
Să le ai când vei veni.
Vezi, că lacătul din poartă,
La Maria e, să ştii!

Timpul trece zi şi noapte,
Tu ai rostul tău, măicuţă,
Plâng de-un timp, sperând că poate
Sub a bradului crenguţă,
Umbra pasului meu, încă,
Va rămâne pe pământ,
Ca o ultima avere,
Fiindcă n-am să-ţi scriu vreun rând.

În clepsidră risipite,
Cad ca nişte cruci de piatră
Gânduri, lacrimi... amintirea
Despre mamă, despre tată.
Dor de dorurile toate
Clopotele. Îngeri trec
Valuri peste timp, copile.
Ca pe tine le petrec...

Trec aducerile-aminte...
Vei veni la parastas?!
A fost ultima dorinţă
Mamă, care mi-a rămas...
Nu-mi împodobiţi mormântul!
Iarbă verde vreau să crească
Trupul meu, umbrind pământul.
Doar aşa voi fi acasă.

Nu-ţi mai aminteşti copile!
Varsă-o lacrimă străinii...
Ei aprind câte-o lumină...
Pită-mi coc, plângând, vecinii.
Şi-amintesc că tremurândă
Mi-era mana... Că am dat
Şi eu bunilor lor, maică,
Când şi ei au înnoptat.

Nici de fraţi şi nici de mine
Nu-ţi mai aminteşti... Bogat
Poţi să fii, să-ţi fie bine...
Tu de-acasă ai plecat!
Rod de lacrimă străbună
Curge-n ţarină şi-n vin,
Tu te-ai dus orfan în lume,
Scormonind pământ străin...

În chilia mea, deodată,
Paşi aud... sau mi se pare.
Văd o umbră la fereastră...
Mă închin... Ce este oare?!
-" Cine eşti?! întreb aiurea.
Ce aud?!"
- "Sunt eu, măicuţă!"
"Plâng şi lacrimile mele
Curg şiroi pe ochi, Lenuţă!

Singură-s şi-nlăcrimată...
Nu ştiu, vis e, ori aşa,
E vreun gând... Scârţâie uşa!
Intră-n casă cineva.
- Cine eşti?! Că nu văd bine!"
- "Biata mea măicuţă,-s eu!
Am venit din ţări străine
Şi am plâns de dorul tău."

Singură-s şi-nlăcrimată,
În chilia mea, deodată.
Nici de fraţi şi nici de mine
Nu-ţi mai aminteşti, copile!
Trec aducerile-aminte,
În clepsidră, risipite
Timpul trece zi şi noapte...
Eşti atâta de departe!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ei, bine, ce vrei să-mi arăţi aici?! Eu nu văd nimic interesant.
Lucian: Le recunoşti cumva?
Lia: Foile astea... Sunt cumva din jurnalul meu?!
Lucian: Exact.
Lia: Dă-mi-le, imediat!
Lucian: Nu încă. Nu-ţi fie teamă! Le vei recupera, imediat, pe toate, intacte.
Lia: Cum au ajuns astea la tine?!
Lucian: Le-am rupt eu din jurnalul tău, cu câteva zile în urmă, mai exact joi... Ştii tu, când erai la baie.
Lia: Îmi amintesc! Iar când te-am întrebat ce-ai făcut între timp, mi-ai spus că nimic deosebit, doar m-ai aşteptat pe mine...
Lucian: Şi ce-ai fi vrut să-ţi fi spus?! Că ţi-am găsit între timp jurnalul personal, l-am răsfoit fără acordul tău şi am oprit câteva file din el?! Am preferat să ţin secret acest lucru, câtva timp.
Lia: De ce le-ai rupt?!
Lucian: Pentru că aici scrie ceva foarte interesant, care mi-a atras de îndată atenţia. Scrie că... Mă iubeşti. Mai exact, scrie că te-ai fi îndrăgostit de mine, fără ca măcar să mă fi cunoscut, doar din descrierile pe care mi le-au făcut colegele tale, demult. Este sau nu aşa?! Corectează-mă, dacă greşesc!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poet a spus odată: "Întregul univers este un pahar de vin." Noi probabil că nu vom şti niciodată în ce sens a spus-o, pentru că poeţii nu scriu pentru a fi înţeleşi. Dar este adevărat că dacă ne uităm la un pahar de vin destul de aproape noi putem vedea întregul univers. Avem lucrurile din fizică: lichidul stors care se evaporă în fucţie de vât şi vreme, reflexia din pahar; şi imaginaţia noastră adaugă atomi. Paharul este un distilat din rocile pământului, şi în compoziţia sa vedem secretele vârstei universului, şi evoluţia stelelor. Ce mulţime ciudată de chimicale sunt în vin? Cum s-au format? Avem fermenţii, enzimele, substraturile şi produsele. Acolo în vin se găseşte o mare generalizare; toată viaţa este o fermentaţie. Nimeni nu poate descoperi chimia vinului fără să descopere, precum a făcut Louis Pasteur, cauza atâtor boli. Cât de viu este vinul roşu imprimându-şi existenţa în conştiinţa celui care îl priveşte! Dacă minţile noastre mici, pentru convenienţă, divid acel pahar de vin, acest univers, în bucăţi - fizică, biologie, geologie, astronomie, psihologie şi aşa mai departe... -- amintiţi-vă că natura nu ştie asta! Aşa că să asamblăm totul la loc, şi să nu uităm în cele din urmă pentru ce este. Să-l lăsăm să ne dea încă o ultimă plăcere; beţi-l şi uitaţi tot!

citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reziduuri

În această după-amiaza plouă, ca niciodată până acum; iar eu
nu mai vreau să trăiesc, inimă.

Această după-amiază e dulce. Şi de ce n-ar fi?
Îmbrăcată-n har şi în tristeţe; îmbrăcată ca o femeie.

După-amiaza asta în Lima, plouă. Iar eu îmi amintesc
de crudele caverne ale ingratitudinii mele;
bucata mea de gheaţă pe macul ei,
mai aspră decât ea " Nu te mai purta aşa!"

Violentele mele flori negre; şi barbara,
cumplita lapidare; şi distanţa glaciară.
Şi,-n uleiuri fierbinţi, tăcerea
demnităţii ei care punctează staţia terminală.

Aşa că-n această după-amiază, ca niciodată până acum, plec
cu această bufniţă, cu această inimă.

Şi alte femei trec pe lângă mine, şi văzându-mă atât de trist,
iau cu ele din tine-o bucăţică infimă,
căzută-n brazdele durerii mele de nevindecat.

În această după-amiaza plouă, plouă. Iar eu
nu mai vreau să trăiesc, inimă!

poezie de César Vallejo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intreval de iubire

Ţi-aminteşti cum te năşteam printre sevele lunii mai?
Greierii te-au cărat bucăţică cu bucăţică
Şi libelulele te-au dat Dunării,
În lung şi-n lat,
În aval şi-n amonte.
După aceea un strigăt ca o lavă fierbinte
Mi-a secerat şuviţele de păr şi de stele:
- Ce Dalilă nebună! au foşnit trestiile,
Daţi-i o barcă, să lege curcubeul de Venus!
Coapsele mele s-au învecinat cu Luna
Şi s-au mirat de reîntregirea ta.
Ulcioarele fecioarelor din templu
Duc mustul dorului-dor din care tu guşti,
Plin de apele cardinale,
De alge,
De luturi,
De scrumuri,
De zaţul cafelei niciodată băută cu mine,
De mine,
De tine,
De EA.

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!