Ceva miroase a putred

în danemarca mea
poate că-i inima care
sare coarda prin parcuri
joacă şotron cu păianjenii
şi cântă despre prăbuşirea
împreună cu frunzele toamnei
ce curg ca dintr-un robinet stricat
pornind o hemoragie planetară
şi-o insomnie ce destrăbălează
până şi cuvintele
poate că-i fărâma din tine doamne
totemul care nu-mi mai zice salt
şi care se vrea extirpat
pe cearşaful acestui poem
sub o mare agitaţie de corbi
tu te uiţi la mine şi-mi spui
delirezi sau ce dracu
hai să traversăm
şi ceaţa
din care soarele iese
ca un fetus scăldat
în leşia nopţii
seamănă leit
cu albeaţa de pe
ochii bunicii

poezie de Cezar Florescu din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda oarbă

Firul de sânge care îmi iese din buzunar
firul de lână care îmi iese din ochi
firul de tutun care îmi iese din urechi
firul de flăcări care îmi iese din nări

Tu poţi crede că urechile mele fumează
dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii
pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile
şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte
o insomnie oarecare de cretă şi de argilă
o insomnie ca o sobă sau ca o uşă
sau mai bine ca golul unei uşi
şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim despre memorie

vreau să mă miroşi ca pe-o fereastră
vreau să mă auzi ca pe un arbore
vreau să mă pipăi ca pe o scară
vreau să mă vezi ca pe un turn

poezie de Gellu Naum din Culoarul somnului (1944)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

unii spun că nu exişti
nu nu exişti decât
în teorii
dar
ce contează dacă
trăiesc printre oameni
şi simt la fel
poate o fi o regulă
sau un fel de indiferenţă
dar ştiu că atunci când
te apropii şi-mi asculţi inima
în interior se produce o mişcare
o diversitate de lucruri şi
lumea mea e perfectă

din mine pleacă cuvinte ştiu
mâine va fi altfel
stau şi privesc îndelung oamenii
care spun că nu exişti
las indiferenţa la o parte
şi te strig
doamne!
poate că nu-i cea mai curată rugă
trimisă spre tine la ceasul din noapte
când toate cuvintele dorm
şi doar câteva linişti fac impresie
o singură dată ascultă-mă
în singura zi în care vreau
să mă privesc prin
curbura liniei din palmă

e o zi importantă

în cazul în care nu ai fi
aş putea tot atât de bine să
înjur să slobod urletele din mine
printre lucruri
nu se va întâmpla nimic
doar o mică turbulenţă
ca o diversiune ar devia
umbrele din zi

mă privesc atent
nu nu par convingător
dar vrea să-ţi mai spun
o singură dată sub această noapte

doamne!

o stare de nelinişte mă sufocă
exişti sau...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumuri ameţite

Mai cântă-mi cobzare, mai cântă-mi să uit
de jalea din mine ce mă îngheaţă
mai cântă-mi cobzare ceva să ascult
cântă cu mine ce-ai strâns de o viaţă

Mai toarnă crâşmare un vin de pelin
şi toarnă-mi şi-o ţuica, una de casă
mai cântă-mi cobzare şi vreau să închin
beţiei din gânduri ce nu mă lasă

Mai dă-mi o ţigare din foi de amar
sau dă-mi tot pachetul, ştii că nu-mi pasă
si-ti plătesc ce-am băut, plătesc ce am ars
şi-ţi plătesc de îmi cânţi una duioasă.

Mai cântă-mi cobzar sau stai de serveşte
din vinul amar şi ţuica nefiartă
ia şi-o ţigare de vrei şi-ţi pofteşte
şi apoi cântă-mi parfumuri de scoarţă

Mai cântă-mi cobzare şi lasă hangiul
de vrea să-nchidă aceasta bodegă
cheamă-l la mine să-i schimb poate gândul
şi stai şi încântă-mi noaptea beteagă

Şi cântă-mi cobzare până răsare
soarele măiestru prin iarba creaţă
cântă-mi pe strofe o mare de sare
şi pietre stelare poate mă-nvaţă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu ochi albaştri

azi am să scriu un poem
cu ochii albaştri ca şi ai mamei,
cu gene lungi şi buze cântătoare
m-a învaţat unul să scriu
cică poezie şi de atunci nu mă opresc
de unde dracu iei cuvintele îmi intreb
prietenul, prietenul meu Costel
cum care Costel? Costel ăla care scrie
poezie în toate limbile şi dacă i se termină ia cu împrumut
şi nu se opreşte
că a făcut datorii mi-a spus mamaia lui
că şi-a cumpărat casă şi maşină şi nevastă şi copii
de-aia Costel scrie poezie
şi m-a învăţat şi pe mine să scriu
ce dracu doar nu-s eu mai proastă
poate găsesc şi eu măcar un editor să mă citească
şi să mă publice pe un sait
agonia parcă îi zice.
azi am scris un poem
cu ochii albaştri şi mă simt împlinită
ce dracu era şi timpul să ajung şi eu odată poet...
la aprozarul din colţ se vând cuvinte pentru versuri proaspete

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, timp

Sunt supărată, Doamne,
Sunt supărată că ţi-ai trimis timpul
Care mi-a intrat în graţii
Şi eu l-am crezut
Că-i cinstit, că nu fură
Că lui nu-i trebuie nimic
Şi i-am încredinţat, Doamne,
Clipe, zile, nopţi, dimineţi
Coarda cu capetele colorate în roz
Fundiţele din panglică albă înnodate de mama
Şi chiar şotronul zgârâiat cu cărămida
Prin clasa a treia
Pe pământul reavăn din curtea şcolii.
Eu de bună credinţă m-am învoit
Am plecat să îmi văd de ale mele
Dar nu înainte de a-l asigura
Că îl voi răsplăti.

Şi da, m-am întors,
Dar a dispărut şotronul
Vântul mi-a şoptit că l-a şters timpul
Dar pe cine să mai trag la răspundere
Când din cel pe care l-am lăsat
Nu am mai găsit decât o epavă
Un sfrijit gârbovit şi surd
Către cine şi cui să strig
"Că timpul meu nu mai are timp"
Şi că eu simt că mai am puterea
Să râd, să plâng,
Ba chiar să zgârâi un alt şotron
Pe obrazul aceluiaşi pământ.

Mă fac una şi aceeaşi cu cărămida
Pe care-o strâng, şi-o strâng
Până se transformă în lutul
Din care m-am născut
Coarda se închide într-un cerc
Acel zero infinit din care m-am întrupat şi m-am născut.

poezie de Daniela Vîlceanu (iulie 2023)
Adăugat de Daniela Vîlceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul meu curat către tine

Aş vrea să întelegi,
că dragostea ce ţi-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poţi citi mereu
şi cu ochii închişi.
Aş vrea să ştii că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aş vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
şi tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viaţă
şi zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aş vrea să ştii că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greşită, sufăr
şi ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existenţa ta,
că tu, prin tot ce eşti...
eşti raţiunea mea.

poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni-versuri

Până şi un pocnit din degete poate avea vedere la mare aşa cum orice peşte rătăcit în profunzimea apelor poate din degete să pocnească încântătoarea stare a tresăririi. Poezia ca substanţă are forma prin care transferul clepsidrei poate fi făcut de la mic spre mare şi iar spre mic aşa cum marea poate fi transferată de la iluzie la înec şi iar la iluzie. Când un copil sare coarda
putem spune că acea coardă râde cu sfoara până
la urechile copilului iar privitorul lor se scurge din amintire în prezent şi reamintire.
Poezia frânează pasul care pământului îi fuge de sub picioare.
Prin ea umbra devine cea statică în timp ce oamenii se rotesc în funcţie de lumina înţelesului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai multe blocaje pleacă de la încrederea pe care o ai în tine. Iar poveştile joacă un rol foarte important! Ai mare grijă la poveştile pe care le spui despre tine. Mai ales la cele pe care ţi le spui ŢIE! Ele îţi definesc realitatea - arată ce e "normal" pentru tine. De acolo îţi schimbi modul în care gândeşti - atitudinea - acţiunile şi automat, rezultatele şi viaţa! Ce poveste alegi să îţi spui astăzi despre tine?

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura de rai

De când te-am găsit,
fiecare cuvânt al meu
e ca o sărbătoare
despre care păsările
vor vorbi în limba lor
până va curge din tine
picături de rai,
cu gust de strugure copt.

Când plouă frumos,
cântă o cruce în mine
de nimeni ştiută,
iar buzele aşteptării
aproape că ard,
rupând scoarţa dulce a nopţii,
în care gângură luna
precum un copil cu aripi de lapte.

Nu ştiu cum se face,
doar ochii tăi
pot trece prin talpa de cer
ca să ajungă la mine,
tocmai când iarba adoarme
cu inima mea prelinsă în braţele ei.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmaticul personaj, despre care se ştia numai că-i un bărbat ales şi unul din cei mai instruiţi membri ai înaltei societăţi engleze, era urmaşul unuia dintre cei mai mari oratori care onorează Anglia. Se spunea că-i seamănă lui Byron prin conformaţia capului, dar unui Byron cu mustăţi şi cu favorite, unui Byron flegmatic, care ar fi trăit şi o mie de ani fără să îmbătrânească.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit

În timpul orelor albastre
oraşul e scăldat în uitare

trec prin tine
prin lumina ţigării
dar ştiu că somnul tău
e intangibil
şi trecerea asta
a mea
o formă inutilă de afecţiune

dacă aş fi la Madrid
aş schimba aceste obişnuinţe
pe Guernica lui Picasso

deşi nicio imagine
fie ea şi de artă
nu va pune punct vreodată
acestui tremor

în timpul orelor albastre
oraşul meu e scăldat în uitare

dacă deschizi ochii
dacă deschizi ochii acum
şi nu te gîndeşti
la prostiile la care dau share

măcar ia şi cântă
cântă-mă

Cântă, mă!

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului "99"

Azi, că tot veni din piaţă
Cu o lubeniţă mare,
Mă plânsăi că greutatea
Nu ar fi pentru cocoane.
Cum că-i greu, că sunt nervoasă,
Că mă doare tare capul...
De atâta tavertură
Ajunsăi să dau de dracu.
Zice domnul "99",
Doct, rasat, printre măsele:
- Ce năpastă este viaţa
Cu o mână de femeie!
Păi, te plângi de o nimică?!
Zău că-ţi spun adevărat:
Poţi să cari cât timp poţi duce
Peste tine un bărbat.
- Doar că insu, -i zic eu tristă
Se mai sprijină în coate,
În genunchi sau... cine ştie...
Spune moşul:
- Nu se poate!
- Şi mai e ceva, fireşte,
Mai sensibil, mai subtil...
Piaţa n-o faci din plăcere...
Moşul zice:
- Hai, sictir!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flirt

La urma urmei, nu-i nevoie
să spui nimic
deocamdată. O portocală decojită,
tăiată-n patru, pare-o
lalea pe marginea platoului de lemn.
Orice se poate-întâmpla.
Afară soarele şi-a strâns rufele,
iar sarea nopţii se-întinde
pe cer. Inima mea
îngână un cântecel
pe care-l uitasem de multă vreme!
Carne rece şi-împăcată –
hai să-l mirosim, să-l înghiţim.
Sunt căi
prin care se poate face dintr-un minut
un bonsai,
aşa cum ar fi plăcerea
de-a mă plimba acum.

poezie de Rita Dove, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

cobor un drum pe care lava nu poate erupe
către soarele dimineţii care nu poate cădea din ceruri
mă întâlnesc cu o femeie urâtă de care nu mă pot îndrăgosti
ea ţine în mâini un peşte mort care nu mai poate fi readus la viaţă
foloseşte un limbaj murdar care nu va putea fi niciodată frumos
în acest moment nu-mi pot creşte aripi pentru a zbura în norii de pe cer
mă duc acasă la o clădire care nu se poate prăbuşi
îl întâlnesc pe tata cu care nu mă pot înţelege
în acest moment sunt prea mare
şi nu mă pot transforma într-un şobolan
pentru a mă furişa tăcut într-o gaură de sub duşumea
la noapte mă culc într-un pat care nu poate deveni o mare întinsă
în acest moment nu pot muri
dar am un vis:
soarele cade pe pământ
lava ţâşneşte din adâncuri
mă înalţ la cer
sărutând buzele dulci ale unei femei
peştele pe care ea îl ţine în mâini cântă imnuri
tatăl meu îngenuncheză lângă o ruină
şi spune arătând spre cer
"ce om mare este acolo"
dimineaţa următoare mă trezesc din vis
şi nu-mi vine să cred că totul a fost real.

poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Eu... din miile de fluturi
Care zboară-n asfinţit,
Când vrei soarele să scuturi,
Doar pe tine... te-am iubit.

Eu... din păsările toate,
Care cântă prin livezi,
Te-am ales pe tine, poate,
În văzduh... să nu te pierzi.

Eu... dintr-un alai de stele
Călătoare, trist, pe cer,
Te-am luat în palme grele,
Dezgolită... de mister.

Eu... din curcubeu şi rouă
Risipite-n dimineţi,
Împart dragostea în două
Doar cu tine... de mă ierţi.

Eu... din razele de soare
Într-o lacrimă... te pun
Şi pe-o floare de cicoare
Jur... cu tine să rămân.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debarcând acolo în '31, fără să ştiu mare lucru, cu memoria agasată de relatările unor pedanţi, dau peste omul de pe stradă. El mă înhaţă, mă înşfacă, nu mai văd altceva decât pe el. Mă iau după el, îl urmez, îl însoţesc, convins fiind că împreună cu el, mai presus de orice, cu el, cu omul care cântă la flaut, şi cu omul care joacă într-un teatru, şi cu omul care dansează şi gesticulează, am ce trebuie ca să pricep totul... cu aproximaţie. Împreună cu el, pornind de la el, reflectând, străduindu-mă să urc pe firul istoriei.

Henri Michaux în Un barbar în Asia (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Ochii tăi
Seamănă cu ochii mei
Fără alte detalii
Gura ta
Seamănă cu gura mea
Şi zâmbetul în colţul buzelor
Doamne cât semănăm
Faţă de trup
Faţă de suflet
Amândoi două jumătăţi
Dintr-un întreg
Care seamănă a început
Şi nas şi pleoape
Şi gândurile fumegă la fel
Sub cerul tău
Sub cerul meu
Din ce în ce tot mai
Aproape

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bibanul-de-mare gigant (Epinephelus lanceolatus), care poate avea până la 2,7 m lungime şi poate cântări până la 400 de kg, cambula uriaşă (Hippoglossus hippoglossus), care poate avea până la 4,7 m şi până la 320 de kg, crapul uriaş siamez (Catlocarpio siamensis), care poate avea până la 3 m şi până la 300 de kg, morunul (Huso huso), care poate avea până la 9 m şi până la 2000 de kg, peştii-lună (Mola mola şi Mola alexandrini), care pot avea până la 3,3 m şi până la 2300 de kg (sunt cei mai grei peşti osoşi din lume), regele heringilor (peştele-vâslă sau peştele-şarpe; nu este un hering, ci se hrăneşte cu heringi) (Regalecus glesne), care poate avea până la 11 m (după unii până la 17 m; e cel mai lung peşte osos din lume) şi până la 270 de kg, somnul uriaş de Mekong (Pangasianodon gigas), care poate avea până la 3 m şi până la 300 de kg, sturionul kaluga (Huso dauricus), care poate avea până la 5,6 m şi până la 1000 de kg, şi tonul roşu de Atlantic (Thunnus thynnus), care poate avea până la 4,6 m şi până la 680 de kg (după Institutul Smithsonian poate ajunge la 910 kg), nu se pescuiesc nici cu cârstaşul sau crâsnicul, nici cu undiţa.

George Budoi în Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!