Frumoasă-i iertarea din partea celui puternic,
Mai ales față de cel fără de apărare.
Mă rog, dar, ție, pe prietenia care ne leagă:
Pentru cel culpaș, nu-l omorî pe-acela care nicio vină nu are.
catren din O mie și una de nopți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cel mai departe ajunge cel care nu cedează în fața celui egal cu el, își păstrează demnitatea în fața celui mai puternic decât el și știe să se înfrâneze în fața celui fără apărare.
citat din Tucidide
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Phaidros: Mulți dintre îndrăgostiți doresc în primul rând trupul celui iubit, iar firea lui și toate câte țin de ființa lui intimă le sunt necunoscute. Drept care, ei nu știu să spună dacă mai năzuiesc la prietenia celuilalt, din clipa în care dorința se va fi stins în ei. Pe când cei care nu iubesc, mai înainte de a ajunge la intimitatea celuilalt, i-au câștigat prietenia. E deci puțin probabil ca plăcerea, odată cunoscută, să îi sleiască prieteniei forța; dimpotrivă, această prietenie rămâne ca o garanție a trecutului față de toate câte stau să vină.
replică celebră din Phaidros de Platon (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu este criticul cel care contează, ori cel care arată cum s-a împiedicat omul puternic, ori cum ar putea cel care face lucruri să fie mai eficient. Meritul este al celui care este în arenă; al celui care are fața murdară de praf, sudoare și sânge; al celui care se străduiește neobosit; al celui care greșește și ratează în mod repetat; care este entuziasmul, dăruirea pentru o cauză nobilă; al celui care, în cel mai bun caz, cunoaște triumful unei mari realizări, iar în cel mai rău caz, dacă nu reușește, va ști că a îndrăznit; locul lui nu este împreună cu acele suflete slabe care nu cunosc nici victoria și nici înfrângerea.
citat din Theodore Roosevelt
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș fi fost
De timiditate nici nu m-aș fi născut,
aș fi lăsat pe altul în locul meu să vină.
Printre orgoliile voastre, ar fi fost mai puternic,
mai hotărât, mai bărbat.
Un bărbat care ar fi știut să încalece
viața ca un toreador
pe care nu-l impresionează sângele ce curge
în șuvoi de pe spinarea taurului adus la
acest spectacol nedrept, inegal și crud.
Aș fi fost tânărul acela care urcă înălțimile
munților cu dezinvoltura șoimului ales,
bărbatul care trece marea înot sfidând rechinii
cei blânzi, fără să-l doară deloc depărtările.
Pentru el, oamenii ar fi fost micii lui anonimi
cu care s-ar fi jucat în orele de plictiseală.
Dacă aș fi lăsat pe altul în locul meu să vină
aș fi iubit mai mult femeia decât ideea de,
aș fi înfrânt mai lesne viciul și pofta de-a muri
încet, precum copacii care nu-și mai află umbra.
poezie de Nicolae Sava din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă mir
În fiecare noapte privesc la o stea
și nimeni nu știe de ce,
unii cred că nici n-o văd bine,
dar ea în mod sigur mă vede c-o iubesc
și întotdeauna strălucește puternic,
îmi pătrunde pe fereastră
până în pat.
Nu mă mir să mă fi ales ea,
să număr firele de nisip din pustiu
cu băgare de seamă și sârguință
pentru a mă descoperi cu furie
cel care rupe zăgazurile biruinței
și zidește libertatea în simboluri
la care se închină oamenii.
Femeia mă privește cu nedumerire,
știe că acolo sus undeva departe
se leagă și dezleagă ciudat destine
acceptate fără nicio îndoială ca un dat
la care nu te poți opune, cel mult amânat
până la un puct nedeterminat
pe sinusoida vieții.
Tot timpul mă socotesc un câștigător
la loteria vizelor
de plecare la steaua mea ocrotitoare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căci dacă fudulirea cu medalia Bene-Merenti, ca să revenim la dânsul, face, mai cu seamă din partea celui ce nu o merită, o impresie ridiculă, apoi desigur fac, mai ales din partea celui ce ar merita-o, o impresie foarte penibilă ciuda si paraponul că n-a căpătat-o încă.
finalul de la Bene Merenti de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul bestie, când nepedepsirea e sigură, nu cunoaște desfătare mai frumoasă decât aceea de a-și descărca mânia asupra celui fără apărare, cu o plăcere și mai mare când cel fără apărare e nevinovat.
citat clasic din Giovanni Papini
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Judecătorul care, fără să se teamă de răzbunarea și de amenințările celui puternic, face dreptate celui lipsit de putere, este, în ochii mei, un erou.
citat clasic din Denis Ivanovici Fonvizin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel slab nu poate ierta. Iertarea e o calitate a celui puternic.
citat celebru din Mahatma Gandhi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Waddington: Blândețea îi aduce victoria celui care tace și siguranța celui care se apără. Puternic este cel care se cucerește pe sine.
replică din romanul Vălul pictat de W. Somerset Maugham
Adăugat de Ana Truța
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puterea adevărată nu are nevoie de apărare. Defensele le construim în jurul slăbiciunilor noastre. Adevărata putere este sigură cu ea. Nu își dorește să se apere sau să demonstreze ceva pentru că pur și simplu este. Punctele slabe, vulnerabilitățile, sensibilitățile și fragilitățile noastre le ascundem, le apărăm, construim ziduri în jurul lor și reacționăm agresiv ori de câte ori ceva sau cineva se apropie de ele, le desconspiră sau le atacă. Însă orice slăbiciune conștientizată, asumată și vindecată se transformă în putere interioară și înțelepciune. Energia pe care o consumi în teama de a fi descoperit, în luptele inutile pe care le porți cu cei care se apropie sau devin o amenințare la adresa slăbiciunilor tale, ar putea fi mult mai benefic investită în întărirea ta interioară. Devino puternic în interior și nu vei mai avea nevoie de nicio apărare.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea, iertarea, speranța, aprecierea, bunătatea, iubirea de sine și a celui de aproape, dau înțelepciune celui care le posedă.
Dumitru Delcă (mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prietenia este veriga de aur care leagă cele două capete ale lanțului, dar dacă un capăt este ruginit, lanțul este rupt. Așa este prietenia... a doi oameni.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de nistor anca maria
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sever: Lucian Enka.
Lucian: Da, domnule.
Sever: Treci în față și ia loc în primul rând, în partea stângă. Domnișoara Laura Stancu, în partea cealaltă, vă rog! Mă numesc Sever Forțan, sunt profesor de cultură civică în acest Institut; tu știi foarte bine, Luci... Lucrez aici de vreo... aproximativ 30 de ani și sunt vicepreședintele Comisiei Disciplinare. Președintele Comisiei va veni doar joi, la audierea finală, după care tot dânsul vă va comunica și decizia luată în urma anchetei pe care o vom începe acum. Acuzatul este Lucian Enka, iar reclamanta Laura Stancu. Ai ceva de spus în apărare, Luci?
Lucian: Nu.
Sever: Cum așa?!
Lucian: Nu mă pot apăra, pentru că, în primul rând, încă nu cunosc care sunt acuzațiile formulate la adresa mea.
Sever: Deci, nu le cunoști; nici o grijă, le vei afla în curând. Deocamdată, te întreb dacă vrei să te reprezinte cineva în apărare?
Lucian: Nu, domnule, cred că mă pot descurca și singur.
Sever: Treaba ta; cum vrei.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prietenia are frumuseți pe care iubirea nu le cunoaște, prietenia se întărește când trece peste obstacole care ar nimici iubirea, prietenia rezistă timpului, timp care erodează iubirea. Prietenia atinge înălțimi necunoscute iubirii.
citat din Marianna Ba
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
- Tao
- Tao este drumul și drumețul. Drumul fără început și fără sfârșit pe care îl bătătoresc toți muritorii, dar pe care nimeni nu l-a creat, căci drumul acesta este viața însăși. El este totul și nimic. Din el purced toate, toți trec pe aici, îndreptându-se spre același infinit, se adaptează lui, ca să se întoarcă tot acolo de unde au plecat. Este un pătrat fără colțuri, un sunet pe care auzul nu-l poate percepe, o imagine cu forme neînchegate. Este o plasă imensă ale cărei ochiuri sunt largi ca nesfârșitul mărilor, și totuși nimic nu se poate strecura printre el. Este sanctuarul unde își găsesc cu toții refugiu. Nu este nicăieri, dar nu e nevoie să te uiți pe fereastră, ca să-l vezi lângă tine. De la el înveți taina să nu mai dorești dorințe, ci să lași lucrurile să-și urmeze cursul lor. Este cel care se umilește pentru a se mântui, căci cel ce se umilește se va înălța și trufașul se va umili. Decăderea este însăși esența succesului, iar succesul nu este el însuși decât o intermitență a decăderii, căci cine ți-ar putea spune dinainte clipa când înfățișarea unui lucru va întoarce cealaltă față. Cel care tânjește după dragoste, o va găsi în liniștea și inocența începutului. Blândețea asigură izbânda celui care atacă și mântuire celui care se apară. Ca să fii puternic, va trebui să-ți înfrângi înainte de toate, propriile tale porniri.
definiție de W. Somerset Maugham în Fumul amăgirilor, XLVIII
Adăugat de Oana Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mie mi s-a-ntâmplat ca tuturor oamenilor care trăiesc o ficțiune: te iubeam pentru ceea ce-mi închipuiam că ești, iar tu, nerespectând legile conspirației, mi te-ai arătat și-așa cum ești. N-ai nicio vină și nici măcar n-am să-ți fac vreun reproș pentru "așa cum ești". Știu că are să te doară ce-ți spun acum: descopeream în tine lucruri comune cu fostul meu bărbat și cu actualul meu bărbat. Erau exact cele de care fugeam, de care voiam să scap: indiferența, lipsa de preocupare pentru ceea ce stârnim în altul cu faptele și cu vorbele noastre. Îți repet, n-ai nicio vină; vina e-a mea că iubeam un om care nu exista.
Ileana Vulpescu în Candidații la fericire, Scrisoare către un cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
E de neînțeles cum de oamenii nu își văd partea ascunsă. Partea pe care o cred ei ascunsă, dar care este atât de lesne de văzut pentru ceilalți. Onorați-vă picioarele. Tălpile încălțărilor sunt a doua voastră față.
Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare și destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boris (despre planul lui și al Sonjei de a-l omorî pe Napoleon): Știu, dar crima, cea mai odioasă dintre toate nelegiuirile. Și nu o crimă întâmplătoare cum e cea în care omori inamicul pe câmpul de luptă, ci să stai în aceeași încăpere, față în față cu un om și să apeși pe trăgaci. Și încă un om celebru, de succes, care câștigă mai bine decât mine... Doamne, crezi că Napoleon face 1000 de franci pe săptămână... Pe puțin. O mie fără bacșișuri și prime.
replică din filmul artistic Dragoste și moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iertarea are o limită, și aceea nu o impui tu, ci Legea în sine. Există o proporție foarte exactă între numărul de iertări pe care le-ai dat și numărul de belele pe care le-ai făcut. Cu cât ești mai mult pe zero la belele, cu atât numărul de iertări pe care le poți da este mai mic, și nu pentru că nu vrei, ci pentru că Universul înfiripă mereu plata celui care ți-a greșit ție. Neiertarea amplifică doar plata celui care ți-a greșit- pe moment, niciodată în timp. Universul e mai lent, iar unii oameni prin puterea lor de a se îndreptăți pe loc, singuri, pentru că li s-a greșit, pot amplifica plata. Ei sunt secerătorii.
Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Societatea fără filtru (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!