Noapte roșie
Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi
El fuge-nvins și bezna pădurilor l-înghite ;
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite,
Îi curge mândrul sânge pe platoșă șiroi.
Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi,
Și când își amintește cum, de păgâni răpite,
Plăpândele domnițe în lanțuri zac robite,
Și cum tăiați pieriră coconii amândoi,
Pe-un mal de râpă calul și-oprește deodată,
Privește plin de turbă spre zarea-nflăcărată,
Și alba barbă-și smulge și blestemă hain,
Și-amenințând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă,
Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin
În valea unde lupta și moartea îl așteaptă.
poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Citate similare
Doña Alba, Doña Sol
Mă-ntorc peste timp și uimit te revăd,
trecând majestos... pe podul Triana,
în apă, pe valuri, tresaltă coroana
desprinsă din umbra-ți rămasă pe pod.
Ești doña Alba, sau doña Sol?
aleargă prin minte această-ntrebare,
iar umbra căzută pe unde dispare...
O, doña Alba! O, doña Sol!
Exultă pe soclu Adolfo Becquer,
în parcul central Maria Luisa,
când simte venind, odată cu briza,
parfum de amantă cu iz adulter.
Ești doña Alba, sau doña Sol?
rămâne pe gânduri poetul Becquer,
iar ploaia de toamnă, căzută din cer,
se scurge ca lacrima doñei Sol.
Din lacrimă crește un tainic mister,
adus peste timp în parcul Luizei
pe bustul întins sub aripa brizei
de unde privește poetul Becquer.
Ești doña Alba, sau doña Sol?
se-ntreabă retoric Adolfo Becher...
Resimte deodată temutul mister
e doña Alba, nu-i doña Sol!
Aș vrea să-l ajut pe poetul Becher,
o caut prin parcuri pe doña Sol,
dar ploaia se cerne deasupra domol
din norii întinși fără margini pe cer.
Cu gândul mă pierd haotic în gol,
învins mă întorc în camera goală,
poetul Becher se tânguie-afară
O, doña Alba! O, doña Sol!
(Aduceri aminte din Parcul Maria Luiza, Sevilla, 1999)
poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boierul
Pe-o culme, lângă-un iezer, durează-o mănăstire
Boierul... Mult bătrân e: dinți nu mai are-n gură,
Postește, se grijește, bârfește și strâmb jură,
Stă cuvios în strană și zice din psaltire.
E mic de stat, fățarnic, semeț și crud din fire,
Viteaz spătar fu-n lupte, dar azi când barba-e sură,
Cu dreapta se închină, cu stânga smulge, fură,
Despoaie și ucide în setea-i de hrăpire.
De neam e Basarabă, și rudă cu Voievodul,
De bogății e putred și-l blastămă norodul,
Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul.
Și tocmai de Rusalii, când plin de veselie
Așteaptă să-i sosească fermanul de domnie
Îl prind cu pâri ascunse și-armașu-i taie capul.
poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Catren prozaic
.. te -ndragostesti numai de-un tot strein- iar ce e-al tău- iubești la nebunie
și treci mereu prin armonii și chin și iar prin chin și iar prin armonie
dar vine ș-un moment când te decizi să guști din plin amar și despărțire
chiar necătând la faptul că ucizi ce-a mai rămas din viu și din iubire...
poezie de Iurie Osoianu (7 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă plouă
Nu mai contenește ploaia - - -
Neagră ca lumea omului, ca viața care se duce - - -
Oarbă ca cele o mie nouă sute și patruzeci de cuie
Bătute pe cruce.
Nu mai contenește ploaia
Sunând ca pulsul inimii care bate-n ritmul ciocanului de pe Golgota,
Ca picioarele fariseilor necontenind forfota
Deasupra Mormântului:
Nu mai contenește ploaia
Pe Câmpul Sângelui unde răsar speranțe mici și unde creierul hain
Iși hrănește lăcomia acel vierme asemănător sprâncenei lui Cain.
Nu mai contenește ploaia
La picioarele Omului în Suferință, răstignit pe Cruce.
Hristoase, crucificat în fiecare zi, în fiecare noapte, ai milă de noi - - -
Cei Căzuți și cei, precum Lazăr, plini de bube, de noroi:
Lăsată-n Ploaie rana infectată pare aur și la fel străluce.
Nu mai contenește ploaia - - -
Incă mai curge Sânge din Coasta rănită-a Omului în Suferință:
El poartă-n Inimă toate rănile lumii --- ale luminii scăzând în ființă,
Ultimul licăr al scânteii înainte de-a-înceta să existe
In sufletul care nu se mai înțelege pe sine, rănile beznei nepăsătoare și triste,
Rănile ursului căzut în capcană - - -
Ale ursului orb care geme sub loviturilor îngrijitorilor, țepușe și bice
Căzând peste carnea care nu se poate apăra... lacrimile iepurelui lovit de alice.
Nu mai contenește ploaia - - -
Apoi - - - O, zile, ridicați-mă sus la Domnul: cine mă ține aici, jos? - - -
Iată, privește pe crugul ceresc șuvoaiele prin care curge sângele lui Hristos:
Se prelinge de pe fruntea Celui pironit pe crucea de lemn
Până departe la însetata inimă muribundă
In care ard toate focurile pământului - - - sânge coclit de durere și chin,
Intunecat precum a Cezarilor cunună de dafin.
Apoi, vocea Acelui care a avut inima omenească răzbate prin ploi,
A Celui care a fost odată prunc culcat printre animale în ieslea din Betleem - - -
"Încă vă iubesc, încă vă dăruiesc lumină curată, Sângele meu pentru voi."
poezie clasică de Edith Sitwell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țugulea, trecând cu frații săi prin pădure, văzu o vie cu struguri. El simți că asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Țugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloșul și începu a tăia la vițe. Deodată începu a curge din vițele tăiate niște sânge negru ca păcura. Frații se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră și dete peste o livede cu pruni. Țugulea nu lasă pe fratele cel mijlociu să ia prune, ci făcu ca și la vie, și din prunii tăiați curse iară sânge. După ce mei merse, dete peste o fântână. El știa că prin acea pădure nu era nici o fântână. Nu lăsă pe frați, să bea apă. Ci luând sulița, înțepă fundul fântânei de mai multe ori, și deodată începu a gâlgâi un sânge mohorât și cu rea duhoare. Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele zmeoaicei, care voiau să otrăvească pe Țugulea, feciorul moșului și al mătușei.
Petre Ispirescu în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă plouă
Nu mai contenește ploaia - - -
Neagră ca lumea omului, ca viața care se duce - - -
Oarbă ca cele o mie nouă sute și patruzeci de cuie
Bătute pe cruce.
Nu mai contenește ploaia
Sunând ca pulsul inimii care bate-n ritmul ciocanului de pe Golgota,
Ca picioarele fariseilor necontenind forfota
Deasupra Mormântului:
Nu mai contenește ploaia
Pe Câmpul Sângelui unde răsar speranțe mici și unde creierul hain
Iși hrănește lăcomia acel vierme asemănător sprâncenei lui Cain.
Nu mai contenește ploaia
La picioarele Omului în Suferință, răstignit pe Cruce.
Hristoase, crucificat în fiecare zi, în fiecare noapte, ai milă de noi - - -
Cei Căzuți și cei, precum Lazăr, plini de bube, de noroi:
Lăsată-n Ploaie rana infectată pare aur și la fel străluce.
Nu mai contenește ploaia - - -
Incă mai curge Sânge din Coasta rănită-a Omului în Suferință:
El poartă-n Inimă toate rănile lumii --- ale luminii scăzând în ființă,
Ultimul licăr al scânteii înainte de-a-înceta să existe
In sufletul care nu se mai înțelege pe sine, rănile beznei nepăsătoare și triste,
Rănile ursului căzut în capcană - - -
Ale ursului orb care geme sub loviturilor îngrijitorilor, țepușe și bice
Căzând peste carnea care nu se poate apăra... lacrimile iepurelui lovit de alice.
Nu mai contenește ploaia - - -
Apoi - - - O, zile, ridicați-mă sus la Domnul: cine mă ține aici, jos? - - -
Iată, privește pe crugul ceresc șuvoaiele prin care curge sângele lui Hristos:
Se prelinge de pe fruntea Celui pironit pe crucea de lemn
Până departe la însetata inimă muribundă
In care ard toate focurile pământului - - - sânge coclit de durere și chin,
Intunecat precum a Cezarilor cunună de dafin.
Apoi, vocea Acelui care a avut inima omenească răzbate prin ploi,
A Celui care a fost odată prunc culcat printre animale în ieslea din Betleem - - -
"Incă vă iubesc, încă vă dăruiesc lumină curată, Sângele meu pentru voi."
poezie de Dame Edith Louis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sensul vieții mele
Lumea sub ochii mei
Pe pământul alb din cale
Se văd urme de petale
Aruncate de prin zare
Curge lin șiroi de ploaie.
Frumusețea din natură,
E cuprinsă în mister.
Farmecul lăsat de lună,
Stă, privind spre noi din cer.
O lumină albă,
Stă pe cerul înnorat,
Un luceafăr, o petală,
Mult e drumul de urmat.
Timpul pare că se scurge
Și urmează repetat
Lumea intr-un văl de sânge
Nu-nțeleg de ce-a oftat.
Omul simplu în tăcere
Luminat de-a lumii soartă
Îngropat, plin de mistere
Caută cu dor o poartă.
Nu se poate renunța
La clipele cele mai grele
Fără vise, a lupta
Ăsta-i sensul vieții mele.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fața Dumnezeului strămoșilor noștri, în fața istoriei și a veșniciei românești, mi-am luat azi răspunderea de a smulge prin onoare dreaptă ceea ce ne-a fost cotropit prin silnică umilire și trădare, hotărând să pornesc lupta sfântă de redobândire a drepturilor Neamului.
Ion Antonescu în SOIM Press, discurs (22 iunie 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Iulia Alba
Ningea bogat, ningea duios
Cu fulgi mașcați ca nalba,
Pe când trăiam un vis frumos
La Iulia Alba.
Un vis reunitor de neam
Ca din mărgele salba,
Ah, eu pe-un vis mă răstigneam
La Iulia Alba.
Mergeam tăcut, cu pasul blând
Prin dimineață, dalba,
Prima-n zăpezi urme lăsând
La Iulia Alba.
poezie clasică de Leonida Lari (2 decembrie 1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă - de 1 Decembrie
azi-noapte visam despre tata
era călare pe-un cal
intra într-un cerc din răchită
și
striga... sunt valuri la mal
m-a luat pe genunchii de-un secol
mi-a scris pe frunte un vers
citeam alb cu ochiul din deget
cum
se-împiedică țara-în mers
m-a urcat pe calul din aer
aud clar tropot de gând
m-aruncă din șaua bătrână
mă stri-
vește străin ca și când
doar talpa ajunge-n iubire
de frunți sunt târâte-n cărări
străine de noi și unire
pre-
lung trupul nostru-i prin zări
tresar tata pleacă spre ceruri
din lacrimi fac un altar
și mă rog la rugul din frunte
să gân-
dească de-un dac și-un roman...
poezie de Ileana Popescu Bâldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legenda rândunelei
Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streșini ciripind
Era și fată mare
Și mândră de-a cătare
Și-apoi, pe lângă toate,
Și fată de-mpărat.
Ușor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai ușor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Și-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.
Dă roate șoimu-n zbor
Și țipă rândunica
Și n-află ajutor.
Cum vin în șir cocorii,
Venit-au pețitorii:
Ieșea din casă unul,
Iar celălalt intra.
Și ea și-a plâns durerea:
O, dă-mă cui ți-e vrerea,
Măicuțo, dar străină
Departe nu mă da!
Și-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Străinilor de-acolo,
Veniți de undeva.
Cad fulgi pe câmpul gol
Și plânge-o rândunică
Pierdută dintr-un stol
Pe-un larg adânc al mării
Spre-adâncul larg al zării
Se duc corăbii multe
Cu fata de-mpărat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump și-l scoate,
Din deget, și-l aruncă
În marea ce-o străbat.
Atunci, să știi tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Când mi-or găsi inelul.
Iar mirele-a înghețat.
La cuib venind acum,
Sfărmat găsi ea cuibul
Iar puii morți în drum
Ea blândă se supune
Și face tot cum spune
Bărbatul ei, și-n toate
Nu-i dă nici un cuvânt
De plângere; nu-și frânge
Nici mâinile, nu plânge,
Ci rabdă datul sorții.
Dar, tare-n jurământ,
E mută a ei gură:
Nici dragoste, nici ură
N-arată, ci rămâne
De-a pururi un mormânt.
Prin pomi sunt lațuri mii.
Prin aer zboară șoimii,
La cuib pândesc copii
Și iată! azi răsună
De multă voie bună
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un pește-au prins în mare
Și-n el, în bună stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sânge plin!
Stăpânul îl privește
Și vesel se pornește
La doamnă-sa să-i spună,
Scăpat de-atâta chin.
Aripile i-au frânt,
Se zbate-acum de moarte
În țărnă, pe pământ
De-acum tu nu mai plânge!
Și-n brațe el o strânge.
Cu mâna cea purtată
Prin sânge pe inel,
Bărbia el i-o prinde:
Dar brațele-și întinde
Cu țipet doamna-n aer,
Uitându-se la el.
Iar brațele-i deodată
În vânt încep să bată,
Mișcări părând de aripi
Cu umblet ușurel.
Și s-a nălțat în vânt
Deodată rândunica!
E negru-al ei vestmânt,
Că-n negru se purtase
De când se măritase!
De-atunci ea vesel zboară
Pe dealuri și pe lunci
Și-ntruna ciripește
Și-ntruna povestește
Tot ce-a tăcut o viață
De jale și de munci.
Și cum fu dezmierdată
De-o mână-nsângerată,
E gâtul rândunelei
Ca sângele de-atunci.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăsați-mă vă rog să plâng
Să mă lăsați vă rog să plâng...
Să mă lăsați vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranță,
Și nu au nici o șansă de a reveni la viață.
Sa mă lăsați vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot
La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.
Doar un regret mai am când am să plec
Și doar un gând mă însoțește permanent,
Regretul ca trecând prin asta viață
Clipa de fericire să o simt n-am avut șansă...
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărturisire
Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,
Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăți,
Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăți.
Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,
Iedera și mușchiul verde zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătății trist veghează pe colină,
Și în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc.
Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge,
Spulberată-i fu mireasma de-al restriștii aprig vânt,
E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge,
E o candelă uitată ce se stinge pe-un mormânt.
poezie celebră de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul gând
Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Și mușcă pământul.
E iadul acvatic.
Privește spre cer și adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credința-i deșartă.
Își simte, de-acum rădăcinile-n apă
Și știe că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ține.
Sfârșitul e-aproape.
Se simte-mpăcată când știe că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Și nu plâng pe maluri.
Își lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subțire, ce-așteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe țărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul curge ca un soare
Curge cu soare peste noi
Și-n valuri dezgolim păcate,
Coapsele vii și sânii goi,
Rebeli țipând... a libertate.
De sâmbătă... până spre joi,
Deși ispitele-și dau coate
Curge cu soare... peste noi
Și-n valuri dezgolim păcate.
Timpul renaște-n amândoi,
Remodelând clipe uitate
Și aducând răcori de ploi,
Pe aripi de complicitate,
Curge cu soare... peste noi.
rondel de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul sălbatic
Sunt copilul sălbatic urcând pe creste,
Un rebel ce refuză ale lumii plăceri,
Sunt copilul sălbatic din acea poveste
Ce n-acceptă sfaturi, nici mângâieri.
Sunt un luptător prin deșerturi aride,
Prin oceane de nisip, bătut de soare,
Și prea fericit, că ale lumii perfide
Idei ascunse nu pot să mă doboare.
Acest copil sălbatic, jungla privește,
Croindu-și drum cu zâmbetul pe buze,
Celesta noapte, cu calm mă liniștește,
În fața macetei, hatișu-și cere scuze.
Despre lumea voastră ce pot să spun?
O dezamăgire, un drum ratat, firește,
O masă de manevră, balon de săpun,
Copilul sălbatic încă o privește!
poezie de Alex Dospian (aprilie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul cel rău
Gândule, gândule
Viperă rea,
Valuri frângându-le,
Lupți, arătându-le
Alba ta stea...
Nopțile, zilele
Vezi, te-au învins!
Moarte-s zambilele,
Stinse-s feștilele
Dorului stins...
Rănile, visele
Toarnă-ți venin;
Dând paradisele,
Cumperi abisele
Marelui chin.
Gândule, gândule
Viperă rea,
Valuri frângându-le,
Pieri, scuturându-le
Ultima stea...
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilărie
Copilăria dulceața vieții
Ce te poartă in fericiri,
Făcându-ți amintiri...
Trecând prin nostalgii...
Spulberând vise,
Ce nu au fost scrise;
Croindu-ți un drum.
Ce s-a făcut scrum.
Zburând prin stele
Descoperind castele,
Balauri si domnițe.
Intrând în temnițe!
Dorind să ajung la castel,
M-am pierdut prin el.
Alergând in nori
Lovind cei doi sori!
Fugind spre pădure.
Uitându-mă în lume...
La luna de pe cer,
La oamenii... ce pier,
La bolta înstelată...
Cu suflete îmbrăcată.
Copiii cei mici,
Fugind spre mămici.
Neștiind în lume,
Ce amărăciune...
poezie de Ilie Andrei Harapascu
Adăugat de Ilie Andrei Harapascu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Tot ce zboară...
Musai nu-i că tot ce zboară,
Este porumbel sau cioară...
Zboară prin văzduh rachete,
Zboară gânduri după fete,
Zboară câte-un angajat,
Când e șefu supărat,
Zboară banii de pe card,
Când călcâiele îți ard,
Zboară țoale în neștire,
Când se pune de-o iubire,
Baba-Cloanța pe la noi,
Zboară pe un măturoi,
Și merțane, sute-mii,
Zboară spre a se ciocni,
Iar ades se spune încă:
Tot ce zboară se mănâncă...
Deci, defel nu-i de mirare,
Că zburând la întâmplare,
Se mai scriu poezioare,
Cu diverse... zburătoare...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anatomii bizare
Piciorul ce curge prin clepsidră în alt picior
se numește mers!
Acum că știm ce este mersul
copii
ce este mâna?
Mâna este mersul ce curge pe stradă într-un alt mers!
Acum că știm ce este mâna
copii
copii
unde ați dispărut copii?
Ne scurgem prin tine
domnule profesor
Ne scurgem prin tine!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!