Fabulă - Zvonuri alarmiste

Pe o cracă
într-un parc
stau o ţarcă
şi un... ţarc,
Croncănea
zburlindu-şi pana
coţofana, dolofana
sunete nedesluşite
înghiţite
de sărmanul
coţo... fanul.
Croncănea
şi-i da ciocul:
-Arză-te-ar focul
de-afurisit,
te-am ghicit
fir-ar să fie,
mi-a spus mie
o ciocârlie
o nurlie de amică
te ţii cu o... turturică?!
Nu-ţi mai place
pana mea.
Ştii ceva?
să-mi piei din cale...
Umbli după haimanale?
Şi-a zburat mândra de ţarcă
colo
pe o altă cracă.
Rămas solo
ca răspuns la cele toate
întâmplate
ţarcul,
scrutând parcul
nici una-două
şi-a găsit o... ţarcă nouă
într-un pom, altundeva
Morala?
Nici vorbă de-aşa ceva!

fabulă de Gheorghe Gurău din Împunsături blajine (28 noiembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pana mea

În pana mea stă agăţată lumea
O zugrăvesc cum vreau, sunt Creatorul
Iar de-i vreunul care să nu-i placă
Să-şi ia bilet, să plece cu vaporul...

De pana mea depind unii şi alţii
Şi să depind-ar vrea şi cei ce nu-s
Nu e de ici, de colo, să ajungă
În pana mea, concret, nu presupus...

Pe pana mea s-a scurs multă cerneală
Şi-o să se scurgă şi mai mult de-acuma
Să fii atent, să nu ţi-o iei pe coajă
Dacă ai nebunia să te-ntreci cu gluma...

Vrei pana mea să te atingă bine?
Ai grijă ce-ţi doreşti, ai concurenţă!
Dacă se-ntâmplă totuşi să se-ntâmple,
Te vei îndrăgosti cu... recurenţă!

Dacă nu mă suporţi, nu-i nici o dramă!
Tu pierzi, nu eu, aşa că-i treaba ta...
Dar dacă te loveşte vreo demenţă
Să fii atent că mergi... în pana mea!

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Haioşenii" (23 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bismarqueuri de falsă marcă

Bismarqueuri de falsă marcă,
Mie-mi pare cumcă, parcă
De iubirea nemţărimei
Nici un rău nu vă înţarcă.
În zădar Alsasul, Posen
Cu-a lor stare vă încarcă
Ochii voştri; să pricepeţi
Unde duce-a ţării barcă
Şi ce rău ne proroceşte
A cobirii neagră ţarcă.
Voi ne duceţi spre pieire,
Bismarqueuri de falsă marcă.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A catre E

Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.

Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.

Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.

Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.

Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.

Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.

Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.

Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.

Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.

Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.

Adio E, iubirea mea
Semneaza trist vocala A.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de vultur

Un vultur mândru se rotea în cer
Şi spre Pământ privea cu detaşare
Avea pene maro, un cioc de fier
Şi la picioare ascuţite gheare.

Zbura tăcut, acolo în înalt
Departe de ororile de jos
Şi foarte rar făcea câte-un salt
Spre-acest tărâm mizer şi întunecos.

O cioară neagră croncănea pe cracă
Privind în iarbă cu ochi mici şi goi
Şi aştepta ca oamenii să treacă
Să poată lua o pâine din noroi.

Un om care mergea spre miazăzi
A zis şi el o vorbă, aşa, într-o doară:
- Mai bine să fii vultur doar o zi,
Decât o viaţă-ntreagă să fii cioară.

poezie de Octavian Cocoş (15 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio prietene

lui Lucian Alecsa

Nu mai e loc de poezie
nu mai e loc nici de poeţi
toate se duc fir-ar să fie
rămân doar umbre pe pereţi

Nu mai e loc nici de poeţi
se duce lumea vai la vale
rămâne noaptea în ereţi
nu întâlneşti nimic în cale

Se duce lumea vai la vale
toate se duc fir-ar să fie
ţi-ai pus şi tu a morţii zale
nu mai e loc de poezie

Nu mai e loc nici de poeţi
cântaţi ceva dacă puteţi

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (8 februarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ei de poezie

Nici bine nu m-am culcat
şi-am sărit din nou din pat
şi uite-aşa cam într-o doară
pana iau în mână iară

Unii-ar zice e într-o doagă
poezia domnilor se roagă
să n-o întind iar pe hârtie
însă nu pot fir-ar să fie

Umblă golu-n mine parcă
şi plutesc iar într-o barcă
ba pe stânga ba pe dreapta
uite versul poate-i treapta

M-aş culca poate la loc
însă pana mi-a luat foc

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara vopsită

Cioara, ce clocea de-o lună ouăle într-un cuibar,
Când veni curând sorocul, observă ceva bizar:
Printre puii ce ieşiră, de un negru-abanos,
Se mişca o arătare c-un aspect cam dubios,
Albă mică şi fragilă, gureşă din cale-afară,
Dar ca glas, indubitabil, croncănea precum o cioară.
Îngrozită, panicată, vrând micuţul să-l ascunză,
Soţul său să nu îl vadă, l-a acoperit c-o frunză
Şi cu gândul să evite diferendele nebune,
L-a vopsit pe de-a întregul, tăvălindu-l în cărbune.
Şi aşa trecu de criză, evitând o confruntare,
Dar fugi ca o furtună la bătrâna vrăjitoare.
Cotoroanţa, ascultând-o cu un aer cam tălâmb,
O-ntrebă de e cuminte, de-a călcat vreodată strâmb,
Dacă e însărcinată, de-a luat penicilină,
Dacă a făcut vreodată dragoste şi pe lumină,
Dacă s-a scăldat în lapte, dacă-n timpul ce-a fost grea
A mâncat mai des lactate, caşcaval sau telemea.
Cioara a răspuns spăşită că a mai păcătuit,
Însă cu cioroii tineri, de un negru-antracit,
Dar şi-a amintit cu spaimă de un sumbru amănunt:
Că greşise, doar o dată, c-un bătrân croncan cărunt,
La un chef ce se ţinuse într-n plop de protocol.
El era cioroiul alfa, şeful peste-ntregul stol
Şi a condiţionat-o să-i dea post la un birou,
Cu-avantaje sexuale, deci i-a afectat un ou.

Morala 1

Frunzele, chiar de la Eva, verzi, uscate, mari sau mici,
Pot ascunde pui de cioară, dar şi alte păsărici.

Morala 2

Sunt ciudate fenomene şi se cade în ispită,
Când pe la birou se umblă cu o cioară cam vopsită.

Morala 3

Părul negru nu-i în stare nici în grup, câteodat',
Ce e apt să săvârşească, lesne, părul grizonat.

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rifca cea frumoasă la rabi

Într-un orăşel de munte
Rabi–i omul învăţat.
Are el răspuns la toate
Şi se face ascultat.

Veni Rifca cea frumosă,
Zise cum vă spun acum:
- Eu am cinci copii acasă
Şi al şaselea-i pe drum.

Spune Rabi, mă învaţă,
Sigură-s că tu le ştii:
Ce să fac de acum în viaţă,
Ca să nu mai fac copii?

Stă Rabii şi se gândeşte
Şi-o priveşte pe sub geană ;
«Ah! Ce frumuşică este »
Iar păcatul îl îndeamnă.

- Când Ştrul îţi face ochi dulci,
De la mine tu să ştii
Dacă-n pat ai să te urci,
Picioarele-ntr-o oală să le ţii.

-Dacă ăsta este sfatul,
Mă gândesc – nu-i vorbă goală,
Eu am să-mi trimit bărbatul
Ca să-mi cumpere o oală.

Au trecut doi ani de zile,
Poate chiar ceva în plus,
Şi din nou la Rabi vine,
Rifca, dar nu cum s-a dus.

-Rabi, am acum şase copii
Şi iar sunt însărcinată.
Ştiu că toate tu le ştii.
Mai învaţă-mă o dată.

-Rifca dragă, rog să-mi spui
Dacă sfatu-ai respectat:
Picioarele-ntr-o oală să le pui
Când cu Ştrul te urci în pat.

-Sfatul, eu l-am respectat.
Dar bărbatul minte n-are:
Două oale mi-a luat.
N-a găsit una mai mare.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva

Nu eram nici măcar gol.
Cineva mi-a adus pielea
şi-a lăsat-o pe mine
A stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva mi-a adus inima
şi-a trântit-o în mine
A stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva venea cu oasele
Şi s-a răzgândit
Am fugit după el
deşi am stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva venea cu cineva...
Eu mi-am deschis pieptul
El din tot sufletul
mi-a zis să stau!
Şi-am stat!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgoliul este o fiară care trăieşte în peşteri şi în pustii; vanitatea dimpotrivă, ca un papagal, sare din cracă în cracă şi pălăvrăgeşte în lumina mare a zilei.

citat celebru din Gustave Flaubert
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomul

La umbra templului, unde stăteam cu prietenul meu,
Am văzut un om orb, iar prietenul meu a spus,
"Iată-l pe cel mai înţelept om din ţinutul nostru."

Atunci mi-am părăsit prietenul şi m-am apropiat de orb, salutându-l.
Apoi, am început să conversăm.

După o vreme am spus:
"Iertată fie-mi curiozitatea, dar de cât timp sunteţi orb?"

"De la naştere", mi-a răspuns; iar eu:
"Şi ce fel drum al adevărului urmaţi?"
"Eu sunt astronom", mi-a răspuns
Şi şi-a pus mâna-n dreptul inimii, declarând,
"Eu urmăresc toţi sorii, toate planetele şi toate stelele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dascăli

Cine poate-n viaţă - face.
Eu nu pot şi nici nu-mi place,
Dar, să nu mă pun de cracă,
Învăţ pe-alţii... cum să facă..

epigramă de George Bernard Shaw din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ştii, Luci, cred că şi tu eşti un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Eşti tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Eşti un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Ştii, Luci... Ţi-aş spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ţi fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poţi să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Ştii, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar şi simţeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simţit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgeşti! Ai grijă ce vorbeşti!
Maria: Nu, Luci, nu-ţi fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ţi spun adevărul. Cred că pot fi sinceră faţă de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aş fi renunţat la tine atât de uşor, aş fi luptat, aş fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuşi ceva şanse de câştig, iar tu eşti de altfel atât de interesant, eşti, după cum am mai spus, un tip deosebit şi constitui o partidă bună pentru orice domnişoară. Dar tot de la bun început am observat şi atenţia deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privinţa ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneaţă, nici să mă pun între tine şi Lia, să stric relaţia dintre voi. Iar Lia e şi ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumurile vieţii mele

Pe drumurile vieţii mele
Au trecut pe lângă mine multe fiinţe minunate,
Toate îmbrăcate în alb, toate strălucitoare.
Într-un târziu, am intrat în vorbă cu una:
"Tu cine eşti?"
Dar ea, ca şi celelalte,
Şi-a plecat smerită privirea,
Apoi mi-a raspuns în grabă, stingherită:
"Sunt, bineînţeles, fapta bună;
M-ai întâlnit de multe ori în viaţa ta."
"Da, dar nu cu figura asta smerită," i-am răspuns;
Şi dintr-o singură mişcare, cu mână viguroasă,
În pofida împotrivirii ei,
I-am smuls voalul
Şi-am văzut faţa mândriei.
Ea, umilită, a plecat;
După ce m-am gândit o vreme,
Mi-am spus:
"Smintitule!"

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Periculoşi copaci, ce ştiţi voi?

A tăiat o cracă şi-a căzut în hău...
De sunt eu acela, nu vă pare rău?

distih de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strain

Nu te cunosc, nu te-am vazut
In aripile ce ma-nalta
Strain si totusi cunoscut
Pierdut si fara nicio fata.

Singur, dar totusi parasit,
De propria ta suferinta
Nu te cunosc, om chinuit
Treci repede in nefiinta.

Fantoma, dar ceva real
In toata aceasta minciuna,
Straine pana la final
Pana la stele, pan la luna.

Nu te cunosc, nu te-am vazut
In ochii care m-au adus,
Parca ai fi un om pierdut
ce-ncerci sa te inalti mai sus.

poezie de Gabriela-Iuliana Costea
Adăugat de Gabriela-Iuliana Costea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua vie

În acea slăvită noapte,
se uita mirată luna.
- Ia uitaţi-vă, surate,
cum se poate?
murmura mereu străbuna.
O steluţă pe sub nori!
Ce fiori!
O steluţă fără nume
şi fără orbită-n lume!
Zboară-ncet şi se opreşte,
omeneşte,
parc-ar vrea un om să-ndrume.
- Cum? Să zboare şi să stea?
a răspuns atunci o stea.
- Cum? O stea fără orbită?
a spus alta mai uimită.
- Da. Căci nu e nici planetă,
nici cometă,
nici vreun pui din căi lactee,
nici vreun colţ de meteor.
- Atunci ce e?
- E un dor!...
a şoptit o rază-n zbor.
E un înger, e un duh
care trece prin vazduh
către PRUNCUL SALVATOR.

Şi-a privit întregul cer
cum steluţa, sol suprem,
s-a oprit ca o făclie
peste satul Betleem.

Şi-a zburat apoi făclia
dispărând în Dumnezeu!

AMIN

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care şi-a lăsat cioc

Văzând ciocul care-l are
Aş avea ceva de spus:
(E de fapt o întrebare)
O fi cioc crescut sau pus?

epigramă de Florea Ştefănescu din Lumea haimanalelor (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Izvor, izvoare, a izvorî, izvorâre, izvorând)

Mi-am întors pana
Nu, nu, pana
Şi am sfredelit
Un pic de suflet
Da ce
Numai cu apă
Trăieşte omul
Nu – a răspuns
Şi cu apă

poezie de Mihaela Cătană (2 martie 2003)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!