Definiție
Perpendiculara e distanța
Cea mai scurtă dintr-un punct pe dreaptă;
Și boul știe lucrul acesta
Când însetat spre râu se-ndreaptă.
epigramă de Vasile Ciubotărașu (27 noiembrie 2009)
Adăugat de Vasile Ciubotărașu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre superlative, epigrame despre râuri sau epigrame despre boi
Citate similare
Cea mai...
Cea mai frumoasă moarte...
când văd lupii venind spre mine
în haită
Cea mai frumoasă viață...
când te văd pe tine plecând de tot
Cea mai frumoasă clipă...
a fost prea scurtă să o văd vreodată
Gargara o văd utilă ca scop
în rochie albă cu sare
să o scuip să nu o deochi spre cei răi
și frunza de pătrunjel
nu e tăiată de la gât
abia îi intrase în cont
un verde...
poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre superlative
- poezii despre rochii
- poezii despre moarte
- poezii despre lupi
- poezii despre frunze
- poezii despre frumusețe
- poezii despre alb
* * *
Ziua cea mai frumoasă? Astăzi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai ușor? Greșala.
Greșala cea mai mare? Renunțarea.
Rădăcina cea mai rea? Egoismul.
Distracția cea mai bună? Munca.
Înfrângerea cea mai urâtă? Descurajarea.
Profesioniștii cei mai buni? Copiii.
Nevoia dintâi? Comunicarea.
Fericirea cea mai mare? Să fii util.
Misterul cel mai profund? Moartea.
Defectul cel mai mare? Întristarea.
Sentimentul cel mai urât? Ura.
Cadoul cel mai frumos? Iertarea.
Traseul cel mai bun? Calea dreaptă.
Senzația cea mai plăcută? Pacea interioară.
Gestul cel mai frumos? Zâmbetul.
Medicamentul cel mai bun? Optimismul.
Satisfacția cea mai mare? Datoria împlinită.
Puterea cea mai mare? Credința.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.
poezie celebră de Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înfrângere
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tristețe
- poezii despre prezent
- poezii despre pace
- poezii despre optimism
- poezii despre obstacole
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Distanța cea mai scurtă dintre două puncte este... dragostea.
aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și aforisme despre superlative, citate de Viorel Vintila despre superlative, aforisme despre iubire sau citate de Viorel Vintila despre iubire
- sărut
- Sărutul este distanța cea mai scurtă între doi oameni.
definiție de Henny Youngman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărut sau citate despre superlative
- trup
- Trupul este distanța cea mai scurtă dintre viață și moarte.
definiție aforistică de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre viață sau aforisme despre moarte
Un umil punct de vedere în disputa "cultură tradițională" vs. "cultură electronică"
Când ți se spune "acesta știe carte",
Te-nclini și chiar te dai mai la o parte.
Dar cum răspunzi când se afirmă, net,
Că "domnul ăsta știe... Internet"?
epigramă de Ion Bucheru din Spinii trandafirului (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tradiții, epigrame despre internet, epigrame despre electronică, epigrame despre cărți sau epigrame despre cultură
Poem întru lauda ciclului
dacă există un râu
mai frumos decât acesta,
aprins ca sângele
roșu de la marginile lunii dacă
există un râu
mai credincios decât acesta
revenind lună de lună
la aceeași deltă dacă
există un râu
mai temerar decât acesta
venind si venind într-un talaz
de patimă, de durere dacă
există un râu
mai imemorial decât acesta
fiică a evei
mamă a lui cain și a lui abel dacă există în
univers un asemenea râu dacă
există undeva o apă
mai viguroasă decât această apă
sălbatică
roagă-te ca ea să curgă deopotrivă
prin toate animalele
frumoase și credincioase și străvechi
și femele și brave
poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre religie, poezii despre zoologie, poezii despre sânge, poezii despre râuri, poezii despre roșu, poezii despre poezie sau poezii despre mamă
Cea mai scurtă distanță dintre două puncte este linia dreaptă.
citat din Arhimede
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boul
Acum tractoare trag la plug,
Dar nu mă plâng de soartă,
Mai pasc, mai beau dintr-un uluc,
Și când mai dau de-o poartă
O crede lumea nouă-
Deși nici nu mă uit la ea:
Mă ling pe bot de rouă
Cu iz de pesticide.
Ce fericită țară-
Un bou ce nu mai ară
Atâtea porți deschide.
poezie de Vasile Micu din Zile albe (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boi, poezii despre arat, poezii despre tractoare, poezii despre rouă, poezii despre plâns sau poezii despre fericire
Renunțarea la Credință
Acei oameni care-au murit atunci,
Știau spre ce destin se-ndreaptă
Se îndreptau spre Mâna Dreaptă a Domnului
Mână care acum e amputată,
Iar Dumnezeu de negăsit
Renunțarea la Credință
Duce Comportamentul în ruină
Mai degrabă licurici
Decât fără lumină
poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Emily Dickinson despre religie, poezii despre lumină, citate de Emily Dickinson despre lumină, poezii despre licurici sau poezii despre Dumnezeu
Universul se ocupă de căile prin care putem realiza ceva. El știe mereu calea cea mai scurtă, cea mai rapidă, cea mai armonioasă dintre tine și visul pe care îl ai.
citat din Mike Dooley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viteză sau citate despre visare
Unui recidivist
Iar l-am prins cu mâna-n pungă
Și nu cred că se îndreaptă:
N-are mâna stângă lungă
Ci mai scurtă pe cea dreaptă!
epigramă de D.C. Mazilu din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre mâini
Cumpăna dreaptă
În sufletele lor, cresc doar ciulini,
Pierzând total contactul cu pământul,
Ei, pentru noi, sunt doar niște străini,
Căci ne-au ucis și datina, și cântul...
Poporul merge-n jos, treaptă cu treaptă,
Tot așteptând o cumpănă mai dreaptă!
Trăim iar vremea lui Caragea Vodă,
Când patria ni-i scoasă la mezat,
Și-au construit un stat într-un alt stat,
Toți repetenții... Doar ei sunt la modă...
Spre sumbre căi, destinul ni se-ndreaptă,
Tot așteptând o cumpănă mai dreaptă!
Nu mai avem nici Dumnezeu, nici rost,
Grădina Maicii Domnului suspină,
Ne vindem conștiința și votul contra-cost,
Trăiască vinovații, cei ce nu au vreo "vină",
Cântăm un imn ce nu ne mai deșteaptă,
Tot așteptând o cumpănă mai dreaptă!
Ne aliem mereu cu trădătorii,
Suntem mojici și-n veci duplicitari,
Ne-alegem dintre hoți conducătorii,
Ne umilim și suntem miștocari...
Și suferi-vom pân' la Sfîntu' Așteaptă,
Tot așteptând o cumpănă mai dreaptă!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre votare, poezii despre trădare, poezii despre suflet, poezii despre patrie, poezii despre muzică sau poezii despre modă
Copilul pierdut
Am patruzeci și opt de ani
și asta-i foarte bine.
Păcat doar de acest april
ce parcă nu mai vine.
Păcat doar de acel copil
ce nimeni n-o să-l știe
care privește dintr-un iaz
de-oglindă fumurie
spre tâmpla-mi dreaptă grea de scrum,
apoi spre tâmpla stângă
și nu se bucură, și-ar vrea
să plângă, doar să plângă.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, citate de Eugen Jebeleanu despre copilărie, citate de Eugen Jebeleanu despre timp, citate de Eugen Jebeleanu despre plâns, poezii despre cenușă, citate de Eugen Jebeleanu despre cenușă sau poezii despre bucurie
Pedala verde
violatorii - cei trei - pedalează pe mountain
bikes pe bulevardul cetății e dimineață
se-ndreaptă
spre dumbrăvița spre baraj spre pădurea
verde azi nu vor agresa tinere înecate-n familie
se-ndreaptă
spre luminișuri și pajiști (?!) ei ar culege
soc păpădii și leurdă
cu dreptate
au uneori zile de relaxare în seria c
rimelor ce îi caută cu mascații,-n urzici
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre tinerețe, poezii despre relaxare, poezii despre păduri sau poezii despre familie
Vedem că Revoluția ne-a trecut, dintr-o mizerie în alta. Dar nimeni nu știe ce-i de făcut. Și lucrul acesta e cel mai mizerabil.
aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre trecut sau aforisme despre revoluție
Boul bătrân trage brazda dreaptă.
proverbe italiene
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe proverbe despre bătrânețe sau proverbe despre boi
Poveste înainte de culcare
Luna plutește pe râu
ca un strop de ulei.
Copiii vin la mal pentru a fi vindecați
de răni și de vânătăi.
Tații, care le-au provocat rănile și vânătăile,
vin, de asemenea la râu, pentru a fi vindecați de furie.
Mamele devin drăguțe; fețele li se îmblânzesc,
păsărelele din gâtul lor se trezesc.
Ei, toți, stau mână-n mână;
copacii din jur,
mereu mai aproape de ei,
oprindu-se din freamăt rostesc primul lor cuvânt;
iar acesta nu este începutul.
Este sfârșitul poveștii,
dar înainte de a ajunge la final,
mamele și tații și copiii
trebuie să-și afle drumul spre râu,
fiecare singur, fără nicio călăuză.
Asta e partea cea mai lungă, cea mai lipsită de milă,
partea care sperie.
poezie de Lisel Mueller,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre început, poezii despre tată, poezii despre sperieturi, poezii despre păsări sau poezii despre promisiuni
Poveste înainte de culcare
Luna plutește pe râu
ca un strop de ulei.
Copiii vin la mal pentru a fi vindecați
de răni și de vânătăi.
Tații, care le-au provocat rănile și vânătăile,
vin, de asemenea la râu, pentru a fi vindecați de furie.
Mamele devin drăguțe; fețele li se îmblânzesc,
păsărelele din gâtul lor se trezesc.
Ei, toți, stau mână-n mână;
copacii din jur,
mereu mai aproape de ei,
oprindu-se din freamăt rostesc primul lor cuvânt;
iar acesta nu este începutul.
Este sfârșitul poveștii,
dar înainte de a ajunge la final,
mamele și tații și copiii
trebuie să-și afle drumul spre râu,
fiecare singur, fără nicio călăuză.
Asta e partea cea mai lungă, cea mai lipsită de milă,
partea care sperie.
poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vânturile soartei
O navă se-ndreaptă spre est, iar alta spre vest,
Cu-aceleași vânturi care suflă:
E dispunerea velelor,
Și nu furtunile,
Cea care decide calea pe care să meargă.
Ca vânturile mării sunt vânturile destinului,
Când navigăm prin viață:
E dispoziția sufletului cea care
Decide scopul său,
Nu calmul sau conflictul.
poezie de Ella Wheeler Wilcox din World Voices (1916), traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt