Olandezul zburător

În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu ştie cine sunt,
Nici câte vieţi întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Şi pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu ştiu nici eu...
Nu ştiu decât că sunt un matelot,
Şi-atâta tot...
Şi-acelaşi matelot voi fi mereu!...

Sunt matelotul blestemat —
Un lup-de-mare derbedeu,
Beţiv,
Suspect
Şi mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Şi sufletul întors pe dos —
Un matelot ursit, când m-am născut,
Să n-am în viaţa mea — drept scut —
Decât un fals permis de drum,
Cu care rătăcesc şi-acum
Pe toate mările de pe pământ!...

Şi-aşa cum sunt —
Nu sunt decât un "Uite-l... nu e!"
Sunt spectrul omului bătut în cuie...
Sunt musafirul nepoftit,
Ce-abia sosit,
Pornesc din nou
Cu-aceeaşi veche faimă de erou,
Lăsând în fiecare port
Câte un mort
Şi-acelaşi veşnic cobitor ecou...
Sunt spaima celor care nu mă vor
Şi cel mai bun tovarăş de drum al morţilor...

Sunt Olandezul zburător!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Dimineaţa, XXIX, nr. 9697 (25 decembrie 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta un matelot...

Cânta un matelot la proră,
Şi imnul lui solemn plutea
Pe-ntinsul Mării Marmara,
Ca-ntr-o cetate spaniolă,
Când orologiul din cupolă
Anunţă fiecare oră
Printr-un preludiu de mandolă...

Cânta un matelot la proră
Şi marea nu-l înţelegea.

Cânta un matelot la proră,
Un singur matelot cânta.
Şi totuşi, vocea lui sonoră
Părea, pe iahtul ancorat,
Un cor solemn de preoţi tineri,
Ce-ngroapă-n noaptea Sfintei Vineri
Un nou profet crucificat
Pe-o nouă Golgota...

Cânta un matelot la proră
Şi-ntregul echipaj dormea.
Cânta un matelot la proră.
Dar ce lunatic l-asculta
Şi cine cântu-i repeta
Din largul Marii Marmara,
Când mateloţii toţi dormeau
Şi marea nu-l înţelegea?...

Cânta un matelot la proră
Şi-n larg sirenele plângeau!

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri, I, nr. 3 (15 octombrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alea jacta est

Am plecat...
Necunoscutul mi-a zis: "Vino, te-astept".
Am plecat în explorarea unor semne de-ntrebare
Şi-am păşit cu majestatea ultimului înţelept
Pragul vechilor legende
Mâzgălite la-ntâmplare
Pe un colt de pergament!...

Paznicii nemărginirii mi-au deschis negrele porţi
Şi-astăzi rătăcesc în golul dintre soare şi pământ...
Şi ce-ncet mă duce vântul -
Parcă-ar duce la mormânt
Cel din urmă mort al lumii,
Cel mai singur dintre morţi.

Mă-nfăşor în atmosfera cimitirilor din haos...
Câte sunt...?
Nu le ştiu decât noctambulii
Şi poeţii -
Cei ce n-au avut nici minte,
Nici credinţă,
Nici repaos,
Nici răbdarea să-şi aştepte termenul obştesc al vieţii.
Mă-nfăşor în rozul-verde,
În albastrul-violet,
Şi în aurul din soare,
Şi-ntr-o clipă mă preschimb
Într-un nimb enorm -
Un nimb
Preursit să-mbrace fruntea primului Anahoret.
Mă topesc cu amintirea unei vieţi trăite-n somn,
Mă-ntregesc cu nostalgia primelor îmbrăţişări,
Şi din cele două forme -
Cea de azi
Şi cea de ieri -
Mă-ntrupez în al veciei şi-al imensităţii Domn!...

Da...
Sunt Domnul celor veşnic plutitoare-n infinit -
Celor ce plutesc pe mare,
Celor ce plutesc pe vânt,
Celor ce plutesc în versuri,
În coloare
Şi în cânt,
Celor ce plutesc de-a pururi după cum le-a fost ursit...
Da...
Sunt Domnul celor veşnic plutitoare-n infinit.

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât un vis

Sunt singură ca vântul care bate
Ca frunza care nu-şi găseşte ram,
Că sunt numai puţin din cum eram
N-o ştie nici o piatră din cetate.

Că m-ar izbi de nu m-ar crede stâncă
Şi m-ar strivi ca pe un ou de cuc
La nici o întâlnire nu mă duc
Temându-mă că nu venit-ai încă.

Sunt pasăre, dar îmi lipseşte zborul
Şi piatră sunt, dar n-am nici o tărie
M-am pitulat în suflet. Nu mă ştie
Decât un vis ce mi-a furat amorul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Eu sunt ce sunt şi scriu mereu,
Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge in durere.

Sunt şoapta-nlăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesubt ascunde,
Şi chiar suspinul inecaţilor aduşi la mal,
De liniştea periculoasă-a unei unde.

Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viaţa născuta din durere,
Şi încă sunt stăpana visurilor mele.

Mai sunt ceva ce încă voi nu ştiţi,
Sunt susurul de apă ce curge liniştit,
Sunt spaima acelora mereu minţiţi,
Acelora ce plâng şi nu mai vor nimic.

Eu sunt...

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu câte feluri de înţelepţi sunt pe pământ, dar ştiu că în cer, nu vor fi decât aceia care sunt şi neprihăniţi!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Lucica Rares
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cum sunt. Sunt sănătoasă. Înot câte o milă în fiecare zi. Nu voi fi niciodată o insectă slăbănoagă şi nici nu mi-aş dori să fiu astfel, pentru că mi se pare că o mulţime de oameni care sunt slabi sunt de fapt cu adevărat nefericiţi.

citat din Kate Winslet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt...

Ea a spus:
"Arată-le cine eşti
Fără să reciţi,
Arată-le cum gândeşti.
Vreau să-mi promiţi".

Eu sunt cel cu vise mari,
Cel ce nu vă va uita,
Cel ce vrea senzaţii tari,
Cel ce vrea a vă schimba.

Eu sunt cel lăudaros,
Cel crezut un narcisist,
Un egoist, un mincinos,
Cel văzut oportunist.

Eu sunt cel ce-o iubeşte
Speriat de posibilul refuz,
Iar ea nici nu banuieşte.
Eu sunt cel confuz.

Eu sunt cel frustrat,
Cel ce caută mereu,
Cel neintegrat
Şi neschimbat. Sunt eu.

Eu sunt cel ce se ascunde,
Ce evită sentimente
Şi când unul îl patrunde,
Îl înşiră-n versuri lente.

Eu sunt cel actor mereu,
Cel cu mască peste mască,
Cel ciudat, înţeles greu,
Cel speriat să vă cunoască.

Sunt cel cu ochi secătuiţi
Ce-n trecut mereu plângea,
Cel de-acum, cu ochi lipsiţi,
Nici de-ar vrea n-ar mai putea.

Eu sunt cel cu zâmbet fals,
Eu sunt cel cu zâmbet pur,
Sunt rostit de vagi cuvinte
Şi văzut de lume-n jur.

Eu am spus:
"Nu! Nu pot! Voi ajunge uitat.
Nu vor să asculte ce am de zis."
Ea mi-a zâmbit... apoi a plecat,
Iar eu am rămas... şi i-am promis.

...

Ea a ştiut.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complot

Sunt o furnică jos, în pământ,
Sunt rămurică în ploi şi în vânt,

Sunt o pedală-n roţi de olar,
Sunt o petală-n câmpul stelar,

Sunt un firicel dintr-un izvor,
Sunt un căpeţel de peţiol,

Sunt bob de grâu din moara de vânt,
M-adun în pârâu, din când în când.

Sunt o stihie a-ntregului tot,
Când moartea şi viaţa cad la complot.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăplugă

Sunt stăpân pe a mea viaţă
Numai eu ştiu s-o conduc,
Tot eu mă distrug pe mine
Şi spre pierzare mă duc.

În luptă cel mai viteaz sunt,
Nimenea nu m-a străpuns,
Cel mai laş din a mea oaste,
Cel din urmă am ajuns.

Nimenea ca mine-n lume
De înalt nu a mai fost
Şi-aşa mic sunt între turme
Că n-am pe lume vreun rost.

Am făcut lucruri măreţe
De care mereu sunt mândru
Dar toate dintre acestea
M-au golit pe dinăuntru.

Cel mai mare între oaspeţi,
Capul mesei îl ocup
Apoi la spălat de vase
Capu-n muncă mi-l astup.

N-a fost în lume vreunul
Mai cunoscut decât eu,
De-mi strig numele pe stradă,
Numai eu mi-l ştiu pe-al meu.

Câţi au fost în lume-odată
M-au cunoscut de bogat
Şi-s sărac lipit pământu',
Nici umbră n-am câştigat.

Am fost crescut de o lupoaică,
Ca Romulus şi Remus,
Dar alungat şi stingherit
Am fost mereu de Zeus.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie-ţi sunt mamă

Prin fiecare frunză, noiembrie-ţi sunt mamă,
Sunt vis, melancolie, o umbră-ntre statui,
Sunt vânt adus de toamnă, copacii mă destramă
Şi-n liniştea din noapte spre-un alt tărâm mă sui.

Sunt partea-mi de lumină şi stropul de-ntuneric
Ce se prelinge-n grabă în ochii-mi plânşi de dor,
Sunt mângâierea caldă şi zâmbetul feeric
Al fiecărei mame şi-a celor care mor.

Sunt veşnica pădure şi-acelaşi orizont
Sub care-atâtea stele au ars pe-acest pământ,
Sunt mama ce-şi aşteaptă odorul de pe front
Şi tot ce pot atinge scriind al meu cuvânt.

Sunt tot ce niciodată nu mi-am închipuit,
O lume-n altă lume, miracol început,
Noiembrie-ţi sunt mamă şi fiul drag, iubit,
Un vis pe care noaptea-n suspin l-a conceput.

Prin fiecare clipă, noiembrie-ţi sunt mamă
Şi viaţă şi lumină-n adânc nemăsurat,
Sunt ce-nfloreşte-n mine şi-un dar, cel mai de seamă,
Pe care universul în toamnă mi l-a dat.

poezie de Violeta Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de prefaţă

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălului meu

A fost odată, nu de mult,
O zi frumoasă-n viaţa mea,
O zi, în care-am mai primit o mama,
Pe dumneavoastră, Doamna mea!

De-atunci, de cand v-am cunoscut,
Eu m-am schimbat, în bine zic,
Sunt mai deştept şi-am mai crescut
Şi cred că sunt mai bun un pic!?

M-aţi învăţat să scriu şi să citesc,
Cum să mă port şi cum să cânt,
M-aţi învăţat să socotesc
Şi multe alte, câte sunt!

Păcat că timpul a trecut
Şi-o altă zi va fi acum,
Când vrem, nu vrem va trebuii
La revedere să ne luăm.

La revedere, rămas bun
Şi mii si mii de mulţumiri,
V-om continua acelaşi drum
Ce cu iubire l-aţi deschis!

Şi-oricât de lung va fi acesta,
Nici când in viată n-am să uit,
Pe-a doua mamă, primul dascal,
Ce cu noroc eu l-am avut!!!

poezie de George Lache (10 iunie 2009)
Adăugat de George Lache
Comentează! | Votează! | Copiază!