Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiș, discret, dar cu mare atenție. Era același Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani și jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeș, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puțin... Avea până și aceeași privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani și jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l știe alături de ea.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cum nimeni nu se împotrivi, puseră, într-adevăr, muzică. Iar acum dansau toți, nu doar sărbătoritul și partenera aleasă de acesta. Lucian o ochise deja pe cea pe care avea de gând s-o invite la dans; evident, tot pe enigmatica domnișoară consilier... Iar cum de data aceasta, spre deosebire de momentele în care îi cerea prietenia, ea nu-l refuză, iată-se dansând alături de ea. O adevărată desfătare, după părerea lui. Dar nici ea nu se simțea prost lângă el, doar privirea lui, ageră, intimidantă, o deruta ușor. Totuși, era foarte plăcut să danseze cu el.
citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la data lansării navei albastre de pe Terra trecuseră deci cinci ani și jumătate, pentru fiecare dintre cei șapte tineri din echipaj. Cu toții arătau încă bine, ba chiar foarte bine, căci anii trecuți nu le marcase în mod drastic fizionomia; erau încă tineri, poate doar puțin mai maturi și atât. În rest... chipul lor încă păstra ceva din inocența vârstelor mai mult sau mai puțin adolescentine pe care le avuseseră la data plecării în misiune.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și totuși, în ciuda avertismentelor ei, iat-o dansând, alături de el. Acestea erau puținele momente când ea era aproape de el, în brațele lui, când dansau împreună; el ar fi vrut ca aceste clipe să se prelungească la nesfârșit, dar nu era posibil. Lucian surâse; era ea, ca de obicei, tare îndărătnică, i se împotrivea cu tărie, cu fermitate; și totuși... O privi cu multă admirație, sorbind-o parcă din priviri: era la fel de frumoasă, ba chiar mai frumoasă decât în urmă cu cinci ani și jumătate. Domnișoara psiholog... Consilierul misiunii... Înaltă, suplă, brunetă, ochii albaștri, tenul alb, chip angelic, de păpușă; superbă... Încă era îndrăgostit de ea, la fel de mult, sau poate chiar mai mult, dar până în acel moment, în toți acești ani, el se ținuse de cuvântul dat atât ei, cât și tatălui ei, deci își respectase promisiunea aceea pe care ar fi preferat să n-o fi făcut niciodată; era ca o barieră solidă între ei, o barieră greu de dărâmat, aproape de netrecut.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian era pe culoar, cu directorul și încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoștea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la școală, la Institut; și atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) și totuși era directorul Institutului, funcție pe care o deținea și acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Și acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret și descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; își aminti că-n toți acești ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, același de 15 ani. Ușa se deschise; domnișoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră ușor și se ridicară; nu terminaseră cu documentele și credeau că vor fi mustruluite serios.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia intră prima, apoi Lucian. Ea-i întâlnise totuși privirea, aceeași, ageră ca de vultur, nu putuse evita acest lucru. Iar ochii lui căprui, mari, pătrunzători, nu exprimau doar tristețe, ci și multă bunătate, ca de obicei. În plus, nu doar chipul îi era plăcut, ci și vocea, dar acum îi zisese "dumneata, domnișoară...". Era clar; reușise, deci, să-l îndepărteze de ea, deși parcă nu asta dorea ea. Sau, de fapt, ce-și dorea cu adevărat?! Nici ea nu știa foarte sigur.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În gând, Lia își zise: "Afurisitul! Știe să profite de atuurile pe care le deține. Privirea aceea a lui... Parcă s-ar uita prin mine, dincolo de mine... Și chipul lui, într-adevăr, de Don Juan irezistibil, cu trăsături delicate, bine conturate... Apoi surâsul lui seducător, enigmatic, abia perceptibil, ca o părere... Ah! Dar nu-i ține cu mine! Nu-i merge! N-am să mă las! N-am să cad pradă în capcana lui, chiar dacă e vorba despre o misiune spațială care va dura cel puțin 13 ani... Ce fraieră sunt! Cum pot gândi astfel?! Oare n-am căzut deja, de mult încă?! Mă străduiesc atât de mult să mă prefac că nu-l suport, încât am început să cred că-ntr-adevăr, așa-i; și nu-i deloc așa... Uff..." În timp ce ea se tot contrazicea în gând în fel și chip, colegii continuau să-și expună părerile...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se sărutară reciproc, cu patimă, cum de mult nu mai procedaseră; până-n acele momente se limitaseră la "pupicuri", care nu erau deloc specifice lui. Acum însă... Don Juan se întorsese! Iar ea simți pasiunea crescândă din săruturile lui. Îl privi discret. Afurisitul; la fel de frumos ca întotdeauna, tandru cu ea, delicat, manierat; uns cu toate alifiile...
citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ea se așeză. El desfăcu șampania, al cărei dop sări, cu o pocnitură zdravănă; sperau să nu-i fi deranjat pe ceilalți, deși micuțele încăperi erau izolate fonic, printr-un sistem destul de performant, pe care însă nu-l testaseră până în acel moment. El îi turnă șampanie în pahar, apoi își turnă și lui, umplând doar câte o jumătate de pahar pentru fiecare. Mai întâi formulă el un toast, golind amândoi conținutul paharelor. La cererea ei, îi cântă o melodie nouă, interpretând-o, cu vocea lui plăcută; dansară împreună, lipindu-se unul de celălalt. Trupurile lor tinere, pline de dorință, de pasiune, tresăreau în mod plăcut, simțindu-se atât de aproape unul de altul, singuri, în acea încăpere strâmtă, doar în lumina pâlpâitoare a lumânărelelor. După acest dans, el umplu din nou pe jumătate paharele; urma ca ea să țină toastul. Cu vocea tremurândă, Lia formulă un toast, apoi amândoi goliră din nou paharele. Ea îl privea, din când în când, contemplându-i, la lumina aceea pâlpâitoare, chipul plăcut, de mare Don Juan, un veșnic cuceritor; doar privirea lui intimidantă, chiar și pe întuneric, o deruta continuu. Se ridicară în același timp; săruturile erau inevitabile. Lumânările se consumaseră, iar el nu le înlocuise cu altele; ea nici atât.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima ei bătea în ritm amețitor și i se făcuse mică de tot. Temătoare, își ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din fața ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos după cum constată Lia. Directorul era brunet și nici un firicel de păr nu-i albise câtuși de puțin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în același timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeași privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului și preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-și putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu și colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal și imposibil.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai își privi colegul. Se întrebă cum reușea oare să aibă atât de mult succes la fete? Zărindu-i chipul plăcut, găsi rapid răspunsul. Oare privirea lui ageră, pătrunzătoare, intimidantă chiar, avea un rol hotărâtor în această privință, sau zâmbetul său seducător pe care-l afișa cu ușurință în colțul gurii sale senzuale, sau întreaga lui înfățișare, tare plăcută, combinată cu un trup bine făcut? Da, domnișoarele chiar aveau motive să se ia la întrecere care mai de care, în încercarea de a-l cuceri, de a-i atrage atenția. Dar el nu le oferea satisfacție, deși nu era deloc grosolan; nu ceda însă atenției cu care-l înconjurau fetele.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Uite, vreau să-ți dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiți că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ți promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puțin am să încerc.
Diana: E bine și atât. Iată; lănțișorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ți amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînțeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiți.
Lucian: Știi bine că nu te-aș putea uita nicicând, indiferent de distanța care ne-ar despărți sau anii în care nu te-aș vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primește însă și acest lănțișor, iar când îți vei aminti de mine, privește-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai ești și acum, tânără și frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănțișorul și medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Și de ce nu apare și blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Așa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totuși, din când în când, mai pe furiș, pe sub genele lungi, negre, întoarse, își ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenționat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa și el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deși în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândețe și bunătate. În plus, avea un chip plăcut și indiscutabil, un suflet bun; înțelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această șansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-și dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deși sufletul îi șoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuși să se poarte astfel față de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuși să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deși, de fapt, parcă nu asta-și dorea? Contradictoriu și dificil, chiar și pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spirit cercetător, inventiv, dublat de o minte ageră, pătrunzătoare; puțin arogant, încrezător în forțele proprii, încăpățânat și foarte, foarte insistent (nu renunța niciodată la ceea ce-și propunea), la care se adăuga un chip plăcut, cu trăsături delicate și ferme în același timp, bine conturate și un trup atletic; toate acestea se întruneau într-o singură persoană: comandantul misiunii, Lucian Enka! Odată pornit pe un drum, cu siguranță nu dădea înapoi, până ce nu afla ceea ce-l interesa.
citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Te rog, Luci, nu mă refuza, acceptă acest cadou din partea mea; poate fi talismanul tău norocos. S-ar putea să ai nevoie și de așa ceva în misiunea asta. Nu contează dacă-l vei purta sau nu, ci doar că va fi acolo, iar ori de câte ori îți vei aminti de mine, vei privi această fotografie și mă vei simți aproape; la fel și eu pe tine, fiul meu drag.
Lucian: Ah, mamă... Bine, am să-l iau cu mine și-am să-l păstrez cu drag, ca pe unul dintre obiectele cele mai de preț. Iar ca dovadă că-l prețuiesc, am să-l port. Tot aici va fi și mâine, în timpul lansării. Astfel vei fi foarte aproape de mine, ba chiar lângă inima mea.
Diana: Vai, dragul meu...
Lucian: Te iubesc, mamă! Te iubesc, nespus de mult.
Diana: Știu, scumpule... Și eu te iubesc. Tocmai de aceea mă împotriveam plecării tale, pentru că te iubesc prea mult, însă din aceeași cauză am acceptat în cele din urmă ideea, deși nu în totalitate. Dar ca de obicei, sunt din nou de partea ta.
Lucian: Mulțumesc, mamă.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din fericire pentru Lia, melodia se sfârși, deși i se păruse că durase prea mult, de parcă ar fi fost interminabilă. Și cu toate că se simțise bine alături de Lucian, ba chiar în brațele lui, răsuflă a ușurare, când auzi glasul înaltului geograf, solicitând "șefului" său să-i cedeze lui partenera de dans. Iar domnișoara Lia rămase în compania lui Nistor, băiatul de 2,18 m. Cam înalt pentru ea, sau, de fapt, pentru oricine, dar nu conta; în acel moment, într-un fel, se bucura că o scăpase de lângă Lucian, nu pentru că n-ar fi fost plăcut alături de acesta, ci tocmai, dimpotrivă, era mult prea plăcut lângă el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineață, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înțelege după incidentul din fața Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deși fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director și profesor. Rușinat, își plecă privirea și capul; nu arăta întocmai demn de funcția pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Își închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalți, arătau mult mai bine, nu ca el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnișoara consilier; Lucian nu o-nțelegea; era dificilă... Dar și ea gândea la fel, nu doar despre el... De ce venise oare?! Nici ea nu-și putea explica... Iată-se însă singuri la bordul navei, pe puntea principală. Lucian o măsură cu privirea-i ageră, pătrunzătoare, ca de vultur. Ce altceva putea constata, decât ceea ce știa deja, anume că era frumoasă; foarte frumoasă. Sau poate doar așa i se părea lui?! Ba nu! Hotărât lucru: chiar era frumoasă, fără îndoială! Și-n acel moment erau doar ei doi, singuri, pe puntea principală... Ce mult și-ar fi dorit s-o strângă-n brațe, s-o sărute cu pasiune, să-i spună că o iubește; practic nu-l împiedica nimic, sau totuși... Ce anume-l reținea?! În minte i se conturară mai multe motive: Comisia Disciplinară, reclamația, refuzurile ei repetate, domnul Virgil Stancu, poate și altele... Se strânseseră destule, iar toate acestea ridicau o barieră invizibilă între ei, dar de netrecut, care-i despărțea, îi îndepărta... Porniră spre ieșirea din navă. Lucian o ducea din nou acasă, cu aceeași mașină albastră a directorului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Poate ar trebui să mă duc după el, să încerc să-i explic...
Maria: Nu! Nu-i nevoie! Lasă-l, Luci!
Lucian: Poftim?! Să-l las? Dar ai văzut cât de răvășit era...
Maria: Exact! Am văzut. Și tu ești la fel ca el! Acum sunteți amândoi prea tulburați pentru a vă și înțelege unul cu altul. Oricum, el sigur nu te-ar asculta.
Lucian: Păi, nu pot nega că-l înțeleg perfect! La naiba! Cum reușesc oare mereu să intru în astfel de încurcături?! Sunt atât de tâmpit uneori! Nu-mi vine să cred! La naiba!
Maria: Ah, Luci... Tu n-ai nici o vină, cel puțin nu de data asta. Doar încercai să mă liniștești, atâta tot. Acum tu ești cel tulburat, după cum observ eu.
Lucian: Sigur că sunt! Cum altfel ai vrea să fiu?! Calm?! N-aș putea... Vezi, se pare că dacă până acum nu aveai totuși, nici un fel de probleme cu Nick, acum chiar că ai una, destul de gravă. Și numai din cauza mea! La naiba! Simt că înnebunesc! Uff... Ce prost sunt! Mare prost...
Maria: Luci, tu ești oricum altcumva ai vrea tu să fii, numai prost, sigur nu! Deci, nu spune așa ceva! Niciodată!
Lucian: Off, blondo... Tare mult aș vrea să ai dreptate.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adolescenta bălaie luă pixul și notă, sub numele lui Nistor, Adela, doar atât. Își trecuse doar prenumele, scurt, doar cinci litere și atât. Cinci litere, dar ce frumos erau așternute, ce ordonat, ce citeț, caligrafic, în contrast vizibil cu hieroglifele înșirate de geograf, caractere indescifrabile care se doreau a fi litere, pe care trebuia să te chinuiești mult și bine până a le descifra. Șoferul luă pixul și fotografia, pe care o privi, zâmbind mulțumit; parcă se distingea un început de "H" și un "N" timid; restul numelui geografului era mai greu de citit. Mult mai ușor se deducea. Totuși, șoferul era mulțumit de mâzgăleală.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!