În curând, va fi învinsă iarna

În curând, va fi învinsă iarna;
În curând, îngheţatele ferecături vor fi desfăcute
şi topite. Încă puţin
Şi aerul, pământul, valul, totul va fi cuprins
de plăcerea reînvierii şi a înfloririi; o mie de
forme vor răsări,
Din aceste amorţite movile, din aceste îngheţate
muşuroaie de pământ, ca din adânci
morminte vor răsări.
Ochi sensibili, urechi fine – cele mai delicate
însuşiri ale tale – tot ceea ce ia cunoştinţă
de frumuseţea naturii
Se va trezi şi se va umple cu această frumuseţe.
Tu vei observa aspectele simple, delicatele
minuni ale pământului,
Păpădia, trifoiul, smaraldina iarbă,
florile timpurii, primele parfumuri,
Arbustul pe care calci, verdele-galben al
salciei, înflorirea prunilor şi a cireşilor,
Sturzul, privighetoarea, mierla făcându-şi
auzit cântecul lor, rătăcitoarea pasăre albastră...
Spectacolul din fiecare an asemenea scene prezintă.

poezie celebră de Walt Whitman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte tot ceea ce se derivă din dragoste, iar în curând, poate fără să realizezi, acesta va deveni un nou stil de viaţă - stilul tău de viaţă - şi vei radia de fericire, pentru că pe drumul tău îşi fac apariţia numai experienţe provenite din dragoste şi din derivatele ei. Din clipa în care această carte ţi-a căzut "întâmplător" în mână, ai început să te schimbi, iar tu simţi asta. Râuri de fericire vor curge prin viaţa ta, iar peştii din aceste râuri se vor oglindi în viaţa ta sub forma experienţelor Dumnezeieşti, care s-au format în urma schimbării tale de la nivel mental şi sentimental. Aceste râuri nu se vor termina niciodată, fiindcă ele curg direct din Sursa Existenţei Noastre.

Cătălin Manea în Totul din Întreg, Iubirea de sine, Iubind Iubirea
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlneşti o pasăre albastră

Când întâlneşti o pasăre albastră,
ascultă sfatul ei.
Priveşte florile din glastră,
şi-n sobă, focul cu scântei.
Pasărea albastră-ţi spune:
păstrează-ţi lacrimile.
Vor veni şi vremuri bune
şi-ţi vor şterge patimile.
Glasul ei îţi va mai spune,
că soarele va răsări,
doar când luna va apune
şi oamenii se vor trezi.
Cu patimă, ea îţi mai spune
că întoarcerea la rădăcini,
de unde eşti plecat în lume,
te bucură, nu mai suspini.
Asta doar în lumea vie,
că în lumea împietrită,
zborul tău din colivie
nu este o reuşită.
Ascultă sunetul, vezi lumina
şi-n viaţă, drumul e deschis.
Soarele va lumina grădina
şi vei trăi ca-n Paradis.
Ascultând pasărea albastră
vei deveni mai înţelept.
Vei înţelege lumea noastră.
Asta de la tine-aştept.

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Progres tehnic. În curând, în loc de in şi cânepă, din pământ vor răsări articole textile.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele meu încă aleargă ca ploaia

Oasele şi rinichii fratelui meu trebuie să fie acum
la plimbare undeva, transplantate în alţi oameni,
poate în ploaia persistenta din ora de dinaintea răsăritului.

Fiecare picătură de apă conţine moleculele de apă
ale fiinţelor care au trăit odinioară, acum descompuse,
transformate în gheaţă şi în abur, apoi în nori.

Curând fostele picături de ploaie se vor plimba pe străzile oraşului,
curând viitoarele picături de ploaie vor păşi printre
ramurile căzute din copaci, peste fisurile din lut.

Undeva în această lume stropii de ploaie
au format fundamentul de apă din trupul fratelui meu –
şi al lui Pascal, de asemenea, veacuri în urmă.

Şi totuşi aceste ploi nu sunt ei întru totul;
lichidul insensibil care cade ( doar răpăit şi ochiuri de apă),
acoperă, se întinde, alergă în râuri învolburate,

aşa cum fratele meu obişnuia să alerge în zori
cu pieptul gol, sub bobocii apei,
căţărându-se pe crengile desfrunzite ale copacilor,

pe străzi de culoarea ocrului, numărând paşii,
sărind peste băltoace urmărit de norii
care promiteau să aducă ploaia în următoarele minute.

poezie de Marc Jampole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se vor înfiinţa multe spitale, sanatorii şi aziluri pentru câini, să nădăjduim că aceste dobitoace, prietene rasei noastre, vor primi în asemenea aşezăminte pe oamenii ce crapă de foame şi de boală în colţul străzilor din cele mai luminate oraşe ale lumii.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura este o carte deschisă zilnic în faţa voastră, şi puteţi învăţa din această carte minunile înţelepciunii veşnice pe care Creatorul le-a înscris pe fiecare piatră, pe fiecare floare, pe fiecare stea. Dacă ochii voştri nu văd şi urechile voastre nu aud, înseamnă că sunteţi încă ocupaţi cu nişte activităţi inutile şi chiar nocive. Veţi spune că aceste activităţi vă plac. Din nefericire, ceea ce vă place nu este mereu benefic pentru evoluţia voastră. Când vă veţi decide să sacrificaţi anumite plăceri obişnuite, veţi degaja nişte forţe formidabile: ochii şi urechile voastre se vor deschide şi cartea naturii vi se va revela. În faţa anumitor probleme ale vieţii, voi spuneţi: "Eu sunt incapabil să le rezolv, de ce?... Alţii reuşesc!" Pur şi simplu, fiindcă plăcerile ce le căutaţi vă întunecă privirea şi vă lasă fără forţe: nu vă mai rămâne nimic pentru urechile şi ochii voştri interiori. Eliberaţi aceste forţe şi ele vă vor trezi centrii spirituali, în înalt.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a strigat

la balcon un om
că-mi fug versurile
din volumele ne
editate din motive financiare
dar am avut noroc
că erau cele ne
scrise din lipsă de inspiraţie
le-am pă
strat cu cele de-o frumuseţe rară
vor răsări ca nişte nimfe
fugare rămân în ecou

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule...

într-o bună zi vei coborî
de pe linia orizontului
şi vei trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale tale
tu ştii asta
bătăile de clopot
vor deschide poarta
drumul va fi lung dar
nu atât de lung încât
să nu poţi evada din tine
din când în când
vor creşte linişti

în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

..

se-adună rândunelele
la zbor
căci vara este
pe sfârşite
curând în urma lor
tristeţi vor fi
şi cuiburi părăsite

iar într-o zi
când soarele va răsări
albastrul cer
va fi netulburat
vor picura peste-amintiri
frunze-arămii
neîncetat... neîncetat...

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a părăsi această lume, aş vrea să împărtăşesc celor ce vor rămâne mai departe pe pământ, în condiţii tot mai puţin prielnice naturii umane, un adevăr la care am ajuns târziu, şi pe care nu-l pot păstra numai pentru mine. Aş vrea ca rândurile ce urmează să fie unele dintre cele mai convingătoare din câte am scris. Să spun ceea ce am de spus, ca şi cum aş vorbi despre unul din leacurile posibile ale cancerului. Dealtfel, despre cancer va fi vorba, un cancer al sufletului, şi despre posibila-i tămăduire.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;
Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oţel şi flacără, se vor frânge mâine
Sau, sub vântul Morţii, sub bruma ei ca lepra albă,
Vei fi o frunză şi nimic mai mult, o frunză doar,
Care cade, nu prima, cu clipa în arsa iarbă,
– Uzată, străină sieşi – un bif prozaic în calendar.
Dragostea-mi nu te va-ajuta când îţi va bate ora;
În ciuda iubirii, te vei desface-n acea zi
Şi vei pluti spectral prin aer, te vei risipi
La fel cu-o floare, departe de ochii tuturora,
Fără să se ştie nimic din ceea ce erai
Sau cât de iubită de toţi ai fost, în luna mai.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum, prietene cititor, se cade să-ţi pregăteşti sufletul şi mintea pentru cea mai plină de necurăţii povestire ce se va fi făcut vreodată de când e lumea lume, o asemenea carte neîntâlnindu-se nici la antici, nici la moderni. Închipuie-ţi că orice plăcere cinstită sau neîngăduită de această fiară despre care vorbeşti neîncetat fără să o cunoşti şi pe care o numeşti natură, că aceste plăceri, zic, vor fi în chip voit înlăturate din această culegere şi că, de le vei întâlni din întâmplare, se vor afla numai însoţite de vreo crimă ori nuanţate de vreo mârşăvie. Fără îndoială, multe dintre rătăcirile pe care le vei vedea zugrăvite îţi vor displăcea, lucru pe care-l ştim prea bine, însă vei găsi alte câteva care te vor aţâţa până acolo c-o să rămâi fără ceva sămânţă şi iată tot ce ne trebuie.

Marchizul de Sade în Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei sau Şcoala libertinajului (2005)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zburăm... spre lumi imaginare

E vremea să te trezeşti, iubitule,
Soarele va răsări azi mai frumos
Şi toate veşniciile se vor etala minuţios
Nu există cercuri desprinse din destăinuiri
Suntem aproape de fiecare umbră din viaţă,
Pe care o putem acumula afectiv,
Nu cred că mai contează cine se va plimba prin faţa-ţi
Zboară odată cu mine prin norii depărtaţi
Nu te întrista căci viaţa se prelungeşte
Peste ale noastre timpuri se văd voaluri
Şi vom cunoaşte margini nebănuite ale unui suflet
Care va uimi prin limitarea sa în aceste lumi.
Nu voi cunoaşte lumi nebănuite
Şi nici nu voi adormi la marginea de drum,
Fără a mă bucura de un soare preacurat.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe marginea fântânii

Probabil că din praf se mai nasc încă stele
Evoluţia speciilor este încă posibilă...
Zeii totuşi au pierdut ceva teren
Au câştigat teren doar zeii-cimpanzeii!
Se trage încă clopotele la biserică
Nu totdeauna, dar se mai trage;
Colindătorii vor dispărea în curând
Pentru a lăsa mai mult loc pe metrul pătrat;
Copacii vor deveni mai subţiri şi mai rari
Pentru a lăsa mai mult cer senin;
Porumbeii vor exista la infinit
Se vor albi chiar, cu timpul;
(iată o întrebare pentru toată suflarea:
de ce porumbeii sunt nemuritori?!)
În general, schimbările vor fi minime
Din oameni tot oameni se vor naşte
Pe nisip vor rămâne urmele viitorilor paşi
Chiar dacă mai rare, mai adânci şi mai triste...

Mi-e dor de foşnetul pierdut al pădurii
Rezemat cum stau de marginea fântânii;
Vedeţi, toate astea le-am spus de pe marginea fântânii
Azi, martie 17, o mie nouă sute...

poezie de Mihail Mataringa (17 martie 1985)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citirea pune pe orice om în legătură cu atâţia de aiurea şi din alte vremi şi ea dă putinţa să stea de vorbă oricine şi cu minţile cele mai înalte şi cu sufletele cele mai calde ce au trecut pe pământ, lăsând urme care nu se vor şterge uşor. E o şezătoare veşnică la care te îmbie cei mai meşteri vorbitori şi cugetătorii cei mai adânci. E o minune că, şi morţi cum sunt unii de atâta vreme, poate vorbi cineva cu dânşii şi acuma, ba încă fără nimic din sfiala de care, ei fiind vii, am fi cuprinşi. Iar, dintre cei ce sunt în viaţă, numai prin cartea lor uşa li-e veşnic deschisă pentru oricine le-ar răsări în prag. Glasuri care nu se aud în afară, dar care, cum petreci rândurile cu ochii, răsună în adâncul fiinţei tale înseşi.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet şi ploaie.
Într-o zi veţi cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine ştie dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar şi suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voinţa de a ne înălţa din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălţările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graur sălbatic

Tu graur sălbatic... te-ai săturat de vremurile triste...
Ce au căzut acum ca niste ploi...?
Ce fac din viaţa ta şi a mea o viaţă tristă
Că toţi ajungem la lada de gunoi.

Pe câmpuri... altădată -n alte timpuri
Trăiai şi tu destul de fericit.
Găseai un bob de grâu pe câmpuri
Acum tot câmpul este părăsit.

Tu graure sălbatic... prefăte intru-n clovn, un santimbaltic,
Şi încearcă lumea să o poţi schimba.
Că toţi purtam o mască să nu rădem
Şi să uităm de cum a fost cândva.

Hai schimbă tu... de poţi această lume
Ce parcă... prea urătă s-a făcut.
Vino... in stoluri... ară, dă-ne grăne
Şi tot pământul poţi al stăpâni de mâine.

Când totul va fi gol şi lumea va dispare
Vor fi doar corbi ce nu s-au săturat.
Şi puii tăi vor grău ca fiecare
Salvează-i... şi vei fi tu... împărat.

Dar eşti ca noi... o pasăre uitată
Vei dispărea curând de pe pământ.
Atunci când totul va fi glacial şi lumea rea uitată,
Vor spune că un graur a zburat cândva în vânt.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, despovărată de iubire

Despovărată de iubire
ea nu mai este decât o bucată de carne,
oase şi păr
din care se vor înfrupta lupii flâmânzi
iar resturile îi vor ajunge
în burţile goale ale câinilor vagabonzi.
După o vreme mâini de olar o vor rotunji
în forme îmbietoare şi cine ştie
câte mâini de bărbaţi o vor mângâia.
Cât de frumoasa e, vor rosti ochii lor
şi lutul se va-nroşi de plăcere.

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărnicie

Când zorii se vor risipi,
Când soarele va răsări,
Nimeni nu va mai dormi.
Toată lumea va munci.

La prânz se vor odihni
Şi iar la muncă vor porni.
Când ziua se va sfârşi,
Mai multe roadele vor fi.

Pentru efortul de-a trudi,
Câmpul îi va răsplăti.
O noapte se vor odihni,
În zori iarăşi vor porni.

Încă o zi vor trudi.
Bunăstarea vor spori.
Domnului vor mulţumi,
Că prin muncă pot trăi.

poezie de Dumitru Delcă (3 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasele triste ale unui vals voios

Adevărul este că vine-o vreme
Când nu mai putem plânge pentru o muzică
Devenită prea mult sunet nemişcat.

Vine-o vreme când valsul
Nu mai exprimă dorinţa, un mod
De a dezvălui dorinţa şi umbrele ei goale.

Prea multe valsuri au luat sfârşit. Şi-apoi
Există acel Hoon c-un munte de minte,
Care nu şi-a manifestat niciodată prin vals dorinţa,

Care-a descoperit toate formele şi ordinea-n singurătate,
Pentru care formele n-au luat niciodată chipuri omeneşti.
Acum, pentru el, aceste forme-au dispărut.

Nu există ordine în mare – şi nici în soare.
Formele şi-au pierdut strălucirea.
Există această imprevizibilă droaie de oameni,

Aceste imprevizibile feţe şi braţe,
O imensă nelinişte sub presiune, mereu eliberată,
Aceste voci strigând fără a şti pentru ce,

Dar dorind să fie fericite, fără a şti cum,
Impunând forme pe care nu le pot descrie,
Cerând o ordine dincolo de puterea discursului lor.

Prea multe valsuri au luat sfârşit. Şi totuşi formele,
Pentru care vocile strigă, acestea, pot fi, de asemenea,
Anumite manifestări ale dorinţei, moduri de-a se dezvălui.

Prea multe valsuri – Epopeea neîncrederii
Răsună mai devreme şi mai des, curând va fi permanentă.
Câteva armonii sceptice-n curând, într-o muzică sceptică,

Vor uni chipurile, iar formele acestor oameni
Vor străluci iarăşi în mişcare, muzica
Va fi mişcare şi va fi plină de umbre.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!