Lacul acela era o lacrimă a Pământului. Pământul plânsese, cine ştie când, cândva demult, şi-i fusese ruşine, şi-şi ascunsese aici una din lacrimi.

Leonida Neamţu în Frumuseţea pietrei nevăzute (1965)
Adăugat de Adela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era aşa de cald că ar fi renunţat însuşi Scorbowsky să-şi caute craniul, darmite membrii expediţiei...

Leonida Neamţu în Jurnalul oficial al Misiunii Scorbowsky
Adăugat de 0gar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este bătut de soartă, va realiza mai multe. Cine a mâncat un pud de sare, preţuieşte mierea. Cine a vărsat lacrimi, acela zâmbeşte sincer. Cine a murit, acela ştie să trăiască.

citat din Omar Khayyam
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spini

era frig şi era iarnă
ningea acut
în noi, pe lângă noi
era atât de frig în camera goală
ningea cu tăceri în vremea de apoi
afară, pe două ramuri ruginite
înflorise un trandafir
roşul aprins era culoarea lui
în albul pur, din jur
soarele se risipea, pe aici, pe undeva
jos, cădeau petale
una câte una
era ploaie şi vânt
ceţuri plângeau prin crâng
se scurgeau alegoric pe pământ
afară niciun cânt
pescăruşii plecaseră demult
m-am înţepat într-un spin şi am ţipat
nu am ştiut şi l-am certat
dimineata priveam trist
la fereastră, trandafirul se uscase în glastră
în iarna asta, când lacrimi curg, se scurg
ce să mai fac, aici, acum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul Pământului

Timpul nu trece.
Trec limbile ceasurilor,
De la un semn la altul,
De la o cifră la alta;
Trec oamenii,
De la unul la altul,
De la una la alta.
Timpul: spaţiul fix în care se mişcă totul.

Soarele nu răsare,
Nu ştie să răsară.
Pământul ştie să răsară
Florile, pădurea, grâul.
Pământul: timpul potrivit al încolţirii universului.

Dragostea mea,
Nu trebuie să mergem pe soare
Pentru a privi răsăritul pământului.
Hai să ne culcăm aici, pe creştetul său,
Şi-n zori
Să răsărim împreună,
Sub ochii tăi însărcinaţi de vise!

Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (22 septembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-fericiţii

ne-am împrietenit demult
nu mai ştim
cine pe cine a încurajat...
cine este bărbatul cine femeia
cine e pur şi simplu blocat
(?!)
nu mai ştim nici
numele tastelor de apel, vezi, la numărul coastelor
din care cândva... pe
ne-răsuflate iară se
făcea că încă o dată ne va
re-crea-re-crea de
fel unul ori una ca noi: ne
fericiţii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat lovit peste faţă este iremediabil umilit şi nu uită, nu iartă.

Leonida Neamţu în Speranţă pentru Marele Vis
Adăugat de Geko
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există ceva mai de preţ decât comorile, domnule! Drumurile către comori.

Leonida Neamţu în Curbura dublă a infinitului
Adăugat de Geko
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzi hoinăreau o mulţime de fete drăguţe şi totul părea neverosimil... E plăcut ceasul când grădinile de vară se populează cu încetul, ceasul când, chiar dacă nu eşti, te simţi puţin îndrăgostit.

Leonida Neamţu în Frumuseţea pietrei nevăzute
Adăugat de Geko
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băteau câinii şi urlau clopotele! Ce clopotar o fi avut atâta prezenţă de spirit să tragă de limba câinilor?

Leonida Neamţu în Casa Isolda sau cutremurul
Adăugat de Viorel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a găsi ce cauţi va trebui să cobori atât de mult, încât până la urmă vei urca.

citat din Leonida Neamţu
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii - Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Simona E
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile iubiri sunt triste, din atâtea şi atâtea motive! medita Xill. Şi dacă "se realizează" şi dacă "nu se realizează". Vesele pot fi numai iubirile vremelnice, când, din prima clipă chiar, te-ai şi înţeles din priviri cu ea: haide să ne distrăm un pic... aşa... fără jurăminte.

Leonida Neamţu în Speranţă pentru Marele Vis
Adăugat de Geko
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că fiecare om are unele cărţi, nu multe, poate cincisprezece, poate douăzeci şi cinci, la care revine mereu, toată viaţa. Numărul acestor cărţi creşte mereu. Una la câţiva ani. Şi pe măsură ce înaintezi în vârstă, tot mai rar adaugi câte o carte în fondul acesta de aur...

Leonida Neamţu în Frumuseţea pietrei nevăzute (1965)
Adăugat de Adela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansand pe gheata

căram nămeţi de aripi congelate
sloiuri de lacrimi
soarele-zâmbet săpa
într-o bătaie de inimă
fără revelaţii...
visele ascultau
cu inima uşor întredeschisă
...
număram
în neştire coaste
cuvinte dezgolite
aici... câte una mai puţin
acolo... una în plus
cine te va ascunde?
vom trage afară lanţul iluziilor
tăcerea se va rupe-ntr-o
lacrimă de sticla
...
vei veni şi tu
cap de piatră sădit
pe coapsa întinsă
de aşteptări
sâvârşind
o naştere prematură
...

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Nu e nimic o lacrimă acum,
a înfrunzit iubirea-n amândoi,
în plină iarnă, teii au parfum
şi prin zăpadă fluturi zboară-n roi.

Nu e nimic o lacrimă acum,
s-a rătăcit cândva prin elegii,
la polul nord prin gheaţă-şi sapă drum
un peştişor cu solzii argintii.

Nu e nimic o lacrimă acum,
a îngheţat demult în amintiri,
cu flori au năvălit copaci duium
să binecuvânteze azi doi miri.

Nu e nimic o lacrimă acum,
în zbor cuceritor de alte punţi
dezastru-nzăpezirii mi-l asum
cu strigătul cascadelor din munţi.

poezie de Adina Velcea (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri, un bărbat se uita la corpul unei femei şi-şi dădea seama că se trezea în el dorinţa şi cu asta basta. Dar, în ziua de azi, nu mai puteai găsi dragoste curată sau dorinţa curată. Nici o emoţie nu mai era pură, pentru că totul era amestecat cu teamă şi cu ură. Împreunarea lor fusese o bătălie, iar orgasmul o victorie. Dăduseră o lovitură Partidului; fusese un act politic.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lacrimi

Peste lac, în toi de noapte,
Am văzut umbre de lacrimi,
Ce se prelingeau din lună
Şi-l umpleau cu negre patimi.

Şi curgeau în geamăt mut,
Spărgând luciul liniştit,
Trezind nuferii din tihna
Somnului neîmplinit.

Şi-ncepură-n ropot greu,
Să plesnească-n lacul verde,
Lacrimi mari, rostogolite,
Transformate-n unde negre.

Lacul verde se-nnegrise,
Nuferii plângeau şi ei,
Lacrimile lungi curgeau
De la stele în scântei.

Şi-a-nceput lacul să ardă,
Nuferii de foc păreau,
Luna se făcuse neagră,
Stele mii în lac piereau.

Noaptea parcă se aprinse,
Luna-n hohot umplea lacul
Şi în geamătu-i în flăcări
Se-auzea urlând oftatul.

Cine va mai ştii vreodată
De ce luna se prelinse
Şi ce dor a inundat-o
Într-o clipă si-o încinse?

Parjolit, azi lacul plânge
În suspin adânc şi-nalt,
Fără nuferi şi culoare
Taina lunii l-a lăsat.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de călătorie

demult demult când râul era râu
nu curs de apă putred şi molâu
când fânul unduia până la brâu
când cerul era cer şi norul nor
când verdele sclipea ameţitor
când te-ntâlneai cu Domnul în pridvor
când te trezeai la ziuă cel dintâi
cu soarele zâmbind la căpătâi
cerându-ţi să-i vorbeşti şi să-l mângâi
când noaptea aţipind zăreai prin geam
cum cade luna-n ulmi din ram în ram
când te-nveleai în vis ca-ntr-un balsam
demult demult când drumul era drum
nu un infern de şanţuri şi de fum
când drumul lin şi alb şi vălurit
curgea din infinit în infinit
când erau taţi şi mame şi copii
nu simple acuplări ci căsnicii
când munţii revărsau păduri şi vii
când negura urca din văi tiptil
când te culca săgeata unui tril
demult demult pe când erai copil

poezie de Eugen Dorcescu din Drumul spre Tenerife (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aş putea înţelege Universul fără tine

Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
şi aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul că suferinţa ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârşească într-o dimineaţă rece sub o frunză îngălbenită.

Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai că nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ştergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit să umble pe apele pământului.
Nu aş putea înţelege centrul universului fără tine
cum nu aş fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închişi.

Mi-ai spus odată să-i închid la suferinţă, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci să îndur orice rană a vieţii.
Ştiu că apele pământului se unesc
şi dorul meu poate urca în valuri până la Olt.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târzie lacrimă, iubirea...

Am fost copila de la ţară,
Veneau necazuri şi treceau uşor.
Mai dragă ca o primăvară,
Trecu copilăria ca un nor.

Ne sunt părinţii aproape morţi
De griji şi de nevoi prea multe,
Copiii lor plecară toţi
Şi glasul vântului se ascute.

Ce singur eşti când nu mai vine nimeni,
Flămând de lumea-ntreagă.
E Postu' Negru şi e vineri,
Nu-i nicăieri copila dragă.

Când l-am văzut din nou pe tata,
Îşi ascunsese moartea-n piept,
Spunea ce este judecata:
Să, ţii, copilă, drumul drept.

La crucea lui încerc să mă adun,
Trăiesc în lacrimi amintirea:
Rămân, tăicuţă, mai rămân,
Târzie lacrimă, iubirea.

poezie de Camelia Opriţa (11 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!