Poarta sufletului

De-aş putea rupe tăcerea dintre noi!
Dar cum să ceri iernii flori de mai?
Mă prinde tristeţea şi-n taină contemplu...
Aripi albe, mari se desfac -
Poarta sufletului se deschide...
Sunt furtună, sunt ploaie, sunt soare!

poezie de Viorica Sălăjeanu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide sau închide poarta

poate mă vei lăsa
din când în când
să mă strecor
în gândul tău

promit să nu trezesc nimic
voi bate-abia şoptit
cu flori de mac
şi albăstrele-n ochi
la porţile albe

de-mi vei deschide
eu voi păşi desculţă
ca într-un sanctuar

de nu-mi deschizi
n-am să te-ntreb nimic
despre tristeţea din ninsori

vei şti că sunt
chiar dacă timpul e departe
şi n-oi mai fi nicicând
în lăstărişul de cuvinte

din muguri ce pocnesc târziu

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Tale

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe pleoape şi îmi curg pe faţă
Lacrimile tale sunt dulci sau amare,
După cum ţi-a fost trecerea prin viaţă.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe trup şi îmi intră-n suflet,
Lacrimile tale alunecă tăcute
Fără ca să scoată nici măcar un sunet.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Ce încet ş-uşor inima-mi mângâie,
Lacrimile tale sunt nişte cristale
Ce parcă-s făcute, din culori, o mie.

Lacrimile tale-s susur de izvor
Ce-n tăcerea nopţii urcă pân' la stele,
Întâlnesc în taină dorul călător
Ş-apoi se-mpletesc cu cele ale mele.

Lacrimile tale-s flori de crizanteme
Ce-nfloresc la poarta inimii cu dor,
Lacrimile tale spun că-ntotdeauna
Marile iubiri mocnesc, dar nu mor.

poezie de Mariana Simionescu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori...

Peste tot dai doar de flori...
Peste dealuri şi câmpii,
În buchete la copii,
În ghiveci, pe rămurele
Dar şi-n locuri strâmturele;
Mai găseşti flori şi pe piept
Şi pe cap când eşti deştept,
Flori poţi prinde la stomac,
Sunt şi-acelea cu caimac;
Flori se scot şi prin viu grai,
Sunt şi flori de mucigai,
Nu mai zic, les fleurs du mal
Recitate gutural....
Iar primordiala floare
Cea trimisă de la soare...

poezie de Vasile Zamolxeanu (11 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fata...

Sunt fata de pe splaiul de Turnu Măgurele,
Cu plete lungi şi negre rostogolind inele
Peste rochiţe albe, din flori şi vişinele...
Cu ochi mari cât iubirea de Turnu Măgurele!

Sunt fata de pe digul de Turnu Măgurele...
Şi-n portul cu tot visul copilăriei mele,
Trimis-am către lume-n bărcuţe mititele,
Zâmbete largi cât cerul de Turnu Măgurele!

Sunt fata de pe grindul de Turnu Măgurele...
Iubirea-mi e Danubiul cu cerul plin de stele,
Cu anotimpuri blânde, când eu străbat prin ele,
Că-n piept inima-mi bate cât Turnu Măgurele!

De-aş căuta iar poarta destinului spre stele,
Aş vrea-o-aici pe cheiul cu blânde vălurele...
Londra, Paris, Viena, New York îmi sunt zăbrele,
Căci dorul meu e tihna de Turnu Măgurele!

poezie de Iulia Mirancea (27 februarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Sub flori de măr
Ce mi se scutură în păr
Se umple sufletul de soare;
Pe orice frunţi suferitoare,
Oh! ningeţi, albe flori de măr.

Sub liliac
Sunt pasări dulci ce nu mai tac,
Concert de voci mângâietoare
Sărmani cu inimi gemătoare,
Uitaţi, dormiţi sub liliac.

Pe sub cais
Din aripi bate albul vis
De-o inocenţă răpitoare:
Amanţi cu inimi arzătoare,
E fericirea sub cais.

Sub nucul lat
Te afli însă izolat
Şi-n umbra lui îmbătătoare
Trecutul naşte ca o floare
Ah! de-aş muri sub nucul lat.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ
Toate merg la jurământ-,
Numai floarea soarelui
Şi-a mărgăritarului
Stau în poarta raiulu.
Şi judecă florile
Ce-au făcut miroasele.
Dete-o ploaie, dete-un vânt
Şi le trânti la pământ.
Dete-o ploaie şi un soare
Şi le sculă în picioare
Raiu-ntreg s-a-nmiresmat
Cu miroase-amestecat.

folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş rupe pleoapa

De ar putea ochii să-mi scrie poezii
Căci frumuseţea nu ţi-o ştii
Gioconda s-ar disipa
Şi de-aş putea rupe pleoapa
Să vezi şi tu...
Ce culori ai sub ea
Contur şi foc de stea

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de primăvară

Un picur pe nas, încă unul pe braţ
Şi cerul sărac cu doi stropi a rămas...
Îi râde lumina cu-un sărut răsturnat
Şi petecul alb e de-un timp destrămat.

Se strâng în ciorchini, spadasini, rând pe rând,
Sunt roze de lacrimi şi vis pe pământ,
Ne fulgeră taină cocorii şi plâng
Şi-şi şuieră plânsul din codrul plăpând.

Lumină şi vânturi, pe cer curcubeu...
Furtună e-n lume, furtună sunt eu.
Yadarnic alb petec pe irisul mat!
E-un cer de furtună! Regina de alb a cedat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul dintre ipocriţi

Sunt cel mai mic dintre cei mari
Ori cel mai beat dintre cei treji,
Cel mai fricos dintre viteji
Sau mai creştin între barbari.

Cel mai civil dintre civili
Şi cel mai seamăn dintre semeni,
Cel mai fălos dintre umili
Ori cel mai vitreg dintre gemeni.

Cel mai disciplinat rebel
Şi cel mai dificil discipol,
Sunt cel mai demodat model
Şi sunt cel mai frumos ridicol.

Cel mai trufaş dintre smeriţi
Cel mai fidel dintre adulteri,
Firescul dintre ipocriţi
Şi cel mai demon dintre îngeri.

Sunt cel ce sunt cum mă vedeţi
Succint pierdut în amănunt,
Luaţi-mi totul dacă vreţi
Ori mă lăsaţi aşa cum sunt.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

De-aş fi iarnă, ce-aş mai ninge peste trupul tău sedus!
Dar, nu sunt şi ninge cerul vinovat, de jos în sus.
De-aş fi mare,-n braţe-albastre, te-aş purta spre mine-n larg,
Dar, în braţe, port doar vise, umbre ce de ţărm se sparg.

Şi de-aş fi suspin de vară-n asfinţit de flori de maci,
Ţi-aş fi lacrima-povară, dar nu sunt şi-n ierni mă-mbraci.
De sub neaua vieţii mele, te adulmec şi te chem
Să îmi fii colind albastru, dezlegare de blestem.

De-aş fi toamnă-n strai de frunze ruginii şi de gutui,
Ne-am sorbi la prânz şi cină şi-amândoi am fi sătui;
Eu, licoare aromată, căpşunică-n bob răscopt,
Tu, şampanie aleasă, aşteptând să te adopt.

De-aş fi primăvara verde, şi tu frunză-nmugurind,
Fir de iarbă ce-ncolţeşte pe-al iubirii tainic grind,
Aş mai cere înc-o viaţă, să am timp să te iubesc;
Dar nu sunt nimic din toate şi-n nimic nu mă găsesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi
Şi flori şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi
În capete savante!...
Poeţii ritmului sărac
Slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac
Pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi
Iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt,
Expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri
Şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri
Şi fete ca-n poveste
Idile nasc şi se desfac
Sub luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac
Şi dragostea minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi
Ce plâng morminte multe...
Şi pribegesc scrâşnind din dinţi...
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon
Şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege?

poezie satirică de Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chem vântul

Chem vîntul
Să mi se joace-n păr,
Închipuindu-mi
Că sunt degetele tale...
Că esti mîngâiere
Într-adevar...

poezie de Viorica Sălăjeanu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante!...
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.
În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.
Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe...
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi...
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege?

poezie celebră de Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecenii

Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, aţi rodit pe ramuri reci muguri de flori –
Diamante albe căzute din astrul ce-şi ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-şi descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Priveşte şi nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s aşa,
Inima ta ştie şi crede, ea singură te poate-nvăţa
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ţie, acum, în ochii tăi mari şi albaştri, îşi lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepţi, doar în genunchi, şi cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toţi în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neştearsă;
Priveşte dar şi lasă-ţi ochii deschişi larg spre cer, şi crede tot visul iernii sfârşite,
Pe braţele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.

poezie de Alexandru Răduţ (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi

De-aş fi soare ţi-aş atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ţi-aş topi pe gene sau ţi-aş împleti-o-n pleată,
De-aş fi luna de pe cer, te-aş pupa noaptea cu raza
Şi-n deşertu-ntins şi aspru ţi-aş fi-n însetare oaza
De verdeaţă, de răcoare, de popas şi alinare
Şi ţi-aş săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aş fi cer ţi-aş plânge-n pleoape ploile de neputinţă
Şi ţi-aş inunda cu lacrimi fiecare por din fiinţă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună şi nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viaţă trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, şi lut, şi tină
Sunt mirarea mea că eşti, zborul meu către lumină.
De-aş fi stea pe bolta lumii te-aş chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeţi în reverie.
Şi de-aş fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aş una din culori să ţi-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care ştiu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine şi... regret, n-ai altă soartă.
Ia ghiciţi cui o dedic, pentru tine, pentru altul?
Pentru lumea asta mare...? Ştie Dumnezeu, înaltul...

poezie de Eugenia Mihu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi şi dacă ai fi...

Când tu vei fi nor, eu voi fi vânt,
Dacă eu sunt floare, aş vrea să fii pământ,
Ca să-mi fii sprijin şi să te văd înflorind,
Să pluteşti şi să te alint cu al meu cânt.

Eu lacrimă de-aş fi, nu vreau să fiu pe-al tău obraz,
Nu vreau să trăim durerea, vreau viaţa în extaz.
Eu dacă aş fi furtună, tu vreau să fii al meu soare,
Să mă linişteşti, să fiu mereu zâmbitoare.

Eu sunt muritoare, iar tu eşti un înger,
Dacă tu ai fi cerul, eu aş vrea să fiu fulger,
Dar tu soare eşti şi eu vreau să fiu destine
Şi tu departe eşti şi eu nu sunt cu tine.

poezie de Eugenia Calancea (25 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

acum NU…

ca şi cum
ai aştepta complimente
pentru că eşti viu, trăieşti –
lipeşti semnul exclamării
în urme cu tălpile…
instinctul comercial asediază
fiindul
iubirea, credinţa, banalul salut

Tăcere – de-aş putea – izolare
într-un sine autosuficient
viaţa ca un strop de ploaie
de-aş putea… O!

Totul este o rană
în ea mă mişc, nu sunt
vindecare

din «a păsa» n-am smuls
sensuri, esenţe, dar
am aflat de ce mă poticnesc
merg înainte privind înapoi
ceva îmi suceşte capul
de-aş putea
să lipesc, sădind în urme
imagine şi viţă-de-vie nouă
aş primi complimentele altfel
NU

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aiurea

Sunt zile când am inspiraţie cruntă
Şi hăul din mine dispare
Sunt zile când picură ploaie măruntă
Şi lacrima-i albă de sare

Mai sunt şi senine cu cerul albastru
Şi eu- lângă propriul soare
Dar sunt şi în care mă simt un sihastru
Surpând albăstrime de floare

Şi nopţi încă sunt sfâşiate de lună
Şi nopţi fără ea, dar cu stele
Şi sunt liniştite şi sunt cu furtună
Şi toate le ştiu ale mele

Din starea suavă de zi şi de noapte
Din gri de nuanţă nocivă
Se naşte poemul cireşelor coapte
Şi lirica mea cognitivă...

poezie de Iurie Osoianu (20 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!