Starea prietenului meu era minunată. Retrăirile sale îi creau o bucurie dusă până la extaz. Am încercat chiar senzaţia că făcea o punte peste timp, astfel încât senzaţiile sale căpătau forma, intensitatea şi lumina de atunci, din anii adolescenţei, de aceea i-am lăsat libere gândurile şi manifestările, fără să intuiesc spre ce deznodământ se îndreaptă.

Sava Ionescu în Visuri spulberate (1998)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi pământul şi toate creaturile inferioare aparţin tuturor oamenilor în comun, fiecare om are o proprietate, şi anume asupra persoanei sale. Iar la aceasta nu are nimeni altcineva dreptul în afara sa. Putem spune că munca trupului său şi lucrarea mâinilor sale sunt cu adevărat ale sale. Oricărui lucru pe care îl scoate din starea în care l-a făcut şi l-a lăsat natura, el îi adaugă munca sa, şi, adăugându-i ceva ce este al său, îl face astfel proprietatea sa. Fiind scos de către om din starea comună în care l-a lăsat natura, lui i se adaugă ceva prin munca acestuia – ceea ce exclude dreptul comun al celorlalţi oameni.

citat din John Locke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu-L putem înţelege pe Dumnezeu în operele sale vizibile, cum am putea atunci să pătrundem în gândurile sale de neconceput, care dau fiinţă acestor opere? Dacă nu-L putem înţelege în creaţiile sale obiective, cum am putea să-L înţelegem în aspectele sale subiective şi în procesele de creaţie?

Edgar Allan Poe în Opere alese
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţa reunită a sunetului de bază şi a familiei sale, născută involuntar din om, nu există în lumea pe care el o denumeşte naiv "natură". Omul creează condiţii astfel încât acestea să apară. Împrumută, fură cosmosului această singură manifestare, care, fără el, nici nu există. Însă nu pentru mult timp. Până şi sunetului unic îi va fi reamintită originea sa şi îi va fi rechemată neîntârziat. Până şi acesta dispare. Şi el trebuie să ia loc în masa materiei inerte din care a fost smuls. Efectele secundare, pe care el le-a dezvăluit, nu sunt altceva decât puncte diferite, de oprire, clar delimitate, pe calea dispariţiei sale finale.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cursul unei psihanalize creşte nu doar curajul bolnavului, ci, pentru a spune astfel, şi al bolii sale. Ea îşi permite expresii mai clare. Şi pentru a lăsa limbajul metaforic, putem să spunem că lucrurile se petrec probabil astfel: bolnavul care, până atunci, se depărta speriat de percepţia internă a producţiilor sale morbide, le acordă acum atenţie şi învaţă să le cunoască mai clar şi mai detaliat.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aceasta sunt eu...
mă privesc în oglindă
şi mă redescopăr; eu...
chiar dacă anii au trecut
sufletul încă zburdă,
de parcă refuză zborul timpului,
rămânând în sfera adolescenţei;
un suflet pur, inocent,
la fel ca al unui copil...
de aceea ochii mă trădează:
în ei licăre lumina
ascunsă adânc în suflet;
lumina a mii şi mii de stele,
un întreg Univers...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile înţeleptului sunt întotdeauna înaintea acţiunilor sale, dar cel fără minte le pune, de obicei, la coada tuturor întreprinderilor sale.

citat din Oxenstierna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile înţeleptului sunt totdeauna înaintea acţiunilor sale; dar cel fără minte le pune, de obicei, la coada tuturor întreprinderilor sale.

citat clasic din Oxenstierna
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mentalul conştient este asemenea unui căpitan de vapor care stă pe puntea navei. El dirijează toate manevrele şi dă ordine oamenilor aflaţi în sala motoarelor care, la rândul lor, controlează toate cazanele, instrumentele etc. Mecanicii nu ştiu încotro se îndreaptă nava, dar se supun ordinelor pe care le primesc. Ei pot chiar să facă astfel încât nava să eşueze pe stânci, dacă omul de pe punte, servindu-se în mod greşit de compas şi sectant, le dă indicaţii eronate. Mecanicii i se supun în mod automat, pentru că el este comandantul. Căpitanul este stăpân pe navă şi ordinele sale sunt executate întocmai. Tot astfel, mentalul conştient este căpitanul navei care este constituită din fiinţa, anturajul şi toate afacerile voastre.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caşalotul

Am văzut o piesă în care
Toată lumea spunea - Linişteşte-te,
Pierdeai un picior îndrum spre serviciu,
O splină, acolo, un portmoneu, linişteşte-te,
Nevastă, amantă, amantul amantei, linişteşte-te,
Un copil părăsit, sfâşiat de câini, lăsat fără bani de la Guvern,
O femeie cu toate organele extirpate, linişteşte-te,
În acest timp, pe punte, doi filosofi, prieteni de ai mei,
Discutau absorbiţi de abstract şi amănunt,
Starea naţiunii, nici n-au observat că un caşalot
i-a răpit de pe punte, în spaţiu închis discuţiile devin mai acute,
mai la obiect, astfel că doi Iona se aflau
în acelaşi leviathan- caşalot, cu Marin Sorescu alături,
au revenit pe punte privind cum şcoala lor filosofică
se scufundă, Păcat, spuse unul,
Noapte bună, celălalt, iar Marin Sorescu
mi-a povestit toată-ntâmplarea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio era semnul şi legea naturii sale, strălucirea predestinării sale, marca trecerii sale prin lume; de aceea îl purta ca pe un nimb, nu din indiscreţie, ci din solidaritate cu invizibilul.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E rostuit aşa ca dragostea cuprinsă în inima unui tată să fie împărţită deopotrivă pentru fiecare dintre odraslele lui. De aceea adânc s-a întristat împăratul afând vrerea mult frumoasei sale fete. Cu câte vorbe, meşteşugit alcătuite, n-a încercat împăratul să-i întoarne Cătălinei gândurile. Dar aceasta nu s-a lăsat înduplecată cu nici un chip. Pentru a-şi scuti tatăl de povara alegerii, Lăcrămioara hotărî să fie după voia Cătălinei.

Virgil Chiriac în Lacrimile Lăcrămioarei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru individ în general, o perspectivă reală de reuşită în acţiunile sale, perspectiva unei mai bune stări, o dragoste împlinită, un sistem de deprinderi moderate care să-i asigure un minimum de satisfacţie, sunt tot atâtea elemente sau condiţii ale unei fericiri, care nu e bucurie, nici extaz, ci echilibrul personalităţii umane, rod al manifestărilor sale.

citat din Nicola Abbagnano
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a creat tonul care vibrează constant, l-a înălţat din adâncul inert al lumii sale înconjurătoare de materie crudă la lumina conştiinţei sale sau, poate, l-a coborât din sfera divină. În orice caz: l-a creat. El lasă să vibreze o lungime elastică între două puncte fixe, suflă printr-un tub de bambus sau printr-un os tibian golit, înzestrat cu găuri, şi întemeiază, astfel, fără a avea vreo idee în această privinţă, ipotezele sub care poate să depăşească condiţiile sale "întru acum".

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul-instructor Eugen Manea, rămas pe moment, până ce-şi va primi noii elevi, fără elevi, se urcă la volanul maşinii sale şi porni spre ieşirea din Institut, făcându-i semn cu mâna prietenului său, directorul. Acesta îl conduse cu privirea atât cât mai reuşi să-l zărească, apoi se opri în dreptul maşinii sale albastre. N-o atinse, pentru că s-ar fi declanşat alarma şi n-o putea opri. Ce ciudat! Se simţea ca un străin în faţa propriei sale maşini. Se obişnuise să-l vadă pe Lucian la volan; acum, desigur, băiatul se afla la comanda propriei sale nave spaţiale, într-o misiune mai mult decât importantă... Totul fusese bine pregătit, pus la punct, deci, n-aveau cum să dea greş, n-aveau cum să nu reuşească. Directorul se mai calmă; avea încredere în acei tineri... Lăsă maşina albastră acolo, stingheră; probabil vreodată îi va face alte chei, dacă intenţiona s-o mai folosească... Porni agale, cu paşi mărunţi, spre sediul principal al Institutului, unica sa casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este un animal intelectual şi de aceea este într-o eternă contradicţie cu sine însuşi. Simţurile sale sunt localizate în el, ideile sale ajung până la capătul universului, aşa că omul este mereu rupt, sfâşiat între acestea două, fără nicio posibilitate ca să fie altfel.

citat clasic din William Hazlitt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde cad anii când se duc?

Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început să–mi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi şifonate.
Poate vor ieşi din chenar, dar cu siguranţă îmi vor umple gândurile.
Mari şi năstruşnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu ştiu unde se duc când toate rămân departe, aşa cum sunt, până ziua întâlneşte moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care s–au contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Şi totuşi, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

M-am aplecat peste balustrada timpului,
căutam rămăşiţele din viaţa mea,
îmi scăpaseră din mână,
atunci când am vrut să-l salut pe Mâine
şi se împrăştiaseră printre gândurile mele netunse,
cât de greu o să-mi fie să le găsesc
în hăţişul din creierul meu,
în livada unde am lăsat literele libere,
să pască, înainte de a le transforma
în fluturi de iubire.
Poate încolţesc şi or să crească mari,
astfel încât zilnic să pot călca
în picioare trecutul,
să păşesc doar pe cateva vise,
din alea mai neprietenoase,
bătute cu piroaie de vânt,
aşa, într-o cărare ce duce spre tine.
M-am aplecat să ascund temerile
ce au încolţit în mine,
nu voiam să le vezi,
să mă simţi că am trecut,
ar fi fost ca atunci când nu
mi-aş mai aparţine
şi încă nu vreau să mă pierd,
nu vreau să mă pierd de tot,
nu vreau...
Rămân aplecat peste balustrada timpului,
poate reuşesc să culeg
câteva rămăşiţe din viaţa ta,
aş mai acoperi din golurile din mine,
aş putea păşii pe trecutul altcuiva,
lăsând piroaiele mele de vânt
să înţelenească,
să acopere cu verde cărarea
pe care voi călca în călătoria
spre sufletul tău.

poezie de Mihail Coandă (7 octombrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la începuturile sale şi până spre epoca modernă şi contemporană, bătaia fusese ridicată la rangul de metodă de instruire şi educare a copiilor şi adolescenţilor, fie ei chiar de regi, împăraţi, nobili sau din alte pături sociale, după cum reiese din documentele vremii şi mărturiile subiecţilor deveniţi... oameni de literatură.

Gheorghe Ionescu în Didacticiada (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.

citat celebru din George Călinescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristalul prietenului meu

Cristalul
Din inima prietenului
Pe care îl caut,
Este blând strălucitor
Şi pur, transparent
Şi viu!

Petalele inimii sale
Sunt diafane
Şi lasă să treacă lumina
Cristalului
Din miezul inimii
Nestânjenită prin ele.
Ba chiar dându-i
Un mic avânt
Cu o uşoară bătaie de aripă
Străvezie.

Dar ceea ce face inima
Prietenului pe care îl caut
Cu totul şi cu totul
De nepreţuit,
Este că din miezul ei de cristal
Izvorăşte o lumină-cristal vie
Care creşte uşor
În lamelaşe diafan-cristaline
Ca cea mai fină lamelă
De apă cristalină!

Şi aceste lamelaşe transparente
Sunt apoi ajutate
De mişcările petalelor diafane
Ale inimii
Să se răspândească,
În bucăţele mai mari sau mai mici,
Care se desprind de la sine
Din izvorul necontenit,
Peste tot în lume,
Pentru a fi găsite
De inimile care le caută.

Căci ele sunt germenii
Care s-ar dori crescuţi
În fiecare inimă de om.

Cristalul viu,
Care mereu din sine însuşi,
Mereu transparent şi curat,
Ca Lumina Soarelui,
Va creşte în inimile oamenilor
În eternitate!

Şi eu mi-am dat seama
Că el este prietenul meu,
Numai când am simţit,
Cum prin vorbele lui,
A ajuns în inima mea
Un mic germene
Din cristalul care creşte
Şi se dăruieşte
Din inima lui
Orişicui
Care vrea să-l primească
Şi să-l îngrijească
Astfel ca să crească!

poezie de Agenor Crişan
Adăugat de Daniela Lazar
Comentează! | Votează! | Copiază!