Starea prietenului meu era minunată. Retrăirile sale îi creau o bucurie dusă până la extaz. Am încercat chiar senzaţia că făcea o punte peste timp, astfel încât senzaţiile sale căpătau forma, intensitatea şi lumina de atunci, din anii adolescenţei, de aceea i-am lăsat libere gândurile şi manifestările, fără să intuiesc spre ce deznodământ se îndreaptă.

Sava Ionescu în Visuri spulberate (1998)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio era semnul şi legea naturii sale, strălucirea predestinării sale, marca trecerii sale prin lume; de aceea îl purta ca pe un nimb, nu din indiscreţie, ci din solidaritate cu invizibilul.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi pământul şi toate creaturile inferioare aparţin tuturor oamenilor în comun, fiecare om are o proprietate, şi anume asupra persoanei sale. Iar la aceasta nu are nimeni altcineva dreptul în afara sa. Putem spune că munca trupului său şi lucrarea mâinilor sale sunt cu adevărat ale sale. Oricărui lucru pe care îl scoate din starea în care l-a făcut şi l-a lăsat natura, el îi adaugă munca sa, şi, adăugându-i ceva ce este al său, îl face astfel proprietatea sa. Fiind scos de către om din starea comună în care l-a lăsat natura, lui i se adaugă ceva prin munca acestuia – ceea ce exclude dreptul comun al celorlalţi oameni.

citat din John Locke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Bucureşti, am venit în contact cu toţi corifeii literaturii de atunci. Gârleanu, mai ales, era marele prozator al epocii. În vremea aceea, am încercat acest gen nou de nuvele care nu prea era înţeles de gingaşii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic.

citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţa reunită a sunetului de bază şi a familiei sale, născută involuntar din om, nu există în lumea pe care el o denumeşte naiv "natură". Omul creează condiţii astfel încât acestea să apară. Împrumută, fură cosmosului această singură manifestare, care, fără el, nici nu există. Însă nu pentru mult timp. Până şi sunetului unic îi va fi reamintită originea sa şi îi va fi rechemată neîntârziat. Până şi acesta dispare. Şi el trebuie să ia loc în masa materiei inerte din care a fost smuls. Efectele secundare, pe care el le-a dezvăluit, nu sunt altceva decât puncte diferite, de oprire, clar delimitate, pe calea dispariţiei sale finale.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să îl numesc... Ahile

Îmi amintesc privirea ta
caldă precum marea în plin sezon estival,
tremurul permanent al buzelor
în aşteptarea unui sărut,
sau din teama de a nu te pierde.

Cu tine viaţa avea un tâlc
al cărui înţeles îl descifram.
În muţenia nopţii
retrăiesc relaţia noastră zgomotoasă;

mii de fiori mă străbat inutil:
povestea noastră astăzi
doar pagini, în jurnal.
Rurală

Iubitul meu aleargă desculţ
prin praful aruncat în ochi
de ziua aceasta secetos de nefastă
sub călcâiele sale crăpate
se risipesc strivite părerile şi senzaţiile
din pumnul meu tip clepsidră
se scurge ultimul firicel de nisip,
nu mai este cale de întoarcere...

iubitul acela desculţ nu mai este al meu
e iubitul adolescenţei,
fata aceea misterioasă şi timidă.

poezie de Mihaela Băbuşanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu-L putem înţelege pe Dumnezeu în operele sale vizibile, cum am putea atunci să pătrundem în gândurile sale de neconceput, care dau fiinţă acestor opere? Dacă nu-L putem înţelege în creaţiile sale obiective, cum am putea să-L înţelegem în aspectele sale subiective şi în procesele de creaţie?

Edgar Allan Poe în Opere alese
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

M-am aplecat peste balustrada timpului,
căutam rămăşiţele din viaţa mea,
îmi scăpaseră din mână,
atunci când am vrut să-l salut pe Mâine
şi se împrăştiaseră printre gândurile mele netunse,
cât de greu o să-mi fie să le găsesc
în hăţişul din creierul meu,
în livada unde am lăsat literele libere,
să pască, înainte de a le transforma
în fluturi de iubire.
Poate încolţesc şi or să crească mari,
astfel încât zilnic să pot călca
în picioare trecutul,
să păşesc doar pe cateva vise,
din alea mai neprietenoase,
bătute cu piroaie de vânt,
aşa, într-o cărare ce duce spre tine.
M-am aplecat să ascund temerile
ce au încolţit în mine,
nu voiam să le vezi,
să mă simţi că am trecut,
ar fi fost ca atunci când nu
mi-aş mai aparţine
şi încă nu vreau să mă pierd,
nu vreau să mă pierd de tot,
nu vreau...
Rămân aplecat peste balustrada timpului,
poate reuşesc să culeg
câteva rămăşiţe din viaţa ta,
aş mai acoperi din golurile din mine,
aş putea păşii pe trecutul altcuiva,
lăsând piroaiele mele de vânt
să înţelenească,
să acopere cu verde cărarea
pe care voi călca în călătoria
spre sufletul tău.

poezie de Mihail Coandă (7 octombrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mentalul conştient este asemenea unui căpitan de vapor care stă pe puntea navei. El dirijează toate manevrele şi dă ordine oamenilor aflaţi în sala motoarelor care, la rândul lor, controlează toate cazanele, instrumentele etc. Mecanicii nu ştiu încotro se îndreaptă nava, dar se supun ordinelor pe care le primesc. Ei pot chiar să facă astfel încât nava să eşueze pe stânci, dacă omul de pe punte, servindu-se în mod greşit de compas şi sectant, le dă indicaţii eronate. Mecanicii i se supun în mod automat, pentru că el este comandantul. Căpitanul este stăpân pe navă şi ordinele sale sunt executate întocmai. Tot astfel, mentalul conştient este căpitanul navei care este constituită din fiinţa, anturajul şi toate afacerile voastre.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile înţeleptului sunt întotdeauna înaintea acţiunilor sale, dar cel fără minte le pune, de obicei, la coada tuturor întreprinderilor sale.

citat din Oxenstierna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile înţeleptului sunt totdeauna înaintea acţiunilor sale; dar cel fără minte le pune, de obicei, la coada tuturor întreprinderilor sale.

citat clasic din Oxenstierna
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada nu era în foişorul din grădină, de aceea Daniko s-a îndreptat spre laborator, pe o alee îngustă fomată din minuscule pietre de râu. Zâmbea fericit, continua să fluiere şi să imite câţiva paşi de dans, ca un adevărat dansator profesionist, făcea câteva piruete, rupea cu vârful degetelor câteva frunze în timpul rotaţiilor sale energice.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat încă tânăr îmi povesteşte: «Acum câţiva ani, în menajul meu au intervenit neînţelegeri. Găseam că soţia mea era prea rece şi trăiam unul lângă altul lipsiţi de tandreţe, ceea ce de altfel nu mă împiedica să-i recunosc calităţile sale excelente. Într-o zi, întorcându-se de la o plimbare, crezând că mă interesează, ea mi-a adus o carte pe care o cumpărase. I-am mulţumit pentru "atenţie" şi i-am făgăduit să citesc cartea, pe care am pus-o de-o parte. Au tecut luni de zile, timp în care, amintindu-mi în mai multe rânduri de cartea dispărută, am încercat s-o descopăr, fără a reuşi. După vreo şase luni, mama, pe care o iubeam foarte mult şi care locuia separat de noi, a căzut bolnavă, iar soţia mea a dat fuga s-o îngrijească. Starea bolnavei a devenit gravă, prilej pentru soţia mea de a-şi dezvălui cele mai bune calităţi ale sale. Într-o seară m-am întors acasă încântat de soţia mea şi plin de recunoştinţă faţă de tot ceea ce făcuse. M-am apropiat de biroul meu, am deschis fără nici o intenţie definită, dar cu o siguranţă de somnambul, un anumit sertar şi primul lucru care mi-a căzut sub ochi a fost cartea rătăcită, rămasă de negăsit vreme atât de îndelungată.» Odată ce a dispărut motivul, obiectul a încetat să mai fie de negăsit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristalul prietenului meu

Cristalul
Din inima prietenului
Pe care îl caut,
Este blând strălucitor
Şi pur, transparent
Şi viu!

Petalele inimii sale
Sunt diafane
Şi lasă să treacă lumina
Cristalului
Din miezul inimii
Nestânjenită prin ele.
Ba chiar dându-i
Un mic avânt
Cu o uşoară bătaie de aripă
Străvezie.

Dar ceea ce face inima
Prietenului pe care îl caut
Cu totul şi cu totul
De nepreţuit,
Este că din miezul ei de cristal
Izvorăşte o lumină-cristal vie
Care creşte uşor
În lamelaşe diafan-cristaline
Ca cea mai fină lamelă
De apă cristalină!

Şi aceste lamelaşe transparente
Sunt apoi ajutate
De mişcările petalelor diafane
Ale inimii
Să se răspândească,
În bucăţele mai mari sau mai mici,
Care se desprind de la sine
Din izvorul necontenit,
Peste tot în lume,
Pentru a fi găsite
De inimile care le caută.

Căci ele sunt germenii
Care s-ar dori crescuţi
În fiecare inimă de om.

Cristalul viu,
Care mereu din sine însuşi,
Mereu transparent şi curat,
Ca Lumina Soarelui,
Va creşte în inimile oamenilor
În eternitate!

Şi eu mi-am dat seama
Că el este prietenul meu,
Numai când am simţit,
Cum prin vorbele lui,
A ajuns în inima mea
Un mic germene
Din cristalul care creşte
Şi se dăruieşte
Din inima lui
Orişicui
Care vrea să-l primească
Şi să-l îngrijească
Astfel ca să crească!

poezie de Agenor Crişan
Adăugat de Daniela Lazar
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cursul unei psihanalize creşte nu doar curajul bolnavului, ci, pentru a spune astfel, şi al bolii sale. Ea îşi permite expresii mai clare. Şi pentru a lăsa limbajul metaforic, putem să spunem că lucrurile se petrec probabil astfel: bolnavul care, până atunci, se depărta speriat de percepţia internă a producţiilor sale morbide, le acordă acum atenţie şi învaţă să le cunoască mai clar şi mai detaliat.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am suprins nuanţele personalităţii domnului Fridriksson din felul în care islandezul asculta sporovăiala pătimaşă a interlocutorului. Stătea nemişcat, cu braţele încrucişate, în faţa numeroaselor gesturi făcute de unchiul meu. Când nu era de acord cu ceva, dădea din cap, la stânga şi la dreapta, iar când încuviinţa, îşi înclina capul atât de puţin, că pletele sale lungi abia se mişcau. Era economia mişcării dusă până la zgârcenie. Văzându-l pe acest om, n-aş fi ghicit niciodată că era vânător. Era limpede că nu-şi putea speria vânatul, dar oare cum îl nimerea?

Jules Verne în O călătorie spre centrul Pământului
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aceasta sunt eu...
mă privesc în oglindă
şi mă redescopăr; eu...
chiar dacă anii au trecut
sufletul încă zburdă,
de parcă refuză zborul timpului,
rămânând în sfera adolescenţei;
un suflet pur, inocent,
la fel ca al unui copil...
de aceea ochii mă trădează:
în ei licăre lumina
ascunsă adânc în suflet;
lumina a mii şi mii de stele,
un întreg Univers...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la începuturile sale şi până spre epoca modernă şi contemporană, bătaia fusese ridicată la rangul de metodă de instruire şi educare a copiilor şi adolescenţilor, fie ei chiar de regi, împăraţi, nobili sau din alte pături sociale, după cum reiese din documentele vremii şi mărturiile subiecţilor deveniţi... oameni de literatură.

Gheorghe Ionescu în Didacticiada (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a creat tonul care vibrează constant, l-a înălţat din adâncul inert al lumii sale înconjurătoare de materie crudă la lumina conştiinţei sale sau, poate, l-a coborât din sfera divină. În orice caz: l-a creat. El lasă să vibreze o lungime elastică între două puncte fixe, suflă printr-un tub de bambus sau printr-un os tibian golit, înzestrat cu găuri, şi întemeiază, astfel, fără a avea vreo idee în această privinţă, ipotezele sub care poate să depăşească condiţiile sale "întru acum".

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caşalotul

Am văzut o piesă în care
Toată lumea spunea - Linişteşte-te,
Pierdeai un picior îndrum spre serviciu,
O splină, acolo, un portmoneu, linişteşte-te,
Nevastă, amantă, amantul amantei, linişteşte-te,
Un copil părăsit, sfâşiat de câini, lăsat fără bani de la Guvern,
O femeie cu toate organele extirpate, linişteşte-te,
În acest timp, pe punte, doi filosofi, prieteni de ai mei,
Discutau absorbiţi de abstract şi amănunt,
Starea naţiunii, nici n-au observat că un caşalot
i-a răpit de pe punte, în spaţiu închis discuţiile devin mai acute,
mai la obiect, astfel că doi Iona se aflau
în acelaşi leviathan- caşalot, cu Marin Sorescu alături,
au revenit pe punte privind cum şcoala lor filosofică
se scufundă, Păcat, spuse unul,
Noapte bună, celălalt, iar Marin Sorescu
mi-a povestit toată-ntâmplarea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru individ în general, o perspectivă reală de reuşită în acţiunile sale, perspectiva unei mai bune stări, o dragoste împlinită, un sistem de deprinderi moderate care să-i asigure un minimum de satisfacţie, sunt tot atâtea elemente sau condiţii ale unei fericiri, care nu e bucurie, nici extaz, ci echilibrul personalităţii umane, rod al manifestărilor sale.

citat din Nicola Abbagnano
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!