Lui Marin Sorescu, la apariția volumului de versuri "Norii"
Se întreabă cititorii
Și-ntrebările-s firești
Nu cumva veniră "Norii"
Dinspre deal... de la Bulzești?
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lui Petre Gigea Gorun
Dintre toți oltenii care
Fac din praz mărgăritare
Despre Petre pot să spun
Că e Gigea ca... gorun.
epigramă de Dumitru Botar-Tabor din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnului Petre Gigea Gorun, Ambasador, scriitor, poet, epigramist, Pentru cartea "Oameni și destine"
Petre Gigea, de când se știe
A dăruit prietenie
Statornic, bucurie mare
La optzeci și patru tot mai are!!!
madrigal de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
El către ea
- Te-oi purta pe braț mereu,
Că-mi ești dragă ca lumina!
- Vai de mine, scumpul meu,
Ai vândut cumva mașina?
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Marin Sorescu, la apariția volumului de versuri "Norii"
Se agitară trecătorii
Dar prea mult timp n-o să-i țină
În vitrină se văd "Norii",
Însă ploaie... n-o să vină.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unul despre proverbul "se caută acul în carul cu fân"
Destin ciudat, cumva păgân
Și înțelesu-i cam profund
A stat într-un car cu fân
Și-a intrat un ac în fund.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După citirea romanului "Perdeaua de fum" de Ion Văleanu
Cititorii toți constată
Întâmplări, de-acum terestre
Regretând că n-o să poată
Ca s-o pună la ferestre.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul locului natal
Când urc, la Șimnic, spre Bulzești
Și las Craiova, jos, în poale,
Mă simt ca zmeul din povești,
Ce nu-și mai are loc în țoale!
Un glonț în piept de-l slobozești
Va ricoșa ca și din zale,
Când urc, la Șimnic, spre Bulzești
Și las Craiova, jos, în poale!
Emoțiile sunt firești...
Legat la ochi cu moi basmale,
De-aici n-ai cum să rătăcești,
Căci vin locurile natale...
Când urc, la Șimnic, spre Bulzești!
rondel de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
P. Gigea Gorun
Decât să trăim încovoiați, umili și jalnici,
Hai să ne ducem viața precum copacii falnici!
Acesta este visul meu, sincer vă spun;
Exemplul elocvent: domnul Gigea Gorun!
madrigal de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Norii
Imagini ce se încheagă în orice clipă,
Balauri ce aruncă foc pe nări,
Diavoli și umbre-aleargă în depărtări
Când cosânzene încet se înfiripă...
Schimbări ciudate ce se fac în pripă,
Înalții munți devin întinse mări,
Sunt trenuri care-opresc o clipă în gări
Și ape ce se scurg întru risipă...
Un moș cu plete pare-al meu bunic
Zâmbind de-acolo unde-i dus, departe,
O vrăjitoare ceartă un pitic,
Iar o bătrână o pâine în patru-o împarte,
File de poveste de când eram mic,
Norii mi le-arată, rupte dintr-o carte.
poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieții (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soțul despre căsătorie
Are o alegere
După multă așteptare:
Cu soția, înțelegere,
Iar cu soacra... coabitare.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viață cumpătată
El abateri n-ar avea
Fiind cuminte și sfios
Nu fumează și nu bea,
Ca să moară sănătos.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui părinte care îi face lecțiile fiului său
În librărie, bietul tată
Cere cartea într-o doară;
N-aveți cumva editată
O algebră mai... ușoară?
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cupola unui circ s-a prăbușit din cauze necunoscute
Oarecum insinuant
Cineva a întrebat:
- Nu s-a dat la elefant
Cumva... praf de strănutat?!
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Preocupări mai vechi
S-a-nvățat cu băutura,
Devenită boală grea.
Dar și-a pus la punct dantura,
Ca să tragă la măsea.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Filosofia musafirului
E-o filosofie seacă
La momentul potrivit:
Musafirul care pleacă,
E mereu... bine venit.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dilema matematicianului
Simte cum l-apucă febra
Din motive neștiute,
Fiindcă dragostea și-algebra,
Ambele-au necunoscute!
epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dilemă
Mă-ntreb și n-am cuvinte
Cu-adevăr pe care-l scap
Dacă este slab de minte
Cum de e tare de cap?
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La căsătorie, legea obligă să fie și un martor
Cadrul legii, statutar,
Ca pe lângă ea și el,
Martorul e necesar,
Ca la oricare duel.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, șeful și soacra
Starea mea e transparentă
Fiind un curat supliciu
Că sunt slugă permanentă
Acasă și la serviciu.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
El în noaptea nunții
Supărat că n-a fost fată
E, desigur, cusurgiu,
Fiindcă ea nu-i vinovată
C-a găsit-o el târziu.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!