Singur omul, acest biped care a fost numit "infinitul mic" dintre toate vieţuitoarele patrupede, multipede sau nulipede de pe pământ, este chinuit de gândul că nu ştie nimic, că este imperfect, că este muritor, că este insuficient, sărac în interiorul lui. De aceea, axat între dramă şi mister, neîncetat, a căutat, a întrebat şi a aflat de atâtea ori răspuns bun la întrebările ce l-au frământat. În dramaticul frământ al lui, el găseşte căile de lumină ale adevărului şi alinarea chinului care nelinişteşte mereu fiinţa lui.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă fiinţa umană – omul – acest cuvânt, cel mai măreţ din câte se rostesc pe pământ, nu poate fi uşor definit – pentru că el se desfăşoară în istorie, în ştiinţă, artă, cultură, într-un cadru infinit, tot astfel – copilul – progenitura lui – prelungirea lui pe linia cu infinitul – cu farmecul, cu rostul lui măreţ, cu grandoarea lui, nu va putea fi suficient de definit cu cuvântul oricât de bine scris sau vorbit ar fi. El rămâne raţiunea de a fi şi gloria celor ce l-au născut şi l-au crescut în deplin acord cu legile vieţii, pentru ca la rândul lui să slujească vieţii.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa umană este singura din Univers care gândeşte, aspiră şi se războieşte cu infinitul, ori nu poţi gândi acest infinit, dacă nu faci parte infinitului, însuşi. Se poate deci afirma că omul este sinteza finitului şi infinitului, că este infinitul, sub formă finită.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

femeie

Femeia, prin frumuseţea ei fizică şi morală, este marele stimulent al vieţii pentru omul normal, pictor, sculptor, muzician, poet, filosof şi om de ştiinţă, ca şi când în fiinţa ei şi-ar fi dat mâna toate cele nouă muze, fiice ale lui Zeus şi ale zeiţei Mnemosina.

definiţie de Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El este...

El este, este glasul lui,
Şi am ieşit în poartă;
Era doar vântul ce hai-hui
Ducea o frunză moartă.

El este, este pasul lui,
Şi-am pus urechea la pământ;
Era doar viersul râului
Scandat de asprul vânt.

El este, este mâna lui
Ce-mi bate în fereastră;
Pe cerul trist ca faţa lui
Mijea o stea albastră.

El este, e statura lui
Înaltă-n zarea dintre ulmi;
Doar fumul serii albăstrui
Se despletea pe culmi.

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tot ce a simţit, prin tot ce a gândit – omul – se vrea prelungit în infinit. Deşi cele ce se petrec în jurul lui îi dau motiv să creadă că totul e trecător şi el însuşi e muritor, el doreşte, cu înfocare, parcă, să ştie că poate fi nemuritor. Nemuritor în ordinea morală prin "Umanitatea gândurilor şi faptelor lui", nemuritor în ordinea fiziologică prin mugurii odrăsliţi din corpul lui, prin copiii lui, prin fericirea şi mulţumirea sufletească pe care prin acţiunile lui o realizează în sufletul celor din jurul lui.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine dragostea

Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Şi tu nu mi-ai răspuns
Şi eu m-am uita în ochii tăi
Trişti şi de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaştrii
Şi el spus că nu ştie,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul şi pământul,
Sufletul şi gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Şi numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Şi de la Dumnezeu de sus.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu se compară cu strălucirea de bucurie din ochii unui copil sărac când primeşte un dar pe care ştie că părinţii lui nu-şi permit să i-l ofere. În ochii lui este o explozie de lumină, care izvorăşte din sufleţelul lui, şi toată faţa îi înfloreşte.

aforism de George Budoi din Aforisme (27 aprilie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele şi Ego-ul

Toate care sunt limitate de formă, aparenţă, sunet sau culoare sunt numite obiecte.
Printre ele, doar omul este mai mult decât un obiect.
Deşi, asemeni obiectelor, are formă şi aparenţă,
el nu este limitat la formă.
El este mai mult de-atât.
El poate trece dincolo de formă.
Când el e dincolo de formă şi de aparenţă, dincolo de "aceasta" şi de "aceea,"
unde-i comparaţia cu alt obiect?
Unde este conflictul?
Ce poate sta în calea lui?
El se va odihni în locul lui etern care este ne-locul.
El se va fi ascuns în propriul lui mister de nepătruns.
Esenţa lui curge către propriile-i rădăcini în Unul.
Vitalitatea, puterea lui se ascund în secretul Tao.

poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formele prin care marea Virtute se vădeşte pe acest pământ nu sunt decât emanaţii ale lui Tao. Iată care îi este firea: nelimitată şi de neconceput, Haos, nedesluşire! În mijloc sunt forme! Nedesluşire, Haos. În mijloc sunt fiinţe! Taină, întuneric! În sine este o inefabilă enigmă. Această esenţă este adevărul ultim. În el însuşi se găseşte mărturia definitivă a eternităţii şi a Adevărului Ultim. Din vremurile arhaice ale lumii până în zilele noastre, numele nu i s-a stins şi nu i se va stinge niciodată. Este poarta prin care vin în lume toate fiinţele şi se îndreaptă către lumină. Cum ştim totul despre ivirea tuturor fiinţelor? Ştim aceasta prin Tao.

Lao Tse în Tao Te King, 21
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notaţiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipseşte o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri şi văi
Cum e de fapt şi femeia şi tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toţi şi toate ne ţine într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în faţa luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră şi ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar omul, din toate creaturile pământeşti, are privilegiul de a conştientiza această prezenţă divină şi de a-i răspunde personal, oferindu-i lui Dumnezeu, la rândul lui, însuşi darul pe care Dumnezeu i-l face prin prezenţa lui. Prin însăşi vocaţia sa, omul este chemat să se facă prezent lui Dumnezeu în felul în care Dumnezeu i s-a făcut prezent creându-l, în felul în care, în misterul Persoanelor divine, Tatăl este prezent Fiului şi Fiul Tatălui. Această prezenţă reciprocă a Tatălui şi a Fiului la care participă omul în fiinţa lui profundă este şi însăşi rădăcina prezenţei omului faţă de semenii lui în comunitatea umană.

citat clasic din Henri Le Saux
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi om e o dramă; a fi evreu este una în plus. De aceea, evreul are privilegiul de a trăi de două ori condiţia umană. El reprezintă existenţa prin excelenţă separată sau, pentru a folosi o expresie prin care teologii îl califică pe Dumnezeu, este absolut-altul. Conştient de singularitatea sa, o are-n minte neîncetat şi niciodată nu uită de sine; de aici aerul lui stingherit, crispat sau afişând o falsă încredere de sine, atât de frecvent la cei ce poartă povara unei taine. În loc să fie mândru de obârşia lui, să şi-o înscrie pe frunte, s-o strige-n gura mare, el o ascunde: ci soarta lui, fără pereche, nu-l îndreptăţeşte oare să privească de sus gloata umană?

Emil Cioran în Ispita de a exista, Un popor de singuratici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunul călător nu lasă urme. Bunul orator nu are ce discuta. Calculatorul bun nu se slujeşte de instrument de calcul. Paznicul bun nu se foloseşte de încuietori şi totuşi nu se poate deschide ceea ce el a închis. Cel ce ştie să lege nu se foloseşte de funii, dar nu se poate desface ceea ce el a legat. În felul acesta înţeleptul e ajutor şi sprijin pentru toţi oamenii care merită să fie îndrumaţi. El este ajutor şi sprijin pentru toate lucrurile, care au nevoie, fără a dispreţui pe vreunul. Se poate spune că mintea lui e de două ori luminată. Omul superior e un bun îndrumător pentru cel ce încă nu este. Omul obişnuit este unealta modelabilă a înţeleptului. Cel ce nu-şi cinsteşte pe îndrumătorul său şi cel ce nu iubeşte unealta de care se foloseşte, cu toate că se poate numi el însuşi "înţelept", este de fapt adâncit în eroare. Acest adevăr este tot atât de însemnat pe cât este de subtil.

Lao Tse în Tao Te King, 27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

El

El este punct
şi în acelaşi timp infinit.
Puritatea Lui nu are nuanţe.
Rosteşte mereu
doar două cuvinte:
Să fie!... Şi e de ajuns
pentru că restul
există în gândurile Sale
care sunt peste tot
creând şi distrugând totodată
în numele desăvârşirii.
El este cel ce este,
în care a fost sau va fi
rămân tot este,
oriunde şi oricând
într-un inefabil totdeauna.
Îi place să se joace ca un copil
cu creaţia pe care bătrânul ce este
o admiră, întinerind-o mereu
cu tinereţea Lui veşnică.

poezie de Anatol Covali (12 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul... este un animal îmblânzit sau civilizat; însă, el necesită instruire adecvată şi un caracter prielnic, şi atunci, dintre toate animalele el devine cel mai divin şi cel mai civilizat; dar, în cazul în care el este insuficient sau rău educat el este cel mai sălbatic dintre toate creaturile pământului.

citat celebru din Platon
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, în cele din urmă, ce este omul în natură? Un neant, în ceea ce priveşte infinitul, un tot în ceea ce priveşte neantul, mijlocul dintre totul şi nimic. Este în mod infinit îndepărtat de cele două extremităţi, dar fiinţa sa nu se află la o distanţă mai mică de neantul din care se trage decât de infinitul în care este înghiţit.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e o taină

"Omul e o taină, viaţa lui e vis."
Vasile Alecsandri

Omul e o taină, viaţa lui e vis
Sufletelor blânde, cerul le-e deschis
Un străin e omul pe pământ trimis
Ce trăieşte atât cât îi e permis.

Blânzilor iertarea, Domnul le-a pRomani is
Fără nici o plată şi în mod gratis
Omul e o taină, viaţa lui un vis
Sufletelor blânde cerul le-e deschis.

Pus este în Carte, în mare zapis
În măreaţa Carte toate fapte scris
Pentru rău ori bine care s-a comis
Rezervat e iadul ori scump paradis
Omul e o taină, viaţa lui un vis.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul. Psihofizica: Omul este rezultatul unirii a două substanţe şi anume, corpul, care este o maşină spaţială şi sufletul necorporal, cu care se intercondiţionează.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioria creează o legătură puternică într-o relaţie. Sudează relaţia! Un bărbat care ştie că are o femeie fidelă care a fost doar a lui, cu mare greu ar putea să o părăsească, pentru că ştie în subconştientul lui că el e bărbatul vieţii ei, iar ea este femeia care s-a dăruit doar lui.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi mai este niciodată frică

De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.

poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!