Un tren

Moment de seară într-o gară mică,
până să cadă cea dintâi zăpadă,
ceasornicul cu limbile-n tăgadă,
gazorniţa cu afumată sticlă
şi-n jur pustiul. Prind să se străvadă
ierburi ce nu-s şi-n liniştea pitică
se subţiază şinele de-o frică
prelinsă dintr-a fulgilor arcadă.
Stai şi aştepţi un tren ce nu opreşte
în gara care blând se-nzăpezeşte
şi căreia luminile îi treieri
dar iată-l, înaintea ta cum creşte,
fereşti de-o clipă îţi sculptează-n creier
şi curge-apoi pe şiruri lungi, de greieri...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fumul amintirii

Sting ultima ţigară,
Uit fumul amintirii,
Şi las în trista gară
Taifunul despărţirii.

Peronul fericirii,
E plin acum de ceaţă
Iar florile iubirii,
S-au prefăcut în gheaţă.

Doar trenul disperării
Mai şuieră pe-afară,
Şi-n lacrima tăcerii,
Oftează o vioară.

La casa de bilete
E linişte de-o vreme
Şi-n plâns de triolete
O inimă tot geme.

Deşi cu nepăsarea
Fac târg, nu vrea şi pace,
Şi-mi lasă doar ninsoarea,
De dor... C-aşa îi place.

Şi iar aprind tigara,
Şi-n jur totul mă doare,
Însă rămân în gara,
Cu zâmbete de soare.

Iar cel ce mi le-aduce
Pe-o uşă-ntredeschisă,
Are privirea dulce,
Şi-n palmă, o narcisă...

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinonim de-o gară

E gara sinonim cu nostalgie;
de la plecări pe linii paralele
pierdute-ntr-un refren de şine!... Melodie
stinsă-n vagon-lit, în negrele cafele?!

E gara sinonim de aşteptare;
de unul singur, lângă ceasul de peron,
cu pumnul umed strâns pe un buchet cu lăcrămioare
şi gândul dus, doar tresărind la megafon?!

E gara sinonim de-un rendez-vous;
secret de-o viaţă între două curse,
grăbind intimitatea, dumneata la tu!...
Cerşind întârzieri minutelor nescurse?!

E gara sinonim de aventuri
înflăcărate pe-un traseu de două halte,
cu inima-ntre două partituri;
rutina molcomă şi drogul... s-o tresalte?!

E gara un repaos; antonim
doar clipă-ntr-un tumult-accelerat al vieţii
ce-aşteaptă trenul personal... dar anonim
neştiind nici câte staţii sunt, nici ce direcţii?!

E lumea parcă sinonim de-o gară
cu aşteptări, sosire şi plecare;
cu linii trase, drepte... şi urcat pe scără?!
... Sau stat la stop?!... C-aşa-i semnalizare?!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săniuţa Ioanei

Am o săniuţă mică,
De zăpadă nu-i e frică,
Alunecă iute ca vântul,
Parcă ar înghiţii pământul.
Săniuţa mea uşoară
N-are aripi, dar ea zboară,
Prin nămeţii de zăpadă,
E-o nălucă iute, albă,
Amândouă când pornim,
Din deal, până jos în drum,
Şine ca de tren lăsăm,
Fără ca să iasă fum.

Săniuţa mea cea mică
Are nume, Rândunică,
Şi a câştigat mereu,
Premii cu meritul meu.

poezie de Valeria Mahok (4 decembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept în fiecare seară

Te-aştept în fiecare seară,
Cu sufletul mocnind de dor.
Pe-acel peron, din mica gară,
Te văd în orice călător.

Doar amintirile ca-n ceaţă,
M-aduc împinsă de-un miraj
Şi în obraji simt o roşeaţă,
Când vreun tren şuieră-n triaj.

Oriunde-n lume te-oi ascunde,
Eu te aştept ca-n alte dăţi.
Cât timpul macină secunde,
Încă mai sper să te arăţi.

Şi toamna şi-a întins covorul
Pândind al revenirii ceas.
Mi-e primenit de mult pridvorul,
Aştept şi-acult fiece pas.

Tren după tren, trece pe şine.
E toamnă, seară şi mi-e frig,
Numai iubitul meu nu vine
Şi-n suflet mii de spini se-nfig.

Te-aştept în fiecare seară,
Febril, şi-n orice călător,
Care-a trecut prin mica gară,
Te văd şi simt că mor de dor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşteptam

Te aşteptam în mica gară,
speram să vii dintr-un trecut
lăsat de mine întâia oară
captiv în primul tren pierdut.

Era un tren venit spre seară
dintr-un ţinut necunoscut,
nici nu oprea, de fapt, în gară,
dar l-aştetam, că n-am ştiut.

Rămas până târziu afară,
băteam peronul abătut,
cânta departe o fanfară
şi dintr-odată am văzut
că umbra ta trecea prin gară
dar într-o clipă-a dispărut.

Cânta departe o fanfară,
băteam peronul abătut,
bemolii alergau prin gară,
erai numai un vis pierdut!

poezie de Corneliu Neagu (9 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă ignora niciodată

mă-asculţi, inimă, şi nu mă crezi
îţi spun să taci şi tu nu mă aştepţi
şi-mi spui mereu să nu uit, să nu gândesc
dar eu mereu te cert şi-ţi spun că nu-i îngheţ
că chiar dacă mi-e vântul cerul norul şi trecutul
rană-n tot şi tu încă-mi vrei să-mi spui cu gândul
că eu şi ea nu suntem timp ce zboară-n vultur
iar cuibul nostru-nchis în sufletul iubirii, celei dintâi
că nu-i vis încă de nebunii, te-nşeli tu, inimă, cea dintâi
iar dacă lacrima-mi de-i singură într-o pungă goală
de-i trup ce clipa vrea s-o ţină în fulg şi-n palmă
iar steaua roşie să-mi fie oglindă-n mac de roşu
îţi spun că la asfinţit şi-n răsărit, şi-n nopţi cu rouă
iubirea-mi este acolo-n ochii tăi, ce văd că plouă
şi este încă-n pleoape şi-n lacrimi ce privesc albastru steaua
iar să ştii că până când praful uitării va fi întors din timpuri
cortina eu încet o trag din infinituri, să adorm încet şi-n pleoape
să simt un vis în care te vreau să vii la mine, încă odată, tu, iubito

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cadă cada

Se-nalţă vâna când mă urc pe tine
Şi din furou te scot fără tăgadă;
Aşez picioru-ţi, şi nu-l las să cadă,
Pe după gâtu-mi ce umil susţine
Poveri carnale când te-afund în cadă,
Iar de cobor, alegi să stai pe vine -
"Te simţi slăbită sau suspect de bine?"
Întreb lasciv lăsând pe chip plămadă.
A(,)vântul cast şi gemetele-aprinse
Ca dulci ecouri îmi revin în gând...
'Ţi-apuc obrazul şi observ că lin se
Prelinge seva pe conturul blând,
Şi-n drumul ei spre suflet mă cuprinse
Un suflu greu când te-auzeam gemând.

sonet de Ionuţ Popa (1 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de inel

Să-nveţi să mori de la vânt,
să mori cum moare apa
în cristalele încă vibrând
îngropate cu pleoapa.
Cu începutul de moarte, să te deprinzi,
al lumânării de seară
ivind din mâl de oglinzi
peşti lungi cu solzi de ceară.
Să înveţi cum se moare, să-nveţi
mereu un alt chip de-a apune,
frunze, ploi şi cetăţi,
toate de gropniţe-s bune.
Cum moare mireasma să mori,
geruind pereţii de sticlă
subţiri, cu vapori
de singurătate şi frică.
Să mori într-un fel
încercat doar de tine,
curgând printr-un ochi de inel.
al logodnei divine...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara Titu

trenuri trecând trist
prin gara asta mică şi roşie
gar-gară
aş spune
aici peronu-i pustiu
şi doar vântul rostogoleşte
o hârtie
paralel cu linii paralele
care se duc
se tot duc
până unde
ştiu numai ele

e târziu...
luna se stinge încet
şi apune
iar eu pe nimeni nu am să conduc
pe nimeni să aştept
fantome se pierd sub valul de ceaţă
dă-l dracu de tren
că nici nu opreşte
trag aer în piept
deja e dimineaţă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba aşteptăm zile mai bune într-o gară în care nu opreşte niciun tren.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungi-s-ar vraja destrămată

mă-nvârt în sfera asta mică
numită univers finit
privesc şi umbrele cum pică
din pomul vieţii nesfârşit

o picătură de otravă
şi alta de nectar primesc
de câte ori spun în oglindă
măi, chip de lut, eu te iubesc!

şi-un ciob ajunge-n talpa lată
- metaforă căzută-n clipă -
ia-mă, Tu, Doamne, de-o aripă
trezeşte-mă din viaţă iar

şi dacă îndrăznesc spre somnu-mi
de om comod să mă îndrept
urechea scutur-o iar zdravăn
pământul reavăn să-l strivesc
în căzătura mea de fată
femeie sau ce-oi fi acum

lungi-s-ar vraja destrămată
când trează mă visez că zbor
să nu mă-nvârt încă odată
în sfera mică dintr-un scut
de-argint de aur şi de aer
s-ajung iară şi iar acum
ce sunt

ce sunt eu, Doamne, pe pământ
şi-n câte-oglinzi privesc deodată?

când cerul bolta lui cea lată
şi-o scutură în ploi zăpadă
şi-n primăveri şi-n veri şi-n ierni
ba chiar şi toamna câteodată
uită ce lună e şi noi
primim zăpada prea curată

ce sunt eu, Doamne?
ce suntem noi?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi voi urca într-un tren...

într-o zi voi urca într-un tren...
cu raniţa mea cea grea în spinare
plină cu tot ce-am adunat de pe drum...
şi-n liniştea vagonului voi deşerta
toate amintirile mele de-a valma

le voi lua pe rînd şi le voi şterge de praf
cum iconarul şi-aşază icoanele la margini de drum
şi ele vor lumina şi vibra la fel ca atunci
clipe oprite în chenare de lemn afumat...

va străluci în soarele unei amiezi de demult
cîmpul cu iarba înaltă şi florile multicolore
tata încordat şi gol pînă la brîu şi coasa
şuierînd ca un şarpe de casă prin iarbă...
bunicul ghemuit pe prispa joasă de lut
cu pipa alene fumegînd în colţul gurii
şi păunul cu trupul lui arcuit pe şura cea veche
cu ţipătul tragic ca o chemare de moarte...

îmi voi rezema capul greu în palmele umede
şi voi adormi în ţăcănitul ritmic al roţilor de tren
tot mai înfundat şi mai îndepărtat... şi în şuieratul
tot mai răguşit şi mai stins al locomotivei...
şi voi visa cîmpii elizee cu iarbă şi flori multicolore
şi pe tata zîmbind ca de-o mult aşteptată regăsire...

într-o zi voi urca într-un tren....

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară tristă

Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi-n zgomot monstru de ţimbale
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea...
Şi noi eram o ceată tristă-
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există...
Şi-n lungi, satanice ecouri,
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi nici nu ne-am mai dus acasă,
Şi-am plâns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală,-
Barbar, cânta femeia-aceea...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul Victoriei

Nu îţi cunosc istoria,
Dar pot în ochi sā ţi-o citesc
Cāci, ochii tāi mă ispitesc,
Ce mai aştepţi, Victoria?

Migrez precum prigoria,
În universu-ţi sufletesc,
Şi-n duhul tāu m-adăpostesc,
Sā-mi caut, doamnā, gloria...

De carnea şi rafinamentul tău
Eu mā apropii pas cu pas,
Şi de-o fi bine, de-o fi rāu,

Eu ştiu cā tu mi-ai mai rămas,
Precum o razā pe Ceahlāu,
Sā-mi faci luminā în impas.

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara

Eu încă nu mi-am găsit gara;
Hălăduiesc tot mai acerb,
Îmi strâng avid la piept comoara
De vise-ntr-un buchet superb!

Nu, n-am să mă abat din drum,
Până la oaza mea minune,
Până n-oi arde pân' la scrum
Şi eu şi vise-om fi tăciune!

Nici nu mă plâng de drumul greu,
Nici de nămeţii-nalţi din cale;
De m-aş opri, n-aş mai fi eu,
M-aş îneca-n adâncă jale!

Voi, cei ce-mi puneţi beţe-n roate,
Penibil e-al vostru efort;
Am s-ajung şi pe brânci, pe coate,
Căci nu mă dau bătut nici mort!

Pseudoiubiri trecătoare
M-au tot somat să mă opresc,
Cu otrăvuri ucigătoare
M-au făcut să uit că trăiesc!

Sufletul nu mi-e pângărit:
Am lăsat relele la uşă;
Chiar de-a fost deseori rănit,
El va renaşte din cenuşă!

Vouă nimic n-am să vă cer,
Ne-am intersectat într-o doară;
Chiar de-o fi s-o caut şi-n cer,
Undeva, am şi eu o gară!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vă spun, oameni buni, ce-l frământă pe Gheorghe... Că tot auzi el pe la tilivizor că unii-s de stânga, că alţii-s de dreapta... Şi se plângea că el nu ştie cum să-şi zică: ie de stânga ori ie de dreapta. Da într-o seară, îl lămuri, oameni buni, dacălu de istorie.... care-i pretin de pahar cu Gheorghe... că biau amândoi la crâşmă până târziu. Da biau, oameni buni, că atunci când se satură de beutură şi-i dă crâşmaru afară ca să-nchiză, nu mai ştii care-i dascălu şi care-i Gheorghe, că arată la fel, zici că-s fraţ de-o seamă şi de-o mamă!... Ce-i zâse dascălu.... Mă, Gheorghe,.... când un om care are două pâini, una o vinde şi îşi cumpără pe iea o carte... ăsta ie om de dreapta. Dacă are două cărţ şi le vinde pe amândouă ca să-ş cumpere pe iele de-o ţuică.... ăsta să ştii că ie de stânga..... Mă, oameni buni, înţălese Gheorghe, da ştiţi cum? Pe loc înţelase! Că veni acas şi din poartă îmi ţîpă să-l auz, că se temea că nu-l auz: Varvarooooo, gata, mă luminai, Varvaro! Io sunt de stânga!

citat din filmul serial Varvara, Gheorghe şi politica de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos în repaos

oceanele lumii se despart
într-o apă de ploaie
în ciuda furtunii
un gând se îndoaie

te caut prin case de sticlă
dar pereţii de fier se ridică

potrivnic îmi eşti
eu senilă
mă-ntorc la privirea dintâi

să rămâi
într-un gest inventat
de-o copilă

pe care cu grijă niciunde
s-o pui

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua noapte de echinox

Anotimpuri îndrăgostite, însângerându-se surd
în noaptea de echinox,
amintiri
şi ierburi văratice
le regăsesc pe acelaşi pervaz de fereastră
în casa veche a serdăresei...
... Cândva, rostind versuri, aici,
trăiam un echinox intim, hotar
între adolescenţă şi bărbăţie,
şi, pentru o clipă,
păream o statuie ciudată,
despicată în două, pe neaşteptate,
din tălpi până-n creştet.
O jumătate a trupului
se-mpleticea fără vlagă într-un vid colorat,
în vreme ce umbra celeilalte
cutreiera, învingătoare, stelele.
Când statuia a redevenit întreagă
m-am privit într-o frunză
şi m-am văzut mai matur,
dar cu chipul tăiat de-o cicatrice albă
ca un tăiş subţire, de spadă...
Rana durea blând, iluminându-mi fruntea,
şi-mi simţeam umerii atinşi
de zbaterea păsărilor pornite-n exod,
şi de aurul
unui septembrie grav...
Am aprins lampa unui măr
semnul de pe chip dispăruse
şi-am rostit ultimele sunete ale versului
început cu un anotimp în urmă...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râu de lacrimi

Jocul fulgilor de nea
Coboară-ncet din cerul sfânt,
Ţara face din zăpadă
Omul dârz, cu chipul blând.

El e omul de zăpadă
Lângă alţi fârtaţi ai săi
Care vin ca să voteze
Sângeroşii, câinii răi.

Rânjesc toţi şi chiar fac tumbe
Până, Doamne, sunt votaţi,
Apoi electorii dalbi
Rând pe rând sunt urinaţi.

Se topesc. Asta-i răsplata,
Jocul fulgilor de nea
Sfârşeşte în râu de lacrimi,
În tulbure, ţara mea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!