Copii

Poate că-ntr-o zi am să mă-ntreb
Singur ca Hamlet
Sau ca Filip în Escorial
Privindu-se-n nesfârşite oglinzi:
Cine e cu mine
Să mă ajute şi mai continue?

Şi-atunci veţi apărea
Desculţe şi mute
Voi
Săracelor versuri
Răsuflet al meu
Gâfâit
Lacrimi
Şi strigăt

Ca nişte copii înfiaţi
Culese de pe buzele lumii
Şi replămădite
Una cu mine
Copii ai mei
Aproape legitimi
Fiindcă-nvestite
Cu numele meu.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Versul Liber (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri

Cuvinte
din mine pierdute

Cum v-aş putea prezenta
în faţa eternităţii
pe voi
care nu sunteţi decât
nişte corecturi
ale biografiei mele?

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Versul Liber (1965)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de nemurire

De voi mai scrie o slovă, de voi voi scrie
Copii ai neamului ce al meu grai grăiesc
În veşnicie când ceasul meu o fi să vie
N-aş vrea ca dup-atâta trudă să pălesc.

Mi-e tristă soarta ţară, alinări nu am
Decât aceste slove ce am strâns cu drag
N-am să mă satur aşteptând în prag
Colindători să-mi vină sau un poftit la hram.

Când eu voi fi poveste ce alţii au citit
Veţi scrie voi de mine, pe-un pergament: Cuvânt
Din rândurile mele cum alţii s-au hrănit
Uitând că veşnicia nu e decât alt drum către mormânt.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlotte: Mă pot juca şi cu oamenii, ca şi cu păpuşile. Nimic nu poate schimba asta. Păpuşar voi muri. Dar sper că nu de boală, ci de bătrâneţe. Cine ştie. Viciile mi-au salvat viaţa, pentru a-mi putea trăi visul mai departe. Cea mai frumoasă pasiune a mea: păpuşile. Nu aş putea renunţa la niciunul dintre acestea: viciile şi păpuşile. Le iubesc deopotrivă, ca pe nişte copii înfiaţi.

replici din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele amiciţiei ce ne leagă, te rog să inserezi în Jurnalul Naţional aceste rânduri adresate multor ziarişti sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai puţin tineri, dar toţi de o seamă cu barbaria. O fac atât în numele meu, cât şi al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache, hărţuiţi, ca şi mine, cu neruşinare tenace, de nişte condeie butucănoase.

Fănuş Neagu în Scrisoare către jurnalistul Marius Tucă (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

cine sunt eu?
apa pe care o beau
sunt eu?
carnea ce o mănânc
cartea citită
şcoala terminată
celulele mele sunt
materie originară
tot universul
o picătură în ocean
deci sunt oceanul
un câine, un tigru
o frunză, o floare
sunt eu în tine
eşti tu în mine
în femeie
e femeia în mine
copilul sunt eu
eu sunt copilul meu
în tatăl meu
în moşii şi strămoşii mei
ei sunt în mine
sunt
în voi
sunteţi
în mine

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi...

Cine sunteţi voi pentru mine?
Crezut-am că sunteţi copiii mei,
Aşteptam Lumina, să o aşez pe fruntea voastră!
Dar timpul v-a schimbat,
Aţi devenit hiene
Şi pe fruntea voastră smoala s-a aşezat!
Păcat, copii, că aţi fost şantajaţi
De o persoană crudă, ce tot va regreta,
Târziu şi fărʼ de rost, ruşii vor pierde tot!
Cu voi odată, copii ai nimănui ce sunteţi!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf (După Anton Pann)

Aicea s-au dus cu jale
şi în tihnă se albesc
oasele Domniei-Sale
de Miron Paraschivesc
ce au fost trecut pe lume
ca să dea la toate nume.
Astăzi, una cu ţărâna,
de iubire n-are ştire
şi un vreasc îi este mâna
care scrie aste ştire.
Când zâmbiţi din întâmplare,
întorcând aceste foi,
domnişori şi domnişoare,
va zâmbi şi el cu voi.

epitaf de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti, după Anton Pann (1941)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să vă spun....

N-am să vă spun pe cine am iubit,
N-am să vă spun câte păcate am făcut,
N-am să vă spun numele si vârsta păcătosului
Pentru care mi-am întristat Mângâietorul in fiecare ceas.

N-am să vă spun ce nume a primit de sus,
N-am să vă spun de crede in Isus Hristos,
N-am să vă spun câte dureri am scris şi înălţat
Pentru acest nebun-frumos iubit de Dumnezeu prin mine.

Daa, prin mine!!! Am murit şi-am înviat în versuri
O mie de poeme am tot scris plângând,
Am unit de-atâtea ori pământul cu doi ochi albaştri
Ucigându-mi rând pe rând din mine anotimpuri.

În ele era tot-viu Hristos şi îngerii înlăcrimaţi
Martori la fiecare respiraţie şi recele pumnal,
Înfipt de mii de ori în dragostea Lui Dumnezeu
Cu ploi de lacrimi nesfârşite şi-amarele oftaturi.

N-am să vă spun pe cine am iubit,
N-am să vă spun de merita a-mea iubire,
Dar recunosc că am ucis din mine bucuria
Vărsată de-al meu Tată cu minunatul Har.

Daa, în mine a turnat răbdare şi iubire,
Uitare şi iertare pentru toate câte-am scris,
Lungi versuri in care mi-am ucis pacea şi timpul
Două daruri de la Dumnezeu ce-mi ţine viaţa.

N-am să vă spun pe cine am iubit,
Dar ştiu că sunt şi alţii rămaşi la fel ca mine,
Blânzi păcătoşi ce-şi scriu şi-acum iubirile pierdute
Cu lacrimi nesfârşite şi mâini închinătoare spre Hristos.

N-am să vă spun pe cine am iubit.... nu are importanţă!
E-un păcătos la fel ca mine! E tristul ce mă plânge pe ascuns
Cu inima, cu amintirile, cu ochii, dar nepriceput
A se-nchina în versuri spre Cel ce a născut Iubirea.

N-am să vă spun pe cine am iubit, dar am iubit!
Iubesc şi nu am vindecare! Iubesc şi sunt un trecător
Un trecător bolnav ce a murit şi-a înviat în mii de versuri
Un neiubit în ochii pământenilor cu inimile reci.

N-am să vă spun pe cine am iubit!
Dar azi am înţeles că prima mea iubire
A fost mâna dreaptă ce-a slăvit Mângâietorul
Închinându-se cu Unul, din Sfânta Treime.

poezie de Adelina Cojocaru (septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci, scumpul meu copil?

Ce faci, scumpul meu copil?
Eşti sănătos, îţi este bine?
Sunt tot aici, într-un azil,
Sper că n-ai uitat de mine...

N-ai mai trecut de-o veşnicie,
Şi aşteptându-te am albit,
Din ochi mi-au curs lacrimi o mie,
Dar tu, copile... n-ai venit.

De la voi n-am nicio veste,
Ce fac dragii mei nepoţi?
Ce le-aş citi câte-o poveste,
Mi-e dor de ei, mi-e dor de toţi.

Moartea parcă-mi dă ocol,
Zi de zi îmi sapă groapa,
Din patul meu, cu greu mă scol,
Mă tem că voi închide pleoapa,

Şi nu veţi fi în jurul meu,
Chiar de ne desparte-un pas,
Trist, voi pleca la Dumnezeu,
Fără să-mi iau bun-rămas.

Nu vreau bani, nu vreau nici pâine,
Vreau doar să te strâng la piept...
Poate n-o să mai fiu mâine,
Pe banca asta, să te-aştept...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică pentru iubirea de tată

Ai deschis poarta infinitului,
Croşetând la malul tăcerilor, lacrimi
Ai alunecat în abis şi ţi-ai prăvălit sufletul...
Singurătatea mi-a pus cătuşele.
În oglinzi de suflet, ochii mei rătăcesc.
Sper să te regăsesc, bunul meu tată!
Ştii cât de mult te iubesc!
Azi ţara m-aşteaptă, dar voi coborî într-o zi
În golul dintre tine şi mine.
Aşteaptă-mă! Voi veni...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mine tu

Pe mine tu mă bagi de viu
Într-un pământ străin, pustiu
Şi trist şi singur peste poate
Cu numele: Singurătate

Pe mine tu mă laşi aici
Pradă la viermi şi la furnici
Şi la secundele pătate
Cu numele: Singurătate
Pe mine tu mă uiţi şi pleci
Făcându-te că stai, că treci
Şi că rămâi la fel ca toate
Cu numele: Singurătate.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (7 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxios

E vară
E iadul în mintea tuturor
Afară
Pândeşte pui de spirit rău.

Si-atunci...
De ce vă credeţi sfinţi?
Copii
Voi, copii părăsiţi de părinţi.

Groază
În minunata voastră oază
În viaţa
Ce vă chinuiţi să o păstraţi trează

Iar tu...
De ce citeşti aceste versuri?
De ce?
De ce nu dispari în universuri?

Aş vrea
Să rămân doar eu
Să privesc
Lumea din universul meu.

poezie de Alin Ojog (23 iulie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi gasesc în mine locul,
De-aceea vreau o noua suferinta
Din care focul meu sa-si soarba focul,

De-aceea vreau o noua înclestare
Pe care harfa mea s-o strînga-n coarde.
Caci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi gasesc în mine locul,
De-aceea vreau o noua suferinta
Din care focul meu sa-si soarba focul,

De-aceea vreau o noua înclestare
Pe care harfa mea s-o strînga-n coarde.
Caci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut din lacrimile tale

Şi chiar de nu aş fi deloc,
Aş apărea din suferinţă,
Să intru-n al iubirii joc,
Născându-mă dintr-o dorinţă

Deşi nu ştii, mă chemi mereu,
Ţi-e dorul strigăt către mine,
Eu te aud în visul meu
Şi imediat alerg spre tine

Oftatul tău străbate mări
Prin galaxii şi universuri,
Deschide-o cale peste zări,
În care îţi apar prin versuri

Şi chiar de nu m-ai aştepta,
Am să te mângâi pe cu seară,
Când tandru îţi voi recita,
Poeme pentru prima oară

De poate n-aş fi existat,
Te-aş fi iubit cu-nverşunare,
Pe lacrimi te-aş fi sărutat,
Atunci când sufletul te doare

Cumva mă inventezi din nou,
Din neant devin iubire iară,
Când glasul tău ca un ecou,
Mă caută şi mă-nfioară.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveţi grijă de voi!

Având grijă de toţi, am tot uitat de mine
şi m-am trezit străină-n adânc de oglindă.
M-am pierdut la răscruce,-n iarnă, la colindă,
în viscol, ce isca doar neiubiri de Sine.

Mă-mpleticeam de geru-ncrederii pierdute
şi umerii-mi de-Atlas crăpau de grea povară,
ce mi-o dăduse-n dar o neagră zi de vară,
şi m-am ascuns de toţi, în locuri neştiute.

Trăind în amorţire de suflet sărăcit,
sub masca împăcării cu soarta fără gust,
m-am apărat de iarnă, cu straiul meu vetust
şi când s-a spumuit, îndat' l-am peticit.

Of, iar îmi plâng de milă şi vă împovărez,
dar, dacă scriu, mă vindec de zeci de apăsări
şi pot să zâmbesc iară spre cele patru zări,
care-mi trimit un gând: că pot să înviez!

Să nu păţiţi ca mine, vă rog acum şi-aici:
numărătoarea-ncepeţi cu "mine", nu cu "noi"!
Pe toţi: iubit, iubită, copii, părinţi, bunici,
îi veţi putea iubi, de-aveţi grijă de voi!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să îţi aminteşti de mine

Astăzi este ziua ta,
Zi frumoasă ca şi tine;
Şi vreau a te săruta
Să îţi aminteşti de mine.

Primeşte aceste flori,
Flori culese pentru tine;
Culese de mine-n zori
Să îţi aminteşti de mine.

Câte zile voi trăi
Eu îmi amintesc de tine,
Şi la tine voi veni
Să îţi aminteşti de mine.

poezie de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!