Poemul unor vremuri străine

I-am simţit buzele până în măduva oaselor
şi au lăsat în mine o urmă,
ca în vremuri străine
o voce să găsească puterea
să-i şoptească sufletului
poveşti de adormit îndrăgostiri.

Departe este acum şi glasul
ce printre artere
suna ca vântul,
un adagio printre crengi bătrâne;
la fel de natural,
dar un pic mai rece
şi fără tandreţea adierii.

De-atunci port în zvâcniri
sărutul ce-ar fi cuprins
şi cea mai adâncă prăpastie
cu o atingere de fulg...

poezie de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispută

Zise pomul:
- Eu-s ca omul-
Un reproş, un apropou
Să îmi faci şi un ecou
Duce vorba-ţi mai departe,
Ţi-o despică, ţi-o împarte,
Printre crengi, în mii de şoapte
Răspândindu-se în noapte.
Zise vântul:
- Eu, cuvântul
Când îl şuier printre dinţi,
Îţi scot frunzele din minţi
Şi îţi pleacă-n lume toate
De zici că sunt apucate.
Zise pomul:
- Eu te port pe crengi în zbor,
Tu adie mai uşor!
Zise vântul:
- Eu o să zbor mai încet
Şi mă mut înspre brădet!
Ştiţi ce-au zis pomul şi vântul,
Dar nu-şi vor ţine cuvântul
Cât e lumea şi pământul!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

Cum vântul bate printre crengi,
şi bate şi prin mine,
cum albii fulgi de necuvânt
trec şi prin cer, şi piele,
te simt trecând acum pe-aici,
cu degetele grele.
Te naşti din mine, zi de zi,
cătând prin nouri stele,
şi cu-n surâs îmbietor
m-arunci înspre tăcere.
Cum să te uit? Cum să nu fug
din calea ta, fiinţă,
când gând din gând,
din ochi făr' de căinţă,
răsari ca să mă duci, cântând,
departe, cât mai mult,
peste pămînt şi stele,
lăsând în urmă lacrimi şi tăcere?

poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Vrăjiţi mi-s ochii sub catifeaua nopţii,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorţii pe toţi ne sfidează,
Ştiind ce ne aşteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută poveşti de iubire sub stele,
În vii şi noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceţi culcuş sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi şi caste,
Flori de foc în nopţi de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.

Ce-ar fi cerul fără stele
Şi pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Şi viaţa fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Şi Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viaţa fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce eşti Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?

Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Şi iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primat estetic

Acum daca tu esti departe
cu mine-i parerea de rau
dar ea este arta-ntre arte
in numele numelui tau.

Si iata-ntre noi sunt hotare,
sunt vamesi si sunt graniceri,
se naste, se plange, se moare,
se cauta ziua de ieri.

Dar buzele mele ingheata,
de ras este numele meu
ca viata mea parca nu-i viata
cand suna frumos tot ce-i greu.

Acum, cand te plang de departe,
un vers cara-ntregul meu plans,
si iata-ne iar printre arte
cand viata era de ajuns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare printre stele

Ne-am spus poveşti despre stele
În nopţile scurte, până-n zori,
Noi alergam visând printre ele
Văzându-ne viaţa-n dulci culori.

Acum, visez tăcut despre tine
Călcând cu sfială pe pământ
Ochii te văd aproape, lângă mine.
Într-un trandafiriu veşmânt.

Simt urma mâinilor tale lin,
Buzele ard, cratere nestinse,
De ce eşti crud straşnic destin
Nu-mi spui secretul iubirii ascunse?

Mai aşteptăm trandafiri să-nflorească
Mai dă-ne Doamne timp să trăim,
Ca-n viaţa asta omenească
Să fim fericiţi, să ne iubim.

Buzele-mi sunt mai însetate
De dorul tainicului sărut,
De trupurile îmbrăţişate
Iar noi privindu-ne tăcut.

Mă simt cuprins de o divină ameţeală
De aceea te caut şi nu te regăsesc,
Vino de departe, fără nici-o sfială!
Să-ţi mai spun încă o dată "Te iubesc!"

poezie de Mihai Leonte (8 noiembrie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarut rece

Apropie-ţi buzele de zâmbetul rece
Să mă topesc ca şi-o lumânare,
Lasă-ţi iubirea din suflet să plece,
Spre inima care aproape îţi moare.

Aproape de toamnă rămâne tristeţea
Aproape de parcul cu frunze şi ploi,
Într-o statuie îţi plâng frumuseţea
Şi o invoc să te-aducă înapoi.

Apropie-ţi buzele de ape sărate
Acum, când fiori se sting încetişor,
Buzele mele sunt şi ele îngheţate
Sărutul rece mă-nvinge sonor.

Acum, când tăcut îmi este sărutul,
Ce n-ai fi dat să-l fi-nţeles…
Rătăceşti în timp certând minutul
Fierbinte atunci, dar nu l-ai ales.

Uriaşe simboluri mă chemă strident,
Sunt ce au fost…doar gânduri reci;
Înflăcărând dorinţe din spirit ardent
Dezlănţui sărutul prin care-ai să seci.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Tania Tiron Igescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O palmă

Umilinţa este o palmă
învineţită de frig
un cap înfundat în guler
o gură care inspiră aerul expirat de alte guri

Umilinţa e soţul şi soţia
mama noastră şi a părinţilor noştri
fiica pruncilor noştri vii şi a celor
pe care nu i-am lăsat să se nască

Umilinţa e sărutul aşteptat cu anii
respins de ceara sleită între degete
sexul fotografiat ce pare atât de ireal
şi cel blestemat pentru veşnica sa puritate

Umilinţa se cuibăreşte în craniile pustii
în buzunarele goale în inimile deşarte
ea ne intră în măduva oaselor ne suge sângele

Umilinţa ne omoară zi cu zi
dar cum să trăim fără ea
cum să ajungem la ţărmul tot mai îndepărtat al demnităţii?

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Marina Agelanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie

Vremea de afară mă închide-n mine
Şi-mi pornesc prin gânduri o călătorie
Printre visuri care, dintr-o utopie,
Par cu viitorul meu să se îmbine.

Care-i viitorul? Sigur, cel gândit
În acele clipe dintr-o reverie
Când, cuprins cu totul de melancolie,
M-am lăsat de-o muză, iar, ademenit

Şi-am păşit pe ape, am urcat pe nori,
I-am urmat căraraea prin sălbăticie,
Am simţit parfumul ei cum îmi adie
Când priveau spre mine ochii-i doritori.

Fremătam în visul fără nici un leac
Bun să îmi aducă-n sânge acalmie,
Să primesc iertare, poate-o amnistie
Când, atras de-o apă, deveneam copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te...!

Nici nu ştiu ce!
Cum mai eşti!
Pe unde... eşti!

Mai trăieşti?
Ce întrebare!
Mai ai o clipă...
Să-mi vorbeşti?

Unde eşti?
În ce poveşti?
Tot ratăceşti!
În care vieţi?

Mi-aluneci
Printre clipe!
Eu printre...
Vremuri!

Îmi tremuri,
Printre rânduri!
Îmi baţi în gânduri,
Începuturi!

Tu şti?
Unde-am rămas!
Când te-asteptam,
Doar printre lacrimi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te aştept

Vino!...
Ia-ţi şansa, iubite, să te aduci
oricât ar costa, să vii
căci te vreau împreună cu mine
în lumea-n care infloresc cuvinte
şi şoapte...
in flori de miazănoapte...

Nu vorbi incă...
Nu vorbi,
Nu gândi
Trecut, aducerii
din lumină adâncă:-
Aripă

De ce să rătăceşti
sub umbre şi Lună,
căutând soare-răsare, căutându-mă-n alte vise?
Făureşte-mă din tine,
nu mai căuta!
Nu vezi, iubite, că oriunde-ai merge,
pe paşii lăsaţi de mine tu calci
şi florile înflorite de mine,
tu le miroşi?
Dimineţii trezite de mine, tu-i zâmbeşti
şi-n cafeaua dulce-amară, tu mă sorbeşti?

Ce-ar fi iubirea, oare,
dacă nu ai avea cui s-o impărtăşesti?
Cum ai afla gândul a milioane
de clipe divine,
dacă n-ai avea cui să le dăruieşti?

Eu te aştept, cu mine
acum,
acum
şi peste acum
peste iubirea-mi foc şi scrum
peste tăcerea-mi de ţipăt şi fum
să-mi trăiesc cu tine drum
cât mai departe,
cât mai departe,
peste noi, peste cer, peste noapte...

vis necreat, fierbinte
trece- inimă vie- înainte
şi-n vise şoptite
dragostea mea ţi-o aduce,
printre stele, printre flori
spre cerul iubirii cobori...

poezie de Gabriela Docuţă (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet

Când mă trăsneşte nebunia
iau brusc creionul şi hârtia,
să-nşir pe foaia albă-o perlă -
a patimilor rece gherlă.

Desculţ, printre emoţii, tac
într-un torid şi trist cerdac,
păstrând aroma timpurie
a crizelor de isterie.

Planează spiritul din mine
printre lăcaşuri clandestine;
în cuibul lor putred şi moale
roiesc iluzii culturale.

Pe sticlă-am scris o poezie,
amar curat şi erezie...
În prag de noapte aguridă
e-o grea emoţie lucidă.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (14 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am oprit o clipă

MOTTO:

"Lucrurile cele mai măreţe
se prăbuşesc într-o clipă."

"Brevibus momentis summa
verti." - Tacitus

M-am oprit lângă drum,
Să las clipa să treacă
Ca un fum printre foc,
Ca un fulg printre nori..

Dacă ploaia de vară
Udă câmpul cosit
Printre ierburi înalte
Plâng viorile, plâng.

Trupul gol se-nfierbântă
De durerea ce-o port,
Lasă-mi clipa să zboare
Să m-atingă uşor.

Printre pomi de măslin
Sunt un ram fără rost
Ce-l loveşte furtuna
Risipindu-l pe jos.

Voi pleca printre soare
Răsăritul să-l văd
Nu mă tem de iubirea,
Ca şi clipă, s-a dus..

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenesc lucru este să-ţi fie milă de cei necăjiţi: şi deşi mila aceasta îi şade bine orişicui, ea se cuvine a fi simţită mai cu seamă de către aceia care au avut şi ei nevoie de mângâiere odionioară şi au găsit-o chiar la unii; or, printre aceştia de pe urmă, dacă a mai fost vreodată om să aibă într-adevăr nevoie de ea, să-i fie scumpă ori să-i încerce bucuria, eu unul fără îndoială mă număr printre ei. Încă din fragedă tinereţe şi până acum, în vremurile de faţă, eu, ca unul care pururi am fost înflăcărat de o iubire înălţătoare şi curată, poate cu mult mai înălţătoare.

Boccaccio în Decameronul
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caţavencilor parlamentari

Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi;
Să vezi o lume plină de eroi,
Dar şi eroi ai zilelor matale.

Avem acuma caţavenci de soi,
Care se pierd în cuvântări banale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi.

Iar, de-o să vii, poate găseşti o cale
Sa îi aduni pe toţi c-un măturoi,
Şi să-i arunci la groapa de gunoi,
Ce încă mai există-n Haimanale.

Trezeşte-te, bătrâne Caragiale!

rondel de Virgil Petcu din revista "Rezon", nr. 2 (24 iunie 1990)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Un fulg pe mână se aşează
m-aş uita le el dar s-ar ruşina,
s-ar înroşi şi poate s-ar salva
prin frig şi prin ceaţa ce se lasă,
i-aş da drumul spre pământ
şi ar cadra cu neaua din vânt,
prea rece pentru al ei suflet ardent
şi ar deveni un fulg de nea dependent,
l-aş pune la loc rece departe de zăpadă
dar ar sta acolo doar pentru a frapa
cu frumuseţea lui de fulg fără apă,
aliena privirile prin tot ceea ce făcea... epata,
am zis să-l strâng cât mai tare-n mână
să se stingă-n lacrimă de tine
s-o pot bea ca atunci sâ rămână
o viaţă-n suflet de mine,
dar... cineva m-a prins de mână
şi mi-a spus să mai stau o clipă
de săptămănă... chiar de-o lună...
până ea singură se va topi
într-o fată cu trăsături de zână..

poezie de Tiberiu Luca
Adăugat de Catalina Smeureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu anii

Se întorc anii
pe care i-am aruncat în gol
ca bumeranguri ascuţite
şi se prind în carnea mea
ca o altă pereche de oase,
şi scriu în mine cu sânge,
şi mă roagă în scris
să nu-i mai abandonez,
să fac ceva cu ei,
să îî cultiv ca întinderi roditoare
cărora nu li s-a acordat
destulă atenţie.

Şi vreau să-i păstrez,
dar odată cu ei au intrat
şi amintirile,
acele gondole
în care iubirile au murit demult,
şi le simt ca nişte mângâieri corosive.
Nu pot deschide noi încăperi
pentru vechile obiceiuri
care ar atenta la naşterea
unor ani fără balast.

Şi le-am spus ca un părinte
ce-şi aduce copiii lângă el
pentru poveşti:
nu disperaţi, căci urmele
pe care le-aţi lăsat în mine
nu se vor acoperi decât
cu oglindirea voastră din abis,
şi gropile pline de voi
se vor astupa, într-un final,
cu o ultimă groapă.

poezie de Ionuţ Popa (mai 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu şi Scaraoschi

Cândva, Dumnezeu a coborât pe pământ şi s-a întâlnit cu Scaraoschi. Văzându-l, Dumnezeu l-a întrebat mirat:
-Ce cauţi tu printre muritorii mei, măi Scaraoschi?
-Nu Doamne. Eu nu sunt printre ei. Printre muritori mi-am trimis supuşii.
-Bine, bine. Dar locul tău este în iad. Ce cauţi pe pământ?
-Îmi urmăresc supuşii să văd dacă îmi îndeplinesc poruncile.
-Şi ce porunci le-ai dat?
-Să-i găsească pe proşti, să-i selecteze şi să-i aducă la mine.
-Măi Michiduţă, dar muritorii mei nu sunt proşti. Când i-am creat, am dat la fiecare câte un pumn de inteligenţă să o semene şi să-i culeagă roadele. Cândva, i-am privit din cer şi am văzut că "sămânţa" a rodit.
-Da Doamne, dar aici pe pământ, din când în când este secetă şi unii dintre ei vând pumnul de inteligenţă să facă bani.
-Or fi şi ei neajutoraţi, măi Michiduţă.
-Ba nu Doamne. Au bani destui, dar... ştiţi cum e. Banii lor ne fac cu ochiul.
-De fapt, am auzit eu ceva în legătură cu banii lor şi cu voi...
-Aşa este Doamne. Chiar ei, muritorii spun că banul lor este ochiul nostru. Prin urmare, banii lor ne aparţin. Trebuie să-i recuperăm.
Astfel de porunci am da supuşilor şi vreau să văd dacă ei le îndeplinesc.
De unde se vede că într-adevăr; "banul este ochiul dracului".

poezie de Dumitru Delcă (10 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-n doi December

culmi domoale în văi de amintiri şi-n timpuri
săpate-n adânc de mine, fum spre cer încet ridică
zidul sufletului meu, umed de lacrimi
trist şi-n rece alb şi-n vânturi, strigă
ascult-mă!
te caut şi ard în albastru tău şi-n gânduri
ard în taciuni, ard în clipe şi rup bucăţi din viaţă
te caut în trecut, te caut în ghem trecut de aţă
ard pe cer, ca stea ce-n jos priveşte printre nouri
ard ascuns în amintiri, ard în grele doruri
ascultă-mi te rog, inima cum strigă
tu cer!
nu pune să bată niciodată vântul, ca să spulbere
amintirea mea şi gândul nimănui
nu arunca privirea, nici trecutul, nici cuvăntul
lasă-le-ncetate, lasă-le-ntre noi
iar voi!
aburi de ceţuri, nu lipiţi lutul greu de paşii mei
iar tu december, să ştii, mă bucur
ca ai venit prin ziua cea din-tâi

aştept tu stea, nestemată-n fulg de nea bătută
să vii încet din cer, albastră-albă şi te rog
să fii cu mine blândă
încet să cazi şi să oftezi văzduhuri
să-mi spui din drumul tău, poveşti din începuturi
căci pentru tine astăzi, este zi de doi
iar eu mereu te văd prin gânduri
şi-o viaţa ce-aşi dori, să fie întrupată –n noi

vino încet şi poposeşte pe-a mea frunte
acolo mă doare şi mă alină prin cuvinte
pentru că eu, mereu
te văd, spic galben de grâu rătăcit şi îndoit
te văd-n pâinea de pe masă şi-n gust mereu te simt
te văd-n macul petală ce-mi zvâcneşte-n roşu tâmplă
în muntele în faţa căruia, cerul abătut se-avantă
te văd în mine, în multe primăveri dorite
în turn de nea-n december şi-n iernile trecute
te văd...
când răscolesc printre amintiri, tu rătăcită-n gânduri
atunci când chipul tău, alb, străin şi singur
eu l-am găsit, find suflet, departe printre grinduri
acum de vrei, doresc sigur să ştii, că astăzi
pentru tine, după zi de-ntâi nu am uitat să ştii
că este ziuă de December, pentru tine doi
şi urmează doresc să ştii, şi-o zi de trei
...

poezie de Viorel Muha (decembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eutanasia îngerului meu

sunt plămădit
din carnea lui Eros şi sângele lui Bachus
priviţi-mi îngerul intrat în stare de ebrietate
fantomă alimentată de singurătate
în colivia oaselor este închisă o inimă
ce bate la poartă fără niciun răspuns
inima este şi vie şi moartă
pe jumătate înşelată
de propriul ecou

te simt dincolo de imaginaţie
dar mă aflu într-un timp fără spaţiu şi într-un spaţiu acronic
(i se mai spune gaură neagră şi vreau să atrag
toată materia ta)
secundele dansează striptease în faţa plăcerilor carnale
cerşesc infinitului începutul sfârşitului
vreau să fiu Om aşa cum simt eu Omul
să trăiesc printre culori
şi nu printre cuvinte născute din euforia
de visuri şi speranţe alb-negru

palmele astea ar fi trebuit să fie porţi către alte vieţi
degetele astea menghină
ar fi trebuit să fie aripi sau muguri
celulele mele sunt spori care vor parazita universul
ce mică-i lumea când te cuprinde
colapsul iubirii
prăbuşirea tuturor zeilor
în caverna omului primitiv

cerul capotează
toate stelele rămân plate pe o stradă pe care-am fost celebri
sfinţii au chipul cioplit în marmura albă şi rece
eu mă închin la nişte rămăşite din lut
seamănă cu nişte figurine
cu sânii tăi aduc şi cu buzele tale
(unde eşti, coloana mea vertebrală este infinită
şi plină de sevă)
îmi pot creşte frunze pe fruntea Lunii
sau rădăcini în inima Pământului
pot fi vântul sau gândul
şi-n lacrimă te pot scălda, să fii nemuritoare

aminteşte-ţi ce am simţit, îngerul meu
cea mai frumoasă clipă de sinceritate
săgetându-mi sufletul dezvelit de iertare
un copil surghiunit într-o colivie de vise erotice
condamnat la dorinţă
mai exist?

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!