Nonagenarul

Tot mereu mă duce gândul
La o vorbă din popor:
"Murim când ne vine rândul"
Mie-mi veni... şi nu prea mor.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime

Stelele cad şi mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Tu să nu mă aştepţi
Tu să mă uiţi curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Că te-am iubit, tu ştii
Că nu mai vrut, o ştiu
Că printre nopţi târzii
Poate voi sta să-ţi scriu
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinţi
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminţi
Stau răstignite la ger
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai ştii
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeală cu gândul şi spovedanie

O, Doamne, mor, îmi vine rândul,
Nu mai rezist, mă prind suspine,
Mă iartă, am greşit cu gândul...
Gândeam că o s-o duc mai bine!

epigramă de Vasile Larco din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor prietenii

Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!
Se rupe aţa pe mosor,
Tuşesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor
Murim şi noi în moartea lor,
Şi amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor.

poezie celebră de Adrian Păunescu (20 martie 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare de primăvară

Se duce soarele, unde s-o duce,
Şi vine noaptea, de unde-o veni,
Se strânge multă lume la răscruce
Şi latră câinii, făr-a conteni.

Pământul are un miros aparte,
Nu de conglomerat de silicaţi,
Iar carele din cer nu-s prea departe:
Se-aud cum suflă boii dejugaţi.

Să nu-mi furaţi această perspectivă,
Căci, dacă ştiu prea multe, mor ca voi;
Şi n-aveţi nici bomboane de colivă,
Să-l îndulciţi pe Dumnezeu, apoi!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (5 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată am ajuns la gândul trist...

Odată am ajuns la gândul trist
Că va veni şi rândul meu să mor
Şi-atunci, ca să devin nemuritor,
Am hotărât: mă fac epigramist!

epigramă de Corin Bianu din ziarul "Viaţa Buzăului" (23 ianuarie 2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul din vis

Dimineaţă, iar,
soarele răsare,
mă trezesc din nou,
nu-mi prea este foame,
dar mănânc un ou,
la serviciu plec,
deşi nu am chef,
că am ca şef un bou,
aer de cavou!
Dar noroc cu harul
de la Dumnezeu,
ce îmi umple carul,
ceva, mereu, nou.
Seara, privind luna,
ca pe-un bibelou,
încerc să adorm,
somnul vine greu,
fiindcă-i zarvă mare
lângă blocul meu,
de la un depou.
Totuşi, visez că zbor,
trec din nor în nor,
nu-i prea mult popor,
pare-un viitor,
nu mai vreau să mor!...

poezie de Nicolae Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

S-a dus dracului ţara toată,
Nici nu trăim, nici nu murim,
E-o criză clar de libertate,
Şi mult prea mult, e prea puţin.

Prea mulţi golani, prea puţini oameni,
Azi şi nimicul este prea,
Nu mai vine nimeni cu ziua
Şi nu se mai bea secărea.

Se duce patria de râpă,
Iar noi suntem şi proşti şi orbi,
Prea laşi să încropim vreo trupă,
Pe trădători să-i dăm la corbi.

Se duce patria cu totul
Şi noi privim ca pe la nunţi,
Fantome-n hora tricoloră,
De zimbri coborâţi din munţi.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-ul crede că are un corp ce ar putea, la rândul lui, să "îşi piardă viaţa". Cineva chiar m-a întrebat de curând: "Unde se duce viaţa după ce murim?" Întrebarea pentru identitatea născută corp-minte pare foarte validă, dar de fapt ea este complet invalidă, şi iată de ce! Aşadar la întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" eu, la rândul meu, am întrebat: "Dar de unde a venit? " Credem că viaţa vine de undeva şi se aciuiază în pârlitul de butoi cu rahat numit corp-formă şi că el deja avea maladia devastatoare numită "gândire". De aceea, întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" pare foarte pertinentă, dar dacă în fapt nu e deloc aşa? Oare unde se duce spaţiul după ce copacul a putrezit demult? Oare a venit spaţiul de undeva sau spaţiul era Aici dintotdeauna şi forma doar l-a invadat? Analogic vorbind, Viaţa pe care o eşti este dintotdeauna şi pentru totdeauna, ea nu vine şi nu pleacă nicăieri, doar identificarea cu ego-ul te face să crezi şi să spui trăsnaia: "corpul ăsta sunt eu!" în fapt, toate corpurile sunt ale Tale şi se scaldă în Tine, Tu cel care eşti Viaţa, şi nu "ai viaţa", exact cum peştii se scaldă în ocean.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim

ne mor şi cuvintele,
pe vremurile aceste,
noi şi ele eram în poveste,
murim cu toţii, cei prinşi în culpă
şi cei fără de culpă,
murim şi noi şi mor şi alţii
chiar dacă viaţa lor este mai lungă
şi mor mai târziu decât împăraţii.
le troieneşte şi vremea şi uitarea
pe mine negre presimţiri,
închipuiri, chemarea lor
le prind cu mintea,
ochiul, amăgirea, calea
în moarte este tot fără de capătul infinirii,
ea pe toate le încheie
dar nu le depăşeşte,
zi cu zi, şi vremea, şi uitarea
trec tot mai departe, iubito,
şi vremea le vremuieşte
pe toate şi pe noi,
s-au învălmăşit lucrurile
în limba noastră, iubito,
şi în gândul nostru devin şi se petrec
e cenuşa lor şi resemnarea.
şi-alaiurile lor mortuare
le-auzim cum mai trec.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Direcţii perpendiculare

nu pot să mă mai schimb,
oricum
perspectivele sunt sumbre,
nu mai poţi modela lutul asprit în
arşiţa nopţii,
fierul călit de prea multe ori
devine anxios,

în menghina ipocrită dintre ani
evenimentele se sufocă de cronicitate,
iubirile mor deliberat,
predestinările se sinucid din culpă,

un nebun întreba odată
în deşertul din mine,
de ce murim dacă iubim
şi de ce mai iubim dacă murim?

nu cred în chiromanţie
dar liniile din palmă arată mereu
în direcţia în care ai plecat şi
într-o direcţie
nedefinită,

un necrolog în cerneluri bizare
îmi distrage tot mai des
atenţia,
făcând o perpendiculară
impecabilă
cu gardul de oase
al bisericii,
când trec.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te desfid, Co-Vid, face-te-ai vid

Când să fie-anticipate,
Când s-avem şi noi de toate,
Veni virusul perfid,
Pe numele său, Covid!

Nu poţi duce adălmaşu',
Nu mai dai mâna cu naşu'
Şi nici cu ceară picată,
Soacra nu se dă pupată!

Pe net, căutând scăparea,
Te apucă disperarea:
De la rigă la opincă,
Lumea face caterincă!

Cum să te trezeşti râzând,
Când vezi lumea derapând,
Mor oameni, e vai şi jale,
Omenirea-o ia la vale!

Nici cu cuţitul la os,
Omul, deşi păcătos,
Nu cunoaşte pocăinţă,
Nu se-ntoarce la credinţă!

Om nebun, risipitor,
Tu te crezi nemuritor?
Nu-nţeleg, ce mai aştepţi?
Ar fi timpul să te-ndrepţi!

Nu bârfi, nu da cu gura,
Pune-ţi şi ţie cenzura,
Altora nu face rău,
Că vine şi rândul tău!

Virus, ce colinzi la trap,
Prea mult ţi-ai făcut de cap;
Hai, că număr pâ' la trei:
Te invit să dispari: PIEI!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Noi ne iubim de mult, şi fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Şi totuşi parcă ne desparte-un râu.

Ce ne desparte nici nu ştim prea bine,
Dar ştim de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofileşte tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu eşti vinovată?
Viaţa toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărţim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu, e foarte greu când ai voi să-i grăieşti cuiva o vorbă, care-ţi vine din fundul inimii şi nu poţi; e însă mai greu când simţi că numai această vorbă poate să alunge gândul rău pe care şi-l face despre tine un om la care ţii.

Ioan Slavici în Moara cu noroc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Ţara de Sus

(cu gândul la Mihai Eminescu)

Trecând, nu poţi să nu opreşti,
Venind din zările albastre,
Şi să săruţi la Ipoteşti
Icoana poeziei noastre.

Săruţi, îngenunchezi uşor,
Faci semnul crucii spre Iisus,
Te duce gândul la izvor
Şi la Luceafărul de sus.

Spre Lacul cel cu nuferi plin,
Înconjurat de falnici tei,
La Floarea-albastră, la suspin
Adânc pornit de dragul ei.

La buciumul din vârf de deal
Ce sună-a jale uneori,
La Făt-Frumos, făr' de egal,
Să-l vezi o dată şi să mori.

Dar şi la Plopii fără soţ
Te duce gândul să rămâi
La pândă şi să prinzi un hoţ
Ce fură dragostea dintâi.

Te duce gândul zburător
La cerbii ce vin să se-adape,
Iar eu Mai am un singur dor
Să fiu mereu de voi aproape!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Ţara de Sus

(cu gândul spre Mihai Eminescu)

Trecând, nu poţi să nu opreşti,
Ajuns din zările albastre,
Să poţi vedea la Ipoteşti
Icoana poeziei noastre.

Săruţi, îngenunchezi uşor,
Faci semnul crucii spre Iisus,
Te duce gândul la izvor
Şi la LUCEAFĂRUL de sus.

Spre LACUL cel cu nuferi plin,
Înconjurat de falnici tei,
La FLOAREA-ALBASTRĂ, la suspin
Adânc pornit de dragul ei.

La buciumul din vârf de deal
Ce sună-a jale uneori,
La FĂT-FRUMOS, făr' de egal,
Să-l vezi o dată şi să mori.

Dar şi la PLOPII FĂRĂ SOŢ
Te duce gândul să rămâi
La pândă şi să prinzi un hoţ
Ce fură dragostea dintâi.

Te duce gândul zburător
La cerbii ce vin să se-adape,
Iar eu MAI AM UN SINGUR DOR
Să fiu mereu de voi aproape!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns în gândurile tale

M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrăţişări fatale...
Să mor din dragoste rănit.

Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Şi tot în gândul tău... mă simt eliberat.

Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Şi-apoi... în tine... mă topesc!

De-i frunza veştedă pe ram
Şi n-am căzut jos la pământ.
E că în mintea mea te am,
Şi-adorm mereu cu tine-n gând.

Şi m-aş ascunde-n infinit.
Să pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieţii fără de sfârşit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.

Tulburător... dar parcă prea real,
Îţi simt sărutul dulce pătimaş.
O clipă să visez... şi-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaş.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecaţi-vă capul

Cu aripa frântă, gândul se-ntoarce
din umbrele vremii bătute de vânt,
Cel Mare, Cel Drept a plecat dintre noi
lăsându-şi pe ţară pecetea de Sfânt.

Destinul său tragic rămâne în veci
pe crucea istoriei trup răstignit,
popor prea tăcut, popor zgomotos,
cu fruntea plecată, ce mult ai plătit!

Istoria scrisă ne trage-napoi –
apostolii zilei sunt scribii de ieri,
cu vorbă ocultă, cu gândul parşiv,
în clipa durerii sunt bravi zodieri.

O briză amară se simte-n văzduh,
eroi neştiuţi plâng azi în morminte,
plecaţi-vă capul în ultimul ceas –
durerea-i tăcută, nu în cuvinte...!

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic mai mult

Am întrebat încordată gândul
Inima mea de ce e zăvorâtă
Si gândul sufletul regăsindul
În pieptul meu o rană apăsată

Atunci când dorul mă frământă
Intreb cerul astrul si pământul
Iar lacrima îmi este neîncetată
De stie mie când îmi vine rândul

Tu spune mi acum cer albastru
Ce vrei tu copilă nu se poate
De ce eu iubesc tainic mereu
Ce vrea gândul tău este departe

Ce vreti amândoi doar destinul
Stie si are răspuns pentru voi
Un semn de stiut iti dăruiesc
Timpul ceasul minutul si declinul

Ele ne aduce secunda si străinul
Necunoscutul mereu il căutăm
Din el ne hrănim ne facem tainul
Iar cunoscutul aidoma il ignorăm

In lumea aceasta de necunoscut
Mereu este un sfârsit si un început
Începem viaţa mereu cu începutul
Sfârşind întotdeauna cu sfârşitul

Un sfârsit aici
Dincolo un început
Nimic mai mult!!!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cafegiu

Când văd cafeaua mie-mi vine
Să casc, ca popa în alcov.
De experimenta pe mine,
Era cu mult mai doct... Pavlov

epigramă de Vasile Iuşan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!