Culmea filozofiei ar fi să ajungă să dezlege căile misterioase ce-i slujesc providenţei întru atingerea ţelurilor privitoare la om, după asta să alcătuiască un anume plan de comportare în viaţă, iar cu ajutorul lui să-i arate nefericitului biped, veşnic hăituit de toanele celei care, aşa cum se spune, îi comandă fără milă, în ce fel trebuie să-i desluşească uneltirile, drumul pe care s-o apuce pentru a zădărnici pornirile ciudate ale fatalităţii cu douăzeci de nume felurite, căreia însă nu i s-a putut găsi până acum o definiţie.

Marchizul de Sade în Justine - Nenorocirile virtuţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura ne-a făcut să ne naştem cu toţii la fel; dacă sorţii îi place să strice cea dintâi alcătuire a legilor lumii, noi n-avem decât să-i îndreptăm toanele şi prin priceperea noastră să dejucăm uneltirile celor mai mari.

Marchizul de Sade în Justine
Adăugat de Adela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul, ceea ce s-a pierdut, este legat de relaţia cu scopul şi cu idealul pentru care faci atâta drum. Dacă cândva aveam o idee romantică, de a încerca sa facem teatru ca pe un fel de aventură, ca şi cum am fi pe un vapor care merge spre necunoscut şi nu ştii cum va fi vremea în timpul acestei călătorii şi ce se va întâmpla în timpul acestei călătorii, acum trebuie să ştii că drumul pe acest vapor trebuie să-i ducă pe călători "safe". Trebuie să ajungi dincolo şi toată lumea trebuie să ajungă cu bine.

citat din Andrei Şerban
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde l-ar găsi, ca să-i mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa-iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit aşa de bine. Şi iaca aşa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi. Şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea:" Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul!"

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă reptila asta e bărbat, atunci nu pot să zic ea, nu-i aşa? N-ar fi gramatical. Trebuie să-i zic el. Da, el. Deci s-ar declina aşa: nominativ - el; genitiv - al lui; dativ - lui. Prin urmare, am să-l consider bărbat şi-am să-i spun el, până când s-o dovedi că este altceva. Mi-ar fi mai uşor fără atâtea îndoieli!

citat celebru din povestirea Jurnalul lui Adam şi al Evei de Mark Twain
Adăugat de Alexandra Costea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor care ştiu, celei care află

De-un galben vestejit de milenii
răzleţe sunt frunze rămase
vrând iernii să-i facă în ciudă.
Printre lăstari se vede o căruţă şi-un Jeep
peisaj arhaic îmbinat cu modernism desuet
ea şi el, de data asta invers
la volan e ea şi de căruţă el.
Se iubesc
perechi eterne, ciudate
ea rea, înaltă, cu mantilă încreţită
sclipitoare
elegantă, mănuşi lungi acoperind destine
el blând, neputincios
bătrân, hăituit
ar refuza-o
dar nu se cade să-i faci asta eternităţii.
Cu ultimele tresăriri îl cucereşte
nu mai răsuflă
l-a deconectat de la legăturile supreme
Pleacă mai departe în căutarea căruţei
care i-a tulburat inexistenţa
fără căruţaş, fără cai, numai cu oiştea.
Căruţa o va urma pretutindeni
Jeepul zvâcneşte nervos.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ştii, ai avut dreptate...
Lucian: Am avut?! Bineînţeles că am avut; eu întotdeauna am dreptate! Însă... În legătură cu ce anume am avut dreptate, de data asta?
Lia: Cu Sid.
Lucian: Ah, Sid...
Lia: Chiar era îndrăgostit de mine. Ba încă mai este... Şi ştiu că m-ai avertizat că s-ar putea întâmpla astfel. Însă eu nu te-am luat în seamă, sub nici o formă. Nu credeam că mie mi s-ar putea întâmpla aşa ceva, credeam că deţin controlul absolut asupra situaţiei, însă m-am înşelat. Când l-am întrebat ce simte pentru mine, nu m-a putut minţi, a recunoscut totul, cu o sinceritate dezarmantă.
Lucian: Şi tu?!
Lia: Eu, ce?!
Lucian: I-ai răspuns sentimentelor lui, în vreun fel?
Lia: Nu, evident! Cum aş putea să-i fi răspuns?! Nu sunt îndrăgostită de el, absolut deloc. A trebuit să-i spun adevărul, oricât de dureros ar fi fost pentru el. Însă trebuia să fiu sinceră, nu l-aş fi putut minţi, n-ar fi fost corect faţă de el; nu puteam să-i dau speranţe false...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tu, pe care te ador, tu, pe care te voi idolatriza şi-n mormânt, s-a zis deci cu fericirea zilelor mele şi mă vei părăsi pentru totdeauna. Recunosc, ce-am spus nu este decât o bănuială, dar nu-mi poate ieşi din cuget, mă ameţeşte şi mai tare decât disperarea în care m-a adus despărţirea de tine... Ai încuviinţa tu, în culmea gloriei, să-ţi aduci aminte de vremurile atât de blânde ale copi­lăriei noastre... de acele momente minunate în care îmi jurai să nu fii decât a mea... Ah! cum au trecut aceste clipe de desfătare şi cât de lungi vor fi cele ale durerii... Ce-am făcut eu să merit să mă părăseşti? Spune, ce-am făcut? şi de ce-l sacrifici pe cel care te adoră? Oare monstrul care mi te răpeşte dezmierdărilor, te iubeşte la fel de mult ca mine? Oare te iubeşte tot de atâta amar de vreme?

Marchizul de Sade în Crimele iubirii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se susţine, nu pot băga mâna în foc, de câţiva savanţi care ne înduplecă să credem, că floarea de castan are neîndoios acelaşi miros ca şi sămânţa zămislitoare, căreia naturii i-a făcut plăcere să o pună în şalele bărbatului întru înmulţirea semenilor săi.

Marchizul de Sade în Decameronul franţuzesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum oare să nu fiu tulburat în mijlocul acestor cărţi care îmi aţâţă neîncetat curiozitatea istovind-o fără s-o mulţumească? Ba e un an sau o zi anume ce trebuie căutată, ba e un loc ce se cere găsit fără greş ori vreo vorbă veche căreia vrei să-i cunoşti înţelesul adevărat. Cuvinte? Ei da, cuvinte. Filolog, sunt suveranul lor, ele sunt supuşii mei şi lor le dau, ca vrednic rege, întreaga mea viaţă.

citat clasic din Anatole France
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, căile lui Dumnezeu sunt tainice, chiar misterioase. Totuşi, El ne spune să nu credem despre ele că sunt ciudate.

Elisabeth Elliot în Cărarea singurătăţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcăul începu a se ruga să-i spuie cum să facă să le ia, iară bătrâna îl povăţui cum să umble şi cum să se poarte, şi daca va izbuti, l-a jurat pe tinereţele lui ca să se întoarcă tot pe acolo, ca să-i arate şi ei acele rodii, după care s-a prăpădit fiul său. După ce i-a făgăduit că se va întoarce, i-a mulţumit pentru sfaturile cele bune ce a priimit de la dânsa, şi ca o nălucă pieri dinaintea ei, când, după o călătorie încă d-o săptămână şi mai bine, văzu un balaur cu o buză în cer şi cu alta în pământ.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar acum s-a făcut lumină, am înţeles cum trebuie să fie iubirea şi, pentru prima dată în viaţă, am recunoscut-o şi am primit-o în viaţa mea fără teamă. Aşa cum trebuie ea să fie. Fără îndoieli şi fără ascunzişuri. Fără trecut şi fără gelozii. Fără pretenţii şi fără ambiţii. Iubirea pură, în care eu şi el vom fi întotdeauna singuri pe pământ, neînvăţaţi în ale amorului, gata să ne căutăm şi să ne descoperim unul pe celălalt. Pentru totdeauna.

Alice Năstase Buciuta în Noi suntem zeiţe
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Villon pentru amanta lui

Falsă frumuseţe, scump e-al tău dever,
Rea fără margini, de-un dulceag amar,
Amor mai crâncen ca un dumicat de fier,
Numele ţi-l pot spune, sigur că dispar:
Chin prefăcut în farmec, inimii calvar,
Orgoliu ascuns, prin tine oameni mor,
Iar ochii tăi n-au milă; legea cere doar
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

Mai cu folos cătam şi mai cu spor
Altunde ajutor, cinstire chiar;
Reazim de n-oi găsi, izbăvitor,
Trebuie, ruşinat, să plec hoinar.
Hei, mic şi mare, milă aşadar!
Ei, cum e? fără scut va fi să mor,
Sau te înduri, cum scrie în glosar,
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor?

Dar vremea ce-ofileşte trece-n zbor,
Iar nurii tăi, uscate flori îmi par.
Aş râde eu, dar fălcile mă dor,
Ba-i nebunie, am aceeaşi soartă doar:
Moşneag voi fi; tu slută, fără har.
Deci bea, până izvoru-i curgător,
Nu împărţi la toţi din cel amar;
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

Prinţ iubitor, amant prea temerar,
Nu vreau să-ţi fac în ciudă, cârtitor,
Dar inimii, Domnul nu-i cere în zadar:
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul îşi imaginează că într-o zi şi el va fi "sinele". După cum, în tot acest timp, tu nu ai fost, nu eşti şi nu poţi fi nimic altceva decât Sinele. Pentru gând, Sinele fie e veşnic acolo, fie e o absurditate, abstractă, care "DE FAPT", nu există. După cum pentru cel realizat; gândul, mintea e un mit. Iar Sinele e singurul fapt de o concreteţe Absolută. Tu cum de nu vezi asta? Cum de nu vezi că gândul care îţi promite că îţi va da Sinele; dacă urmezi condiţiile lui veşnic interminabile? De fapt, tot ceea ce îţi oferă gândul, e si mai multă "devenire", el nu ţi-l poate da, pentru că Sinele, libertatea fiind infinită este şi incognoscibilă! Dacă nu ar fi acum gândul care să te eticheteze, să te definească întru veşnica lui separare şi limitare, tu cine mai Eşti?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful lui D.A.F. de Sade, cel arestat sub toate regimurile

Trecătorule,
îngenunchează şi roagă-te
Aproape de cel mai nefericit dintre oameni.
El s-a născut în secolul trecut
Şi a murit în secolul acesta.
Despotismul cu frunte hidoasă
Cât a trăit s-a războit cu el:
Pe vremea regilor acest monstru odios
I-a luat în stăpânire întreaga-i viaţă;
Pe vremea Terorii despotismul a reapărut
Şi l-a împins pe Sade pe marginea prăpastiei,
Pe vremea Consulatului despotismul a renăscut
Şi Sade îi este şi astăzi victimă.

epitaf de Marchizul de Sade
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o parte putredă a societăţii româneşti care, în loc să fie terifiată de hoţiile la care asistă şi să-i reclame pe infractori autorităţilor în drept să-i ancheteze şi să-i condamne, se întreabă cum să facă să fure şi ea fără să ajungă la închisoare.

George Budoi în Dicţionarul corupţiei (2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Probabil că nu vrei să auzi asta acum şi sunt sigură că nu vrei s-o auzi de la mine, dar trebuie să vorbeşti cu ea.
Pacey: Nu, nu acum. Nici măcar nu aş putea să o privesc.
Joey: Trebuie, Pacey. Trebuie să asculţi ce are de spus.
Pacey: De ce? Care ar fi diferenţa, ah? Indiferent de ce spune, sfârşitul este acelaşi. S-a culcat cu altcineva.
Joey: Crezi că ce a făcut ea este mai dureros doar pentru că voi doi eraţi împreună? Nu este aşa. Nu este nicio diferenţă, Pacey. Adică... are doar 16 ani la fel ca şi tine. Vorbim de parcă am şti ce se întâmplă, dar nu este aşa. Habar n-avem. Suntem foarte tineri şi o să greşim foarte mult! O să ne tot răzgândim şi uneori o să avem sentimente diferite. Şi singurul lucru pe care ni-l putem oferi unul altuia este iertarea. Iar eu nu am putut face asta. Sau am făcut-o prea târziu. Nu permite să fii într-atât de furios încât să nu o mai iubeşti pentru că într-o bună zi o să te trezeşti din acea stare şi persoana pe care o iubeşti nu o să mai fie lângă tine.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

zgârcit

Zgârcitul nu este cineva care încearcă să facă economie ca să-i ajungă banii până la sfârşitul lunii, ci unul care nu se abate din drumul lui, nu face niciodată un cadou, nu invită pe nimeni acasă la cină, iar dacă este obligat să o facă, îi serveşte minimul necesar. Nu cheltuie bani pe haine, nu îşi cumpără maşină, şi, dacă are una, e aceeaşi pe care o conduce de ani buni şi care, oricum, e o rablă. Toate lucrurile lui sunt vechi, uzate şi urâte şi nu-l interesează să le schimbe. Nu apreciază nici măcar cadourile, pentru că nu le înţelege motivul. Nu ia niciodată cina în oraş, şi dacă este obligat să o facă, comandă ceva care costă mai puţin, chiar dacă nu-i place.

definiţie de Federica Bosco în 101 reţete. Cum să îl găseşti pe Făt-Frumos (fără să mai săruţi vreun broscoi)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel sărac îl înlocuieşte pe cel slab, ţi-am mai spus-o, să-l ajuţi înseamnă să încâlci ordinea stabilită, să te opui naturii, să răstorni balanţa pe care se sprijină cele mai sublime construcţii ale ei. Înseamnă să participi la o egalitate periculoasă pentru societate, să încurajezi nepăsarea şi trândăvia, să-l înveţi pe sărăntoc să fure de la cel bogat, dacă cumva acesta va refuza vreodată să-i dea de pomană — şi asta din cauză că sărăntocul va fi luat obiceiul să capete ajutor fără să muncească.

Marchizul de Sade în Justine
Adăugat de Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Şi de unde să nu fie aşa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la păşune şi treaba ieşea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalţi argaţi. Nu ştiu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păştea el erau mai frumoase decât ale celorlalţi argaţi. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argaţi, fiindcă pe unde le ducea el păşunea era mai cu gust şi mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoştea, fiindcă şi ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun şi era ursit să ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta şi nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu ştia ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, îşi vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alţii sau de al altora. Şi tocmai pentru aceasta flăcăii şi ceilalţi argaţi îl ponosluia.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!