Fii binecuvântat pe veci, poete

Fii binecuvântat pe veci, poete
îngenunchez la steaua ta şi tac
de-abia cutez, în nopţi nemângâiete
în templul tău să urc, să-mi aflu leac

Îţi caut urma azi, pe îndelete
pe străzi şi-n hanuri cu tain sărac
poate-ai lăsat vreun semn să mă desfete
să uit de naufragiul unui veac

Începe iarna, pacea-i milenară
trec pescăruşi pe Dunăre, ţipând
iar burgul prinde albăstrimi de ceară

Eu calc evlavios, cu tine-n gând
văd pietre arse care mă-nfioară
şi ştiu că-i urma ta, Luceafăr blând

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Steaua

La Steaua care astăzi nu-i
A răsărit minunea
Pe Crucifixul graiului
Ţinând în braţe lumea.

Şi a plecat călătorind
Frumos spre alte stele
Lăsând un cer bătătorit
În grai cu mii de perle.

A mai lăsat Luceafăr blând
Pe-ntindere de ape,
De raza i-o purtăm în gând
Şi sufletul aproape.

Nu-i an, nu-i zi din viaţa mea
Să nu-l văd în virtute
Ca un Luceafăr, ca o Stea
Cu veşnicii de munte.

Izvorul limbii ne-a lăsat
În unduiri de slavă,
Ca moştenire de bărbat
Cânt lira lui suavă.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântat e-acela

Binecuvântat e-acela care-ascultă de chemare
E-nţelege când e vremea şi prilejul de-ascultare.
Binecuvântat e-acela care nu se ruşinează
Ci-ngenunche şi se roagă orişicine ar fi să-l vadă

Binecuvântat e-acela ce are-o inimă umilă
Care pentru cei ce sufăr, simte dragoste, nu silă.

Binecuvântat e-acela ce dă-n veci şi-n veac nu cere
Care pentru-a lumii slavă simte scârbă nu plăcere

Binecuvântat e-acela care ştie să aline
În tăcere şi-n răbdare nestrigatele suspine

Binecuvântat e-acea care umblă-n părtăşie
Şi e fraţilor, lumină, dragoste şi bucurie

Binecuvântat e-acela care zilnic face bine
Şi-n răbdare îşi adună cel de mâine pentru sine

Binecuvântat e-acela care ştie a-L pătrunde
Pe Hristos, sub orice feţe şi-n cuvinte S-ar ascunde

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii

trec nopţi, trec zile, trec ani
străini printre noi
tu ai venit, eu am plecat
o poartă s-a închis, timpul ucis
atunci, unde suntem noi
de ce mai caut inutil un doi
curg nopţi şi totuşi te întreb
de ce ai mai venit
tu pleci,
sunt clipe reci
eu nu stau
şi paşii trec
se împletesc iubirile în gând
perechi, perechi
pe unde uneori mai trec
mereu te pierd
te regăsesc în taina primului sărut
furat, muşcat, demult
când rătăceam îmbrăţişati
în acel parc, la margine de veac
aştept să vii prin stropii cruzi de ploaie
eu ştiu că te iubesc
de restul nu îmi pasă
dau de pereţi cu sticle şi pahare
în noaptea asta am să-ţi bat în poartă
să caut îngerul din cer
să-ţi cer, să-ţi cer să-mi fii aleasă
femeie, chip cioplit de Dumnezeu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană şi Leac

Ca ochii tăi ispită nu-i mai mare.
Vrăjmaşa pălmuire e un fleac.
Cândva m-ai sărutat şi-acum mă doare.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

La telefon te caut totdeauna,
Sună inexistent de-un sfert de veac.
Bolesc de al tău chip, o ştie luna,
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Şi aş zbura la ceruri, să se vadă
Ce grea este ispita-n care zac!
Ieri, când mă-mbrăţişai, eram zăpadă.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Un leac ce vindecă orice-ntristare!,
Orice singurătate din iatac.
Azi ştiu: cine te vede---dă în floare.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Ispite multe am, din zori în noapte,
Dar fără una m-aş simţi sărac.
Şi-l rog mereu pe Dumnezeu în şoapte
Să nu te ia din mine, să-mi fii Leac!

poezie de Traian Vasilcău (29 martie 2019)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proaspeţilor europarlamentari Corneliu Vadim Tudor şi George Becali

Vom fi iarăşi precum am fost,
Ba chiar mai mult decât atât!
Întreb şi eu, fără vreun rost:
Dar în ce fel, unde şi cât?

epigramă de Cristian Ionuţ din Iuţeala rimei şi băgarea în seamă (iunie 2009)
Adăugat de Cristian Ionuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romain Rolland e Marele Preot din Templul lui Beethoven, tot aşa cum Apostolul Pavel e Marele Preot din Templul lui Isus.

Corneliu Vadim Tudor în Ziarul Tricolorul, nr. 2425 (26 martie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de gând

Călătoreşti prin gândul meu
Mereu, mereu...
Şi te-aş opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi aminteşti, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor poveşti,
Să-mi spui, din nou, că mă iubeşti,
Că iarna, iată, a trecut
Şi încă-mi eşti.

O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Şi-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ducă

Duce-m-aş la tine-n gând
să mi te iubesc cuminte
printre îngeri pe Pământ
să ne fim poeme sfinte.

Duce-m-aş la tine-n suflet
să mi te compun romanţă
printre şoaptele din plânset
să te am dulce speranţă.

Duce-m-aş la tine-n piept
să mi te iubesc c-un gând
când în noapte te aştept
să apari, tu, înger blând.

Duce-m-aş la tine-n vers
să mă caut printre muze
nu ştiam că-n Univers
eşti dulceaţa de pe buze.

Duce-m-aş şi m-aş tot duce
să nu ştiu că-ţi sunt poem
cum să pot? Iubire dulce?
când cu mine arzi în stern?

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut c-o durere grea

Te caut c-o durere grea
Că-aşi vrea să-ţi mai aud doar, glasul,
Aşi vrea să te mai pot vedea
Şi-n urma ta să-mi mai ţin pasul...

Dar sugrumat îmi este-avântul,
De întuneric şi mormânt
Şi ciocârlia-şi curmă cântul
Sub nişte bulgări de pământ.

Acolo nu mai e simţire,
Nici plâns, nici dor, nici bucurie;
Dar tu-ai fost plină de iubire
Şi-iubirea, veşnic este vie!

Te caut... mereu te-oi căuta,
Dar nu-n mormânt întunecat
Căci tu îmi umpli inima
Şi mi-o ţii trează neîncetat.

Da! Te aflu în inima mea,
Căci tu-mi ai inima cu tine
Şi ştiu că ne vom revedea,
Curând, în slăvile divine.

Te caut c-o durere grea
Şi-ţi simt aproape pasul;
Cutreieră-n în inima mea
Şi-n ea-ţi freamătă glasul...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat ceva bun şi de la musulmani: să nu calc, niciodată, pe firimiturile de pâine.

citat celebru din Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană, mamă, unde-mi eşti?

Calc pe urma umbrei tale, pe aleea cu tăceri
Înspre locul de odihnă, unde nu mai simţi dureri.
Ana mea zidită-n lacrimi, poate că acum nu plângi-
Azi jelesc eu pentru tine, că în braţe nu-mi ajungi.

Dac-aş şti că stai cu îngeri, la taifas, m-aş aşeza
Pe mormânt, să-ţi aud glasul. Ţi-aş aduce şi-o cafea,
Că mi-e dor să stau cu tine şi mă doare că nu eşti,
Să mai stăm, ca altădată-n nopţi cu lună la poveşti.

Ţi-am aprins o lumânare şi c-un fir de busuioc
Ţi-am înmiresmat pământul ce te-apasă pe mijloc.
Nu dai niciun semn de-acolo, doar în vise-mi mai apari,
Îmi zâmbeşti cu ochii-n lacrimi şi apoi, din vis, dispari.

N-a rămas nimic din tine, parcă nici n-ai fost vreodat'-
Nişte poze în alb-negru şi un dor nealinat.
Tot ce-ai strâns cu drag în casă, cu amprenta ta de ploi
Putrezeşte pe neunde într-o groapă de gunoi.

Şi îngenunchez, măicuţă şi cu fruntea îţi ating
Bolovanii şi scaieţii, buruieni ce tac şi ning.
Ştiu că îţi doreai grădină, trandafiri şi liliac,
Sau măcar, pe braţul crucii, să îţi crească un copac.

Calc pe urma umbrei tale şi fac drumul înapoi
Cu păcatele grămadă-n suflet şi pe umeri goi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne-n ceasul focului

Doamne-n ceasul focului
dă-mi tăria locului —
buzele să-mi sângere
dar să nu scot plângere,
mâinile să-mi scapere
dar să nu se apere,
să fiu dus mormântului
credincios Cuvântului,
să trec pragul Cerului
cu răbdarea fierului —
căci în veci de veci voi vrea
să-mi rămână dragostea.
Doamne, paşii inimii
în iubire ţine-mi-i —
legământul lacrimii
treacă-mi focul patimii,
drumul biruinţilor
să-l urmez părinţilor,
frumuseţea paşilor
să mi-o las urmaşilor
şi lumina traiului
s-o duc rază raiului —
căci în veac şi-n veac voi vrea
să-mi rămână dragostea.
Doamne, las trecutului
aurul avutului —
şi las viitorului
strălucirea zborului;
plata biruinţilor
toată-o dau părinţilor;
slava-ncununaţilor
dă-o toată fraţilor;
premiul fruntaşului
dă-l întreg urmaşului
mie-n veci şi-n veci voi vrea
să-mi dai numai dragostea.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Româneşte

Aşa a fost să fie româneşte
să fii îndurător şi milostiv
să faci martir din cel ce pătimeşte
sanctificat într-un tablou votiv.

Aşa a fost să fie româneşte
de două mii de ani de când durezi
să-ţi fie pline apele de peşte
câmpiile de grâne şi cirezi.

Aşa a fost să fie româneşte
să plângi la nunţi, să râzi la-ngropăciuni
popor frumos şi unic care creşte
sub steaua făcătoare de minuni.

Aşa a fost să fie româneşte
să te însori de tânăr şi sărac
copiii să ţi-i creşti dumnezeieşte
să-ţi facă cinste numelui prin veac.

Aşa a fost să fie româneşte
să pizmuie vecinii casa ta
iar când întreaga lume te loveşte
tu să te ştii mai înţelept ca ea.

Aşa a fost să fie româneşte
cu toţi ai tăi alături să petreci
furtuna nimănui nu te clinteşte
tu eşti sigiliu plumbuit pe veci.

Aşa a fost să fie româneşte
frumos şi harnic, drept şi cumpătat
să ştii că libertatea se plăteşte
şi să nu uiţi ce-ai răzbunat.

Aşa a fost să fie româneşte
iar în acest cuvânt încape tot:
o patrie şi-un grai care doineşte
şi un popor latin ce dăinuieşte
în mijlocul unui etern complot.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu şi Vadim... Tudor

E neamul iar în depieire şi-i crunt de irecuperabil,
Căci pierderea îi e de sine, cum pânza întinsă de-un miceliu
De elite, tot pierzându-şi leac, din creierul de-un imuabil
Peste câmpii, păduri, pâraie... lăsate orfane de-un Corneliu.

Colos, precum doar Zeus, unic, nestrămutat, înalt de stâncă
În crezul său în vechi popor, în ţară mare... îl intuim
Presus de noi, în ce-i grandoare, răbdare, ascuns atât de adâncă,
Că nu-i aveam egal de cult, cultură, gând... ce-a fost Vadim.

Un creuzet de inedit, vijelios pân' la pedeapsă,
În mojarare c-un fragil, atent la tot ce-a fost amor,
Neţărmurit la necuvânt domesticit, cum floare în glastră...
S-a răspândit, ceva, prin semeni, mai mult prin suflete... un Tudor.

Parcă sub talpă îmi piere sprijin, ce-aveam Corneliu Vadim Tudor.

In memoriam pentru poet, filozof, istoric, teolog, politician... PATRIOT.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei rasună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea din iarnă

Începe astrul iernii măreţ să se topească
treptat îl simţi cum arde pe-al primăverii rug
şi-n urma lui rămâne o ţară românească
mai pură şi mai plină de semne de belşug
această iarnă aspră a fost un dar al firii
urcând pe cai de jertfă dintr-un trecut ocult
prin gura ei, pesemne, pelasgii şi ilirii
ne-au spus ce ierni domniră la Dunăre, demult.

Azi, suflă băltăreţul ca soarele prin lupă
surpând împărăţia zăpezii pe pământ
un singur colţ al ierbii e de ajuns să rupă
cu răsuflarea-i caldă armuri de neînfrânt
în staule jilave nasc alte generaţii
de vietăţi şi ierburi cu trup îmbălsămat
şi-n nopţi de ovidenii simţi cum tânjesc Carpaţii
de aurul şi vlaga care le-au fost furat.

Împung orbeşte puii prin bulbii de răchită
în cruciada hranei pornesc în zori de zi
sub craniul ca de fosfor al soarelui se-agită
un univers ce fierbe în seve porfyrii
e-atât de bine, Doamne, din beciurile gheţii
pâraie de-alabastru şi muguri se desfac
privighetori de geniu primesc botezul vieţii
vestind o primăvară cum n-a mai fost de-un veac.

Prelingeţi focuri roşii şi verzi din giuvaere
şi bateţi toaca veche în cuib de mânăstiri
la temelia ţării noi cărămizi de miere
încep să scânteieze ca galbenii-n chimir
primiţi deci primăvara cu pâine şi cu sare
cu vin de prospeţimea granatei s-o cinstiţi
din Dunăre la Tisa, din Olt şi pân' la Mare
să fim cu toţi, de-a pururi, sub sceptrul ei uniţi.

Fii azi binevenită pe plaiuri carpatine
tu, vietate sacră şi plină de noroc
îngăduie-ne iarăşi a ne-nchina la tine
tu, ce purifici lumea fără s-o treci prin foc
cu duhul tău de-un verde fluorescent să bucuri
pământul ţării mele cel scuturat de jug –
revarsă chipul slavei pe fiinţe şi pe lucruri
şi-nalţă România în pace şi belşug.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununile de laur

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovarat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez din Povestea omului (1923)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit de dor

Asfinţit de dor în suflet, dor de clipele de ieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Aş mai vrea în taina nopţii să-ţi şoptesc, ca intr-un vis
O poveste-a cărui titlu a rămas încă nescris.
Poate înc-aştept sau poate n-a rămas nimic de spus,
Câte nopţi s-au scurs agale, câte lacrimi au apus?
Te privesc şi esti acelaşi, doar tăcerea ta e rece,
Zâmbetul nu-ţi mai vorbeşte şi-nţeleg că timpul trece...
Altădat-o-mbrăţişare, astăzi nici măcar un ceas
N-ai păstrat să-mi scrii pe gânduri, cu tristeţe, bun rămas!
Asfinţit de dor în suflet, dor de mângâierea ta
Câte nopţi se vor mai duce, câte am să pot uita?
Şi-ncâ-mi pare câteodată c-am pe buze atingeri fine,
Al sărutului ce-ncearcă, urme de-amintiri să-ngâne.
Poate înc-aştept sau poate uşa-n urma ta s-a-nchins,
Câte nopţi s-au scurs alene, câte vise nu s-au stins?
Toate trec şi-n întuneric caut să te regăsesc,
Mi-ai lipsit, dar stiu că viaţa îşi urmeaz-un drum firesc.
Vreau fărâma mea de suflet, ce la tine s-a pierdut,
Am să uit a ta privire şi-am s-o iau de la-nceput.

Răsărit de dor în suflet, dor de alte mângâieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Poate înc-aştepţi sau poate inima ţi-e rătăcită,
Ce folos are iubirea, dacă nu e preţuită?
Mi-ai lăsat o amintire, doar atât în urma ta
Şi-astăzi spun din nou iubirii:
Bun venit în viaţa mea!

poezie de Andreea Palasescu (26 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!