Adevărul este simplu și deschis tuturor. De ce complici lucrurile? Adevărul iubește și poate fi iubit. El include totul, acceptă totul, purifică totul. Neadevărul este cel dificil, el este sursa necazurilor. El întotdeauna vrea, așteaptă, cere. Fiind fals, el este vid, întotdeauna în căutarea unei confirmări sau reasigurări. El se teme de cercetare și de aceea o evită. Se identifică cu orice suport, oricât de slab și de momentan ar fi acesta. Tot ceea ce obține, el pierde și apoi cere și mai mult. Prin urmare, nu trebuie să ai încredere în mental. Nimic din ceea ce poți vedea, simți sau gândi nu este ceea ce pare.
citat clasic din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Acest concept de "Eu-Sunt" nu a existat înainte de ceea ce numiți "naștere". Prin urmare, așa cum a venit acest concept, la fel se va și duce. Cum sunt eu afectat? În nici un fel, pentru că nu este adevărat. Asta se aplică tuturor conceptelor. Atât celor dinaintea nașterii, cât și după naștere, tot ceea ce știu și este propria mea cunoaștere, neauzită de la nimeni, aceea este singura cunoaștere veritabilă pe care o accept. Iar dovada stă în cuvintele gurului meu. Eu nu le spun oamenilor decât ceea ce este corect. Nu trebuie să citesc Vedele ca să învăț din ele, dar în Vede am găsit confirmarea a tot ce cunoșteam înainte de ceea ce se numește nașterea mea. Nimeni nu acordă atenție la ce erau ei înainte de a primi vreo învățătură. Tot ceea ce poți uita, nu poate fi etern; nu poate fi adevărul. De aceea nu poți uita adevărata ta stare, și de aceea nu poți să ți-o reamintești.
citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ceea ce există este pace. Nu trebuie să faci nimic pentru realizare. Dumnezeu sălășluiește în tine, ca fiind tu. Realitatea este întotdeauna aceasta. Noi NU CREEM NIMIC NOU și nici nu dobândim ceva ce nu am avut înainte. "EU EXIST-EU-SUNT" este unica și permanenta dovadă a Sinelui experimentată de fiecare dintre noi. Nimic altceva nu este atât de evident ca "Eu-Sunt". "Eu-Sunt" este realitatea. Eu sunt aceea sau cealaltă, este ireal. "Eu-Sunt" este Adevărul, acesta e un alt Nume dat unicului Sine. Realizarea Sinelui este cel mai mare realizare pe care îl poți face umanității. ADEVĂRUL ESTE ATÂT DE SIMPLU. CEEA CE AM REALIZAT E POSIBIL PENTRU FIECARE DINTRE VOI. Tu ești Sinele Acum.
citat din Ramana Maharshi
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sursa tuturor suferințelor este ignoranța. Oamenii îi rănesc pe ceilalți în căutarea egoistă a fericirii sau satisfacției lor personale. Oamenii aleg diferite căi pe drumul către împlinire și fericire. Doar pentru că nu sunt pe drumul tău, nu înseamnă că s-au rătăcit. Judecă succesul tău prin ceea ce trebuie să renunți ca să poți obține. Adu-ți aminte că uneori să nu primești ceea ce îți dorești poate fi un mare noroc. Atunci când ești nemulțumit, vrei întotdeauna mai mult, mai mult, mai mult. Dorința nu îți poate fi niciodată satisfăcută. Doar atunci când practici o stare de autosuficiență și mulțumire, poți să îți spui: Da, am deja tot ceea ce am nevoie cu adevărat. Fericirea nu se găsește întotdeauna în urma căutării. Uneori apare când te aștepți mai puțin. Scopul nu este să devii mai bun decât alt om, ci mai bun decât tine.
citat din Dalai Lama
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic din ceea ce trăiești nu este rezultatul unei coincidențe. Totul este în legătură cu Totul. Totul este interconectat. Totul este Același.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarce-te din nou la acea sursă și rămâi acolo. Ea nu este în cer, nici în eterul atotcuprinzător. Dumnezeu este tot ceea ce este măreț și minunat; eu nu sunt nimic, nu am nimic, nu pot să fac nimic. Și totuși, totul iese din mine eu sunt sursa; eu sunt rădăcina, originea.
citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mintea este creată DOAR PENTRU A-ȚI ARĂTA CEEA CE NU EȘTI! Tot ceea ce poți vedea, simți, pipăi, auzi, mirosi, gusta, este înșelăciune, nu ești TU, Adevărul Ultim! Toate simțurile au fost create pentru a proteja forma efemeră, nu pentru a-ți arăta Adevărul Etern. Dacă ai înțeles asta, atunci realizezi că orice experiență ca și spiritualitatea însăși este parte a Iluziei. Adevărul Ultim este apriori oricărei creații sau practici efemere. Nu-i așa că nici nu bănui ce mult te iubesc?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce începe și se sfârșește este simplă aparență. Se poate spune că lumea apare, dar nu că este. Aparența poate să dureze foarte mult pe o anumită scară a timpului și să fie foarte scurtă pe o alta, dar în ultimă instanță este același lucru. Tot ceea ce este legat de timp este momentan și nu are nici o realitate.
citat clasic din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mintea este liniștită ca un lac fără valuri, atunci poți privi în interiorul ei și poți să percepi adevărata ta identitate, dincolo de orice convingeri care credeai că te definesc ca om. Când ajungi acolo, o să știi că nu ai nicio limită, nimic din ceea ce reprezintă personalitatea ta nu este real și totul este doar o "invenție" a minții. Tot ceea ce îți este acum dificil sau imposibil o să îți devină simplu și posibil după o asemenea incursiune dincolo de minte.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Faptul că cei mulți se tem de moarte ne atrage luarea-aminte asupra dorinței sufletului de a învăța: acesta fuge de ceea ce nu cunoaște, de ceea ce este întunecat și neclar; în schimb, prin natura sa, el urmărește ceea ce este manifest și poate fi cunoscut. Din acest motiv, ar trebui să-i onorăm în chip deosebit pe cei care ne-au făcut să vedem soarele și lumina și să ne arătăm pietatea față de tatăl și mama noastră, căci datorită lor avem parte de cele mai mari bunuri: acestea sunt, se pare, putința de a gândi și aceea de a vedea. Din același motiv, ne bucură lucrurile familiare și oamenii cu care suntem obișnuiți iar pe cei cunoscuți îi numim prieteni ai noștri. Toate acestea demonstrează cu claritate faptul că tot ceea ce poate fi cunoscut, tot ceea ce este manifest și clar este ceva ce trebuie să fie iubit. Or, dacă acest ceva cognoscibil și clar trebuie să fie iubit, atunci și cunoașterea și gândirea trebuie să fie, în același fel, iubite.
Aristotel în Protrepticul, fragmentul 102 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întotdeauna ceea ce îți dorești cel mai mult, îți este deja la îndemână. Ceea ce te face să nu vezi este, pur și simplu, căutarea ta neîncetată și credința în lipsă.
citat din Mike Dooley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povestea este întotdeauna despre căutarea adevărului, indiferent de ce putea aduce cu sine. Chiar când nimic nu era ceea ce părea a fi, când totul era ascuns, exista un centru de care nici eu nu puteam fugi: cea care, cu adevărat, eram, ceea ce simțeam, ceea ce eram în sinea mea.
Alice Hoffman în Regina de gheață
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul este o convingere limitativă. Oriunde crezi că e capătul, adevărul absolut sau ultima opțiune, descoperi că dincolo e o întreagă lume ce așteaptă să fie descoperită. Gândirea care te-a ajutat să atingi rezultatele de până acum este cea care acum te împedică să evoluezi și te ține în zona de confort. Mișcă-te continuu, trage de mintea ta permanent și extinde-ți orizontul. Caută provocările. Orice ai și vezi acum în viața ta, nu este decât o convingere limitativă. Cere mai mult. Țintește mai departe. Poți avea totul.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un bărbat sau o femeie cu Duh au compasiune pentru toate ființele. Ceea ce spun, se demonstrează prin acțiunile lor. Nu-i veți vedea acționând dur față de ceilalți și nu le vor cere să-i urmeze sau să facă ceea ce vor ei. Adevărul este că ei au o siguranță interioară care conferă un aer de autoritate la tot ceea ce spun.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Există două feluri în care viața poate fi trăită: prima este a gândi că nimic nu este o minune, a doua este a gândi ca totul este o minune. De ceea ce sunt sigur este că Dumnezeu există.
citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Mihai Cazac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Oprește-te puțin din alergătură. Nu este vorba despre a acumula, ci despre a te bucura de ceea ce ai deja. Iar prin intermediul recunoștinței pentru ceea ce deja ai, vei chema în viața ta tot ceea ce încă nu ai, după care, vei realiza că ai avut totul întotdeauna. Dumnezeu este mereu cu tine.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce a fost este și ceea ce va fi rămâne, acesta este unicul Adevăr ce este imuabil în el însuși. Iar tu orice ai face nu te poți desprinde de el!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Petrecând prea mult timp gândindu-ne la ce am putea fi, decât la ceea ce suntem cu adevărat, indică faptul că fie ne este frică să recunoaștem adevărul despre noi înșine, fie că nu am făcut îndeajuns pentru a fi ceea ce ne dorim. În primul caz, nu realizăm că de ceea ce ne temem, ni s-a întâmplat deja, iar în al doilea, nu realizăm că ceea ce ne dorim, nu întotdeauna ne este și de folos.
Marian Pătrașcu (12 octombrie 2023)
Adăugat de Marian Pătrașcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cere cu încredere, încrederea este componenta simpla, înseamnă sa crezi că poți obține ceea ce dorești.
Jim Rohn în 7 Strategii pentru obținerea bogăției și fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce să vorbim întotdeauna de ceea ce noi dorim? E zadarnic, pueril, absurd. Desigur, fiecare se interesează de ceea ce dorește. Toți ceilalți sunt la fel cu el în această privință și nu se preocupă decât de propriul lor scop și de propria lor aspirație. De aceea, singurul mod de a influența pe altul este de a-i vorbi despre ceea ce el vrea și de a-i arăta cum poate obține aceasta.
citat din Dale Carnegie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Starea netulburată a ființei este extaz; starea de neliniște e ceea ce apare ca fiind lumea. În non-dualitate este beatitudine/extaz; în dualitate experiență. Ceea ce vine și pleacă este experiența cu a ei dualitatea suferință și plăcere. Beatitudinea este incognoscibilă. Poți fi beatitudine, dar nu beatificat. Beatitudinea nu este un atribut.
citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!