Lucian: Deci nu ești amabilă. Dar ești psihiatru; mă întreb oare, cu pacienții tăi tot așa te porți?! Cum s-or vindeca, bieții?
Lia: Nu le duce grija pacienților mei, cu ei sunt foarte amabilă; măcar ei se vindecă totuși, în cele din urmă. Tu ești incurabil!
Lucian: Depinde; de ce anume sufăr... Tu ce diagnostic îmi pui?
Lia: Nu trebuie să ți-l pun eu; ți l-au pus deja alții, înaintea mea!
Lucian: Serios?! Ca să vezi; și eu habar n-aveam...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lia: Off... Ești imposibil! Maturizează-te odată! Nici nu mai știu când vorbești serios și când nu. Adineauri îmi dădeai sfaturi și păreai sincer, serios.
Lucian: Dar nu eram. Mă prefăceam doar.
Lia: Și eu ce să mai cred?
Lucian: Ar trebui să-ți dai seama când vorbesc serios și când nu, doar ești psiholog; mai mult, chiar și psihiatru.
Lia: Și ce dacă? Nu văd legătura.
Lucian: Păi, ar trebui să cunoști psihicul uman, deci ar trebui să-ți dai seama, de fiecare persoană în parte.
Lia: Poate, dar tu ești imposibil!
Lucian: Nimeni și nimic nu este imposibil. Totu-i posibil; chiar și ceea ce vezi acum în jurul tău.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: De ce mă privești așa mereu?!
Lucian: Așa?! Cum anume?
Lia: Păi, nu știu, uneori ai un mod anume de a mă privi, atât de... intimidant.
Lucian: Intimidant, eu?! Și te deranjează?
Lia: Păi, oarecum, da... Uneori.
Lucian: Și acum e una dintre acele situații în care te deranjează felul meu de a te privi?
Lia: Aș putea spune că da. Și de ce zâmbești?
Lucian: De ce nu? N-o să-mi spui că-i interzis zâmbitul.
Lia: Nu, bineînțeles. Totuși, de ce zâmbești?
Lucian: Nu-ți dai seama?! Pentru că eu sunt cavalerul, știi tu foarte bine care anume, iar tu ești domnișoara cea frumoasă, pe care eu, cavalerul respectiv, o admir acum...
Lia: Ah, ești imposibil; și enevant!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Hai, domnișoară, te rog, urcă.
Lia: Poftim?! Nu, mulțumesc, mai bine nu.
Lucian: Și totuși, domnișoară... Te pot duce până acasă, doar e în drum. Vezi doar... Toarnă cu găleata.
Lia: Bine, dar...
Lucian: Nu sunt deloc supărat pe dumneata, din cauza reclamației.
Lia: Și totuși, îmi vorbești cu "dumneata" și cu "domnișoară".
Lucian: Ai vrea altfel?
Lia: Da; așa cum ne-am înțeles, ar fi mai bine.
Lucian: Fie. Atunci, te rog, Lia... Deocamdată, încă mai suntem colegi și nu sunt supărat pe tine.
Lia: Credeam că ești.
Lucian: Așa ți s-a părut?
Lia: Nu; așa ar fi trebuit.
Lucian: Să zicem că nu sunt supărăcios. Nici răzbunător. Dacă vrei să mergi cu mine, te rog să urci mai repede în mașină; ne udă ploaia prea rău. Sau cel puțin, hotărăște mai repede ce vrei de fapt.
Lia: Bine. Merg...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Spune-mi, Lucian, nu-i așa că-i mai frumos la voi, pe Terra, decât aici, la noi?
Lucian: Depinde. E frumos și acolo, dar și aici, însă n-are rost să facem asemenea comparații, deci nu e bine să abordăm acest subiect. Amândoi știm foarte bine care anume sunt diferențele sau mai bine zis, diferența, unica, singura existentă, sau măcar cea mai importantă. Restul... E mai puțin relevant.
Sonya: Ai dreptate. Spune-mi, nu ți-e dor de planeta ta?
Lucian: Ba da, evident. Dar nu-i indicat să-mi amintești acest amănunt.
Sonya: Totuși, presupun că în acest moment ai vrea să fii acolo, pe planeta ta. Nu-i așa că aici te-ai plictisit deja?
Lucian: Nu m-am plictisit încă, deși... Te rog, să nu mai vorbim despre asta. E normal să-mi fie dor de planeta mea, însă nu pot spune că nu m-aș simți bine aici.
Sonya: Ești drăguț; foarte amabil, subtil...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Dacă tot ai venit cu noi până aici, hai și până-n orașul artificial. Nu mai e mult de mers.
Lucian: Frumoasă încercare, blondo, dar să știi că nu merge! Nu ține figura. Nu mă las păcălit, deci, n-am să-ți cad în capcană.
Maria: Ar trebui, totuși; colegii noștri vor și ei să te vadă. Dă-le prilejul ăsta; după trei luni de absență, merită măcar atât. Nu zic să te întorci acum printre noi, dar...
Lucian: Blondo, nu insista!
Maria: Uau... Te-ai schimbat, Luci... Ești altfel.
Lucian: În ce sens?
Maria: Nu știu, dar felul în care m-ai privit acum... M-am simțit foarte ciudat; de parcă mi-ar fi înghețat brusc toate simțurile. Nu erai așa înainte...
Lucian: Serios?! Scuze, nu intenționam să... De fapt, nici nu știu ce vreau să spun.
Maria: Zău, Luci, de ce ești așa?
Lucian: Eu, blondo? Cum anume?!
Maria: Așa cum ești acum... Rece, dur, arogant, ursuz, morocănos, mofturos, încăpățânat, mândru, orgolios... Nu știu, te comporți prostește, copilărește, nicidecum ca un om matur cu pretențiile tale. Nu te ridici la standardul tău, la statutul tău.
Lucian: Eu, blondo?! Ți se pare ție numai...
Maria: Nu mi se pare deloc. Ești, dar ce să mai, te las așa, cu încăpățânarea ta cu tot; văd că nu am cu cine discuta. Ești foarte căpos, ca un catâr, ți-am mai spus parcă, însă te las în pace, n-am ce-ți face.
Maria: Nu sunt eu nici chiar așa, blonduțo.
Maria: Asta vom vedea.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Salut, blondino.
Maria: Ah, Luci... Salut! Dar să știi că m-ai speriat puțin.
Lucian: Mii de scuze! Nu asta mi-a fost intenția.
Maria: Hmm... Dar care-ți era intenția?!
Lucian: Nici una, cred...
Maria: Bine, comandante. Scuzele se acceptă. Însă altădată să nu mă mai iei așa, prin surprindere.
Lucian: Voi încerca. Deci, ești foarte matinală, ca de obicei.
Maria: Nu chiar ca de obicei, dar azi e o zi deosebită.
Lucian: Da, știu. Va trebui să te desparți de mititica ta prietenă, Ema.
Maria: Așa e. Îmi va fi dor de ea.
Lucian: N-ar trebui să-ți fie. Doar știi că va fi bine îngrijită acolo unde o vom duce, iar de altfel, o vei putea vedea ori de câte ori vei dori, nu-ți va interzice nimeni acest lucru.
Maria: Ai dreptate.
Lucian: Bineînțeles că am! Și ești de mult aici?
Maria: Nu, dar nici de prea puțin.
Lucian: Aha... Și ai venit singură?
Maria: Nu, evident. Nick e pe puntea principală, n-a vrut să vină aici, la Ema.
Lucian: Așa, deci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, suntem, în sfârșit, prieteni? Cel puțin prieteni?
Lia: Da, Luci, eu așa am spus; suntem... Prieteni, desigur... Ți-am acceptat prietenia, nu-i așa?! Dar ai trișat cu toastul tău; tu l-ai acceptat pe al meu, deci, logic, nici eu nu te puteam refuza. Oricum, Luci, știai deja, doar ți-am spus data trecută că nu te amăgesc, nu-ți dau speranțe false, deci, trebuia să te aștepți că te voi accepta, în cele din urmă. Însă de atunci până acum, nu mi-ai mai propus, deși ți-am zis clar că nu mă joc cu tine, că ești pe drumul cel bun și că ai șansa ta, la care nu vei fi nevoit să renunți.
Lucian: Da, știu... Nu ți-am mai propus până acum, pentru că mă temeam că mă vei refuza din nou.
Lia: Să te refuz, din nou?! Nu după ce ți-am spus că n-am să te amăgesc. Luci, n-am glumit, ți-am vorbit serios; acum ai dovada, nu mă joc deloc cu sentimentele tale, nici cu tine! Deci, da, te-am acceptat... Ești prietenul meu, în cele din urmă.
Lucian: Așa-i. Și nu contează cum; mă bucur că am obținut prietenia ta, chiar dacă aș fi trișat cu toastul meu.
Lia: Da, ai obținut-o, în cele din urmă. Sper că ești mulțumit. Și... Să nu mă faci să regret vreodată această decizie.
Lucian: Bineînțeles. Sunt mai mult decât mulțumit. Și niciodată n-o să te fac să regreți!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Bine; dacă ai ales deja, hai să vedem cum stai cu matematica. Mergem sus, în camera mea.
Mihai: Mai ești dispus să mă ajuți la mate?
Lucian: Sigur, doar de asta ai venit...
Mihai: Da, dar în situația de față, te-aș înțelege dacă n-ai vrea să-mi arăți...
Lucian: Fii serios; matematica nu depinde deloc de situații; e mereu aceeași, dar înainte de a trece la lecții, te-aș ruga și eu ceva.
Mihai: Spune!
Lucian: Nu știu dacă ar mai avea vreun rost acum, însă pentru că tot ești aici, te-aș ruga să modifici puțin programa roboților noștri casnici, în eventualitatea în care totuși vom pleca.
Mihai: Deci, aveți roboți.
Lucian: Evident.
Mihai: Scuză-mă, nu remarcasem, pentru că tu te ocupi de treburi care le revin lor.
Lucian: Asta așa-i; când sunt eu pe acasă, roboții sunt cam inutili. De altfel, dacă vom pleca, vei avea timp să te familiarizezi cu micile mele ciudățenii.
Mihai: Cum așa?! Tu vei fi comandantul.
Lucian: Nu mai e un amănunt chiar atât de sigur. Poate nu voi mai fi eu... N-avem decât să așteptăm decizia Comisiei Disciplinare; de abia după aceea vom mai putea fi siguri de ceva anume.
Mihai: Eu sper să se rezolve totul cu bine.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: În cazul ăsta... Noi, să mergem!
Nistor: Un moment, șefu'! Vrei să mergem în munți acum și să intrăm din nou în peștera aceea?
Lucian: Da, Nis, exact! Cred că m-am exprimat destul de clar.
Nistor: Sigur, șefu'; clar. Foarte clar. Dar să... Mergem toți? Adică... Și eu?
Lucian: Evident. Deja au fost toți de acord. Iar tu faci parte din echipaj. Deci, nu văd care e problema.
Nistor: Păi, problema e că... Eu n-aș merge, șefu'! De fapt, sigur nu vreau să merg. Prefer să rămân aici, sau în oricare altă parte.
Lucian: Cum, adică? De ce să nu mergi?
Nistor: Păi, să vezi, șefu'... Din cauză că nu pot. Adică... Sunt claustrofobic.
Lucian: Ce ești, mă? Claustrofobic? Ce-ai, ești nebun?
Nistor: Nu, șefu'; vorbesc serios! Nu glumesc. Dacă nu știi ce în-seamnă, pot să-ți explic...
Lucian: Cum să nu știu? Ce tot vorbești?! Știu foarte bine ce înseamnă asta, nu-i nevoie să-mi explici nimic. Nu știam însă că ai avea astfel de probleme.
Nistor: Poate că nu m-ai întrebat niciodată, sau n-ai avut ocazia.
Lucian: Nu te-am întrebat...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Bună seara, dom' director.
Traian: Iarăși, Luci?!
Lucian: Poftim?!
Traian: Obrajii tăi, băiete, obrajii... În ultimul timp, mereu îți sunt roșii. Și nu din cauza emoțiilor!
Lucian: Aaa... Secretarele dumneavoastră din birou sunt de vină pentru asta. Dar, vă rog, nu le certați!
Traian: Nici n-aveam de gând... Ce să mă fac oare cu tine?!
Lucian: De ce m-ați chemat, dom' director?
Traian: Ia loc! Citește!
Lucian: Ce-i aici, dom' director? Declarații de amor?
Traian: Citește! Și nu mai tot zâmbi, e vorba despre ceva foarte serios...
Lucian: Ce-i asta, dom' director?
Traian: Citește totul cu mare atenție!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Ah, nu încerca să readuci îndoiala în sufletul meu în ceea ce te privește, pentru că n-ai să reușești!
Lucian: Nu, zău?! De ce ești atât de sigură că nu te înșeli acum în privința mea? Iată! Suntem absolut singuri în navă! Nu e oare periculos pentru tine?!
Lia: Nu. Deloc. Poate, pentru tine.
Lucian: Pentru mine?! Nici gând! Ce mi-ai putea face tu?
Lia: Nici nu-ți închipui și cred că nici n-ai vrea să afli!
Lucian: Serios?! Deci, ești periculoasă... Ar trebui să mă feresc de tine, din calea ta.
Lia: Ar fi spre binele tău.
Lucian: Am să rețin acest amănunt pe viitor și voi încerca să țin cont de el.
Lia: Asta-ți sugeram și eu.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Văd că ai adus mici modificări uniformei tale, Luci. Interesantă tactică! Ai greșit însă îndepărtând doar însemnele comandantului. Dacă doreai să pari altfel decât noi, trebuia să nu mai fi îmbrăcat deloc uniforma albastră. Era o soluție mai bună, mult mai practică.
Lucian: Da?! Mersi pentru sugestie. Data viitoare voi ține cont de ea.
Maria: Luci, nu era un sfat pe care să-l urmezi; nu vorbeam serios.
Lucian: În schimb, eu vorbesc foarte serios!
Maria: Ce să înțeleg din atitudinea ta? Mai ești sau nu comandantul nostru?
Lucian: Blondo, te rog... Aș vrea să nu vorbim despre acest subiect!
Maria: Dar trebuie. Aș vrea să știu. E un lucru foarte important. Deci, ești sau nu?
Lucian: Vezi bine că nu mai sunt. Și știi de ce.
Maria: Șase buline mici, aurii sau nu; n-are importanță faptul că le-ai îndepărtat de pe uniformă. E irelevant! Cu sau fără ele, trebuie să știi că noi tot pe tine te considerăm și te-am considerat tot timpul comandantul nostru, nu ne-am ales un altul în locul tău, în lipsa ta, nici măcar n-am încercat; pentru noi, tot tu ai rămas, mereu...
Lucian: Blondo, pricepe, te rog, că nu vreau să vorbesc despre asta și gata! Nu mă interesează! Clar? Nu-mi pasă deloc ce anume ați considerat voi în tot timpul ăsta. Ajunge! Nu vreau să mai aud nimic! Absolut nimic.
Maria: Mda, e clar... Nu ți-a trecut deloc de atunci. Ești încă prost dispus.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Afurisită promisiune! Aș fi vrut să n-o fi făcut niciodată.
Lia: Nu-i loc de regrete tardive. Mi-ai promis, iar dacă ai cuvânt, trebuie doar să-mi dovedești, respectându-ți promisiunea.
Lucian: N-o putem anula? De bună-voie, de comun acord, din partea ambelor părți implicate...
Lia: În nici un caz!
Lucian: Deci nu vrei să-mi acorzi prietenia ta.
Lia: Nu! Repet, e de ajuns că-mi ești coleg, Don Juan...
Lucian: Nu începe iarăși cu chestia asta! Altfel mă văd nevoit să-ți spun din nou "prințesă".
Lia: Nici măcar să nu te gândești la așa ceva! Ne vedem mâine... Don Juan...
Lucian: Așteaptă, Alteță! Și eu plec. N-am nici un motiv să mai rămân aici. Să plecăm, deci, împreună, prințesă.
Lia: Ah, Luci, ești imposibil!
Lucian: Păi, cred că tu ai început.
Lia: Aproape. Dar nici tu nu te lași mai prejos.
Lucian: Nu-mi stă în caracter. Deci, n-aș putea, prințeso!
Lia: Trebuia să-mi imaginez asta, Don Juan!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, astea sunt toate hărțile tale?
Nistor: Da, șefu', astea sunt cele terminate. Mai am unele începute, dar nu sunt gata. O să le termin în curând și pe acelea. De ce, șefu'? Nu sunt bune?
Lucian: Ba da, mă, nărodule, în mare măsură sunt foarte bune, arată bine, sunt bine realizate, detaliate, cu toate elementele necesare... Dar se putea și mai bine de atât. Adică, privește și tu, Nis! Ce fel de hărți sunt acestea, oare? Și ce fel de geograf mai ești și tu?!
Nistor: De ce, șefu'?! Ce anume nu e bine? Eu n-am greșit nimic, serios. E totul corect. Foarte corect, din orice punct de vedere.
Lucian: Oare ce nu e bine, mă?! Nimic de zis, nu vreau să te critic, ai lucrat mult la ele, se vede, sunt foarte bine realizate și sunt convins că sunt foarte corecte, dar unde sunt denumirile?! Un bun geograf ar fi pus toate denumirile la locul lor! Iar tu ai pretenția că ai fi un bun geograf, nu?!
Nistor: Păi... Care denumiri, șefu'?!
Lucian: Cum, care denumiri, mă?! Toate! Ai mai văzut tu pe undeva hărți fără denumiri?! Eu, unul, nu! Deci, cred că ar trebui să le pui și tu la locurile lor... Nis, chiar și aici, pe Proxima, toate au denumirile lor specifice: străzile, aleile, parcurile, restaurantele, clădirile, tunelele subterane sau cele de legătură cu exteriorul, cercurile colorate, râurile artificiale, munții etc. Totul are o denumire proprie, doar e normal să fie așa.
Nistor: Serios?! Au denumiri? Păi... Nu știam.
Lucian: Acum știi! Deci, ai face bine să le afli și să le pui la locul lor, pe toate. Dar să nu le scrii de mână, că altfel strici toată frumusețea acestor hărți, cu scrisul tău indescifrabil! Oricum, fără denumiri, ce fel de hărți mai sunt și acestea?!
Nistor: Ai dreptate, șefu'.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ai constatat deci că nu mă descurc singur; ești consilierul misiunii... Ce mă sfătuiești să fac în asemenea situație?
Lia: Ce te sfătuiesc? Evident, să fii mai autoritar.
Lucian: Autoritar, zici?! Scuze, greșești! Nu de autoritatea mea e nevoie aici.
Lia: Atunci de ce altceva?
Lucian: Situația nu-i chiar atât de gravă; se rezolvă.
Lia: Cum?
Lucian: Nu cu autoritate, în nici un caz! Cu prietenie, înțelegere.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex: Ia vezi, mă, la ce se holbează așa...
Nistor: Vai, șefu', te-am prins! Să nu-mi zici că asta-i domnișoara psihiatru despre care ne vorbeai într-un timp de ne amețisei. Ți-a picat cu tronc!
Lucian: Hmm?! Ce-ți bagi nasul în fișele mele? Vezi-ți de ale tale, ai destule!
Nistor: E-ndrăgostit și tipa asta nici măcar nu-l bagă-n seamă...
Lucian: Măi, vrei să taci odată?!
Alex: Bine, tace! Da' pot s-o văd și eu pe tipa respectivă?
Lucian: Nu!
Alex: Nu fi rău! Ce-i atât de secret?
Lucian: Uff...
Nistor: Frumoasă tipă pentru un psihiatru, nu-i așa?
Alex: Brunetă, ochi albaștri... Extra! Dar eu n-aș vrea s-o știu prietena mea.
Lucian: De ce?!
Alex: Cum, de ce?! E psihiatru; asta spune tot, nu?!
Lucian: Aș; la treabă! N-avem prea mult timp.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, costumele astea ciudate vă protejează fonic... Totuși, când ești afară, îmbrăcată cu acel costum și vorbești cu mine, mă auzi.
Sonya: Evident că te aud. Costumele nu ne protejează de sunete ce nu ne-ar dăuna cu nimic, doar de cele mult prea ample, pe care le elimină în totalitate, astfel încât să nu le auzim. Dar pe tine, dacă nu țipi la mine, am să te aud, chiar și când port acel costum de protecție.
Lucian: Să țip?! De ce-aș face așa ceva? Nu-mi stă în caracter! Nu țip la nimeni, deci, nici la tine, evident. Sau mai ales la tine.
Sonya: Luci, dădeam doar un exemplu; nu înseamnă că tu procedezi astfel.
Lucian: Așa, deci... Păi, cu prima ocazie, poate o să țip totuși la tine!
Sonya: Poftim?!
Lucian: Doar ca să verific eficiența costumelor voastre.
Sonya: N-ai încredere în ceea ce ți-am spus? Vrei să mă verifici?
Lucian: Nu... Sonya, te rog! Doar nu m-ai și crezut! Ce-s nebun, să țip la tine?! Să fim serioși!
Sonya: Ah... Ești ciudat.
Lucian: Știu... Mi s-a mai spus.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniștită. Tu-l cunoști bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aș permite. Dar tu, doctore? Ce simți pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viața ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poți să crezi așa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînțeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aș vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ți face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Și de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar ești liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu ești chiar așa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ți spun, doctore?! M-ai prins pe picior greșit.
Stela: Și eu ce să înțeleg de aici?
Lucian: Înțelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, ești îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deși am o bănuială. Bun; în cazul ăsta și tu ieși din discuție, la fel și Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Ce-i cu tine, Luci? De ce nu ești îmbrăcat în uniformă?
Lucian: Bine că nu sunt îmbrăcat în uniformă, altfel nici nu vreau să-mi închipui ce-ar fi pățit uniforma mea, zise el, ținând capul în jos.
Traian: De ce nu m-ai anunțat că ai probleme?
Lucian: Aș fi reușit oare?
Traian: Uite, ia telefonul meu! Când mai întâmpini greutăți, de orice fel, nu ezita să mă suni, la orice oră din zi ori noapte!
Lucian: Bine, dar dumneavoastră...
Traian: Nu-ți face griji pentru mine; am alt telefon, acesta îmi este de prisos; ți-l las ție, definitiv!
Lucian: În misiune nu voi avea nevoie de el.
Traian: Treaba ta ce faci cu el; îl poți arunca, dacă vrei! Eu ți-l las ție. Ne-am înțeles?!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Dar tu ce faci aici?
Lucian: Nu se vede?!
Lia: Ba da, gătești; dar de ce? Asta nu înțeleg...
Lucian: Pentru că așa vreau eu; îmi place.
Lia: Păi, voi n-aveți roboți casnici?
Lucian: Ba da, avem, însă când sunt eu pe acasă, roboții sunt cam în plus, n-au ce face, șomează; le fur eu activitatea.
Lia: Și părinții tăi te lasă?
Lucian: Uneori mai protestează, dar în cele din urmă, văzând că n-au încotro, renunță.
Lia: Bine; te aștept.
Lucian: Ia-l și pe Rikky cu tine, dacă nu te deranjează.
Lia: Eu l-aș lua; nu mă deranjează deloc, deci, dacă vrea, poate veni cu mine.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!