Greierele şi furnica

Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

"Greierele şi furnica"...
Lăutar, ea gospodină!...
Fac pariu că şi bunica
De-ar citi-o se închină

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi şi barosane,
Plus că nu sunt menţionate,
Celulare, blugi, Merţane,

Iar apoi, e-o "Uniune",
Ce, pentru armonizare,
Fabulei i s-ar impune
O reactualizare

După legi europene,
Şi cerinţelor de piaţă,
Puse vechile catrene
La situaţia de faţă,

Fără vreo discriminare,
Sau rasism, iar în finală
Greierele fi'nd cel care
Va veni cu o morală

(Orişicum, de vreţi-nu-vreţi,
Doar privind la noua eră,
Cam toţi vechii cântăreţi
Au făcut azi carieră!)...

Greierele, deci, artist,
Cu conservator, se ştie,
Domiciliu, navetist,
Neplătind la stat simbrie,

După şpriţuri şi manele,
Cam pe la sfârşit de vară,
Rămânând fără lovele
Şi sacâz pentru vioară

S-a gândit că n-are rost,
La furnica cea ingrată,
Să mai meargă ca un prost
A mai lua sictir o dată

Şi s-a dus la bancă, drept,
Cu elan şi bucurie,
Precum omul înţelept
Să se bage-n datorie ;

Credit, neavând vreodată,
I-a fost... dulce, sugerat,
De o viespie-nţepată
Să se ducă la furat....

Trecu strada vizavi,
La o bancă şi mai mare
Unde ăia,-n plină zi,
I-au rupt câteva picioare ;

Dar povestea lui, şocantă,
Fiind vorba de lovele,
Acu-i mai interesantă,
Ca şi în telenovele:

Dup-atâtea ghinioane,
Prin ce şmen, nu am habar,
A vândut, pe milioane,
Scripca lui ca... Stradivar!

Virtuos, plin de talente,
Şi bengos la caracter,
Se trezi, eminamente,
Peste noapte că-i bancher,

De-a-nceput chiar a se teme
Nu de foame, nici de sete,
Regulat de noi probleme:
Banii trebuiau să fete,

Şi cum fraieri n-a găsit
Să producă fecundare,
Nu ştiu cum, şi-a amintit
De furnica muncitoare (!?)

Care, fiind gospodină
Şi naivă, dedicată,
Era, fără altă vină,
Prada cea mai indicată

Să-i ofere-un împrumut
Cu-o dobândă ideală,
Doi la sută, doar atât,
(Asta numai de momeală)

Pentru ţoale, termopane,
Chiar şi două limuzine,
Ori să-şi bage silicoane
Să le-oftice pe vecine ;

Aşa că, într-o clipită
Şi cât doar ai zice peşte,
Furnicuţa ispitită
A făcut ce-i omeneşte,

Coborând pe înserat
Dintr-un Mercedes balşoi
Şi cu-n pept de-a virusat
Cam un sfert de muşuroi,

Până-n zori, când ( băi bădie,
Cum se dă şi azi din fleancă!)
Devenise pandemie....
Toate-au dat buluc la bancă,

Unde, binefăcător,
Cu-n procent de-ţi dai karate,
Le-a dat greierele, lor,
Cât puteau căra în spate,

De-a ajuns un muşuroi,
Furnicuţe muncitoare,
Generaţii apoi
Să plătescă fi'nd datoare,

Întreit, chiar mă gândesc,
Pentru zeci, sute de ani,
Fi'n'că timp ăi de trudesc
N-au, oricum, să facă bani...

Iar acuma, spre finală,
Greierele, cum spusei,
Va veni cu o morală
Ce-o găsiţi şi singurei

Numai de veţi lua aminte
La o mică eroare:
O furnică... n-are minte
Să ajungă debitoare!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele

Iar pe greierele şef
Îl strâng şi ciubotele
De inspector n-are chef
I-a-ngheţat chiar notele.

La furnica cea tăcută
Un model de disciplină,
Ordine desăvârşită
Şi cămara plină, plină!

Înfăşurat în cojoc,
Nu se teme de nimic,
Moş Martin va sta pe loc,
Rozându-şi degetul mic.

Pe punte către izvoare
Sunt chemate să coboare.

sonet de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti de ziua voastră

Zi de vară fermecată,
se alintă soarele
şi din nou, în lumea toată
s-au deschis poveştile.

Feţi-Frumoşi şi zâne bune,
zmei, balauri şi pitici
de cu zori încep a spune
întâmplări pentru cei mici.

Însă este-o zi specială,
zi de râs şi de jucat,
deci eroii de cerneală
basmele le-au transformat,

iar duşmanii cei mai straşnici
sunt amici pentru o zi
şi se-arată buni şi paşnici
numai pentru voi, copii.

Reaua-mpărăteasă, iat-o,
nu mai este furioasă
şi pe Alba a iertat-o,
chiar dacă-i cea mai frumoasă.

Lupul şade cu bunica
şi mănâncă... ciocolată!
Greierele şi furnica
îşi împart merindea toată

iar Pinocchio e cuminte,
face teme şi citeşte,
nu mai fură, nu mai minte
şi nici nasul nu-i mai creşte.

Baba-Cloanţa e-o scumpete
şi găteşte prăjituri
pentru băieţei şi fete
care-o văd azi prin păduri.

Nu mai spun de zmeul care
a descoperit deodat'
c-are-o voce-ncântătoare
şi-i maestru la cântat...

Da, copii, de ziua voastră
râde-n noi copilăria
şi în mica lume-albastră
e stăpână iar magia.

Astăzi, toţi povestitorii
şi-au dat mâna peste vreme
şi-au gonit spre zare norii,
la poveste să vă cheme.

Să fiţi buni, să fiţi voioşi.
La mulţi ani, copii frumoşi!

poezie de Mihaela Hură
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

La margine de răzor
Greierele cel burtos
Sub o tufă de mohor
Trândăvea, dormea pe jos.

Mai cânta la ceas de seară
Pe la crâşmă, pe la bar,
Bucuros că se-adunară
Câţiva bani de buzunar.

S-a gândit c-ar fi mai bine
Că nu i-ar fi deloc greu
Să plece în ţări străine
Să susţină un turneu.

A avut succes scripcarul,
Zdrăngănind de zor manele,
Îşi umpluse buzunarul
Cu euro şi lovele.

Revenit în prag de iarnă
Nu-i mai cunoştea-i ţinuta,
De sus începea să cearnă,
El îşi număra valuta.

Arogant şi îngâmfat
Azvârlea cu banii-n aer,
Vecinile s-au mirat:
-Uite ce-a ajuns un fraier!

Îi întoarse spatele
Furnica plină de ciudă,
Îşi chemă suratele
Mai aproape să audă:

- Am muncit întreaga vară
S-adunăm ceva în sac,
N-avem nimic în cămară,
A fost anul prea sărac.

Ani la rând, vară de vară,
Muncim ca la loz în plic,
Ne spetim, fugim pe-afară
Şi nu câştigăm nimic.

Vom schimba urgent macazul,
Ne reprofilăm la anu',
Vinovat de tot necazul
Cică-i unul... Topîrceanu!

fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să faci un milion

De zeci, de sute, mii de ani,
Se vrea răspuns la o-ntrebare:
Cinstit, corect, un sac de bani,
Cum poţi să faci fără sudoare?

Cel mai uşor, cum unii zic,
Ar fi să-i faci cu o maşină(!?)
Permiteţi-mi să-i contrazic:
De-i manuală, te leşină;

Alţii gândesc, mai slabi de mulă,
Că poţi să-i iei cu-n revolver....
Nici asta nu e o formulă
Pentru un om de caracter,

Atuncea cum? V-o spun chiar eu!
Sunt om cu ani de experienţă,
Secretu-l vând doar pe-un leu,
(E chestie de concurenţă)

Poftiţi la mine la biro'!
Este doar la doi paşi de gară,
V-aştept oricând, fără mişto,
Chiar personal, în colţ afară,

Să vă ajut, io sunt decis,
Şi nu primesc bani de hârtie,
Ca semn, să mă găsiţi precis:
În faţă am... o pălărie.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucuie

N-am crezut cât e de şuie
Lumea asta, să vă spui:
Cineva a rupt un cui
Într-o ţară unde cuie
Voie să se rupă nu e,
Ca apoi, unde mai pui,
Îi trecu prin cap, hai-hui,
O idee, să se suie,
Să declare că el cuie
A rupt multe-n viaţa lui
Şi îl doare în ţugui,
Plus c-ar vrea şi o statuie
Fiin'că prost el cică nu e
Altul ca şi dumnealui,
Dar aşa cum percepui,
Orice uşă o descuie
Că, bănuţii ca să-i puie
N-are unde,-al dracului!
De-a ajuns, pe cărărui,
Membru permanent în UE,
Cu-o grămadă de cucuie,
Iară io... să fac pistrui!
Jur, am rupt numai un cui,
Într-o seară cu-o duduie
Galbenă ca o gutuie,
De-o lăsai doar cu-n cucui,
Şi plătesc... de nu vă spui!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucuie

N-am crezut cât e de şuie
Lumea asta, să vă spui:
Cineva a rupt un cui
Într-o ţară unde cuie
Voie să se rupă nu e,
Ca apoi, unde mai pui,
Îi trecu prin cap, hai-hui,
O idee, să se suie,
Să declare că el cuie
A rupt multe-n viaţa lui
Şi îl doare în ţugui,
Plus c-ar vrea şi o statuie
Fi'n'că prost el cică nu e
Altul ca şi dumnealui,
Dar aşa cum percepui,
Orice uşă o descuie
Că bănuţii ca să-i puie
N-are unde-al dracului!
De-a ajuns, pe cărărui,
Membru permanent în UE
Cu-o grămadă de cucuie,
Iară io... să fac pistrui!
Jur, am rupt numai un cui,
Într-o seară cu-o duduie
Galbenă ca o gutuie
De-o lăsai doar cu-n cucui,
Şi plătesc... de nu vă spui!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optuşpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci şi cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povaţă, se întampla că îi ceream,
Ştiind atât de multe-n viaţă, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, şi nu eram într-o ureche...
Aşa pe-atuncea o vedeam, bătrână şi de modă veche...

Dar iată că la şaizeci şi... mulţi dintre voi nu vă daţi seama
Cam cât de mult eu mi-aş dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu şcoala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă ţineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puţin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aş asculta-o că mi-e mamă şi mai ales la vârsta mea,
Că ce păţeşteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Şi-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Referendum

De când ne-am specializat să-nvârtim democraţia,
Duşi de nas am tot schimbat dregători în România,
Cu mai buni, de pus la zid, negustori ultracinstiţi,
Sau cu vr'unul mai avid decât ceilalţi parveniţi,

De la cei dotaţi cu şcoli, cu un bac, un doctorat,
Masterate de doi poli, puse-n rame de-un carat,
Pân' la ăi de au vece şi celulă gratuit,
Sau puşcăriabili ce sunt pe muchie de cuţit,

Încât nu ne mai mirăm, stând pe loc într-un picior,
C-am ajuns să câştigăm experienţă-n viitor,
Ştiind bine a vota şi-a alege... mai ales,
Chiar de unii-ar sabota, tot ai noştri-s care ies!

Numai că acum, se pare, o dilemă ne-a blocat,
Tre' s-alegem cu ardoare, ditre doi iluştrii-n stat,
Unul care-i suspendat, învăţat fiind cu sfori,
Şi-altul care l-a săpat, însa e cu capu-n nori,

Că deja mă doare bila, după cât m-am tot gândit
Pentru care pun ştampila, şi-s mai mult nedumerit,
Căci din lista celor doi, socotind a' lor păcate,
Mi se pare c-amândoi sunt cam la egalitate:

Unul are-o facultate, în CV-ul lui a spus,
Celălalt a dat din coate de-a făcut şi-un an în plus,
Unul are o ruşineeee, celălalt... doar un cotor,
Unu-i dus cu pluta bine, ălălalt cu un vapor,

Unu' doarme mai mereu, precum lampa fără gaz,
Celălalt, ca-n heleşteu, câte-o dată este treaz,
Unul minte-n mod cinstit, altul minte... nici că are,
Dar niciunul, în sfârşit, doctorat dintr-ăla n-are!

Aşa că, eu, în final, trebuie să-mi exersez
Dreptul constituţional şi-am să merg ca să votez
Nepărtinitor ca toţi ce mai cred într-un Isus
... mama lor astăzi de hoţi, iar vor să ajungă sus!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele si furnica

De cu zori si pana-n seara,
Bucuros cu-a lui chitara,
Vara ‘ntreag-a petrecut,
Nici in cot nu l-a durut.

Dar cand iarna a venit,
Cand crivatul s-a pornit,
Greierele, trist, flamand,
S-a trezit speriat de-un gand!

Ce ma fac eu pana-n vara?
Fara-o boaba de secara,
Fara-o rama, fara-o o musca,
Vai stomacul mi se usca!

Si se duse la vecina,
Seara... asa... mai inspre cina,
Doara, doara, "ceva pica",
De la harnica furnica.

- Vecinuta, draga mea,
Ma loveste foamea grea,
Mi-e greu si e... neplacut,
Dar ti-as cere imprumut,

Niste boabe... ajutor,
Peste iarna sa nu mor,
Cu dobanda aferenta,
Te rog, nu fi ‘ndiferenta!

- Eu iti pun doar o ‘ntrebare,
Cum de nu ai de mancare?
Vara-ntreaga de ce-ai stat?
Cand eu zilnic am lucrat!

- Oh, dar eu as vrea sa stii,
Am cantat noapte si zi,
Veselie-n toata tara,
Ca aproape-am rupt chitara.

- Daca numai ai cantat,
Nu cred ca e vreun pacat,
Sincer nu ma ‘ntereseaza,
Acum du-te si danseaza!

fabulă de Marius Alexandru, după Jean de la Fontaine (19 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Iată şi banii şefului securităţii misiunii, din iunie până-n decembrie inclusiv.
Mihai: Poftim?! Cum adică banii mei, domnule director? Trebuie să fie o greşeală. Eu încă nu mi-am încheiat studiile, nu lucrez, nu sunt salariat, deci, nu s-ar putea să primesc bani; sunt elev.
Traian: Tocmai pentru că nu ţi-ai încheiat studiile, nu primeşti salariu pe luna mai, iar pentru luna iunie, doar jumătate de salariu, pentru că-ţi vei lua licenţa pe 15 iunie, iar de la acea dată se poate considera că ţi-ai început activitatea. Regret că ai cea mai mică sumă dintre toţi, însă asta se întâmplă doar din cauză că eşti novice, altfel, dacă ar fi să se ţină cont doar de funcţiile din cadrul echipajului, ai fi următorul după comandantul misiunii, deci, ai avea un salariu mult mai mare, nu cel mai mic dintre toţi. Sper să înţelegi.
Mihai: Să înţeleg?! Domnule director, e mai mult decât mi-aş fi închipuit vreodată; de fapt, fiind încă elev, nu mă aşteptam să primesc vreun ban şi când colo, iată, un teanc întreg numai pentru mine! E o sumă la care nici n-aş fi îndrăznit să visez. N-am avut niciodată atâţia bani în mână.
Traian: Cum aşa, băiete? Fost campion, chiar olimpic şi mondial? N-ai fost plătit pentru performanţele tale sportive?
Mihai: Ah, ba da, dar nu cu sume considerabile, deşi nici neglijabile nu erau. Fiind însă minor, deci, la juniori, părinţii mei primeau banii. În plus, nu participam la acele competiţii pentru bani, sau din vreun alt interes, după cum nici la această misiune nu particip pentru că aş urmări îmbogăţirea sau altceva asemănător.
Traian: Desigur, tinere, înţelegem. Nu te-a acuzat nimeni că ai urmări vreun interes; ar fi absurd să te şi acuze de ceva.
Mihai: Mulţumesc, domnule.
Traian: Nu mulţumi pentru ceea ce ţi se cuvine!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de pomană

Mă gândesc pe zi ce trece,
Oare ce s-ar fi-ntâmplat,
Cum, tot frec menta la rece,
Să fi fost eu şef de stat(?!)

Am aliură, am prestanţă,
Am şi priză la popor,
Iar la stat sunt bun de clanţă
Mai mult ca un senator,

Apoi, cu idei dotat,
Şi talente la gargară,
M-ar vota, la ochi legat,
Orişicare pierde-vară,

După care, imediat,
Chiar a doua zi mi-aş pune,
Pentru toţi ce m-au votat,
Planurile-n acţiune:

Prima dat', o să declar
Ilegal statu-n picioare,
Astfel, va primi în dar
Un fotoliu fiecare,

Şi... să meargă ca pe roate
Lucrul bun, fără de fiţe,
Cei ce stau la compensate,
Vor primi şi cu rotiţe,

Deasemeni, ideale
Când primesc degeaba hrană
La cantine sociale
Pentru statul de pomană!

Altora, fără-ndoială,
Le dau de-alea-automate,
Când sunt rupţi de plictiseală
Şi adorm, să-i dea pe spate,

Iar acelora ce stau
Pe-a părinţilor spinare,
Doar printr-un decret le dau
Şi un praz pentru frecare,

Sau ridiche, fi'ndcă, logic,
După cât gaz ard, se pare,
Frecangii, ecologic,
Vor muri de poluare,

Iară popilor, în dar,
Babele să nu se rupă,
Câte-un scaun-nalt, de bar,
Poala popii când o pupă,

Şi-n sărmanul parlament,
Unde are fiecare
Doar un scaun, evident,
Din motiv de constipare,

Pentru-o bună performanţă,
Le-aş da paturi fără scârţ,
Când clocesc vreo ordonanţă,
S-o voteze doar c-un pârţ

Şi, fără discriminare,
Un şezlong sau un hamac,
Le-aş da celor ce, sub soare,
Nici măcar umbră nu fac...

De-aia zic, pe zi ce trece,
Cum pierd vremea fără rost,
Tot frecând menta la rece,
Şef de stat eu să fi fost!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Anul acesta, am gândit,
Cum rar fac asta câteodată,
Să mă maschez deosebit
Cumva să sperii lumea toată,

Şi cum în lume-i tărăboi,
Am hotărât, de Halloween,
S-apar în cartier la noi
Leit Osama bin Laden ;

Un akaem şi dinamită
Am luat în "sale" din prăvălie,
Fără relaţii, fără mită,
Chiar mi le-au dat pe datorie,

Turban, mai lesne am găsit,
M-am uns pe faţă cu magiun,
Iar barba chiar s-a potrivit
Aia ce-o port de Moş Crăciun,

Însă ce îmi era utilă
Şi n-am găsit un pui măcar,
Am luat în loc de o cămilă
Un fost amic de-al meu, măgar,

Şi-am mers s-o sperii pe-o vecină
Să-mi dea bomboane dumneaei,
De-o văd trăsnită! cum leşină
Cu bin Laden în pragul ei,

Că un minut, doar, mai ‘nainte
Ce mă văzu-n micul ecran
Cu-aceiaşi faţă, ochi, veşminte,
Cu akaem şi cu turban!

Acum, şi io mă speriai
Atât de tare c-am fugit,
Dar după colţ, un poliţai
Când m-a văzut s-a îngrozit,

Şi ca să-i trecă, devotat,
Cum dumnealor nu dau cu parul,
Mi-a dat amendă c-am fumat
În timp ce conduceam măgarul ;

Mă duc apoi la farmacie
Să îmi revin, să iau un hap,
Da' când să ies, să vezi urgie (!)
Trei poliţai aveam pe cap,

Şocaţi, c-am fost iar amendat
Şi tot din vină de măgar...
Cicătelea, n-a fost parcat
În modul regulamentar,

Apoi îmi zic, hai s-o-nspăimânt
Pe soacră-mea ce stă mai jos,
Da', chiar de intră în pământ
Să o anunţ c-aşa-i frumos,

Când l-o vedea pe terorist
La uşa ei, plină de groază,
Pe cât sunt io de pesimist,
Precis că se repatriază,

Dar fui pe loc înconjurat,
Vorbind la două celulare,
De un batalion speriat
De trupe paramilitare,

Dar am scăpat, la fel, subit,
Cum am noroc atât de rar,
Tot cu-o amendă, c-am vorbit
Pe urecheat la celular,

Aşa că eu, de Halloween,
Făcui o mare constatare:
De teroristul bin Ladin
Pe lume nici în cot n-o doare,

E îngrozită-n schimb, şi tare,
De o ţigare,-un celular,
Nu mai vorbesc de o parcare,
Chiar de e vorba... de-un măgar!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

- Surioară dragă, am...
Am venit să-mi dai şi mie...
Pân' la primăvară...
- N-am.
-... un grăunte... ai o mie.
- N-am.
- Dar toată lumea ştie:
E doar lucru cunoscut.
- Am, da' nu vreau
să-mprumut!
Astă-vară ce-ai făcut?
- Am cântat...
- Acuma joacă!
- Îmi e foame, c-aş juca...
- Joacă...
- Nu mă enerva,
Că-s nervos... îmi dai, or...
- Ba.
- Eşti zgârcită...
- Mă închin.
- da' o să te-ntind puţin.
Şi-agăţând vioara-n grindă
Greieru-nşfăcă furnica
Şi-ncepu "să o destindă".
Şi-a bătut-o zdravăn, vere!
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muţi.
- Ei, acuma mă-mprumuţi,
Surioară?
- Cu plăcere.

poezie celebră de Marin Sorescu din Parodie din volumul "Singur printre poeţi"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Şi l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câţiva ani,
De parcă timpul pe Pământ, chiar şi la Tine costă bani!?

Şi-n plus, pân' să ajungă lut, deasupra lui să crească flori,
În viaţă Tu l-ai mai făcut să moară de atâtea ori
De ciudă, boală, de necaz, de oftică în mare chin,
Văzând pe altul că-i mai breaz, ori fată capra la vecin,

Moare de plâns, de of la fel, de râs mai tare când a dat
De-un fraier mai ceva ca el, ori este foarte gâdilat,
De gelozie,-ndrăgostit, cum am murit, de fapt, şi eu,
Pe câte-n viaţă am iubit, să am măcar de câte-un leu...

Dar multi, de bucurie mor, sărind în sus când, negreşit,
Cel mai bengos duşman al lor a dat de dracu' în sfârşit,
Alţii de sete, necăjiţi, şi... chiar de-i ger cumplit, nămeţi,
Ca buni consumatori, cinstiţi, ajung acasă morţi de beţi,

Mor şi de lene, puturoşi, frecând ridichea pe nevé,
Iar unii mor de curioşi, băgându-şi nasul prin orice,
Dar cel mai mult şi cel mai des, să-Ţi mai explic nu are rost,
În viaţa lui, pân' la deces, de mii de ori moare de prost,

Dar bai nu e, să îl deştepţi, de-ajuns e imnul naţional,
Că-n rest, Părinte, să mă ierţi, totul îi pare-n timp normal,
De aia-Ţi spun, chiar mort de prost, puteai să-l laşi la infinit...
Îi curmi Tu viaţa, fără rost, taman când s-a obişnuit!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, eşti căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ţi dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poţi lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost să-ţi baţi capul cu aşa ceva, pentru că-ţi toceşti nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, şefu', ştiu că ai dreptate, că-i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ţi-a promis?! Ce ţi-a promis? Că o să te aştepte? Ce ştia ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat că avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Ştia ce zice. Era foarte sigură de ea. Şi mi-a promis singură, fără să-i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ţi-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ţi-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuşi să ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită şi chiar ar putea avea copii, destul de mărişori.
Nistor: Ce tot zici, şefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ţi se pare ţie că aş exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ţi-a promis, poate că nu şi-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicaţiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur că nici măcar nu ştia ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate şi sub influenţa gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deşi prietenia ei semăna mai mult a recunoştinţă. Cred că îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te aşteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Aşa e, şefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândeşte-te mai bine şi ai să-mi dai dreptate! Nu-ţi face speranţe deşarte în privinţa Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea că ea te-ar aştepta, pentru că la întoarcere s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. N-aş vrea să fiu în pielea ta în acel moment.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Când ai făcut maimuţa, Doamne,
Ma iartă, dar Ţi-o spun cinstit
Cum Tu mă ştii de-atâtea toamne:
Cu ea ai fost tare zgârcit,

Căci, de la data respectivă
Până-n prezent, e constatat
Că dumneaei, chiar dimpotrivă,
Un pas n-a mai evoluat,

Nu mă refer la maniere,
Cătând şi azi ce a ascuns,
Cu deştu-n nas şi prin unghere
Unde lumina n-a pătruns,

Şi nici de faptul că, banana,
De câte ori ea şi-a furat,
Nu s-a gândit că-i va fi blana
În saramură vreodat',

Iar când e vorba de bătaie,
Scandal prin junglă, tărăboi,
O face tot mereu de oaie,
Sărind ea prima la război,

Şi-apoi, nu-s alte dobitoace,
Nici pe departe cum e ea:
Ce... una spune, alta face,
Gândind cu totul altceva,

Că, de-aia-Ţi spun, ca bun Părinte,
De i-ai fi dat atunci, în pom,
Un gram măcar, în plus, de minte,
... nici azi nu ştie că e om!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULA PILULEI ALBASTRE

O girafă... masculină,
Căci gramatica-i haină
Şi nu permite "giraf"
Pentru un mascul cam... praf
Din partidul inventat
De şobolani mari din sat –
Securişti ce dau fiori,
Că-s în sat conducători,
Restul, cum ştie oricine
Pentru ei sunt manechine –
Deci girafa asta tristă,
Înaltă, ochelaristă,
Spunem, ce mai tura-vura,
Şi-a depus candidatura,
Să ajungă cel mai sus
Chiar dintr-un partid în plus
Din care era şi el,
Făcut, cum spuneam, de cel
Mai puternic şi discret:
Un serviciu strict secret.
Şi cum trebuia s-arate
Ce program are în spate,
"Giraful" a declamat
Că s-ar impune în stat,
Cum văzuse el în filme,
Ca aleşii să se-afirme,
Alegând, pentru-nghiţit,
O pilulă de... gândit.
După film, pilula-albastră
Ar fi ca dorinţa noastră:
Să rămână trează şi,
Ridicată zi de zi,
Să ne-ndemne a produce
Tot ce bucurie-aduce.
Pe când cea roşie pare
Să aducă doar stagnare,
Cum face partidul care
Pe steag are-a ei culoare.
Auzind electoratul
De pilule, întreg satul

Vrând MORALA cea fudulă,
Preferă... ghici, ce pilulă?

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

(poezie inspirată după o întâmplare petrecută în Republika Tanganika)

Căţeluş cu păru' creţ,
Fură raţa din coteţ,
Cât s-a plâns, cât s-a jurat,
De belciug nu a scăpat,
L-au săltat hingherii-atunci,
Luând patru coţi, la munci,
Dar cum vremea-i trecătoare,
A făcut reeducare,
După care, mai ciordea,
Având şcoală, cu perdea,
Câte-o dudă, mai ştiu eu...
Cum era la ceapeu;

Căţeluş cu păr buclat,
După ani, pensionat,
Linge-ntruna fără spor,
În lăbuţe-un osişor,
Pensia de luna asta,
Ce-a primit-o ieri, nevasta,
Şi cu-a lui, un colţ de pâine,
Nici măcar viaţă de câine!
Tot sperând că într-o zi,
Cine ştie, vor primi,
Osişorul mititel
Şi cu-n pic de zgârci pe el!

Căţeluş cu permanent
Stând pe gânduri, evident,
Nici turbat nu înţelege
De mai e cumva vreo lege(?!)
Javre şi potăi sadea,
Foşti aplaudaci cândva,
După ce c-au ros ciolane
Au şi pensii barosane,
În loc dumnealor să fie,
Pentru jaf şi anarhie,
Chiar de-ar mai costa un şfanţ,
Puşi să stea cu toţii-n lanţ!

Căţeluş cu păru' creţ,
Din ce-avea lângă coteţ,
Usturoi, spanac amar,
Vreo trei fire de mărar,
Niscai ştevie blegită,
O salată zdrenţuită,
Le-a pus într-o trăistuţă,
Socotind el pe-o lăbuţă,
Să le vândă lângă mall,
Şi de-ar face la vr'un pol,
Précis, luna viitoare
Îl va prinde pe picioare!

Cateluş cu păr buclat,
Cinci dulăi i l-au tapat,
Tăvălit pe trotuare,
Scotocit prin buzunare,
Nasul rupt, şi c-un cucui,
De plângeai de mila lui!
Haos, lume, tărăboi,
Ca în vremuri de război!...
Dar, ca în telenovele,
Toate-s bune, chiar de-s rele,
Norocos, cum s-a-ntâmplat,
A scăpat doar amendat,
Dus la curte-nvinuit
Că făcea un ban cinstit!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoriile unui depresiv cu avionul restaurant

În parcul din faţa noastră sunt două dealuri gemene.
Odată, ne-am trezit peste noapte cu două rable de avioane ieşite din uz,
aduse am înţeles, să facă din ele câte o cofetărie în vârful fiecărui deal.
Ăia care le-au adus probabil că, ori erau foarte ocupaţi, ori au uitat de ele
şi câteva luni nu le-a mai băgat nimeni în seamă,
până când unul a facut explozie, aşa din senin.
Dacă s-ar fi prăbuşit în zbor, tot ar mai fi rămas ceva din săracul avion...
Ar fi explodat, se pare, de la vaporii de benzină din interior.
Că, a fost de la o scânteie, că, s-a supraâncălzit de la soare, n-a mai ştiut nimeni.
Cel mai probabil, a fost de la soartă, asta i-a fost soarta lui.
Iar pe celălalt avion, văzând ce s-a întâmplat cu primul, s-au ocupat de el,
l-au aerisit, l-au curăţat în interior, în fine, a scăpat întreg.
Mi-e necaz, dar aşa-i viaţa, cu legile ei maro,
nu vrea ea să lase doi fraţi să trăiască liniştiţi împreună.
Din doi, pe unul trebuie să-l scoată neapărat din peisaj. Iar cel care rămâne,
devine doar din acest motiv, pentru toată lumea, un personaj consacrat.

Avionul care a rămas, a devenit restaurant,
nu cofetărie cum fusese vorba la început.
Iar eu, am devenit şi eu, un apropiat al lui.
Pentru un depresiv ca mine, aici e ca la sanatoriu.
Cu aliura lui de învingător, mie unul îmi ridică moralul
şi apoi, pe lumea asta e bine să profiţi de ocazii şi călătoreşti cât poţi.
Am mers şi cu avionul adevarat şi noaptea, de sus,
se vede cam la fel, un sunt mari diferenţe.
În plus, pe avionul ăsta al meu, au şi de băut.
Sunt nişte barmaniţele îmbrăcate în stewardese
care se ocupă doar de chestia asta.
Doar să le rogi, 200 de coneac, e OK, îţi aduc 200 de coneac.
Comanzi 400 de vodca, iţi dau 400 de vodca, nu comentează nimeni,
că e mult sau că e nu ştiu ce şi nu ştiu cum.
Ăsta e un alt mare avantaj faţă de avionul de linie.
Pe urmă, e şi mult mai sigur, şansele să te prăbuşeşti cu el sunt zero.
Nici nu te controlează nimeni aşa de strict la îmbarcare
şi mai sunt o grămadă de alte aspecte pozitive la avionul restaurant.
Doar că odată, după o călătorie mai lungă, s-a întâmplat că m-am împiedicat
şi am căzut în patru labe, când am coborât noaptea de pe scară.
Nu mai iau 400, e mult, e aproape o sticlă de jumate.
Dar, din păcate, nu a fost de la vodcă.
Terenul din vârful dealului a început să se lase şi avionul s-a înclinat.
D-aia căzusem.

Pe urmă, totul a decurs foarte rapid. În două zile nu a mai fost accesibil publicului,
iar în mai puţin de o săptămână, a fost ridicat şi trimis la un centru de reciclare.
Şi cu asta s-a încheiat povestea avionului meu guru,
marele specialist în supravieţuire.
Frate, ce abrupt se termină poveştile de succes.
Nu puteau să-i facă şi lui o fundaţie şi să-l lase în pace, acolo?
Ce era aşa de complicat?
Şi depresia mea a luat atunci o formă de revoltă adâncă.
Pe cine deranja avionul ăsta?
Era singurul refugiu pentru toţi drăgălaşii ăştia,
care călătoreau şi ei fără să aibă neapărat o destinaţie foarte precisă în viaţă.
Îşi făceau veacul pe acolo, fiecare în pătrăţica lui, fără să deranjeze pe nimeni.
Şi peste asta, era deprimant să vezi cum moare şi învingătorul aşa peste noapte, dintr-o chestie de doi bani.
Asta înseamnă că, pe lumea asta, de fapt nu există cu adevărat învingători,
există doar competiţii.
Iar ăia care stau toată ziua să se înscrie pe la concursuri
sunt în realitate niste tâmpiţi care fac asta doar aşa ca să se afle în treabă
şi să li se pară lor că sunt nu ştiu ce.
Pentru că premiile puse la bătaie sunt de cacao.
Sunt doar nişte diplome goale şi nimic mai mult.
În concluzie, aici n-are nimeni nimic de câştigat ceva cu adevărat.
D-aia e şi aşa plin de depresivi.

Însă, în timp, acest sentiment de revoltă a început să se evapore puţin câte puţin,
lăsând un loc gol acolo în capul meu, pe care depresia nu a mai reuşit să-l umple.
Acum zic, totuşi lucrurile sunt corecte în felul lor, aşa cum sunt.
E clar că dacă lumea asta iţi conferă pedestalul valorii consacrate,
doar pentru că ţi-a murit frati-tu şi tu ai rămas în viată,
atunci e evident că până la urmă,
aceeaşi lume se debarasează şi de tine, fără nici cea mai mică ezitare.
Şi tocmai atunci când ţi se pare viaţa mai roz. Asta e.

Aici în parc, am mai rămas dealurile gemene şi cu mine,
care după toate cele întâmplate,
am început să cred că poveştile astea de la terapie
cu avioane şi cu restaurante, cu barmaniţe îmbrăcate în stewardese,
care îţi dau de băut chiar dacă eşti luat cu capul,
doar ca să nu uiţi că mai există şi lucruri plăcute pe lume,
nu sunt chiar abureli şi că de fapt, eu sunt marele învingător.

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!