Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în calea-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie redă-mă!

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am ştiut

Iubito, jur că, până-a te cunoaşte
Eu n-am ştiut că-mi poate fi şi frig,
Că liliacul va-nflori de Paşte,
Iar de nu vii, prin pieţe-am să te strig;

Eu n-am ştiut că ziua e lumină,
Iar cerul nu e de închiriat,
Până-am simţit privirea ta senină
Cum, cu lumină, m-a înfăşurat;

Eu n-am ştiut că sfera e rotundă,
Şi nu credeam că pot să fiu păgân,
Că veşnicia-ncape-ntr-o secundă,
Cât ai privi, în decolteu, un sân.

Eu n-am ştiut, iubito, că răcoarea
Din vinul ăsta ce-mi părea vetust,
În gură îşi va înmii savoarea,
Alăturea cu tine când îl gust;

Eu n-am ştiut că-n coapsa ta se-ascunde
Imboldul care mă transformă-n plug,
Ogorul ce mă-ndeamnă a-l pătrunde
Pentru-a mă arde de trei ori pe rug.

Eu n-am ştiut că-n tine-i o scânteie
Ce mă transformă-n flăcări ca-ntr-un mit,
Acuma ştiu şi-s de acord, femeie,
Să fiu de focul sacru mistuit!

poezie de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu - speranţa de rezervă

Hai să bârfim
pe
marginea
şi
de ce nu
în
centrul acestui vers
NU CREDEAM SĂ-NVĂŢ A MURI VREODATĂ

De pildă
tu
ce ai de spus

Eu pur şi simplu trăiesc
când să mai învăţ şi să mor

Bine
mai departe

Dar tu

Eu tocmai mă nasc
trebuie să ştiu şi să mor

Nu
însă ai grijă
nu scoate din viteză
la curbe
viaţa produce visuri incurabile
ah
acum e-acum

Să vedem Ea frumoasa-frumoaselor
cum învaţă să moară
la zi
la seral
la fără frecvenţă

Păi ştii
eu
pe mine
frumuseţea m-a scos la suprafaţă

Moartea cred că-i altă viaţă

Da
ai nimerit-o
ca de-obicei

Moartea ţine la femei

Şi totuşi
eu
dragă fată
să mă ierte Dumnezeu

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată

poezie de Costel Zăgan din Poeme infraţ'ionale (1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mică lacrimă

Eu am o lacrimă în ochii mei,
Cu mâna vreau să o pot şterge,
Că vreau să te păstrez în ei
Şi dorul meu de tine ar plânge.

Cu tine-n ochi şi chear în suflet
Iubirea ta n-o pot atinge,
Iar ochii mei vor fi mai trişti
Şi-n veci nu vor mai plânge.

O lacrimă de-a ta de-ar fi,
Acolo gândul meu l-aş ţine
Şi-un gând în inimă ar înflori
Ca atunci când eram cu tine.

Ţi-aş da căldură, dacă vrei,
Că am sufletul fierbinte
Şi dor cu linişte în ochii tăi
Aşa ca tu să mă ţii minte.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot

Să pot atinge cerul
Cu gândurile mele,
Să pot culege vise
Într-un buchet de stele,
Să pot privi lumina
Când ochii-mi sunt închişi,
Să pot culege flori
Când pomii-s încă ninşi,
Să pot cuprinde lumea
Cu braţele închise,
Să pot ploua deşertul
Şi să răsară vise,
Să pot muri o clipă
Şi-apoi să reînvii,
Să mă transform în noapte
Când peste tot e zi,
Să fac să ardă focul
Când flacăra e stinsă,
Să pot găsi speranţă
În tot ce nu există
Şi oare atunci iubirea-mi
Va fi la fel de tristă?

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr

Eminescu
are
dreptate

Nu
credeam
să-nvăţ

Româneşte
a
muri
vreodată

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (30 octombrie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune în vânt

mă transfigurează voluptatea suferinţei
dar am îngerii mei care mă consolează
iubirea de lumina din adâncul fiinţei
atrage şi noaptea străluciri de rază.

sufletul meu trece prin proces revolut
aşteaptă în tăcere iertarea lui Hristos
sunt o scânteie ruptă din focul absolut
ard gânduri care nu -mi sunt de folos.

mă mângâie lumini când sunt slabă şi tristă
stresul şi oboseala le alung cu versuri
şi atunci când lacrimi umplu o batistă
din adâncul meu izvorăsc înţelesuri.

Doamne Ţie îţi încredinţez sufletul meu
fă din mine o stea să dăinuiesc mereu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger de pază

Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Incins cu o haină de umbre şi raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi ânvins.

Eşti demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!... O,-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,
Căci tu - tu eşti el.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger de pază

Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină de umbre şi raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.

Eşti demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!... O-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,
Căci tu - tu eşti el.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ania Vişan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Langdon: Istoria arată că Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspiraţie pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar... când eram copil... când eram în acel puţ despre care ţi-a povestit Teabing, credeam că voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă ţină în viaţă ca să îmi pot vedea părinţii iar, să pot merge iar la şcoală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată mă întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, dar să şi facă toate acele miracole?

replică din filmul artistic Codul lui Da Vinci, după Dan Brown
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu pot să uit şi nu pot să iert

Oripilat de tot ce s-a întâmplat,
Scormonesc cu îndârjire
În munţii de cenuşă
Poate găsi-voi un ochi încă viu,
Un creier încă meditând,
o inimă încă bătând.
Caut cu disperare ultimele silabe rostite de bunicul
înainte ca flăcările să-l fi mistuit
Scormonesc cu degetele sângerânde, căutând
Un semn de viaţă din multele care au trecut pe aici.
Răscolesc firele de cenuşă
În speranţa de a găsi o amintire
care să mă relege de cei iubiţi
Inutil!
Totul e cenuşă, mormane de pulbere
Rău-mirositoare. Moartă
Ca morţii arşi fără vină.
Renunţ să mai caut dovezi
Ele se află în viscerele mele, săpate în inima
Şi-n sufletul meu, martore ale celor ştiute
de atunci, de când eu însumi eram la un pas de moarte.

Mulţi au uitat genocidul.
Li se pare o fantasmă, un coşmar infernal
Şi nu vor să-l retrăiască iar şi iar
Eu încă vieţuiesc acolo,
Dumnezeu ştie cum
Văd cu ochii minţii faţa lividă
A fratelui meu inert.
Eu nu pot să uit şi nu pot să iert.

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altaïr

Peste oraşe, flăcări vibrânde. Nimb de forţă,
lumina recompune statui, pe bulevarde.
O omenească torţă conture vii împarte,
iar eu – sunt cel ce arde,
sunt însăşi noua torţă.

Cotidiene fulgere din stâlp în stâlp le-alung,
aprind în aer nevăzute ruguri,
când firele-mi se leagănă-n văzduhuri,
continuându-mi degetele mâinii –
şi în cuptoare roşii-apoi ajung,
stârnind pe lespezi dansul, cu talpa goală, -al pâinii...

Sunt sângele mişcării. Focul tânăr
cu ochii arşi de fum, de flăcări nins;
dar uneori, mi-apasă greu, pe umăr
arcade de scântei şi îngenunchi
şi pentru-o clipă numai, pare-nvins,
electricul meu trunchi...

Cândva, am să asfint de tot. Ştiu clipa.
Dar pot s-o întârzii, s-o-ndepărtez,
din trup smulgându-mi, în amurg, cântând,
pumnalele de wolfram, sângerând.

Pot să mă sting purtând în trup, ascunsă,
a dăruirii linişte
străină de adevărata moarte.

... Iar de mai pot s-aprind măcar o frunză
devin, în spaţii, steaua Altaïr
şi-ard mai departe, mai departe, mai departe!...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări scrise

Când îmi îndrept gândul spre tine
din negură zăresc senin
şi se trezesc minuni în mine
şi sunt din nou al meu stăpân
şi îmi cresc aripi de petale
să pot să zbor, să pot să vin
să stau în faţa lumii tale
şi tot ce simt să îţi închin

Îmi eşti o coastă, cea mai dragă,
din trunchiul meu îmbătrânit,
şi cuget nopţile de ambră
în şoapte scrise râd cu rând
şi poate le auzi cuprinse
în lutul tău cel mai sfinţit
trăind din nou în necuprinse
visări din cerul înflorit

Comunicăm doar sufleteşte
oriunde eşti, oriunde sunt
şi ne dorim dumnezeieşte
spunându-ne mereu în gând
şi ochii mei vor să-ţi mângâie
lumina ochilor spre Sfinţi
şi paşii mei să te urmeze
până-n pământ împătimiţi
şi să răsar tot lângă tine
într-un arbuşti de liliac,
să te îmbăt mereu de mine
şi-al meu parfum să-ţi fie drag

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi risipi pe marginile singurătăţii...

Pot să iau urma pumei,
Pot să iau urma ursului,
Pot să-ţi iau şi ţie urma, iubito,
Îngerul morţii este cel mai frumos...
Moartea nu cunoaşte dragostea...
Deci, există suferinţă!
Ce putem face cu durerea?
Lecţia sunt ochii tăi, iubito,
I-am vânat din pădurea de ochi...
Mă voi aşeza pe aripile răsăritului
Şi mă voi risipi pe marginile singurătăţii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

... azi renasc cu tine, azi pornesc la drum
drumul meu de câine, drumul meu de fum
şi drept călăuză am o stea polară
tristă şi confuză, limpede şi clară

ştiu că pot ajunge dincolo de toate
spaţii pot străpunge, vremuri revărsate
şi mai ştiu- ca tine n-am să pot străbate
drumul meu de câine şi pumnal în spate...

poezie de Iurie Osoianu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis viu

Ninge în primăvara asta
şi iar nu mămai aud de sub troiene
deşi fiecare vis viu
valsează afară din mine...
ca şi cum ar avea loc o altă întoarcere la sân,
(am zâmbit când m-am găsit pe-o listă a vieţii copil)
şi mi-am spus, dorind să scap de această prigoană:
de bună voie şi nesilită de nimenimai pot, vreodată, alege,
ieşirea din exil?

poezie de Daniela Pârvu Dorin (14 martie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gondolă

La San Marco în piaţă,
Dulce curge-n carnaval,
Ca un vis, a noastră viaţă
Lin şopteşte-al mării val.

— Vino, vino, gondoliere,
Ia-ne, du-ne-ncet-încet,
Sub a lunii scâteiere...
Cântă, scumpul meu poet!

Doarme-albastr-Adriatică;
Dorul tău îmi vei cânta...
Nu te teme de nimică...
Eşti al meu şi sunt a ta!

Doarme-acum şi crudu-mi gâde
În palatu-i aurit;
De gelosul meu poţi râde,
De demult l-am adormit,

— Pentr-un zâmbet, o privire
De la tine, scump odor,
Partea-mi dau de nemurire,
Dau chiar patrie, onor!

Vezi tu luna de pe ceruri
Cum străluce mângâios,
Învelind tot în misteruri?
Pentru mine-i de prisos.

Tu eşti singura-mi lumină,
Luna mea d-acum tu eşti.
Dogaresa mea divină!
Spune-mi, spune: mă iubeşti?

— Te iubesc ca o nebună;
Fă cu mine orice vrei;
Dacă-s pentru tine lună,
Tu eşti soare-n ochii mei!

Dă-mi căldura ta suavă,
De-al ei foc să mă topesc...
Sunt a ta fidelă sclavă;
Te iubesc! da, te iubesc!

Înainte, gondoliere
Du-ne, du-ne-ncet-încet!
Sub a lunii scânteiere,
Cântă, scumpul meu poet!

— În Veneţia duioasă,
Dulce-i viaţa-n carnaval!
Pentr-o inim-amoroasă,
Cântă, râde-al mării val!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din deşert

Simt în mine pustiu şi îmi ard amintiri
Printre resturi de gând ce îşi caută rost
Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri
Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost.

Sub cenuşi, mai mocnesc dezbrăcate de lut,
Doar cuvinte de dor în strânsoare de jar
Ce-nconjoară scântei şi le stinge tăcut
În credinţa-n târziu şi speranţă-n zadar.

Şi mai sunt urme vechi de căldură din veri
Cu un Soare torid şi priviri de senin,
Câte-un vis de demult, când erau primăveri
Iar în verdele meu se-alina un suspin.

Îmi tresare în piept o frântură de cer
De-un albastru intens, ce m-anunţă că-s viu
Şi că pot să mă iert, şi mai pot să mai sper
La o ploaie-n deşertul din visul târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce tu?

De ce nu mă ţin de cuvânt,
De câte ori te-alung din mine?
De ce te strig să te alint?
De ce te joci şi jocul tău cât ţine?

Ce mi-ai făcut şi nu îmi spui,
De nu pot nopţii să te cer?
Sunt oare-a ta, a nimănui!
În ce mă schimbi, ce am fost ieri?

De ce-s pierdută fără tine?
Ce mi-ai făcut, ce îmi faci oare?
Supărarea mea, de ce nu ţine?
De ce chiar lipsa ta mă doare?

De ce adorm mereu târziu?
Ce-mi faci de somnul nu îmi vine?
Te simt în toate, dar nu ştiu,
Cum să te uit, sau cât pot ţine?

De eşti tu şi cine-mi eşti?
Cum ai venit aşa deodată?
De ce eşti parte din poveşti
Ce nu credeam că scriu vreodată?

De ce mă faci să-mi pară rău
Că nu-s fecioară, să mă ai?
Să fii tu primul om al meu
Ce gustă colţul meu de rai.

De ce tu şi de ce eu,
Am să mă-ntreb mereu... mereu?

poezie de Mihail Coandă (3 decembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!