Pastel mecanic

Monocromia dezolantă a unei dimineţi ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-şi fluieră impertinenţa prin trei supape ofticoase
Şi urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Şi vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Şi chiparoase.

Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei...
Decorul
E-acelaşi peste tot când plouă.
Şi-aceleaşi agonii profane
Schiţează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu graţii de aeroplane!...
Aceleaşi agonii banale
Şi-acelaşi trio de semnale
Imploră mila dimineţii
Şi plictiseşte călătorul...

Monocromie verde:
Munţii şi brazii par de mucava -
E pastişarea dezolării şi-a neputinţei animale,
Ce-şi urcă-adeseori Calvarul, cu trenu-alături, pe şosea.
E parada fanteziei şi-a inspirărilor vasale...
Pastel mecanic -
Năzuinţă
De artă nouă
Şi ştiinţă -
Cézanne te-ar fi pictat într-altfel
Eu însă te-am văzut aşa!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 52 (13 noiembrie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul Oltului

Pornind din Lotru spre Cornet,
Şoseaua urcă-ncet... încet...
Ţinându-se parcă de mână
Cu linia ferată,
O vecină,
Ce-i pare totuşi o străină,
Fiindcă nu seamănă cu ea,
O biată bătrână şosea
Banală -
Dar naţională!...

Şoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar în copacii ei...
Urcă tăcută
Şi timidă
Ca o omidă...
În timp ce linia ferată
Urcă ţipând,
Parcă-ar fi beată,
Ca şi locomotiva "Malaxa",
A unui tren de marfă,
Care -
Pornit din Piatra-Olt
Spre Turnu-Roşu -
Când dă cu ochii, pe şosea,
De câte-o ţărăncuţă
Cam prostuţă,
Crezând că-şi poate bate joc de ea
Ţipă sulemenindu-şi coşul
Cu fumul negrilor cărbuni,
Ca o cocoană din elită
Cu ochii plini de dinamită
Scăpată dintr-o casă de nebuni.

Doar Oltul - apă blestemată -
Nu vrea să urce niciodată,
Nici cu şoseaua demodată,
Nici cu moderna linie ferată...
El singur, săltăreţ, coboară
Spre Dunăre -
Dunărea noastră
Cu apă multă
Şi albastră...
Şi coborând -
Iarnă sau vară -
Surâde fredonând la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelaşi veşnic menuet
Discret,
Pe care nu-l dansează decât el!...

La fel şi-n viaţă...
Uneori -
Dacă te urci
Sau te cobori -
Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,
C-aşa suntem cu toţii -
Oameni răi!...
Şi-oricare-ar fi cel care urcă -
Duşmani
Sau prieteni -
Toţi îl spurcă...
Iar când, întâmplător, coboară,
Toţi îl omoară!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiteză

Trece un tren de mare antiteză
prin ochiul meu drept cu un singur ochi stâng.
Rând pe rând se ciocnesc păsări
galbene şi albastre şi plâng
şi calde şi reci
şi râd prefăcute şi sincer
şi plouă cu iarbă crudă şi tăioasă
şi tocită
şi urcă ochiul în tren
şi urcă şi urcă şi coboară-n ispită
într-o mare viteză...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insolaţii de viaţă

Peste umerii tăi s-a lăsat seară
cu mine
într-o baltă de tine
în gară.

am stat în voia soarelui la mare
şi-acuma tremur
tremuri toată
în sala de-aşteptare şi uitare.

şi ne uităm la tren cum doarme sub perdele
şi la magia unui porumbel pierdut
la un ţigan ce vinde trei inele
la mersul trenurilor
de la început.

Şi am plecat cu plaja după noi acasă
c-un personal emoţionat de rouă
şi miroseam a tren şi-a motorină
şi-a soare mult, a scoici
şi-a viaţă nouă...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen Dorcescu, Nunc stans

EUGEN DORCESCU
NUNC STANS
(Inedită)

Ai vrea să-l ştii pe-acela care este,
Prin vârste, şi de-a pururi, fericit?
Îl vei afla-n cerdacul unui schit,
Topit, înmiresmat, desăvârşit,
În flori de fân şi-n adieri celeste.

Urcasem nesfârşite serpentine,
De jos, din aşezare, către cer,
Printre păduri de paltin şi de cer,
Sub lespedea tăcerilor alpine.

Sus, pe platou, ca într-un vis, şezum:
Arhaici călători, privind bătrânul
Călugăr ce-şi cosea, în vale, fânul
(Pe care-l taie, poate, şi acum).

E-acelaşi fân, e-acelaşi calm izvor.
E-acelaşi piept de cer, strivindu-şi munţii.
Şi-acelaşi sfinx de-azur scânteietor,
Ce mestecă, sub infinitul frunţii,
Un timp fără trecut şi viitor...
(09.12.1990)

"Timişoara", 12 august 2022, p. 1.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Timişoara", Timişoara, 12 august 2022, pagina 1 (12 august 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Când orice se vinde,
Când orice e marfă -
Trezeşte un sunet bătrân
Din antica harfă.

Din cupe, vin de uitare,
Fie-a virtuţii eşarfă -
Trezeşte un cântec bătrân
Din antica harfă.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară rurală

Se uită soarele-napoi...
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe şi prin alte sate
Cu gospodari şi holde mai bogate?...

În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pământ
S-a prăbuşit cu turlele-n şosea,
Şi-azi casele - atâta cât mai sunt -
Par jucării
Pentru copii,
Iar plopii - coşuri negre de maşini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru străini...

Prin curţi,
Găinile şi porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraş,
Unde-a schimbat sedilele de caş
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru
Ţară.

Dar unde-i soarele din deal?...
Parcă-aşteapta
Pe cineva...
Pesemne, că, gonit de lună,
Şi-a dat cu popa "noapte bună"
Şi-a scăpătat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie interactivă

Cartea mea cică e marfă
şi-au pus-o deci sus pe raft
de-acolo cântă la harfă
al meu înger pus pe caft

N-am ce căuta pe raft
raftul meu poftim e mâna
ea-mi şterge visul de praf
potrivind pe ceruri luna

Raftul meu poftim e mâna
ea poate cânta la harfă
prietena mea limba româna
prieteni nu este marfă

Luna doarmă sus în rafturi
poezia mea zguduie paturi

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel cu lacrimă de vânt

Suspină în adâncul meu doi ochi căprui fardaţi cu ploi.
Pe scări de suflet urcă umbre cu pasi stingheri şi umeri goi.
Chiar îngerii se răzvrătesc, oftând de dor încătuşaţi,
Din aripi, împletind în zare, un pod din lacrimi, resemnaţi.

De ce nu te-am găsit pe când flori de cireş inimresmau
Ani inocenţi de început şi prin petale rătăceau,
Alai de fluturi nepereche pe ram de gând, din pribegie?
Aş fi venit prin lan de maci să-ţi dărui stele numai ţie!

Te-aştept să-mi vindeci rest de vis, să-mi ştergi tocite agonii,
Pastel cu lacrimă de vânt să mi-l pictezi în armonii.
Să-nseninezi solstiţii oarbe de-absenţe lungi, încărunţite
Şi dor ne-nfrânt să îl dezlegi cu flori de nufăr infinite.

Te voi chema cu glas de crin, din necuprins şi zbor uitat,
În seara ce va fi să vină să-mi spui, în şoaptă, de-ai păstrat
Scântei de jar din vis nestins, de-ţi pasă, fiindc-aş vrea să ştii
Că pescăruşii melancolici ţi-au scris pe cer: -Te-aştept să vii!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul e un tren de marfă încărcat cu îngâmfare.

citat din David Boia (27 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venera: Simt că turbez! În sfârşit, ne-a picat din cer un bărbat! Unul cam trecut, dar adevărat! Nu ne rămâne decât să-l împărţim în mod egal între noi! (Ia un cuţit de pe tejghea). Lăsaţi-mă pe mine să-l tranşez...
Elen (se opune, speriată): Venera, ai înnebunit? Doamne, ce poate face abstinenţa dintr-o femeie!
Venera: Da, cred că am înnebunit! De patru ani ne rugăm, şi individual, şi în echipă... Şi acum, cerul ne trimite în sfârşit marfă! Cam expirată, vedem şi noi! Dar avem marfă de genul masculin! Marfă! Marfă! Marfă!

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul meu ca un tren

poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde şi cuvinte curioase
cu locuri la geam

poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă
împart o bucată de vreme
zâmbesc şi coboară uneori cu speranţa
că poate se vor mai întâlni

poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiţii privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
şi aceasta este ultima şansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginaţiei mele

poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de oraşul acela mic dintre munţi
de prima sa dragoste

poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u – s e
destin şerpuind prin orizontul lacom
şi totuşi, nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului

şi eu, cel care unge roţile cuvintelor grele
cel care aşază şinele
pe drumuri neştiute de hoţii de trenuri

poemul meu ca un tren flămând de timp şi distanţe
accelerează neobosit

şi eu, cel care se opreşte mirat
la ţărmul unei eternităţi fără trenuri...

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria

Spunea Balzac, cântând din harfă,
Că "gloria-i o tristă marfă";
Atât de mulţi la ea visează,
Dar "costă mult şi nu durează".

pamflet de George Budoi din Gloria în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (4 februarie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre soare

Plutește drept înainte, și dacă
pământul pe care-l cauți nu există
încă, fii sigur că Dumnezeu îl va
crea într-adins pentru a-ți răsplăti
îndrăzneala.
(Regina Izabela
către Cristofor Columb)

Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi crenelate
Din care-ntâile priviri de soare
Îşi varsă-n vid imensa lor cascadă
Şi-n care seara-şi urcă resemnarea,
Cu gestul unei păsări mari de pradă
Ce-şi pregăteşte-n taină răzbunarea
Înviselor aripi însângerate.

Superbi, ca cei ce-nveşmântaţi în zale
Porneau pe drumul Sfântului Mormânt,
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi feodale;
Căci drumurile noastre duc spre Soare,
Şi soarele preface verbu-n cânt.

Şi vom porni cu-ntreaga majestate
A celor ce, pornind de nouă ori,
Purtară prin oraşe-ndepărtate,
Mai mult învinşi decât învingători,
Fantasmagoricele lor armate
De cai şi călăreţi halucinaţi,
Cu flori de crin pe mantii presărate
Şi vulturi albi pe scuturi încrustaţi.

Spre soare deci – spre soarele de vară,
Monarhul orbitorului zenit...
El ne va strânge-armata răzleţită
Şi-o va-ndruma din nou spre răsărit.
El va topi păpuşile de ceară
Şi gestul lui de bronz va desemna
În spaţiu o Golgotă prăbuşită
Şi magilor de mâine-o nouă stea.

poezie celebră de Ion Minulescu din Falanga literară şi artistică, I, nr. 1 (1 ianuarie 1910)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul de piatră

Când venea naşul
îi arătam o piatră culeasă din tren
el îmi ştampila piatra cu o piatră
culeasă de lângă tren.
Trenul trecea prin piatra
de sub tren...
Urla
cu un urlet de tren
o piatră
în urma trenului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa iahturilor

Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele roşii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima şansă

Dispar pădurile, fără cuvinte,
Golaşe dealuri fumegă-n amurg
Şi-n valea neştiutelor morminte
Izvoarele împătimite, curg.

De sub poveri destinele oftează,
E nebunie mare şi desfrâu,
Iar vulturi-s vânaţi şi sângerează
Talpa desculţ-a lanului de grâu.

Au strâns averi ereticii şi hoţii,
Justiţiabilii cu caracter funest
Ne-au jefuit mai rău ca mafioţii
Purtându-şi roba ultimului gest.

Mai fluieră un tren, a provocare,
Încă o gară... se va-nchide joi,
Nimic nu scapă de privatizare,
Nici lacrima copiilor din noi.

E-o culme a prostiei şi-a trădării
Cozile de topor... ne tâlhăresc,
De nu se pune frâu destrăbălării
Ultima şansă-i să mă haiducesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşteptat

Şi chiar atunci te-am aşteptat...
Era ca zborul lin al unui porumbel
Ce-şi întindea aripile de gânduri
Aterizând pe catargul îndepartat de ţărmuri.
Te-am aşteptat peste valul înspumat
De gânduri de iubire
Întinse spre o nava şi trase în neştire
De speranţe în culori transparente.

Te-am aşteptat chiar şi aşa
În disperata întindere neclară
Doar cu candoarea dragostei
Împraştiata uneori fără
Speranţa reîntoarcerii la noi.
Te-ai transformat într-o furtună
Te-am aşteptat şi atât...
Mai mult... ai disparut...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa oului de ciocolată

Tu eşti ce n-a fost încă oul din câte
Ouă vor mai fi,
Tu eşti bazarul de surprize pentru
Amante
Şi copii,
Eşti simetria maritimă
A două stridii-mpreunate,
Eşti frenezia unui zero
Prins în contururi crenelate,
Eşti taina primelor mistere,
Himera primului cuvânt,
Eşti spasmul
Lenea şi dezgustul
Netălmăcitului avânt
Când panglicele te-nfăşoară
Într-un simbol de veselie,
Parcă eşti capul lui Othello
Când e bolnav de nevralgie!

În burta ta
Cea mai superbă din pântecele care mint,
Am strecurat în perspectivă
Trei trepieduri de argint,
Trei madrigale inutile din
Patru puncte cardinale,
Trei bibelouri musulmane
Cu Vagi culori orientale,
Trei măşti de bronz sculptate-n stâncă:
Mozart, Beethoven şi Chopin
Şi trei flacoane cu miresme
Occidentale de Guerlain...
În burta ta,
Cea mai superbă din burţile de ciocolată,
Am strecurat trei tamburine,
Trei stampe
Şi-un pachet de vată,
Volumele lui "Pirandello"
"Les fleurs du mal"
Şi-apoi în van
Am strecurat şi trei mimoze,
Patru foteluri
Şi-un pian!...

Şi te-am purtat ca pe un rege
Prin Lesbos
Roma şi Corint,
În iahtul nou cu trei catarguri
De alabastru şi argint.

Şi te-am împodobit cu panglici
De roz,
De bleu,
De violet,
Ca să pricepi atunci prin tine
Simbolul unui triolet.

Voiam să te ofer Rozinei, cucernic
În iubire, ca o
Supremă jertfă de sperare
Extras din cupe de cacao!

Dar deodată în tăcerea de spectru verde
A agatei
Un matelot tuşea la proră
În do majorul Traviatei...

Căci te mâncase el, tiranul, crezând că eşti
Ca alte ouă!
Era în anul una mie şi nouă sute două şi nouă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, XIV, nr. 3357, 31 martie 1929
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am pictat

Te-am pictat pe o coală de hârtie,
Te-am pictat pe o frunze de stejar.
Te-am pictat pe o lacrimă de iubire
Care a curs odată din ochii tăi frumoşi de chihlimbar.

Te-am pictat pe o gutuie galbenă
Cum este soarele pe cer.
Dulce, amăruie ca şi sărutul
Care deseori ţi -l cer!

Te-am pictat pe o rază de lumină,
Te-am pictat pe o stea.
Căci tu eşti a mea stăpână,
Te-am pictat chiar şi pe inima mea!

poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcă la înâlţime ca să îţi dai seama cât de adâncă îţi este valea.

Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!