Balada

Fântâna-mi stă alături şi totuşi mor de sete,
Ca focul ard, dar dinţii îmi dârdâie de frig,
În ţara mea mă aflu, dar tărâm străin îmi pare,
Stând lângă jar, eu tremur de friguri doborât,
Sunt gol de tot şi totuşi veşmântul mi-i de vornic,
Când râd, am ochii-n lacrimi, doresc zădărnicii,
Mă-mbărbătez cu visuri şi mor de deznădejde,
Mă-mbăt de veselie şi tremur de dezgust,
Voinic mă simt şi totuşi stau frânt fără de vlagă,
Prieten mi-e oricine, dar toţi mă ocolesc,
Nepăsător de toate îmi zbucium încă gândul,
Să mă îmbuib de bunuri când nu mai vreau nimic,
Şi mierea vorbei blânde, mai mult amar mi-aduce, -
Pe omul ce mă-nşeala mai drag mi-i să-l aud.
Prieten mi-e acela care mă-ndeamnă a crede
Că lebăda cea albă e neagră ca un corb,
Minciună ori dreptate de-acuma mi-i tot una,
Pe cel ce-mi face bine mi-l socotesc duşman,
Ţin minte tot şi totuşi nu-ncheg nimic în minte-mi,
Prieten mi-e oricine, dar toţi mă ocolesc.

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada concursului de la Blois

Lângă fântână mor de-al setei chin,
Încins ca focul, clănţănesc din dinţi,
În ţara mea sunt pe meleag străin,
La gura sobei, dârdâieli fierbinţi,
Gol ca un vierme, îmbrăcat în prinţ,
Cu lacrimi râd, în vană aşteptare,
Alean îmi este trista disperare,
Mă bucur, dar plăcerile-s străine,
Lipsit de orice vlagă mă simt tare,
Bine primit, gonit de orişicine.

Nu-mi pare sigur decât ce-i neclar,
Ce-i limpede, de nepătruns îmi pare,
De ce-i în mână zic că n-am habar,
Stiinţa-mi vine doar din întâmplare,
Câstig mereu şi pierd fără-ncetare,
Zic "bună seara" când zorile mijesc,
Mă tem, întins pe spate, că mă prăbuşesc,
Sunt înstărit, dar n-am un ban la mine,
N-am rude, dar aştept să moştenesc,
Bine primit, gonit de orişicine.

N-am griji de fel, dar mă căznesc mereu
Să strâng averi ce nu mi le doresc,
De bine-mi zice doar duşmanul meu,
Cinstiţi sunt cei care mă păcălesc,
Prieteni mi-s acei ce-mi povestesc
Că lebăda e corb negru tăciune,
Cine-mi vrea răul are gânduri bune,
Minciună, adevăr, tot una-s pentru mine,
Ţin minte tot, dar uit ca prin minune,
Bine primit, gonit de orişicine.

Prinţe îndurător, ca să-ţi spun drept,
Multe pricep, dar nu-s de loc deştept,
Nedrept sunt, dar de lege mi-e ruşine;
Ce-altcé mai ştiu? Răsplată să aştept,
Bine primit, gonit de orişicine.

poezie celebră de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i inima prea-plină de-o dulce desfătare

Mi-i inima prea plină de-o dulce desfătare
Ce m-a vrăjit din ziua când am privit-o-ntâi,
Şi orb aş vrea de-acuma în viaţă să rămâi,
Căci nu-ndur alte chipuri, de-ar fi ispititoare.

Şi totuşi, părăsit-am pe-Aceea ce-o doresc
Cu-atâta foc. Dar gândul mi-i învăţat aşa
S-o vadă doar pe dânsa, că tot ce nu e Ea,
Cu silă nesfârşită şi ură ocolesc.

În astă vale-nchisă, de stânci împrejmuită,
Unde-şi găseşte-oftatul meu liniştea dorită,
Mă retrăsei cu Amor, îngândurat stingher.

Nu aflu-aici femeia, ci ape, stei şi cer,
Şi soare, şi icoana trecutei clipe care,
Oriunde mi-ar fi gândul, în gândul meu apare.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi sunt singur

Şi totuşi sunt singur
Şi gândul mi-i pribeag
La cineva care e departe,
La cineva care îmi este drag.

Şi totuşi sunt singur
Şi pe geam privesc,
Cum plânge cerul,
Şi pe el singur îl găsesc.

Şi totuşi sunt singur
Şi sufletul mă doare,
Că n-am aripi să zbor
Până la divinul soare.

Dar în singurătatea
În care mă găsesc,
Mai am putere şi voinţă
Să-i spun vieţii că o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de tine

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi lumea-mi pare atât de mică,
Fără iubirea şi mângâierea ta,
De tot îmi este frică.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi viaţa-mi pare ca o clipă,
De-aş putea zbura
Pe-a vântului aripă.

Să vin în miez de noapte
Ori în zori de zi,
Să-ţi spun cu dulce şoapte
Că fără tine nu pot trăi.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi inima mă doare,
Ce mult aş vrea să fii a mea
O! tu raza mea de soare.

Dar totul e în zadar
Şi mie îmi pare atât de rău
Căci tu nu eşti lângă mine
Şi lângă tine nu sunt eu!

poezie de Vladimir Potlog (6 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire

Să fug de gânduri vreau dar nu-i măsură,
Ah creierul, gândeşte fără mine,
Nu-l pot opri, să-nebunesc îmi vine
Şi-atunci m-afund, pierdut, în băutură.

Mă-mbăt dar capu-mi vâjâie, plesneşte
Şi tâmplele-i se zbat nimicitoare,
Am vrut să-l amăgesc dar tot mă doare
Şi-a gândurilor fire-mi încâlceşte!

Mi-e totuşi vigilenţa încă trează,
Mă poartă-n întuneric în neştire
Dar mă păzeşte şi nu mă trădează!

Deşi un voal mi-e tras peste privire
Smintitul creier încă mai lucrează,
Sperând la o smintită fericire.

poezie de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă

Sunt atât de temătoare, atât de firavă şi... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viaţă! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheţ şi nu voi putea să iubesc!
Aş vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, şi totuşi...!
Ţi-aş da drumul să zbori, ţi-aş lega aripile să ramâi lângă mine, te-aş lăsa să mori!
Ţi-aş fura penele şi toate zilele, aş face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu ştiu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită şi mi-e teamă că am să te zdrobesc şi pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să rataceşti în iubirea ce mi-o porţi, ce ţi-o... port!
Îţi voi închide toate porţile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îţi voi lăsa totuşi ceva! Tăcerea mea şi cuvintele tale, petalele din acel trandafir şi toţi spinii, şi peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toţi... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simţi şi atunci când nu mai simţi... nimic!
Să-ţi fiu ce nimeni nu-ţi poate fi, să-ţi fiu moarte şi zbatere între clipe, şi dincolo!
Înţelegi? Dincolo de viaţă, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi şi să nu am putere să vin, să-ţi fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Iubire, vlagă, încântare
Şi viaţă, tot s-a irosit;
Şi chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.

Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simţii o scârbă-ngrozitoare.

Şi totuşi, vai, nimic nu ştie
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!

De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
"Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!"

poezie celebră de Alfred de Musset (1840)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine şi totuşi fără...

Cu tine şi totuşi fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine şi totuşi fără,
fug şi de răsărit şi de-apus.

Cu tine şi totuşi fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine şi totuşi fără,
vreo şansă să nu-nnebunesc?

Cu tine şi totuşi fără,
cânt, plâng şi dansez în noapte.
Cu tine şi totuşi fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine şi totuşi fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine şi totuşi fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine şi totuşi fără,
încă învăţ să trăiesc.
Cu tine şi totuşi fără,
wtf... am să reuşesc!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Când mi-e frig, îmi pun o haină,
Când mi-e cald, nu ies afară
Insă când mi-e dor de tine,
Beau la vin, beau în neştire
Totuşi, gura mi-i uscată,
Te aştept, dar nu vii fată,
Pe cărarea dintre vii,
Sufletul să mi-l mângâi.
Mi se pare groaznic doru,'
Ţin în mână strâns ulcioru,'
Şi visez ca-n ceas de seară,
Noi, prin lanu' de secară
S-alergăm desculţi şi goi
Doar cu luna peste noi.
Lună blândă, lună caldă,
Sa-ţi dezmierde trupul, fată,
Trupu-ţi alb, şi mlădios
Să mă-mbete de frumos,
Să mă-mbete de plăcere,
Trupul meu întruna cere
Ale tale imbrăţişări,
Ale tale dezmierdări.
Stăm în lan, si luna trece,
Vine dimineaţa rece
Simt broboanele de mană,
Şi mi-e frig... şi-mi pun o haină.

poezie de Mihai Valentin (1 august 2014)
Adăugat de Mihai Valentin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mi-e strigăt să te strig

Mi-e atîta dor de dor,
Şi-atâta sete de sete,
Să mă-mbăt cu gânduri bete,
Cât de moarte să nu mor...

Foame mi-i de sân flămând,
De-al tău trup prea întrupat,
De gându-ţi îngândurat
Şi de statu-n poartă stând!

Înciudat eu sunt de ciudă
Şi de ziuă prea-nziuat,
De spaimă-s înspăimântat
Şi trudit de-atâta trudă...

Într-o noapte înnoptate-aş,
Prin parfumu-ţi parfumat,
Şi jur, cum n-am mai jurat,
Că te sărut, săruta-te-aş...

Mi-e de tine cald de frig
De fiori prea-nfiorat,
Mi-e atâta pat de... pat
Şi mi-e strigăt să te strig!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasa de gânduri

Un gând, un singur gând aş vrea să prind
în mâna ce se sprijină pe frunte
şi îl aşteaptă, nu ca să-l înfrunte,
ci pentru ca, în suflet, să-l cuprind.

Nu vreau mai multe, unul mi-e de-ajuns,
ori, dacă e cel aşteptat, se poate
să îmi doresc mai multe gânduri, toate
ce vor veni la gândul meu răspuns.

Dar cum să prind un gând? Cu ochii-nchişi?
Cu mâna-ntinsă, degetele-plasă?
Cu alte gânduri? Cum se face? Lasă!

Îmi ţin, mai bine, ochii larg deschişi,
mă mai ajut cu gândul "Nu îmi pasă!"
ori uit de tot ce, astăzi, mă apasă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ceva

Mi-e ceva între sete şi dor,
Simt c-aş vrea să trăiesc şi să mor,
Mi-e ceva între foame şi frig,
Să şoptesc îmi doresc şi să strig.

Amalgam de trăiri am în gând,
Mă trezesc ba râzând, ba plângând,
Mi-e ceva între tine şi tot;
Sunt chiar eu. Pot să spun: Nu mai pot!

poezie de Marius Robu (26 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cu un... căţel

Când vorbesc cu al meu căţel,
Chiar dacă-i "mut" el mă-nţelege,
De-l cert şi-i spun că e mişel,
Pentru el vorba mea e... lege.

Oricât aş vrea să-l ocolesc,
Apare-n jur ca o iscoadă,
De-l mângâi sau de-l dojenesc
El scheaună şi dă din... coadă.

E un semnal că-i prieten drag,
De şi l-am botezat: "dulăul",
De-i cald, de-i frig mă-aşteaptă-n prag
Iar "prieteni-mi" doresc doar... "hăul".

De mult, cu coaja mea de pâine
Am mai hrănit şi-un om sărman,
Căţelul a crescu şi-i... câine
Iar prietenul îmi e... duşman.

Stau şi mă-ntreb cum este bine?
S-ajuţi plebeul că-i sărman,
Sau să ai prieten doar un câine
Ce-ţi este prieten, nu duşman?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (august 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de viaţă

Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec-descântec

Mi-e sete de stele şi lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniştii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e ţară!

Mi-e sete de-albastru şi verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!

Mi-e sete de frate şi soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e searbădă sub paşi cărarea

Când nu îmi eşti, mi-e tare greu, mi-e rece, frig şi mi-e urât,
Mi-i totul trist... m-apasă toate, simt că-mi lipseşte fericirea.
Simt cum m-afund şi cum mă sting... ca farul cel mai amărât,
Orbecăi cum orbecăieşte, un ins pierdut... pierzând menirea.
*
Când nu îmi eşti, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mă doare-o tristă melodie, mi-e timp nostalgic şi mă doare.
Simt că nu văd sub paşi cărarea... că drumul este mai îngust,
Orbecăi cum orbecăieşte... un ins răpus de-a ta... grandoare.
*
Când nu îmi eşti, îmi moare timpul şi-i timpul fără existenţă,
Mi-e cântecul cu note-amare, mi-e vremea gri şi-i dezolantă.
Mi-acopăr sufletul c-un giulgiu şi mă-nconjor... cu penitenţă,
Orbecăi cum orbecăieşte... pribeagu-n lumea-i... ambulantă.
*
Când nu îmi eşti, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mi-e searbădă sub paşi cărarea, e drumul searbăd şi îngust.

poezie de Ion Apostu (23 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să fac dacă-mi placi

Ce să fac dacă-mi placi?
Spune tu dacă-i vina mea!
Vreau să te ocolesc, să nu te mai iubesc,
Dar ce să fac dacă-mi placi?

Cum să fac să te uit?
Poate doar să îmi schimb inima...
Dar degeaba mi-o schimb fiindcă faci tot ce faci,
Şi când te văd iar îmi placi.
Mi-e necaz şi mi-e ruşine
Când te văd cine eşti
Că îţi râzi mereu de mine
Şi îmi spui că nu mă iubeşti.

Dar ce să fac dacă-mi placi?
Spune tu dacă-i vina mea!
Vreau să te ocolesc, să nu te mai iubesc,
Dar ce să fac dacă-mi placi?

Mi-e necaz şi mi-e ruşine
Când te văd cine eşti
Că îţi râzi mereu de mine
Şi îmi spui că nu mă iubeşti.

Dar ce să fac dacă-mi placi?
Spune tu dacă-i vina mea!
Vreau să te ocolesc, să nu te mai iubesc,
Dar ce să fac dacă-mi placi?

Ce să fac să te uit?
Poate doar să îmi schimb inima.
Dar degeaba mi-o schimb fiindcă faci tot ce faci,
Şi când te văd iar îmi placi.
Mi-e necaz şi mi-e ruşine
Când te văd cine eşti
Că îţi râzi mereu de mine
Şi îmi spui că nu mă iubeşti.

cântec interpretat de Nicolae Niţescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!