Cavalerul sărman

Fost-a un voinic cu fală,
Zis: sărmanul cavaler,
Suflet drept şi faţă pală,
Un vitez în za de fier.

Şi-i fu dat'o soartă amară,
Căci se spune că-ntr-o zi,
O vedenie fugară,
A lui inimă îndrăgi.

Şi de atunci ca-ntr-o scânteie,
Doru-l arse în văpăi,
De atunci nici o femeie
Nu privi în ochii săi.

Îşi lega mătănii sfinte
Peste gulerul de-altaz,
Nu-şi sălta ca înainte
Viziera de pe-obraz...

Plin de dragoste şi vise,
Gata fiind de orişice,
Pe-al său scut cu sânge scrise
Trei însemne: AMD (Ave Mater dei...
bucura-te Maica Domnului)

Şi-n pustia palestinei
Călărindu-şi calul pag,
Când în luptă paladinii
Invocau un nume drag,

În crunt iureş de oţele,
Beat de sânge musulman
Sancta rosa, lumea coeli!
(lumină cerului, Sfântă Roza)
Striga el cu glas avan.

Reîntors din bătălie
În castelul său străbun,
Trist cu inima pustie
Se sfârşi, curând... nebun.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis mic de mână

În faţă am vise
Ce-aşteaptă închise.

În urmă am vise
Lăsate deschise.

În minte am vise
De gânduri ucise.

În carne am vise
De sânge permise.

În suflet am vise
De soartă decise.

În versuri am vise
De mâna mea scrise.

poezie de Marius Robu (30 august 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul puse şi el câţiva slujbaşi să pândească pe sub ascuns şi, cum va vedea pe ciobanul care, când va intra în biserică, pasărea va cânta, să pună mâna pe dânsul şi să-l aducă înaintea lui. Nu s-a mulţumit pe atât, ci şi însuşi s-a dus la biserică în sărbătoarea cea mai apropiată ca să auză cu urechile sale cântecul cel minunat al pasărei, şi să vază cu ochii săi pe acel păstor tânăr; şi, de n-ar fi fost de faţă, s-ar fi întâmplat o luptă crâncenă între slujitorii săi şi oamenii puşi de fiii lui, carii voiau cu dinadinsul să pună mâna pe cioban. Atunci porunci împăratul să aducă pe acel păstor cu omenie la palatul său, pentru că nu ştiu ce simţi împăratul în inimă când îl văzu aşa de tânăr, blând, smerit şi cu boiul de voinic. După ce ieşi de la biserică, împăratul se duse drept la palat, pentru că inima îi zicea că trebuie să fie ceva de ciobanul acela.

Petre Ispirescu în Pasărea măiastră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de Crăciun

În noaptea sfântă, de Crăciun,
un imn de slavă să-nălţăm
Domnului nostru cel bun
şi-n genunchi să ne-aşezăm.
Cu glas smerit să ne rugăm,
viaţă lungă să ne dea.
Lui sufletul încredinţăm
când pe cer ajungem stea.
Tot în noaptea luminoasă
Cerului să mulţumim,
că în lumea tumultuoasă
pe pământ noi vieţuim.
Smeriţi şi cu mult folos,
cu glas dulce să rostim,
Slavă Lui ISUS HRISTOS
că lumina Lui primim.
Prea Cuvioasei MARIA
flori de stele-i dăruim
că ni L-a dat pe Mesia.
Din suflet îi mulţumim!
Crăciun Fericit, prieteni!
Sărbători cu bine!
Doamne ajută tuturor!

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine Îl va păstra pe Dumnezeu în sufletul său, va fi ocrotit de Maica Domnului şi-i va fi alăturea mereu, cu iubirea de Maică Preacurată, pentru că mama nu-şi părăseşte fiul nicio clipă." Maria Filipoiu/ citat despre Maica Domnului

Maria Filipoiu în Citate despre Maica Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul

Calule, ce ai? Ţi-i teamă
De nechezi cu capu-n jos?
Nu mai scuturi dârz din coamă,
Frâul nu-l mai muşti, focos.
Nu te îngrijesc eu oare?
N-ai ovăz bun de mâncare?
N-ai tu scări de aur fin?
N-ai tu hamuri minunate
Şi potcoave argintate
Şi dârlogi de ibrişin?

Spune calul, trist şi blând:
Potolitu-m-am căci, iată,
Glas de goarne-aud sudând,
Tropot, şuier de săgeată.
Şi nechez căci pe câmpie
Mult n-am să mai zburd semeţ.
Şi voios, plin de mândrie
Că am frâu şi scări de preţ,
Hamurile în curând
Mi le-or lua duşmanii toate
Şi potcoavele de-argint
Din picioare mi le-or scoate.
Sufletul cumplit mă doare
Căci trudit de-oi asuda
Au sâ-mi puie în spinare
Drept pocladă pielea ta.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meşterul din Univers

Proverbe 8:22-31
Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să fiu un soare şi un scut
Lumină să fiu— îndurare

Mai "nainte de-nceput
Eu am fost din veşnicie
Nici pământul când făcut
Nu a fost atunci să fie

Adâncuri— nu existau
Nici izvoarele de apă
Undele nu-şi revărsau
Apa— nefiind creată

Însumi Eu am fost născută
Mai "nainte decât munţii
Când lumina nevăzută
Nu îşi regăsea pierduţii

Mai "nainte de-ntărirea
Munţilor Eu am venit
Căci sunt dragostea— iubirea
Omului neprihănit

Nici pământul nu era
Şi nici cea dintâi fărâmă
Lumea când nu exista
Nici izvoare de lumină

Eu lucrarea cea dintâi
Sunt o iată-n veşnicie
Credincios tu să rămâi
Dragostea ţintă să-ţi fie

Domnul când a întocmit
Cerul— Eu eram de faţă
Norii când i-a pironit
Pe cer să aibe viaţă

Hotar mării când i-a pus
Mai departe să nu treacă
Ci cu valul ei supus
Să rămână-n a ei matcă

Pământului temelii
Domnul când i-a întocmit
Eu eram din veşnicii
Atunci Meşter iscusit

Şi la lucru lângă El
Eu îi eram desfătarea
Îi eram şi scop şi ţel
De a-şi săvârşi lucrarea

Pe-a pământului orbită
Eu jucam neîncetat
În lumina întocmită
Plăcând Celui Prea Înalt

Plăcând Tatălui iubit
Pe Mine ce m-a născut
Ca să fiu în infinit
Tot ce are mai plăcut

Eu sunt Meşterul lucrării
A planului Său măreţ
Şi sunt apa îndurării
Al iertării sfinte preţ

Tatăl— m-a făcut lumină
Eu să fiu pe veci Cuvântul
Ca pe palme să mă ţină
Căci am întocmit pământul

După planul Lui cel sfânt
Am dat viaţă am dat rost
Şi în cer şi pe pământ
C-am rămas în veci la post

Când în planul de-ntocmire
Pe om Însumi l-am văzut
Am simţit a lui iubire
Duhul că mi-a răscolit

Omul— fiinţa aceasta plină
Şi de sensuri şi priviri
Ce se vrea o rădăcină
Plină de închipuiri

Mi-a rămas o ţintă vie
Un liman plin de iubire
Să îl iau în veşnicie
Drept comoară să îmi fie

Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să rămân pe veci un scut
Milă să fiu— îndurare

Un liman al mângăierii
S-aduc viaţa pe pământ
Şi surâsul fericirii
Duhului mereu înfrânt

Tatăl Sfânt doar m-a născut
Eu să fiu în veci Lumina
Adevărul nevăzut
Mersul vieţii-ntodeauna

Slavă dar Lui Dumnezeu
Cinste glorie onoare
Căci mă vreau copilul Său
Să văd viaţa viitoare

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Noul Pământ

Cuvântul Sfânt azi ne arată
că cerurile şi pământul vor pieri
în ziua de judecată
cerul când se va topi

pământu-ntreg atunci va arde
într-o flacără de foc
universul iată cade
şi nu îşi — mai află loc

stelele se vor topi
şi planetele de asemeni
când sfârşitul va veni
cu pedepse pentru oameni

se va pune odată capăt
universului de acum
ce va trece atunci cu trosnet
pe-al pieirii groaznic drum

lună stele pământ soare
atunci toate vor pieri
de a focului dogoare
care le va acoperi

universul va dispare
şi timpul se va sfârşi
din a Domnului cărare
care tot va împlini

un cer nou eu am văzut
Ioan iată apoi ne spune
un nou pământ a fost făcut
să cuprindă o nouă lume

ce e vechi a dispărut
iată nou totul apare
Dumnezeu a conceput
tot parcă într-o splendoare

un cer nou şi-un nou pământ
unde marea nu era
a primit un locaş sfânt
din ceruri care venea

şi din cer s-a coborât
cetatea — Ierusalimul
pentru sufletul cel sfânt
care l-a iubit pe Domnul

cu oamenii a venit
cu sfinţii de pe pământ
fie Domnul proslăvit
al vieţii drag Cuvânt

din scaunul de domnie
un glas eu am auzit
iată cortu-n veşnicie
cu oamenii pregătit

iată cortul Lui Dumnezeu
cu oamenii a Lui popor
ei îl vor slăvi mereu
până-n vecii vecilor

orice lacrimă va şterge
Dumnezeu din ochii lor
căci doar El îi înţelege
şi le e Mântuitor

nu va mai fi tânguire
nici durere şi nici chin
ci doar pace fericire
bucurie pe deplin

toate lucrurile noi
El le fac pentru-omenire
ca să-mi fiţi popor de soi
trăind numa-n sfinţenie

iată tot s-a isprăvit
Eu sunt Alfa şi Omega
început până-n sfârşit
să îmi înţelegeţi voia

celui ce îi este sete
îi voi da fără de plată
să ia căile-nţelepte
în viaţa adevărată

celui ce va birui
îi voi da aceste lucruri
şi el fiul Meu va fi
nu va rămânea pe drumuri

unul dintre cei şapte îngeri
ce-au vărsat a lor potire
mi-a vorbit atunci din ceruri
despre acestă înnoire

vino să-ţi arăt mireasa
Mielului de pe pământ
căci ea doar este aleasa
Lui Hristos — Sfântul Cuvânt

şi în Duhul el m-a dus
pe un munte foarte mare
ca mireasa Lui Isus
să-mi arate-n sărbătoare

şi-am văzut Ierusalimul
din cer ce se pogora
să-l aibă în veci pe Domnul
pururea de partea sa

a cetăţii vii lumină
avea slava Lui Dumnezeu
strălucind pe veci — Divină
pentru oameni — Fiul Său

ca o piatră de iaspis
străvezie cum cristalul
era chipul ei deschis
şi mai scump decât coralul

douăsprezece porţi avea
şi la ele doişpe îngeri
pe când zidul strălucea
într-o operă de frângeri

douăsprezece temelii erau
în zidul sfânt al cetăţii
şi pe ele străluceau
apostolii — Divinităţii

a lor nume erau scrise
fiecare pe o temelie
ca-ntr-o flamură de vise
lăsată în veşnice

de iaspis zidul era
iar cetatea doar din aur
ca să stai pe veci în ea
ea însăşi fiind tezaur

c-a ei scumpe temelii
erau doar de pietre scumpe
safir smarald topaz — să-ţi ia ochii vii
de nuanţe aşa de multe

douăsprezece porţi erau
din tot atâtea mărgăritare
pe când străzi de aur străluceau
în lumină fiecare

acolo nu-i trebuinţă
nici de soare nici de lună
căci a Mirelui Fiinţă
o inundă cu lumină

slava sfântă a Lui Dumnezeu
acolo doar luminează
Mielul fiind doar mereu
făclia ce-o colorează

nimic iată întinat
acolo nu va intra
ci doar cei ce şi-au predat
Mielului deplin fiinţa

poezie de Ioan Daniel Bălan (5 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de Crăciun 2

Sfântă Noapte de Crăciun,
Harul Domnului coboară
Peste noi şi peste ţară,
Peste orişice cătun.

Colindători cu gândul bun
Zic colindele pe- afară;
Sfântă Noapte de Crăciun,
Harul Domnului coboară.

Tot aşa ca odinioară
Îi primim în zi de ajun
Cu colaci întinşi pe sfoară,
După ritul cel străbun.

Sfântă Noapte de Crăciun!

rondel de Ioan Friciu (2016, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Maica Sfântă

Maică, tainice ispite
Vor înjunghia menirea
De-a fi om. Şi suferinţa
Va străpunge omenirea.
Vor fi răni, va curge sânge,
Spaima-n chingi ne va cuprinde,
Însă nici atunci, de Fiu-Ţi,
Nu ne vom aduce-aminte.
Peste ţarini pârjolite,
Prunci vor adăpa pământul
Cu-al lor sânge... Şi din ură
Iadul vieţii va erupe.
Fum de patimă amară –
Goană după pietre scumpe...
Prunci înfometaţi la sânul
Mamei, împietrit de dor...
Ah, Iisus ne-ntinde mâna,
Însă câţi iudei îl vor?!
Se apleacă peste lume...
Lumea-i veşnic în ispită.
Roagă-te pentru iertarea
Noastră, Maică Prea Iubită!
Molima o-ndepărtează!
Fă din pită rugăciune,
Tu, a Domnului Mireasă,
Pentru ziua cea de mâine!
Fă din marea mâniată,
Maică, lacrimă creştină!
Şi ne mângâie, ne iartă!
Noi, cei nelipsiţi de vină...
Plânşi, în negura furtunii,
Lângă crucea lui Iisus,
Să putem găsi iertare
Pentru tot ce am ascuns.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rupt din raza de lumină

Am rupt din raza de lumină
Un colţ de soare pentru tine,
Căci văd că ai inima plină
Numai de dor, amar, suspine.

O să-ţi mai dau şi stele multe,
În noapte mii de licurici,
Când le vorbeşti, ei să asculte,
De glasul gurii tale mici.

Nu mi se pare drept să suferi,
Tu fiind un înger - ei nu plâng,
Atunci când dragoste oferi,
În suflet lacrimi ţi se strâng.

poezie de Răzvan Isac (18 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă şi onoare

Cu abnegaţie şi dăruire,
Mereu în slujba ţării am luptat.
Am fost un camarad neînfricat,
Am dat şi mi mi s-a dat onorul
Spre a-mi sluji cu fală tricolorul.

Prin foc şi sabie-a trecut cuvântul,
Nu mi-am călcat o clipă jurământul,
Mi-am apărat pământul şi strămoşii,
Carpaţii şi câmpia şi copilaşii voştri.
Eu am ţinut cadenţa militară
Şi am jurat să mor doar pentru ţară.

Din inima eu am purtat respect,
Celor ce-n lupte grele-au ţinut piept
Şi scut au fost pentru neatârnare.
Sub uniforma lor de militar,
Pulsează azi un suflet secular.
Un suflet bun şi cald ca o lumină,
Ce s-a jertfit pentru a lumii tihnă.

Tot ce mai am în suflet şi-n gândire,
Le-aştern cu drag pe-un petec de hârtie.
Şi-n spirit pur şi-n semn cavaleresc,
Prietenilor mei îl dăruiesc.
Iar pentru ţară-am să rămân erou.

În numele armatei vă mulţumesc din plin,
Cu mâna-n jurământ, pe inimă, mă-nclin.

(poem dedicat colegului şi prietenului de suflet, colonel Ion Răduţ)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte la ţară

Am o inimă în lume
Care ştiu că mă iubeşte...
(Conachi)

Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniştire
Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire,
Pentru acel ce caută un trai neînsemnat!
Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat,
Şi dulce este viaţa ce curge lin, departe
De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deşarte!

Când inima hrăneşte o tainică dorinţă,
Când omul simte-n sânu-i o crudă suferinţă,
O jale fără margini, un dor fără hotar;
Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar
Şi mintea-i se deşteaptă din vis de fericire,
Pierzând orice credinţă, oricare strălucire,

Ferice de acela ce-n tulburare-i poate
Pe-un cal să se arunce şi prin văzduh să-noate,
Păşind peste-orizonturi, zburând peste câmpii,
Ferice care poate, departe de cei vii,
Să uite-a sa fiinţă, să peardă-orice simţire,
Să nu mai facă parte din trista omenire!

*

Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte,
Ce revărsa în lume armonioase şoapte
Şi multe glasuri blânde în inimi deştepta;
O noapte de acele ce nu le poţi uita,
Care aprind în suflet scânteie de iubire
Şi pun pe frunte raze de îndumnezeire.

Eram... parcă sunt încă!... la orele acele
Când ochiul rătăceşte primbându-se prin stele,
Şi-n toată steaua vede un chip gingaş, slăvit.
Atunci când visul zboară pe ţărm nemărginit,
Când dorul trist uneşte a lui duioase plângeri
Cu sfânta armonie a cetelor de îngeri.

Ca lampă aninată la poarta de vecie,
Domnea în dulcea taină a umbrelor făclie,
Vărsând văpaie lină, ce lumea coperea.
Lumină mângâioasă! În ceruri ea părea
Menită ca să ducă pe căi necunoscute
Dorinţile-omenirei în lung deşert perdute!

*

Deodat-un glas de înger, o sfântă armonie,
Plutind uşor în aer, ca vântul ce adie,
Se coborî prin stele din leagănul ceresc.
Duios era şi gingaş acordul îngeresc,
Căci inimile noastre săltară mai fierbinte
La dulcele său cântic, l-aceste-a lui cuvinte:

„Ferice de acela ce cu-o simţire vie
Slăveşte armonia şi-nalta poezie,
Cu dismierdări plăcute de glas prietenesc
El poartă pe-a sa frunte un semn dumnezeiesc,
Şi geniul său gustă plăceri încântătoare
Zburând la nemurire ca vulturul în soare;

Dar mai ferice încă fiinţa de iubire
Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire
Şi nencetat e gata cu drag a să jertfi!
Căci dulce-i pentru altul şi-n altul a trăi,
Şi dulce-i de a zice, când inima jăleşte,
Am o fiinţă-n lume ce ştiu că mă iubeşte!”

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria

Prins în măruntaiele lucrurilor ca Iona,
mă zbat între oasele arborilor, ale zidurilor
între vasele cu sânge ale cărţilor
şi tablourilor, în casa asta în care trăiesc
mă ghemuiesc lângă tâmpla pianului
lângă inima icoanei
ce faci acolo, întreabă sufletul
când mă vede cu lacrimi de sânge
pe faţă, când mă vede cu ochii
lucrurilor curgându-mi pe faţă
încerc să găsesc un loc unde răutatea
nu mai loveşte, unde muzica nu e atât
de sfâşietoare şi întrebările atât de multe
ascultă, îmi spune sufletul
şi oboiul începe să cânte
într-o catedrală veneţiană
Ave Maria, gratia plena, Dominus tecum.
Benedicta tu in mulieribus, et
Benedictus fructus ventris tui, Iesus.
...

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins în punctul său slab, directorul o privi iscoditor cu ochii săi ageri şi simţi un gol în inimă. Ar fi dorit atât de mult să poată recunoaşte, în sfârşit, măcar în faţa acestei domnişoare, că de fapt, în realitate, Lucian chiar este copilul lui, unicul său fiu, dar nu putea spune acest mare adevăr. Era o taină pe care o păstra cu durere ascunsă-n suflet, căci mereu simţea nevoia de a-şi strânge ocrotitor fiul în braţe, de a-l înconjura şi a-şi arăta dragostea lui părintească; cu greu se abţinea. Cine oare ar fi putut înţelege cât de dificile i se păreau toate acestea chiar şi lui, directorul celui mai mare şi mai modern Institut Astronomic de pe întreaga Terra? De câte ori nu simţise nevoia să-l audă pe Lucian spunându-i măcar o singură dată "tată"? Dar se stăpânea de fiecare dată, reprimându-şi sentimentele, cum se stăpânise şi de data aceasta, reuşind să-şi redobândească rapid controlul de sine şi calmul său imperturbabil, să nu îşi piardă firea şi-i răspunse Liei cu o voce totuşi uşor iritată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văduva din Nain

O văduvă era o dată
şi ea un singur fiu avea
în viaţa asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea

pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce şi un scut
de parcă ea însăşi l-alese

dar vai — veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
şi apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul şi-a murit

rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieţii drum
gustând al morţii crud venin

a ei speranţă s-a topit
în viaţa crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt

s-a rupt şi cerul şi pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieţii filă

şi l-au luat să-l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
să împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu

din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieşeau
mulţimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau

pe văduvă văzând cum plânge
şi cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar îşi frânge
pierzându-şi singurul temei

căci el i-a fost reazim şi rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit

şi atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
şi El mulţimea adunată
prin ochii Lui o sesiza

vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
şi lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar

cu ochii Lui de Creator
văzu durerea şi necazul
cum a izbit necruţător
cumplit în fiinţa ei talazul

şi mila iată îi străpunse
şi Lui Fiinţa şi Făptura
căci pentru acesta El venise
ca să trăiască viu Scriptura

di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit

nu plânge — şi El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
şi aşa uşor El a strigat
tinerelule — scoală-te îţi spun

şi glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficşi ai tuturor
iar tănărul — vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor

şi mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte

mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie şi Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
îşi puse amprenta aici jos

căci morţii iată îi ridică
să umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veşnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare

şi Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăşi în viaţă
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalţă

mărire Mielului Cel Sfânt
să- cânte-ntreagă omenirea
căci El şi morţii din mormânt
i-nvie căci este iubirea

glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste şi onoare
Lui Hristos — El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul castel

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă
Adrian Păunescu
-------------------------------

Îşi rupe din suflet zidarul
Punându-şi ades temelie
Din nopţile albe, tiparul
Pe care singur îl ştie

Poate că n-are de sus alte daruri
Şi sapă de-o viaţă-n cuvinte
Mânat de himere, coşmaruri
Şi-şi vede de treabă-nainte

Îşi face mortarul, liantul
Şi punţile lui se-ncovoaie
El ştie ce-nseamnă neantul
Şi-un gol de cuvinte pe-o foaie

Îşi rupe din sine vertebre
Ca Ana zidindu-se straniu
Strateg ne-ntrecut în algebre
El scoate din pleavă, uraniu

Zâmbeşte când lumea-l reneagă
Şi-i spune că n-are nevoie de el
Dar plânge că lumea-i e totuşi, dragă
Şi ei îi găteşte frumosul castel

Moare-apoi silabă cu silabă
Metafora e fata lui morgana
Când simte că puterea e-i slabă,
Adânc în piept i se deschide rana

Castelul lui visat de-o viaţă-ntreagă
Din inimă şi-l trece pe curat
Că seamănă când turn cu turn se leagă,
C-un jucător de bacara, ruinat

Dacă-l vedeţi trecând pe-aproape
Cu cearcănele timpului pe chip
Închideţi ochii. Vuietul de ape
L-ascunde-ntr-o clepsidră cu nisip

Dar lumea trece zgâriind pereţii
Şi spărgând oglinzi veneţiene
Aşa-s făcute valurile vieţii
Cu paraziţi şi unde herţiene

Şi-asistă umilit la sacrilegiu
Şi nu-şi mai pune nici o întrebare
Zadarnic s-a născut c-un privilegiu
Că are aripi, neputând să zboare

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mănăstire mare, Mănăstire sfântă!

Mănăstire mare, mănăstire sfântă!
Ce prinos de suflet! Gogele asudă,
Când stropind cu sânge sfinţita clădire
Se înalţă trainic întru pomenire.

Calfe obosite înalţă cu trudă
Sfintele locaşuri... Bucurie multă!
Bravi, întru-nălţare, cu viaţa plătesc
Oamenii destoinici... Din raiul lumesc,

Lacrimă şi sânge cu iubire spală
Printr-o pomenire în cuvânt şi fală...
Marea Mănăstire nu se mai surupă!
Jertfa ei de suflet, jertfa ei cea scumpă!

Ştefan şi Moldova prinşi prin legăminte,
Ctitoresc zidire, ctitoresc morminte...
Sufletul trăieşte între ziduri reci,
Îngenunchi spre jertfa, orţii... Pe poteci,

În mătănii curge râul de iertare...
În veşmânt de lacrimi, sălcii curgătoare
Îşi aduc prinosul de plâns şi de şoapte,
De trudă şi teamă, de singurătate...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut (Priceasnă)

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica Sfântă a cerului
Bucuria Domnului
Eşti mijlocitoarea noastră
Pentru noi roagă-te.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica celor oropsiţi
Şi pe pământ pedepsiţi
Tu ne faci viaţa uşoară
Atunci când ne rugăm.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica fiului cel Sfânt
Soare în cer şi pe pământ
Zorii toţi ar fi apus
Fără de Iisus.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Toţi îngerii duc în zbor
Vestea bucuriei lor
Că tu eşti mărirea noastră
Maica tuturor.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

cântec, versuri de Valeria Mahok (25 august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!