Nu este-aşa?

Nu este-aşa că-n ciuda acelor proşti şi răi
Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie,
Vom fi arare mândri şi buni în veci cu ei?

Nu este-aşa că-n tihnă şi plini de voioşie
Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată,
Nepăsători de cine ne vede ori ne ştie?

Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată,
A noastre două inimi cânta-vor în iubire,
Cum cântă noaptea două privighetori deodată.

Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndârjire,
Puţin o să ne pese. De-ar fi să ne sfâşie,
Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire.

Legaţi de cea mai scumpă şi trainică frăţie,
Ca într-o za vrăjită noi vom păşi-n lumină,
Iar teamă de nimica atunci n-o să ne fie.

poezie clasică de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final fără-nceput

Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Şi poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul şi nevasta
Care să facă totul... doar în doi...

Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
Că s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...

Noi nu vom fi nici timp şi nici distanţă,
Nici paşii noştri nu se vor cunoaşte,
Vom dispărea ca într-o aroganţă
Pe care nimeni... nu o recunoaşte...

Noi ne ucidem sufletele triste
Şi rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate să existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...

Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Şi nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură şi imensă...

poezie de Florin Răileanu (mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să stee mereu între noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiţi ca două palme
Pe pieptul unei moarte) şi veşnic între noi
Vor creşte neguri numai în aparenţă calme.

Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi şi plini de pace.

Trişti, vom cunoaşte ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

Săruturile noastre cu flăcările lor
N-o să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetişor,
N-o să se mai înalţe căzând mereu spre astre.

Ca nişte ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte şi vom privi la chipul
Iubirii care cade şovăitor în noi
Cum dintr-un ţărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.

Dar liniştea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Şi singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescăruşul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea amintirii

Ne vom aduce-aminte de toate pân' la urmă,
O, draga mea... Şi dacă viaţa nu se curmă
Ci stăruieşte încă închisă în morminte,
Atuncea şi acolo ne vom aduce aminte!

Inertă de-ar sta mâna pe veci, şi gura mută,
Ca două negre peşteri ce-arar îşi împrumută
Ecoul fără voie şi cântă în furtună,
A noastre două inimi cânta-vor împreună.

De nu va vrea ce-i nobil în noi şi ce-i lumină
Să-şi amintească, totuşi, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mânei de care-a fost sculptată.

Oricum, până la capăt aminte ne-om aduce,
Şi oricât de departe destinele ne-or duce,
Mereu şi pretutindeni, oricând şi orişiunde,
Când mi-oi suna eu lanţul, al tău îmi va răspunde!

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprimăvărare

Când vom ieşi din beznă şi ruină
şi raze tari în ochi ne vor izbi,
îi vom închide poate — şi vom fi
desfiguraţi de prea multă lumină.

Vom trece pragul spre surata viaţă
împovăraţi, necunoscuţi, livizi,
cu amintirea roasă de omizi,
cu bucuria vânătă de ceaţă.

Dar cum a lumii dreaptă socoteală
ne vor fi şters-o anii cei păgâni,
ca s-o cunoaştem iar, deşi bătrâni,
vom merge cu plăcuţele la şcoală.

Pe drumul fără mame călăuze
ne vom ruga de-un ghiocel curat
să ne înveţe zâmbetul uitat
şi să ni-l scrie fără greş pe buze.

În inimi când s-or sparge trandafirii
vom zăbovi privind la porumbei
şi-i vom citi acolo, printre ei,
abecedarul proaspăt al iubirii.

Din înfrăţirea şoimului cu zarea
vom şti să bem paharul de azur
iar limpezimea cântecului pur
ne-o va turna în glas privighetoarea.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea macilor

Ai vrea şi tu, aş vrea şi eu
ca vara-n care macii cântă
să fie vara cea mai sfântă
din calendarul tău şi-al meu

Şi, împreună de-am putea
cărarea macilor s-alegem,
cântarea lor să înţelegem,
ne vom iubi şi vom spera

că-n timpul nostru viitor,
trecând prin multe anotimpuri,
ne vom mai aminti-n răstimpuri,
de-această vară fără dor.

Iar cântecul de-ar înceta
sau vara macilor s-ar stinge,
în nemurire vom învinge
şi printre stele vom dansa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pomii iar vor înflorii

Şi pomii iar vor înflorii,
Veni-va altă primăvară,
Şi noi ne vom căsătorii
Sub cer senin, parfum de seară.

Şi vom avea şi invitaţi;
- Anotimpuri ce-au trecut,
Iubirii martori să ne staţi
Ca atunci când ne-am cunoscut.

Şi ne veţi binecuvânta,
Stele-a înaltei bolte albastre,
Când noi doi vom înainta
Spre calea fericirii noastre.

poezie de Răzvan Isac (28 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri

Vom face printre valuri, valuri,
şi ne vom cufunda-n apus
atât de jos şi-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.

Vom face dintr-un vis, un vis
şi-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.

Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.

Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini şi-atât de goi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom revedea la Liverpool

Băiete, magaziile-s închise, iar marfa stivuită; de-acum
E timpul să ne spunem la revedere, e timpul să pornim la drum.
Prieteni, am fost prieteni, ne-am distrat, am tras la măsea destul –
Într-o bună zi, băiete, ne vom reîntâlni la Liverpool!

Băiete, toate drumurile duc la Roma, lumea cel puţin aşa susţine:
Dar drumul lung, sărat, drumul pe care numai navele-l ştiu bine,
M-atrage spre Farul dinspre Larg, deşi de mare-s uneori sătul;
Într-o bună zi, băiete, noi ne vom revedea la Liverpool!

Sunet de clopote, echipaje chiuind, băiete, fluierături de siflee,
Toţi urmăresc cum ne poartă spre mare curentul de maree,
Înălţăm velele gabier, nu se mai vede portul, magaziile-s full –
Într-o bună zi, băiete, ne vom reîntâlni la Liverpool!

Poate peste-un an, băiete, sau, cine ştie, poate peste doi,
Pentru că drumul sărat este lung pentru bărbaţi ca noi:
Dar fie vreme bună, vreme rea, norocul mult sau ne-ndestul,
Într-o bună zi ne vom revedea, prietene, la Liverpool!

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbu Dolinescu: Sloganurile sunt pentru cei ce umblă să înşele mulţimile. Noi nici nu ne-am apropiat încă de ele, iar când vom merge în mijlocul poporului, nu-i vom făgădui nimic, ci îl vom învăţa să muncească şi să lupte. Politicienii pot să discute, să critice şi să-şi schimbe programele şi doctrinele şi sloganurile după cum bate vântul. Ei nu cred cu adevărat în nimic. Credinţa noastră nu admite critică şi nici discuţie. Unde începe discuţia, încetează credinţa şi mai ales puterea ei. Credinţa discutată nu mai poate muta munţii din loc. Iar noi vrem şi mai mult: să înnoim sufletul neamului, să-l smulgem din mlaştina în care l-au scufundat politicienii cu programe şi doctrine, să netezim calea unui viitor demn de originea lui!

replici celebre din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temerile unei pietricele de praf de stele

Mi-e teamă că ne vom pierde,
printre mii de semnale şi unde,
explorând atâtea planete şi stele,
miliarde pietricele minuscule.

Mi-e teamă că Universul
e aproximativ infinit
că-n ecuaţia iluziei
nu e nimic greşit.

Mi-e teamă că ne vom pierde
în iubiri terestre.
Mi-e teamă că ne vom aprinde
în lumini interstelare.

Mi-e teamă de teama din noi,
în cele din urmă stim amândoi,
cât de firave sunt două pietricele,
iluzii din particule de praf de stele.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste cu năbădăi

N-o mai iubesc ca altădat'
Pe când eram şi noi copii,
Dar vă declar că nici n-o bat
... Mai mult de două ori pe zi.

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iubirii

Dintr-o joacă de iubire
Noi vom face fericire:
Eu – un Înger, Tu – un Domn!
Scump e numele de Om!

Dintr-o lună, printr-un soare
Ne vom face val de mare,
De i-om pune căpătâi
Sfintei dragoste de-ntâi!

Din ce-a fost şi din ce este,
Vom renaşte cea poveste:
Tu – stăpânul vieţii mele,
Eu – regina vieţii tale!

Din ce suntem şi vom naşte,
Vom simţi spre a cunoaşte:
Ce-i o viaţă pentru noi
Şi-o iubire pentru doi?!

Iar din drag şi dor de tine
Semăna-vom cea lumină,
De la Domnul ce iubeşte
Şi un Înger ce păzeşte.

Şi... ce-a fost, şi ce mai este,
Va rămâne o poveste,
De-ar sfinţi această lume
Cu ce suntem şi rămânem!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dimineaţa când soarele-n zare se ridică,
Spun, Doamne Sfinte, o rugăciune mică,
O, ţine privirea ta, caldă din cale-afară,
Pe orice creatură născută ca să moară!

Iar seara, când soarele apune în oranj,
Binecuvântează, rogu-te, acest oraş;
De vom mai vedea sau nu lumina dimineţii
Nu ştim, întotdeauna-i incertă soarta vieţii.

Nu suntem cu totul, în numele Prea Sfântului,
Buni sau răi sau, noi, cei de sub Lemnul Laptelui,
Dar Tu mereu ai văzut, vezi şi vei vedea
Partea noastră bună, nu partea noastră rea.

Lasă-ne, te rugăm, să ne mai bucurăm de-o zi!
Binecuvântează-ne iar în noaptea asta şi
Noi mâine soarelui ne vom închina la fel de-ardent,
Şi-i vom spune la revedere – dar pentru un moment!

* Extras din "Sub Lemnul Laptelui – Rev. Eli Jenkins".

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nuci, sau două jumătăţi...?

Noi suntem două nuci.
Distincte, diferite,
Înecate în pahare de şampanie
de iod.
Din acelaşi copac înalt
Cu rădăcini şi mai înalte.
Cu crengile aplecate de vremea şi de dorul meu
Şi cu toamna ce ne coboară pe spate,
în soarele de apus.

Suntem două nuci
În coji verzi care ne opresc propria trăire
În crăpături amare izbite pe aripi
de pământ chior.

Suntem deja tomnatici
Ne vor pune oameni, neştiindu-ne că suntem noi,
În vase în care ne vom îndurera unul pe altul,
îţi promit că unul pe altul.
Ne vor pune într-o debara
în care vor cotrobăi să ne întindă pe mese
Şi atunci vom fi doar o mâna de nuci –
– amândoi.
Şi poate pe atunci ne va merge
Să descoperim iarna.

Şi dacă nu vom fi nuci, şi vom fi struguri violeţi
din violetul fostului cer?
Dacă ne vor strivi într-un teasc din lemn vechi
Şi ne vor face vin,
Iar mai apoi oamenii ne vor simţi gustul de artişti?
Sau da, desigur, putem să fim oameni...
Dar doar dacă altceva nu merge.

"Nu te teme", îmi spuneai,
"aşa se mai întâmplă cu nucile.
Se mai întâmplă, din anii vechi,
să se spargă-n jumătăţi şi să se piardă
pentru totdeauna."

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vor îngropa adânc

Când vom muri ne vor îngropa adânc, nespus
De-adânc, şi iarba va acoperi mormântul de îndată,
Iar noi vom auzi: undeva, deasupra noastră, sus,
O ploaie trecătoare alintând pământul, delicată.

Apoi, nu vom mai dori nimic, nopţii tovarăşi,
Şi treziţi dintr-un vis, vom gândi astfel:
Dacă afară-i linişte – e toamnă iarăşi,
Dacă-i zgomot – e primăvară-n orăşel.

E plăcut că sentimentele noastre somnoroase
Nu vor mai fi învolburate de suferinţe, bucurii, nevoi:
Ale despărţirii sau iubirii complicaţii dureroase
Nu mai pot pătrunde prin sicriu până la noi.

Suntem acasă, am găsit ceea ce toţi oamenii speră
Să găsească. Aici, în sfârşit, noi ne vom face-o părere
În ce fel o viaţă minerală, fără sentimente, diferă
De-o viaţă sensibilă, sensibilă până la durere.

poezie de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic de două ori

Nimic nu se poate-întâmpla de două ori.
Astfel că adevărul trist, adevărul prim,
este că noi am ajuns provizoriu aici, simpli trecători,
şi plecăm fără nici-o şansă de-a folosi ce ştim.

Dacă n-ar fi nici un prost şi deştepţi ar fi puzderii,
iar tu ai fi singurul idiot din lumea toată,
n-o să ai şansa de-a repeta clasa-n timpul verii:
cursurile se ţin numai o dată.

Ziua de ieri nu are cópii, replici,
nu te va extazia două nopţi la rând acelaşi dans de fluturi,
în exact acelaşi fel, de-acolo până-aici,
cu precis, precis aceleaşi melodice săruturi.

Poate-într-o zi, molcom, o limbă-anume
îţi va pronunţa numele din întâmplare:
Voi simţi-îndată un parfum de floare-n
casă şi-o culoare se va insinua în lume.

În altă zi, deşi tu eşti aici, cu mine,
n-o să mă pot abţine să nu privesc la ceas:
O floare? O floare? Văd eu bine?
Este o floare sau o piatră de pripas?

De ce trăim noi oare ziua care trece
Cu-atâta teamă şi cu păreri de rău atâtea, zeci?
Este-n natura ei să nu rămână, ci să plece,
mâine-i altă ţară, în care astăzi pierdut este pe veci.

Cu-un zâmbet şi-un sărut trebuie să căutăm, clemenţi,
acordul care sub steaua noastră să ne-încapă,
deşi nu suntem la fel (adesea, concurenţi) –
aşa cum pot fi doar două picături de apă.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!