Pasărea Calandrinon
Vine fără s-o chemi, i-auzi bate-n geam.
Intră fără să-i ceri, mândră și de neam.
Vede prin carnea ta ca printr-un geam.
Albă Calandrinon, cu ochi de mărgean.
Sveltă fără cuvânt, la biet patul tău,
În ochi privindu-te cu drept ochiul său
Astfel fiind mântuit de ăl ceasul rău.
Fiară cu dinți de fier, zimți de fierăstrău.
Pleacă și-n urma ei, foi de trandafiri.
Doctor făr' de arginți, straniu musafir.
Albă Calandrinon, cu ochi de safir.
Albă Calandrinon, cu ochi de safir.
Soră, pasăre-n alb, psihi-mu,
harnic, darnic duh,
patemi, boală și chin, ia-le tu:
Du-le în văzduh!
cântec interpretat de Phoenix, muzica de Phoenix, versuri de Șerban Foarță & Andrei Ujică din Cantafabule
Adăugat de Marcel Talpeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre medicină
- poezii despre alb
- poezii despre trandafiri
- poezii despre păsări
- poezii despre mântuire
- poezii despre mândrie
- poezii despre medici
- poezii despre hărnicie
- poezii despre generozitate
Citate similare
Rondelul bărbatului cu ochi de safir
Iubesc bărbatul cu ochi de safir;
De-l întâlnesc mi-e firea tulburată.
Simt vii fiori, ca aripi de zefir,-
Inima-n piept, tresare speriată.
Mă-nvăluie un cântec de clavir.
Rămân pentru o clipă siderată.
Iubesc bărbatul cu ochi de safir;
De-l întâlnesc mi-e firea tulburată.
Voi bea cu el al dragostei potir.
L-aștept tânjind, cu fața-mbujorată.
De voi afla un tâlc vorbei plezir,
Sunt muritoarea cea mai răsfățată.
Iubesc bărbatul cu ochi de safir;
De-l întâlnesc mi-e firea tulburată
rondel de Mihaela Banu (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre bărbați
- poezii despre superlative
- poezii despre sperieturi
- poezii despre răsfăț
- poezii despre muzică
- poezii despre aripi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Sus în curtea cea domnească
Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bârlad,
Șade tânăr domnul Vlad
Sub căciula-i țurcănească
Pe-a lui umeri plete cad.
Astfel șade trist și rece
La ospățul luminat
Din domnescul lui palat,
Cu priviri crunte și rece,
Cu-ochiul negru înfundat.
Fața palidă și tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Fața spână, ochii mari
Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.
Ici bătrâni ca iarna albă,
Munți cu fruntea de arginți,
Șoptesc dulce și cuminți
Colo tineretea dalbă
Cu râs mult și fără minți.
Femei palide, frumoase,
Fețe blânde, ochi de foc,
Ce în gene li se joc
Și-a lor raze luminoase
Printre ele-și cată loc.
Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi poezii despre tristețe, poezii despre negru, poezii despre lumină, poezii despre tinerețe, poezii despre râs, poezii despre păr, poezii despre palate sau poezii despre munți
Privește-mă-n ochi...
Privește-mă-n ochi când ești cu mine,
Privește-mă-n ochi, să știu de ți-e bine,
Privește-mă-n ochi, că doar o privire,
Privește-mă-n ochi, mi-aduce fericire.
Privește-mă-n ochi, că și ochii vorbesc,
Privește-mă-n ochi atât cât trăiesc.
Privește-mă-n ochi, e tot ce-mi doresc,
Privește-mă-n ochi, nu-mi spune "te iubesc".
Privește-mă-n ochi, să știi ce gândesc,
Privește-mă-n ochi, să vezi cât te iubesc!
Privește-mă-n ochi, oricine ai fi,
Privește-mă-n ochi, bărbat sau copil.
Privește-mă-n ochi, nu-ți cer prea mult,
Privește-mă-n ochi, să-ți văd a lor tumult,
Privește-mă-n ochi chiar de nu-mi vorbești,
Privește-mă-n ochi, e deajuns să mă privești.
Privește-mă-n ochi, să pot să-nțeleg,
Privește-mă-n ochi, ce drum să aleg...
poezie de Mariana Simionescu (15 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vorbire, poezii despre viață, poezii despre fericire, poezii despre dorințe, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre copilărie
Alb
Un vers alb,
o îmbrățișare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roșie,
doar ea culoare
mai roșie ca albul,
mai albă ca roșul...
și din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
și din nou,
îmbrățișări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
și apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre albastru, poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre viitor, poezii despre versuri, poezii despre timp sau poezii despre prezent
Oh, n-ați ghicit, nu se-ntâlneau!
Duminica, pe înserat,
Veneau la chipeșul bărbat,
Doi ochi albaștri, doi căprui
Și-n urma lor, doi ochi verzui.
Oh, n-ați ghicit, nu se-ntâlneau!
Pe rând soseau și-i povesteau,
Că le-a fost dragostea dintâi,
Că fără el n-au căpătâi...
Vreun tâlc acum ați priceput?!
Din vară se-nturnase-n lut
Și-n cimitirul dinspre plopi,
Îl plâng și alți doi ochi miopi.
Morminte de-ar putea vorbi,
Ar spune fără a cobi:
Pe-aleea dintre doi stejari,
Îl plâng amarnic doi ochi mari.
În zori, nevasta cu ochi plânși,
Ridică trandafirii strânși
Și îi azvârle prin zăvoi,
Cu ochii triști, străini și goi.
poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre verde, poezii despre stejari, poezii despre soție, poezii despre seară sau poezii despre prima iubire
Joaca cu ochii
În ochiul meu te legănam
pe un hamac din cristaline
cu pleoapa mi te-acopeream
de frigul văzului din tine.
Striga un orb în depărtare
Strigoii se spălau la geam
Tu îmi clipeai
a-ntunecare
când ochi de ochi ne atingeam.
Ochioasă-n ochi
te legănam
și te spărgeam în minți...
mințite
cu pleoapele descoperite
de buze timpul
îți spărgeam...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre strigoi, poezii despre minciună sau poezii despre jocuri
Mă bucuri
De câte ori ai să te faci simțită
În carnea mea și-n Cerul meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să stau
Cu- ai-mei ochi deschiși spre tine.
... Albă am să fiu mereu! Curată!... am de grijă
să fiu o floare mândră-n adăpostul Dumnezeului
ce-mi știe gândul și puterea, să-ți zâmbesc!
De câte ori ai să te faci simțită
În oxigenul meu și-n ungerea Lui Dumnezeu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să cresc
Cu -ai -mei ochi smeriți spre tine.
... Albă am să cresc! Curată!... am de grijă
să nu mă strâng de frică-n dinții tăi de fiară
din care o să-mi fac o scară, spre Hristos!
De câte ori ai să te faci simțită
În orice clipă și-n orice gând de-al meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să nu te simt
Să nu te văd ce formă prinzi mușcând.
... Albă am să fiu mereu! Curată!... în gura ta
ce se despică să mă-nece în negrul hău,
din care am să fiu smulsă, pentru înviere.
De câte ori ai să te simți victorioasă
În osul meu, și-n coasta ruptă din Adam,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să te întorc
Cu slava Lui Isus ce trece peste tine.
.. Albă am să fiu botezată! Curată!.... în tine
o să am frumoasă nuntă de înviere în Hristos
cu care am să mă bucur de viața veșnică!
Vino, mă bucuri Moarte! Doar prin Tine ajung
la Mirele meu.
poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre gânduri, poezii despre creștinism, poezii despre bucurie, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre victorie sau poezii despre smerenie
Un sarut greu si amar
să-ți presar pe ochi clișee, umblet de apropiere,
al iubitului descântec, decupat de pe cornee,
o lumină decriptată, într-un pixel rezolut,
un sărut suav pe apa buzelor de alăut,
umbra mea ca niște moaște îngropată lin, adânc,
într-o inimă străină, într-un ochi târziu, cărunt,
o tresar și-o pun alături, pentru somnul tău fugar
te invăluie secunda, noaptea ca un felinar,
care impresoară lumea viselor ce le visezi
albă fruntea adormindă, tu mă cauți prin livezi
să-ți presar pe ochi icoane, umblet de apropiere,
pe un pom cu multe poame șarpele în priveghere,
nuferi albi, cautătura, șoaptele ce le șoptești,
tresărind tomnatic frunze, fără ele mă privești
ne invăluie secunda, noaptea ca un felinar,
și mă muști târziu și tainic, un sărut greu și amar....
poezie de Șerban Moescu
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre șerpi, poezii despre toamnă, poezii despre sărut, poezii despre somn, poezii despre secunde sau poezii despre păr cărunt
Univers
Plăcut de privit
Universul înstelat
Printr-un ochi de geam.
poezie de Issa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
printr-un ochi de geam -
deasupra oceanului
o mare de nori
haiku de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ocean sau citate despre nori
Eden
Și... pentru că trebuia să porți un nume,
te-ai numit ÎNGER.
Aluneci încet prin gândurile mele
clădind castele
ireal de reale,
fierbinți de urma trupurilor
vibrând sub zapada iubirii
ce arde în noi,
albă
ca păsările
toamnelor noastre.
Și... pentru că trebuia să porți un nume,
te-ai numit BĂRBAT.
Tu strângi în brațe eterul
în care nu exist decât eu.
Mă dezbraci de taine
ca pe o salcie despletită
la malul unei ape izvorând
de departe,
din sufletul tău.
... și te-ai numit VIS
și ai pătruns în sângele meu
bolnav de dor,
de neliniște, de nesiguranță,
bolnav de tine -
cel niciodată găsit -
și trecerea ta
a lăsat adânci urme
în carnea-mi flămândă
de EDENUL
trupului tău.
Tăcere...
Ce ochi frumoși avea
tăcerea dintre noi!
Ne adulmecam
ca pe o pradă
în liniștea nopții...
Ne dureau gândurile de
dor...
Ne dureau degetele
care pipăiau noaptea
ca o catifea albastră...
Ne durea muzica divină
ce curgea din cer...
Ne durea fiecare șoaptă
nespusă încă...
Pielea avea parfum
de piersică
dată în pârg.
Ce ochi frumoși avea tăcerea
din noi,
cei care abia atunci învațam
alfabetul iubirii!
Ce ochi frumoși!
Ne strigam
fără cuvinte...
Ne pipăiam
fără gesturi...
Ce ochi frumoși
avea iubirea
ca o mare doamnă
trecând pragul dintre noapte
și zi...
Ce ochi frumoși
Aveai...
Tu!
poezie de Lelia Mossora (20 mai 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre tăcere, poezii despre rai, poezii despre trup și suflet, poezii despre îngeri sau poezii despre sânge
E o ninsoare despletită
E o ninsoare despletită,
ce șterge-n jur copacii și pe tine,
un colb de alb aruncă-n zare
și azvârle cu lumina-n ochi,
iar tu când vrei să mă privești,
strivești lumina între gene
privindu-mă adânc.
O clipă coboară din nori
și aprinde talpa piciorului gol,
cuvintele respiră tot mai repede
și ora nu mai curge, stă pe loc.
Suntem eliberați în spațiul
fără margini plin de alb,
șterși de lumina albă
într-un șuvoi mortal.
Și alergând în sus și în spirală
ieșim din lumea albă întregi
împovărați de gânduri pământești
în lumea noastră rece și reală.
poezie de Oana Frentescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre picioare, poezii despre ore, poezii despre nori sau poezii despre ninsoare
Colț de iarbă zeu, fiu de curcubeu
- Bună dimineața, ploaie grea!
N-ai văzut-o-n cer pe mama mea,
Cu ochi negri ca de catifea,
Cu păr alb, ascuns după vopsea?
- Bună dimineața, fir ușor!
Mama ta iubește negrul nor
De la care tocmai mă cobor,
Vis încărunțind multicolor.
Mama ta dorește să-nverzească,
Sângerândă să te zămislească,
Dintr-un lapte alb să te hrănească,
Sub un ochi albastru să te crească.
Vorbele-i ți le transmit chiar eu:
Iartă-mă că-s albă, fiul meu,
Fi-vei firelor de iarbă zeu,
Tatăl tău va fi un curcubeu!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr alb, poezii despre ploaie, poezii despre ochi negri, poezii despre mamă sau poezii despre lactate
Altare albe
ce noapte albă ce noapte albă
abia acum a înțeles că e albă e albă
femeia cu albă carne și piele prea albă
femeia
din visele mele albite sub crupele ei
sanguine (?!) atât
de albe atât de pornite pe nas ca și sângele
femeia
ca ultim popas ca ultimă rugăciune în fața
altarului alb cum e noaptea
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie sau poezii despre femei
Poartă-n ochi seninul
Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.
M-a-ntrebat: "Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ți-l fac?"
Am răspuns iubitei: "Azi, prin vânt și ger,
Cineva flori albe leapădă din cer.
Poți așterne patul și sufla-n cămin,
Eu și fără tine sunt de viscol plin."
poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de George Lesnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre viscol, poezii despre ger, poezii despre flori sau poezii despre adevăr
Oftalmologică
Aveai ochi ca de scânteie,
Ochi căprui lucind ca aștrii...
Mi-ai facut ochi dulci, femeie,
Iar bărbatul tău... Albaștri...
epigramă de Ioan Zaharia din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe epigrame despre oftalmologie, epigrame despre ochi căprui, epigrame despre femei și bărbați, epigrame despre femei, epigrame despre bărbați sau epigrame despre albastru
Nu te opri
Cer și gând gri
Pastișă de zi,
Nu te opri
Fragile "a fi"
Frig ca la pol
Rachiu monopol
Din crâșmă prelins,
Puhav ochi plâns
Văzduh de taifun
Crivăț nebun
Gonit de departe
Garduri surpate
Durere te curmă!
Nu las nici-o urmă
Pe albă ninsoare...
Cum? Astfel se moare?
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre moarte, poezii despre durere sau poezii despre crivăț
Zăpada
Ca zăpada albă
Eu aș vrea să fiu
Să-Ți slujesc întruna,
Prin orice pustiu.
Ca un fulg de nea,
Ce zboară de zor,
Inimioara mea
Să-Ți cânte cu spor.
Căci o haină albă,
De-un alb lucitor
Voi avea odată,
Cu al Său popor!
Dă-o tuturora
Ce-ascultă aici,
Și-n această lume,
Să-i faci ucenici.
AMIN
poezie de Simona Sav
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre zbor, poezii despre vestimentație sau poezii despre inimă
Abator
Albise totul! Caii albi mestecau iarbă albă
fluturi albi devorau varză albă
călăii albi sugrumau flori albe
cireșe albe, moarte albă, pământ alb
marea albă...
Curcubeul
alb
spre alb
spre foarte alb...
Cineva de un dinte alb și-a mușcat buza albă.
Și-a curs un copil roșu
cu un strigăt roșu.
Și Dumnezeu era incolor
incolor
iar greierii roz vindeau culori
pe sub mânâ
în spate la abator.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roz, poezii despre greieri, poezii despre fluturi sau poezii despre dinți
Ochi de cer, clipă albastră...
Eu sunt clipa de-ndoială, ce se-ascunde în lumină,
Rogvaiv din curcubeie ce se naște-n ploi de vină,
Un miracol, o magie efemere-n universuri,
Un poem în strai albastru, cu neterminate versuri.
Cântec mut de agonie, în amurguri de tăcere,
Vis de vară-n bob de struguri, scâncet verde de durere,
Ochi de cer, privind sfielnic, printre ramuri înfrunzite,
Șoaptă albă de femeie, de pe buze părăsite.
Clipa-i cât o veșnicie, dacă știi s-o guști întreagă
Și te-abandonezi în brațe, brațele cui îi ești dragă.
Și închide-o între gene, ca pe-o lacrimă fierbinte!
Va rămâne pe retină și va aștepta cuminte,
S-o eliberezi când doare de prea multă-mbrățișare
Și să-i dai drumul la aripi, să se-nalțe, să coboare.
Poți s-o chemi să mai revină, într-o altă-nfățișare,
În albastrul dimineții, sau în ploile cu soare...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre vinovăție sau poezii despre struguri