Plastică medievală

Plouase...
Şi şoseaua-n vale
Încercuia ca un inel
Donjonul vechiului castel,
Împodobit cu sfinţi de piatră,
Cu seniori şi cu vasali,
Cu cerbi goniţi de câini ce latră
Şi-ntregul fast al vieţii feudale
Cu castelanii ei medievali...

Deşi ne cunoaşteam de-atâţia ani,
Noi, totuşi, parcă nu ne cunoşteam.
Că ne priveam (nu ştiu de ce) cu ochi duşmani...

Dar în donjonul vechiului castel
În care ne urcasem numai noi,
Fantoma unui cavaler în zale de oţel
Ne-a strâns deodată-n braţe pe-amândoi,
Şi-un zgomot de metal ne-a deşteptat
Exact în clipa când ne sărutam
(Ca-ntr-un tablou)
În rama ferestrei fără geam,
Dar cu zăbrele strâmbe şi vechi de fier forjat.

Azi plouă iar la Bran...
Ce zici?...
Nu vrei să revedem şoseaua udă,
Donjonul cu ferestre mici
Şi cavaleru-n zale de oţel
Ce-aşteaptă dornic să ne mai audă
Bătând în poarta vechiului castel?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un castel

La poarta visurilor mele
Luceafărul blând a apărut
Zarvă mare în castele
Lacătul pe loc a dispărut

Stele multe într-un castel
Cu rochii lungi lucioase
Luceafărul mândru de el
Iar stelele în juru-i curioase

O stea poartă trenă lungă
În colţuri ea priveşte lung
Inel ca dar în mâna stângă
Ca ea eu vreau ca să ajung

Un dans un vals într-un castel
Balans etern şi muzică la orgă
În noaptea aceasta este altfel
Se înalţă muzica ca pe o rugă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam aşa, dar în alt fel

Noi vom fi cândva, pe vremuri,
cam aşa, dar în alt fel
zid aceleiaşi biserici,
turn aceluiaşi castel,
scrinul unei alte taine
a aceluiaşi alt trup,
bucuria dintr-o veste,
foamea din acelaşi lup,
două tunete-ntr-o ploaie,
doua sâmbete-ntr-o joi,
fi-vom cerbi goniţi în roşul
ce se-adună vara-n macii
de pe drum şi-n mierea toamnei
din trifoi.

Noi eram, vom fi pe vremuri
cum ne-am fost, cum nu vom fi
ziua din aceeaşi noapte,
noaptea din aceeaşi zi,
miei de zer păscând asfalturi
ale-aceloraşi câmpii,
nasturi pe aceleaşi bluze,
dinţi de om pe-aceleaşi buze,
foc în focul din obuze
cam aşa, dar în alt fel
zid aceleiaşi biserici,
turn aceluiaşi castel,
sfinţi în tivul unei robe,
lemn în jarul unei sobe,
lampă într-un vechi bordel.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-a scurs o lacrimă pe geam
e-un strop de ploaie?
sau eram
aceea eu,
care plângeam
şi cu durere mă uitam
la cuibul gol rămas pe ram...
Şi cuibul meu e tot la fel.
Pustiu şi trist.
Iar eu în el
îmbătrânind ca-ntr-un castel
regina unui menestrel.
Pe geam se scurge-un şir nătâng
şi nici nu plouă.
Doar eu plâng.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între han şi castel

parcă nu de mult venea primăvara şi chiuiau bormaşinile
şi acum se aud însă altfel
nu e acelaşi efectul

chiar dacă morţii din mine l-ar trăda pe kafka încă o dată
şi i-ar publica manuscrisele

şi înainte să dispară în fum
ar da foc toamnelor

acum şi copiii din curtea vecinilor plâng mai strident
bruiaţi doar din când în când şi absolut fulgerător
de amintirile lor dintr-o altă viaţă

parcă nu de mult venea primăvara
şi noi ne perindam timizi şi trişti revoltător de străini
ca să nu spun alienaţi
între han şi castel
între castel şi han

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechiului meu prieten Marian Cioacă

Tu ce scrii, e excelent,
Dar te rog să fii prudent;
Nu te lua prea des de turci,
C-ai putea să o... încurci!

epigramă de Mike Farkas (27 iulie 2009)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel părăsit, castel bântuit, castel cu vedenii. Imaginaţiile vii şi arzătoare l-au populat curând cu fantome, acolo se ivesc strigoi, iar duhurile se întorc la ceasuri de noapte. Tot aşa se petrec lucrurile în unele ţinuturi superstiţioase ale Europei, iar printre ele Transilvania poate năzui la un loc de frunte. De altfel, cum s-ar fi putut rupe satul Vereşti cu credinţele supranaturale?

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, scriitorule!

Cu pana lui ca o mistrie,
Din cuvintele model,
Şi-a zidit cu măiestrie
Frumuseţe de castel.

Cărămizile te-îmbie
Să le mângâi cu încetul,
În castel e-o poezie,
Ziditorul e poetul.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsare de har

Şi azi, ca la-nceput, apreciem lucrarea
Se manifestă clar; Stăpânul este bun
În fiecare clipă ne dă orientarea
Să nu ne ameţească baloane de săpun...

Vedem cum se revarsă spre noi o cercetare
Ce n-o putem găsi la fiinţe omeneşti
Şimţim cum ne pătrunde acea înseninare
Ce-i clar că-şi are sursa în zonele cereşti.

Să merităm noi mila din abundenţă dată?
Nu, nicidecum! Pe Domn L-am întristat
Şi totuşi e Stăpânul ce nici măcar odată
Când ne-a învins suspinul nu ne-a abandonat.

Cuprinşi de întristare am murmurat pe cale
Dar n-a ţinut prea mult netrebnicul impas
Ne-a arătat prin vis superbele petale
Din flori ce le-om vedea când vom sosi Acas'.

Când am călcat pe-alături în drumul spre Cetate
Ne-a dojenit duios şi-am revenit la El
Iar când ne-a dus destinul în stări mai complicate
El iar ne-a pus în braţe tărie de oţel.

Nicicând nu s-or goli hambarele-I preapline
Din ele sunt trimise cadouri ne-ncetat
O, harul ne inundă şi-n zilele senine
Şi când întunecarea, un timp, ne-a-mpresurat.

Şi azi, ca la-nceput, torentul de iubire
Pătrunde în fiinţe, le-ndeamnă la trăiri
Ce nasc inviorări şi stări de mulţumire
Şi-L preamăresc pe Mielul supremelor jertfiri.

poezie de George Cornici din Aripi cutezătoare (17 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan: Poporul trebuie mereu încercat, boierilor! Să ştie că duşmanul nu are somn, că mişună peste tot! De regulă, noi aşteptăm vrăjmaşul la poarta cetăţii! Cu tunurile pregătite, sus, pe metereze! Dar, iată, el se strecoară pe hornul casei, pătrunde în castel prin gaura cheii! Numai popoarele vigilente vor supravieţui! Noi suntem neam paşnic! Ne-a fost dat ca simbol un zimbru. Un erbivor puternic, dar liniştit, care nu va învăţa nicicând să bea sânge, nu va şti niciodată să sfâşie! Ei, bine, zimbrul, dacă vrea să fie zimbru, trebuie să-şi ascută întruna coarnele! Să nu se încreadă decât în propria sa copită! Că s-a umplut pădurea de fiare răpitoare!

replică din piesa de teatru Ştefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Au venit zile reci,
Zile cu ploi,
Lacrimi cereşti
Au căzut peste noi...
Dirijor renumit,
Vântul ne-a miruit.
Modela pe arcuşu-nvechit,
Cu degete frânte,
Reumatice, goale,
Sentimente cu molecule de frunze
Ce cădeau risipindu-se-n noi.
Apoi violonistul
S-a transformat în cenuşă.
Dormea sub arcuşul de ploi,
În aşternutul din noi.
Buzele îi furaseră răsăritul
Şi doar urme de soare
Purtând trofeul vechiului ieri,
Colorau, înca vii,
Rapsodii de culoare.
Ne acopeream cu tăceri
Sub copaci viorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nevrotic este un om care clădeşte un castel în aer. Psihoticul este omul care locuieşte în castel. Iar psihiatrul este omul care încasează chiria.

citat celebru din Jerome Lawrence
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul de nisip

Am construit un castel de nisip
timp infinit pentru fundament
cărămizi mici
mai mici
tot mai mici
una sub alta
era minunat castelul nostru de nisip
dar a venit un val
să începem iar acest joc estival
răspunde, vreau să ştiu

poezie de Garlonta Gabriela din Gabriela Gârlonţa, Poezii/Poems,Editùra ADALEX,Sibiu,,2010
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi auzit de Castelul Blestemat? Demult, tare demult trăia în acel castel o vrăjitoare tare rea şi puternică. În timpul zilei, se prefăcea în bufniţă sau pisică şi ademenea păsările şi animalele pe care le tăia şi le mânca coapte. Cât despre oameni... Pe bărbaţi îi transforma în statui de piatră, iar fetele erau prefăcute în păsări şi închise în colivii, într-o cameră ascunsă din castel.

începutul de la Jorinde şi Joringel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUPOI: Arestăm numai slugile vechiului regim! (Scoate pistolul; cântă, bine dispus) "Roata morii se-nvârteşte, pac, pac, pac!" (Pauză) Acum douăzeci de ani, de 1 Mai, ei ne snopeau pe noi! Acum, de la Anul Nou, până la Revelion, noi îi snopim pe ei... (Pune pistolul la loc în toc).
VULPESCU: Noi, slugile noului regim...

replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paragini...

Pe-aici,
A fost pământul binecuvântat
De trei vlădici
Şi de-un mitropolit primat.
A fost odinioară şi-un castel
Cu brâu multicolor de portolac.
Şi-n fundul parcului, un lac
Cu nuferi de argint pe luciu de oţel.
A fost...
Acum, abia se mai cunoaşte
O baltă părăsită, la o parte,
Singurătatea strigă din apele ei moarte
Spre cer, cu glas de broaşte.
Şi numai calul-dracului,
Prin liniştea săracă dimprejur,
Atinge faţa lacului
Cu aripi de azur.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care ascultă

"E cineva acasă?" a strigat Călătorul,
Şi-a bătut în uşa luminată de razele lunii;
În tăcerea mare, calul păştea smocuri
De iarbă printre ferigile înalte cât alunii;
O pasăre a izbucnit peste capul Călătorului,
Dintr-un meterez al vechiului castel;
A lovit cu putere-n poartă, a doua oară:
"E cineva acasă?", a strigat el.
Dar nu a coborât nimeni să-i deschidă;
Nu s-a iţit nici un cap prin barele de fier forjat
Care să-l privească în ochii cenuşii,
Cum aştepta acolo perplex şi nemişcat.
Numai stafiile, mereu atente la orice zgomot,
Care locuiau atunci odăile pustii,
Ascultau înlemnite sub praful galben, selenar,
Vocea aceea venită de departe, din lumea celor vii –
Strânse pe scările-înnegrite, care duceau
Spre holul gol, palid luminat sub razele de lună,
Cu urechile ciulite-n aerul învolburat
De vocea Călătorului, încă vibrând precum o strună.

Iar el a simţit în inimă straneitatea locului,
Încremenirea lor fiind răspuns chemării lui;
În vreme ce calul rupea din iarba-naltă sub cerul
Înstelat, între copacii lucind fosforescent, verzui.
Brusc, Călătorul a izbit cu toată forţa-n uşă,
Ridicând capul spre ferestrele întunecate:
"Spuneţi-le că am venit şi că nimeni n-a răspuns,
Că mi-am ţinut cuvântul dat", a mai strigat în noapte.
Ascultătorii nici măcar n-au tresărit,
Deşi vorbele rostite de el reverberau anume
Ecouri lungi în penumbrele castelului încremenit –
Vorbele singurului om respirând în acea lume.
Ai! ei au auzit piciorul lui săltând în scara şeii
Şi sunetul potcoavelor pe piatra tare;
Şi-apoi s-a-înstăpânit din nou tăcerea mare,
Iar tropotul copitelor s-a stins în depărtare.

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpescu (cu oarecare teamă): Arestăm şi ofiţeri?
Lupoi: Arestăm numai slugile vechiului regim! (Scoate pistolul; cântă, bine dispus) "Roata morii se-nvârteşte, pac, pac, pac!" (Pauză) Acum douăzeci de ani, de 1 Mai, ei ne snopeau pe noi! Acum, de la Anul Nou, până la 30 Decembrie, noi îi snopim pe ei... (Pune pistolul la loc în toc).
Vulpescu: Noi, slugile noului regim...
Lupoi (aprins): Noi nu suntem slugi, Vulpescule! Noi slujim o cauză dreaptă!

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa din castel

Mă prosternez în faţa poeziei,
Că nu-s din firea mea infatuat,
Şi-aş vrea să-mi dau măsura măiestriei
Făcând un mic poem mai rafinat.

Să cânt în el iubirea-adevărată,
Cu patimă şi multă elocinţă,
Iar mintea mea să fie inspirată,
Atât cât este-n viaţă cu putinţă.

Căci dragostea nu e o bagatelă
Acesta e un fapt indubitabil,
Ci o prinţesă dintr-o citadelă
Ce se predă unui bărbat capabil.

Şi poate o să credeţi că-s patetic,
Că am o paradigmă învechită
Ori că demersul meu e pur estetic,
Însă eu ştiu ce înseamnă o iubită.

Dar totuşi îmi e greu să spun în slove
Ce-ascund adânc în inimă şi-n minte,
Pentru doi ochi ca două supernove
Mi-ar trebui o mie de cuvinte.

De aceea, cred c-ar fi cu mult mai bine,
Decât să stau să scriu aşa-n neştire,
Să iau prinţesa din castel cu mine
Şi să mă pierd cu totul în iubire.

poezie de Octavian Cocoş (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ce ne-a legat

Iubirea ce ne-a legat,
-apă vie pentru noi-,
sufletul ne-a adăpat,
ne-a fericit pe-amândoi.
Drumul vieţii l-am urmat
şaizeci de ani împreună.
Unul lângă altu-am stat,
c-a fost vreme rea ori bună.
În grădina vieţii noastre
două flori au înflorit.
Pe arena lumii vaste,
au viitor fericit.
O parte din viaţa noastră
prin vreme va dăinui.
Cele două flori în glastră,
de noi îşi vor aminti.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!