Dragoste nemărturisită

Miercuri iar am fost la farmacie.
Era o farmacistă
Sensibilă, pedantă, tristă.
Şi m-am rugat timid să-mi facă bon.
Ea l-a făcut cu chimic şi-un oftat,
Ea a oftat aşa, nemotivat;
Şi doar făcea cu chimicul un bon!
Şi am tuşit încet şi-am zis pardon...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-am zis

Şi-am zis verde sălcioară
Şi-am zis tu de mine tu
Şi-am zis lacrima coboară
Şi-ai zis "Poate îţi păru'!"
Şi cu sfinte şi cu rele
Şi cu capul meu pe cap
Printre geamuri şi perdele
Am zis... iar ai înviat!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e frumoasă!

Am coborât la malul râului
Şi m-am aşezat lângă edec.
Am încercat să gândesc, dar n-am putut,
Aşa c-am sărit cu gândul să mă-înec.

Dar am ţâşnit la suprafaţă – şi-am ţipat!
Apoi, din nou am încercat să-mi vin de hac!
Dacă apa n-ar fi fost atât de rece
Poate că aş fi reuşit s-o fac.

Dar era Rece în acea apa! Era rece!

Mai târziu, m-am urcat pe turn
La douăzeci de etaje înălţime.
M-am gândit la copilul meu
Şi-am crezut c-o să sar, că s-a zis cu mine.

Am rămas acolo şi am ţipat!
A fost cât pe-aci, cât pe-aci să-mi vin de hac!
Dacă turnul n–ar fi fost atât de înalt
Poate că aş fi reuşit s-o fac.

Dar eram atât de Sus! Atât de Sus!

Acum, dacă tot sunt aici şi în viaţă,
Presupun că a trăi este firesc.
Aş fi putut muri din dragoste –
Dar am fost născut ca să trăiesc,

Aşa că-o să-mi mai auzi ţipetele,
O să mă mai auzi spunând că-mi vin de hac.
Nu m-aş simţi însă bine, draga mea,
Să te ştiu tristă fiindcă-am reuşit s-o fac.

Viaţa-i frumoasă ca un vin spumos! Viaţa-i frumoasă!

poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La farmacie

A intrat un om cu cioareci
Şi abia a prins să zică:
- Vreau ceva să scap de şoareci...
- Fă-i un bon pentru-o pisică!

epigramă de Dumitru Munteanu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot visezi iubire

Ce falsă prezenţă eşti fostă iubire,
Ce-ai putut deveni peste noapte,
Prin cuvânt te-ai descris cuminte din fire,
Să-ţi explic ce prezinţi tu prin fapte?

Mi-ai zis în trecut că-s cel vinovat,
Copil imatur, profitor, om de gheaţă,
Eu am fost doar cinstit, însă nu te-am lăsat,
Iar zidul tăcerii tu l-ai pus în faţă.

Închipuita fată cumva a dispărut?
Sunt încă doar eu, nu-i nimeni, nici tu,
Acum revin la tine, tu cam ce-ai mai făcut?
"Te voi iubi neîncetat!" era? Sau poate nu...

Să fie un an, de când ne-am despărţit?
Deşi n-am mai vorbit, eu tot te mai iubeam,
Tu m-ai oftat o lună, brusc te-ai îndrăgostit,
Te-aş fi felicitat dar sincer sufeream...

Apoi iar erai tristă, nici el n-a fost alesul,
La două săptămâni un alt iubit s-arată,
Nu prea v-aţi potrivit, partea cu înţelesul
Nu pari s-o stăpâneşti iubită fată...

Te-am ignorat atunci câteva luni,
Ce- o fi în spatiul ăla mi-e străin,
Te-am regăsit apoi, visai să te cununi,
Iar eu uimit peste putinţă, simţeam cum mă înclin...

N-a fost să fie, aşa-i corect să spunem,
Iar singură, iar tristă, el era vinovat,
Ţi-aş fi furat o clipă, însă de timp nu mai dispunem,
Să te întreb dacă eşti bine, eram îngrijorat.

Am zis mai bine nu, şi-am şters orice tăgadă,
Nu erai ce-ai descris, cuminte, devotată,
Ce n-am văzut atunci, alţi-au putut să vadă,
Şi tu ce-ai înţeles?...
Tot neschimbată.

Acum te-am căutat aşa ca amintire,
Eşti cu un alt bărbat, iar te visezi mireasă,
Eu mi-am amintesc cu drag, tu tot visezi iubire,
Indiferent de rezultat, vei fi sau nu vei cu alt bărbat,
Sunt împăcat şi nu-mi mai pasă.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftat

Ca povestitor bunic
Cred că mi-am pierdut chemarea –
Nu-l adoarme p'ăla mic
Basmul cu... privatizarea.

epigramă de Marian Popescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flirt... după 40 de pahare

Chelneriţei, beat, i-am dat
Numărul de telefon;
Ea, zglobie, l-a luat
Şi l-a adunat pe bon.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără a realiza ceva important în viaţă, "à quoi bon quitter Coasta Boacii?" Particularizez, aproape vulgarizând: "à quoi bon quitter Coada Vacii?"

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Şi tribu'-n care a trăit,
Dar şi un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăştia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu paşii - nesfârşit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.

Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui şi îi ştia
Tot ce făcea şi chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-şi dorea.

Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea şi: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e ruşine să v-o spui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Brumaru

dumnezeu l-a luat la el
pentru el
şi îngerii lui
să le facă poezii
pe pămînt a tăcut un poet
încă unul
versul rămâne (!?) zboară-n jur
azi şi mâine
a rămas doar o stea (!?)
sau un înger care spune poezii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tizele

Unde-i drifterul cafeniu plecat pe mare singur-singurel?
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Numele meu e Peggy Nutten, numele pe care-l poartă el.*
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Cântau în acea noapte, "Mola şi zarea, vlăjgani!"
Au îndreptat prova spre vest, spre-apele mari;
Alte nave se întorc, iar vântul... şfichiuie mii de telegari.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Femeile-aplaudă seara pe cheu şi flutură din mâini
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Aşteptându-şi iubiţii zile lungi, lungi săptămâni.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Se întorc acasă-n amurg, mateloţi şi pescari,
Dar e-o navă micuţă... Mola şi zarea, vlăjgani!
Inima mea e acolo, o inimă pentru duşmani.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Nell şi Maggie, şi Joan, şi Ruth,
– Navigaţi, leagănaţi-vă-n larg, drum bun –
Navigaţi cu numele meu, eu rămân pe ţărmul ud şi mut.
O, noroc şi bon voyage, marinari!
Numele-adevărate-s nerostite, neştiute de adversari;
Dar, priviţi-mă şi veţi şti numele tăinuit de marinari;
Peggy Nutten e numele meu. Mola şi zarea, vlăjgani!
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

*Regula era ca pe perioada războiului numele real al navelor să nu fie pronunţat în spaţiile sau localurile publice, asta pentru ca poziţia navei să nu poată fi localizată de spionii inamicului.
De aceea numele adevărat al fiecărei nave avea asociat numele anumitor soţii sau prietene ale marinarilor, iar acest ultim nume, neoficial, era folosit de navigatori în discuţiile de prin barurile din preajma porturilor.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fracul meu

Aşa de gol în toate cum m-am născut în lume
Trăiesc şi până astăzi; muncesc, dar n-am putut
Să-mi fac trăsură, haine, parale şi un nume;
Dar îns-am pus eu minte şi-un frac azi mi-am făcut!

Şi azi ca-n toată vremea datornicii veniră,
Obraznici cât se poate; boieri, i-aţi cunoscut!
Dar însă cu ocară, cu brânci mai toţi ieşiră,
Fiind c-am pus eu minte şi-un frac azi mi-am făcut.

Acum să fac mătănii, la piept eu a mă strânge,
Să-mi plec şi ochi şi capu, şi mâna să sărut,
Să muşc, să vânz pe unu, pe altu iar a linge,
Le-am învăţat pe toate, şi-un frac azi mi-am făcut.

Rang, slujbă, bogăţie, acuma vin grămadă,
Acea idee proastă de cinste am perdut;
La un boier prea mare mă duc acum îndată
Şi mâine şi poimâine, şi-un frac azi mi-am făcut.

Plecai să merg, dar însă împins de îngânfare,
Pe la a mea Elenă, să trec puţin am vrut;
Dar ea-mi zise: "Dragă şi tu în astă stare,
Şi tu cu haina curţii şi tu frac ţi-ai făcut?"

Ca vis, ca-nălucire, cum piere toate-n lume,
Zadarnica-mi mândrie îndată a trecut!
Şi-am zis: decât ast "dragă", nu voi eu un alt nume
Nu voi palat, rang, aur, şi fracul am vândut.

poezie clasică de C.A. Rosetti
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un individ poate fi adus într-o stare asemănătoare cu pierderea personalităţii sale conştiente, el supunându-se tuturor sugestiilor operatorului care l-a făcut să şi-o piardă şi comiţând actele cele mai incompatibile cu caracterul şi obiceiurile sale.

Gustave Le Bon în Psihologia mulţimilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftat cu aminte

Aproape mi te aminteam
când ai apărut tu...
atât de tu
într-o pată de oftat întrupată
ce se scurgea prin spărtura ochiului
şi da şi nu
spre-atât de tu încât
aburise luna
când timpul respiram întruna
şi mă zgâria în gât.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec indiferent

Şi-am zis verde fir de piatră
S-a dus sîngele din vatră
Din palate ţigăneşti
Cîini metaliferi mă latră

Şi-am zis verde de granit
M-am ferit cît m-am ferit
Dar tot m-a lovit în creştet
Praful de meteorit

Şi-am zis verde mîţă neagră
O femeie să-nţeleagă
Demonii ce zac în mine
Mi-aş trăi viaţa întreagă

Şi-am zis verde pui de cioară
Nu e loc să nu mă doară
Şi cad frunze verzi din mine
Dar nu se grăbesc să moară

poezie de Liviu Nanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorothea a fost în jocul ăsta de la început. Ea înţelege ce înseamnă asta. Aşa e viaţa mea, eu nu am amante sau o altă familie în celălalt capăt al oraşului. N-o să auziţi aşa ceva despre mine.

Jon Bon Jovi în revista Men's Health (2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te plânge toamna

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Iar copacii îşi pierd poboaba,
Frunzele-s uscate, seci.

Pe alee bate vântul,
Parcă te cheamă, suspinând,
C-o străbăteam zile de-a rândul,
Mâna în mâna, doar iubind.

Eu şi acum o străbat,
Cu paşi grei, cu oftat în suflet,
Să-mi amintesc ce n-am uitat,
Să-mi amintesc de al tău zâmbet.

E numai tristeţe-n jur,
Amintirile noastre se usucă,
Lăsând în urmă înmiresmat parfum,
Nu pot decât să le las să de ducă.

Urletul naturii ce piere,
Mă ceartă că am renunţat la noi,
Dar era peste puterile mele,
Să lupt, să iubesc pentru amândoi.

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Timpul, înapoi nu îl pot da,
Să te întorc, dacă te-am rugat să pleci.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Andreea Văduva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum trece vremea

Să nu uiţi ceva de toţi ştiut:
Un sărut rămâne un sărut,
Un oftat e numai un oftat;
Ce-i important rămâne...
Cum treci de azi spre mâine.

cântec, versuri de Herman Hupfeld din filmul artistic Casablanca (1942), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am intrat într-o zi într-o biserică. Era o biserică micuţă, improvizată, pentru că se lucra la biserica mare. Eram cu soţia şi, din cauza mirosului abundent de lumânări, tămâie, soţia a leşinat. M-am speriat, am luat-o în braţe şi-am ieşit cu ea afară, pe iarbă. Nu ştiam cum să o trezesc, mă speriasem, era, poate, o cădere de calciu, ştiu eu ce. S-a trezit şi mi-a spus: dă-mi ceva să mănânc. Unde să fug eu duminica, când totul era închis? Am intrat în biserică, era în timpul Liturghiei, şi, în biserică, am găsit pâinile cu lumânări, dar şi-un pluton de babe care le păzea, şi am rugat din suflet să-mi dea şi mie o bucăţică de pâine, că cineva se simte rău.

Dan Puric în Despre omul frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gri

Plâns de cobe pe la geamuri se opri,
Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;
"I-auzi corbii!" - mi-am zis singur... şi-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

Ca şi zarea, gândul meu se înnegri...
Şi de lume tot mai singur, mai barbar, -
Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar...
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!