Lia: Lasă. Vreau să încerc și eu. E interesant. N-o să pățesc nimic. Și tu plângi uneori?
Lucian: Mi se întâmplă și mie câteodată, tot din cauza cepei, când o curăț. Chiar și un bucătar experimentat ca mine poate păți așa ceva.
Lia: Dar fără ceapă ți s-a întâmplat vreodată să plângi?
Lucian: Cred că da... Când eram mic, plângeam destul de des, după cum îmi spunea mama; eu nu-mi amintesc. De altfel, normal, ca oricare alt copil.
Lia: Nu m-ai înțeles; nu când erai copil. Acum, de curând, ți s-a întâmplat? Și fără ceapă?
Lucian: Da...
Lia: Zău?! De ce?
Lucian: De ce?! Nu știu. Poate pentru că... Totuși, sunt doar o ființă umană. Ce credeai?
Lia: Ah...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lia: Te-aș putea ajuta cu ceva?
Lucian: N-aș prea crede. Mai bine ai grijă cu ochii.
Lia: De ce?
Lucian: Din cauza cepei. E foarte iute. Te va face să plângi.
Lia: Crezi?
Lucian: Sigur. Nu știai că ustură la ochi?
Lia: N-am avut ocazia să aflu până acum. Totuși, dă-mi voie să încerc măcar să te ajut.
Lucian: Nu te-aș sfătui. Și nici nu cred că știi ce ar trebui să faci.
Lia: Dacă-mi explici, poate mă descurc.
Lucian: Bine. Dacă insiști, n-am nimic împotrivă. Însă nici n-am ce să-ți explic. Privește doar! Și încearcă să faci și tu tot așa, la fel ca mine. E ușor. Sau cel puțin, mie așa mi se pare.
Lia: Cu cuțitul? Interesant! N-am umblat niciodată cu cuțitul...
Lucian: Dacă nu vrei, nu te obligă nimeni. Ești musafirul meu; eu nu te pun la treabă.
Lia: Ba vreau. Pentru că te-am văzut pe tine, vreau să încerc și eu.
Lucian: Cum dorești. Poți încerca. Însă... Invers; cuțitul în dreapta, doar dacă nu cumva ești stângace. Și nu începe cu ceapa.
Lia: De ce?
Lucian: Doar ce ți-am spus: Ceapa e tare afurisită! O să plângi, iar eu nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Erai destul de drăguță când erai mică, ba chiar frumușică.
Lia: Da, am fost un copil simpatic și foarte cuminte. Sincer, Luci, nu-mi convine chestia asta, anume faptul că ai umblat prin lucrurile mele fără să mă fi întrebat pe mine dacă-ți permit sau nu, dar am să trec cu vederea de data asta și te iert.
Lucian: Norocul meu că ești indulgentă.
Lia: Îți acord prezumția de nevinovăție, dat fiind că e pentru prima oară, nu că aș fi eu indulgentă. Dar să nu se repete! Să nu devii recidivist!
Lucian: Am înțeles! Și ce zici de niște poze împreună, pentru același album, al tău, poate câteva și pentru al meu?! Nici eu n-am foarte multe fotografii cu tine în albumul meu, așa că trebuie să corectăm această greșeală.
Lia: Se poate să ne fotografiem împreună?!
Lucian: Sigur, reglăm aparatul, îl fixăm pe o stâncă și... Încercăm?!
Lia: Bine. Putem încerca.
Lucian: Stai acolo, să văd cum fixez aparatul.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Serios, chiar nu-mi convine deloc faptul că ai umblat cu jurnalul meu, fără acordul meu; de altfel, nu ești la prima abatere de acest gen. Ești recidivist.
Lucian: Poftim?! Eu?! Nu... N-am umblat și altădată cu jurnalul tău.
Lia: Nu la jurnal mă refeream, Luci, ci la albumul meu foto.
Lucian: Ah... Da, ai dreptate. Și atunci am umblat fără știrea ta. Păi, nu știu ce să-ți spun; scuză-mă, te rog!
Lia: Sigur, pot trece cu vederea, cu condiția clară să nu se repete.
Lucian: Nu se va repeta. Promit!
Lia: Bine. Ascultă, chiar ar trebui să mă întorc în oraș acum.
Lucian: Nu, nu încă. Pentru că mai avem de discutat. Și cred că e ceva destul de important.
Lia: Mai ai ceva de spus?
Lucian: Da, destul de multe... Iar pentru asta, dacă nu vrei să intrăm totuși în navă, ți-aș sugera ca, cel puțin să ne așezăm pe treptele navei.
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Aș vrea să-ți spun că... Totuși, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aș vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Știi tu... Pentru tot. Pentru tot ce ți-am spus, în urmă cu șase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu știi cum m-am simțit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poți să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt șase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înțelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înțeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înțelegi și tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniștită. Altfel, nu mai pot suporta situația asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insiști... Pentru liniștea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deși practic, nici n-aș avea motive pentru care să te iert. N-ai greșit deloc atunci, ți-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacționat greșit.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Și toate astea se întâmplă doar din cauza acestei domnișoare capricioase; consilierul misiunii... Nu înțeleg! Ce naiba are cu tine fata asta?
Lucian: Nu știu, dom' director.
Traian: Ce i-ai făcut? Cu ce-ai supărat-o?
Lucian: Eu, dom' director? Nicicând, cu nimic.
Traian: Stai puțin; ai condus-o acasă, cu mașina mea, de trei ori până acum, în ultimele zile, fără body-guarzi, pentru că m-ai rugat pe mine să vă ajut... Chiar nu i-ai făcut nimic?
Lucian: Nu, dom' director! Jur!
Traian: Bine, te cred... Și atunci, de ce? Ce are împotriva ta?
Lucian: Cine știe?! O avea ea motive, deși eu n-o înțeleg, deloc.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulian: Văd că mama ta ți-a dat ție lănțișorul ei.
Lucian: Da, ca să-mi poarte noroc și să-mi amintească de ea, de parcă aș avea nevoie de un lănțișor ca să-mi amintesc de ea.
Iulian: Cine știe?! Poate vei avea nevoie vreodată. Iar dacă ea ți-a dat acest lănțișor, eu ce să-ți dau, ca să nu mă uiți?
Lucian: Nimic, blondule. Nu-i nevoie de nimic. Oricum, n-o să te uit niciodată. Cum aș putea oare?!
Iulian: Așa-i. Sunt o persoană greu de uitat.
Lucian: Mai ales pentru mine. În plus, mama mi-a spus că de la tine are acest lănțișor; tu i l-ai dăruit...
Iulian: Hmm... Eu?! Mda, desigur... de la mine.
Lucian: S-a întâmplat ceva, blondule?
Iulian: Nu, nimic. Ce s-ar fi putut întâmpla?! Totul e-n ordine, cu excepția faptului că peste câteva ore vei pleca într-o misiune spațială, pentru următorii 13 ani...
Lucian: Greșești; poate ăsta-i singurul amănunt care e-n ordine acum. Restul pare a fi un haos total.
Iulian: Ai dreptate.
Lucian: De ce nu-i și fotografia ta în medalion, alături de-a mamei?
Iulian: Nu e?! Se pare că am neglijat acest mic amănunt.
Lucian: Tot așa mi-a spus și mama.
Iulian: Mda, normal că tot așa. Bine, Luci... Cred că e cazul să mai și dormi. Până și comandantul misiunii are nevoie de odihnă.
Lucian: Desigur.
Iulian: Noapte bună, fiule. Succes în misiune! Și ai grijă cu domnișoara Barbie; ambele...
Lucian: Noapte bună, blondule! Și mulțumesc.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Ah, Luci... Aș fi vrut să te fi întâlnit pe tine mai demult, înaintea lui Remy, cu mult înainte de a fi plecat în această misiune.
Lucian: De ce? Crezi că lucrurile ar fi evoluat altfel pentru noi?
Maria: Hmm... N-aș fi avut nici o șansă cu tine, nu-i așa? Niciodată?!
Lucian: Nu știu... Cred că nu; presupun... Adică, sigur nu, dacă aș fi cunoscut-o deja pe ea înainte de a te fi întâlnit pe tine. Ea mi-a cucerit inima și cred că același lucru s-ar fi întâmplat oricum, era inevitabil. Poate că... Dacă n-aș fi întâlnit-o niciodată, nu știu ce s-ar fi întâmplat, poate că ai fi avut totuși vreo șansă, n-ar fi fost exclus... Tu sau altcineva...
Maria: Dar ai întâlnit-o! Și cred că mai devreme sau mai târziu, tot ai fi întâlnit-o, așa că tot ai fi căzut în capcana ei.
Lucian: Hmm... Așa e; cred. Off...
Maria: De ce oftezi?
Lucian: Păi, nu știu... Nu pot să mi-o scot din minte, deloc, oricât aș vrea, oricât aș încerca... De parcă ea mi-ar controla întreaga ființă; nu-mi pot lua gândul de la ea. Dar, ce fac?! Bat câmpii... De ce mă lași să vorbesc prostii, blondo? Spun numai tâmpenii!
Maria: Nu, Luci. Spuneai doar cât de mult o iubești. Pentru că o iubești; nu-i așa?
Lucian: Mai mult decât s-ar putea exprima vreodată în cuvinte, blondo.
Maria: Dar ei nu i-ai spus încă.
Lucian: Nu; încă n-am reușit să găsesc momentul potrivit.
Maria: Dar, Luci, spuneai că...
Lucian: Știu! Și am să-i spun. În curând. Nu știu când, dar am să-i spun. Altfel simt că înnebunesc! Nu mai suport! E deja pea mult. Atâția ani...
Maria: Bine. Treaba ta. N-am să mă amestec, dacă nu vrei.
Lucian: E cel mai bun lucru pe care-l poți face, să nu te amesteci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Și de ce nu mi-ai răspuns apelurilor?
Lucian: M-ai căutat?
Lia: Nu doar odată, desigur. Eram îngrijorată.
Lucian: Îngrijorată? Pentru mine? N-ar fi trebuit, serios... Scuză-mă, nu te-am auzit, nu purtam uniforma; în plus, minitransmițătorul meu e decuplat și așa a fost în tot timpul ăsta.
Lia: N-o purtai nici atunci și ți-ai decuplat minitransmițătorul?! Luci, ce se petrece cu tine?
Lucian: Nimic deosebit!
Lia: Nimic?! Văd că nu se poate discuta normal cu tine! Nu știu de ce m-am ostenit să te caut și te-am așteptat totuși... Ești la fel de nesuferit.
Lucian: Stai! Nu pleca încă, te rog! Știu că sunt nesuferit, dar ți-am spus că trec printr-o perioadă dificilă.
Lia: Nu; ai spus delicată.
Lucian: Dificilă sau delicată, ce contează?! Scuză-mă, te rog, nici nu știu ce spun; sunt atât de confuz...
Lia: Azi vei veni, la ora 14.00?
Lucian: Nu, în nici un caz!
Lia: Dar mâine?
Lucian: Nici mâine! Nu mă așteptați degeaba!
Lia: Dar când vei veni?
Lucian: Nu știu, nu m-am hotărât încă.
Lia: Luci... Ce-i asta, o altă separare? Una neanunțată și fără motiv, de data asta?
Lucian: Nu, nici gând! Nu-i nici o separare.
Lia: Atunci... Nu te înțeleg.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Uite, vreau să-ți dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiți că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ți promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puțin am să încerc.
Diana: E bine și atât. Iată; lănțișorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ți amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînțeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiți.
Lucian: Știi bine că nu te-aș putea uita nicicând, indiferent de distanța care ne-ar despărți sau anii în care nu te-aș vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primește însă și acest lănțișor, iar când îți vei aminti de mine, privește-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai ești și acum, tânără și frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănțișorul și medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Și de ce nu apare și blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Așa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Lia, eu... Lasă-mă-n pace, te rog! Și pricepe odată că n-am vrut să devin eroul tău! Nu sunt idolul nimănui!
Lia: Dar ce-i rău dacă eu te văd așa?
Lucian: Este, pentru că eu nu sunt așa! Sunt același, ca și până acum, nu m-am schimbat deloc. Tot așa eram și înainte, întotdeauna. Pricepi?! Nu vreau să mă privești cu alți ochi doar pentru că ție ți se pare că ar fi fost un gest deosebit.
Lia: Dar nu mi se pare deloc. Chiar este un gest deosebit. De ce nu-mi dai voie să-mi arăt recunoștința față de tine? De ce te deranjează acest lucru?
Lucian: Nu înțelegi?! Nu-mi place! N-aș vrea să mă placi doar pentru că mă consideri un soi de erou. Vreau să mă vezi la fel ca și până acum. Eu sunt același Lucian Enka dintotdeauna.
Lia: Hmm... Poate că nu te cunoșteam prea bine până acum, nu te vedeam așa cum erai în realitate.
Lucian: Și ce te face să crezi că acum m-ai cunoaște mai bine? Nu vezi că greșești?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Încotro, dom' director? Unde mergem?
Traian: La mine, Luci, unde altundeva?
Lucian: De ce? Ce aveți cu mine atât de urgent, încât nu puteați aștepta până la 12.00, când veneam noi acolo?
Traian: Tu ce crezi?
Lucian: Nu știu; nu-mi dau seama.
Traian: Îți dau un indiciu: Cine crezi că te așteaptă suspinând și vine zi de zi, rugându-mă cu lacrimi în ochi să o ajut?
Lucian: Mama?! V-ați ostenit degeaba, dom' director! Nu vreau s-o văd! N-am ce discuta cu ea!
Traian: Luci, stai! Nu fii rău! Mama ta suferă cumplit din cauza ta, pentru că nu te-a văzut de o săptămână.
Lucian: E vina ei. Am avertizat-o doar...
Traian: Uită ce s-a întâmplat atunci și hai cu mine! Acordă-i încă o șansă; nu se poate s-o refuzi. De altfel, știu foarte bine că și tu suferi din cauza ei. Nu te mai prostii! Nu fii îndărătnic! Lasă ranchiuna în urmă!
Lucian: V-a spus ea cumva că n-ar mai fi împotrivă? Acceptă ideea plecării în misiune?
Traian: Nu; încă este împotrivă, dar nu te va mai cicăli. Nu va mai încerca să te convingă să renunți la misiune, se va adapta la noua situație. Te rog, Luci, hai cu mine; n-o lăsa îndurerată! De ce vrei să prelungești această suferință? Cât crezi că mai pot suporta s-o văd înlăcrimată, implorându-mă s-o ajut? Astăzi a îngenuncheat în fața mea, deși nu era nevoie să procedeze astfel, doar ca să mă convingă să te aduc să vorbești cu ea.
Lucian: Mama a îngenuncheat?!
Traian: Da. Închipuie-ți doar... Spunea că dacă o să vină ea să te caute, o să fugi și o să te ascunzi, de aceea a apelat la mine.
Lucian: Are dreptate; așa am procedat în ultimul timp... Am evitat-o intenționat.
Traian: Și de ce? De ce oare? Hai! Cred că e cazul să renunți la acest comportament infantil și să dai dovadă de mai multă maturitate. Dovedește că ești capabil să-ți înfrunți și să-ți rezolvi problemele, doar vei fi comandantul misiunii...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Poate ar trebui să mă duc după el, să încerc să-i explic...
Maria: Nu! Nu-i nevoie! Lasă-l, Luci!
Lucian: Poftim?! Să-l las? Dar ai văzut cât de răvășit era...
Maria: Exact! Am văzut. Și tu ești la fel ca el! Acum sunteți amândoi prea tulburați pentru a vă și înțelege unul cu altul. Oricum, el sigur nu te-ar asculta.
Lucian: Păi, nu pot nega că-l înțeleg perfect! La naiba! Cum reușesc oare mereu să intru în astfel de încurcături?! Sunt atât de tâmpit uneori! Nu-mi vine să cred! La naiba!
Maria: Ah, Luci... Tu n-ai nici o vină, cel puțin nu de data asta. Doar încercai să mă liniștești, atâta tot. Acum tu ești cel tulburat, după cum observ eu.
Lucian: Sigur că sunt! Cum altfel ai vrea să fiu?! Calm?! N-aș putea... Vezi, se pare că dacă până acum nu aveai totuși, nici un fel de probleme cu Nick, acum chiar că ai una, destul de gravă. Și numai din cauza mea! La naiba! Simt că înnebunesc! Uff... Ce prost sunt! Mare prost...
Maria: Luci, tu ești oricum altcumva ai vrea tu să fii, numai prost, sigur nu! Deci, nu spune așa ceva! Niciodată!
Lucian: Off, blondo... Tare mult aș vrea să ai dreptate.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Ia loc!
Lucian: S-a întâmplat ceva, doctore?
Stela: Spune-mi tu dacă s-ar fi întâmplat sau nu ceva!
Lucian: Păi, de ce m-ai chemat totuși aici?!
Stela: Doar pentru niște analize, dar să vedem dacă sunt sau nu necesare... Poate scapi fără ele, dacă-mi răspunzi sincer la întrebări.
Lucian: Ah, niște minunate analize, desigur...
Stela: Minunate?! Comandante, ce-i cu tine?
Lucian: Nimic... Ce-ar putea fi?!
Stela: Te văd prea vesel. Și așa ai fost pe tot parcursul ședinței de azi. De asta te întreb.
Lucian: Ah, da... Păi, chiar sunt vesel. Încalc vreo lege?! Doar nu-i interzis.
Stela: Sigur că nu-i! Ai totuși vreun motiv pentru veselia asta, sau vrei să facem acele minunate analize, care să ne lămurească?!
Lucian: Motiv? Sunt doar fericit, doctore...
Stela: Fericit?! I-auzi! Nu mai spune!? Cu ce ocazie?!
Lucian: Păi... Chiar vrei să știi?
Stela: Doar dacă dorești să-mi spui, iar astfel, dacă ești sincer cu mine, repet, poate scapi fără minunatele analize... Pricepi?!
Lucian: Ah, nu mă deranjează deloc analizele alea de care tot amintești; le poți face... Dar află că sunt îndrăgostit. Atâta tot!
Stela: Îndrăgostit?! Serios?! În cazul ăsta... Felicitări, comandante! Și iată, așa ai scăpat de mine! Te poți întoarce pe puntea principală, chiar acum.
Lucian: Fără minunatele analize, cu care mă amenințai? Nu le mai facem? Repet: Eu sunt dispus să cooperez, doctore!
Stela: Nu e cazul, frumosule! Nu există analize pentru "boala" asta, de care zici că suferi acum. Și nici tratament. Singura recomandare pe care ți-aș putea-o face, ar fi să-ți petreci cât mai mult timp în compania domnișoarei care e responsabilă de această stare a ta.
Lucian: Ah, da?! Păi, ăsta-i un tratament pe care am să-l urmez cu cea mai mare plăcere...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: De fapt, de când ești aici, în navă?
Lia: De duminică dimineața, Luci.
Lucian: Regret cele petrecute... N-aș fi vrut să mă vezi în halul ăla.
Lia: Lasă, Luci... N-are importanță! Totuși, nu trebuia să le spui colegilor noștri totul, nu era nevoie să te umilești singur față de ei; eu am tot încercat de vreo câteva ori să te opresc. De ce ai făcut-o?
Lucian: Așa mi s-a părut mie corect.
Lia: Cum?! Să te înjosești în fața lor?
Lucian: Să mă umilesc?! Nu, asta am făcut-o atunci când m-am îmbătat, din inconștiență... Acum, doar spunându-le adevărul, nu cred că prin asta m-aș fi înjosit cu ceva. Adevărul e adevăr; până la urmă tot s-ar fi aflat, ar fi ieșit la iveală, ar fi fost imposibil altfel, deci, era mult mai bine să-l dezvălui direct, chiar eu. Așa e corect.
Lia: Ce crezi c-ai câștigat prin asta?
Lucian: Nimic. Nici nu urmăream vreun câștig... Poate doar că am dovedit că sunt într-adevăr sincer, așa cum am afirmat întotdeauna. După părerea mea, așa-i mai bine; fără secrete! Colegii mei aveau dreptul să afle ce s-a întâmplat în realitate.
Lia: Nu știu dacă într-adevăr a fost bine, însă presupun că ți-a trebuit mult curaj pentru a recunoaște acest adevăr, care nu te favorizează deloc.
Lucian: Mă favorizează sau nu, este adevărul; nu-l pot schimba în favoarea mea.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Dar tu ce faci aici?
Lucian: Nu se vede?!
Lia: Ba da, gătești; dar de ce? Asta nu înțeleg...
Lucian: Pentru că așa vreau eu; îmi place.
Lia: Păi, voi n-aveți roboți casnici?
Lucian: Ba da, avem, însă când sunt eu pe acasă, roboții sunt cam în plus, n-au ce face, șomează; le fur eu activitatea.
Lia: Și părinții tăi te lasă?
Lucian: Uneori mai protestează, dar în cele din urmă, văzând că n-au încotro, renunță.
Lia: Bine; te aștept.
Lucian: Ia-l și pe Rikky cu tine, dacă nu te deranjează.
Lia: Eu l-aș lua; nu mă deranjează deloc, deci, dacă vrea, poate veni cu mine.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Off... Ești imposibil! Maturizează-te odată! Nici nu mai știu când vorbești serios și când nu. Adineauri îmi dădeai sfaturi și păreai sincer, serios.
Lucian: Dar nu eram. Mă prefăceam doar.
Lia: Și eu ce să mai cred?
Lucian: Ar trebui să-ți dai seama când vorbesc serios și când nu, doar ești psiholog; mai mult, chiar și psihiatru.
Lia: Și ce dacă? Nu văd legătura.
Lucian: Păi, ar trebui să cunoști psihicul uman, deci ar trebui să-ți dai seama, de fiecare persoană în parte.
Lia: Poate, dar tu ești imposibil!
Lucian: Nimeni și nimic nu este imposibil. Totu-i posibil; chiar și ceea ce vezi acum în jurul tău.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Ei, bine, ce vrei să-mi arăți aici?! Eu nu văd nimic interesant.
Lucian: Le recunoști cumva?
Lia: Foile astea... Sunt cumva din jurnalul meu?!
Lucian: Exact.
Lia: Dă-mi-le, imediat!
Lucian: Nu încă. Nu-ți fie teamă! Le vei recupera, imediat, pe toate, intacte.
Lia: Cum au ajuns astea la tine?!
Lucian: Le-am rupt eu din jurnalul tău, cu câteva zile în urmă, mai exact joi... Știi tu, când erai la baie.
Lia: Îmi amintesc! Iar când te-am întrebat ce-ai făcut între timp, mi-ai spus că nimic deosebit, doar m-ai așteptat pe mine...
Lucian: Și ce-ai fi vrut să-ți fi spus?! Că ți-am găsit între timp jurnalul personal, l-am răsfoit fără acordul tău și am oprit câteva file din el?! Am preferat să țin secret acest lucru, câtva timp.
Lia: De ce le-ai rupt?!
Lucian: Pentru că aici scrie ceva foarte interesant, care mi-a atras de îndată atenția. Scrie că... Mă iubești. Mai exact, scrie că te-ai fi îndrăgostit de mine, fără ca măcar să mă fi cunoscut, doar din descrierile pe care mi le-au făcut colegele tale, demult. Este sau nu așa?! Corectează-mă, dacă greșesc!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Tatăl tău obișnuia să gătească des, ca tine?
Lucian: Blondul?! Nu, deloc. Niciodată!
Lia: Și atunci, tu cum de te-ai deprins?
Lucian: Păi, eu... Nu știu cum. Pur și simplu, mi-a plăcut și am învățat singur, pentru că m-am simțit atras de domeniul culinar... Nu-mi explic de ce!
Lia: Aha; cam la fel ca și cu matematica ta.
Lucian: Nu chiar; deși, într-un fel, poate... Vezi tu, matematica a fost pentru mine... Prima mea mare iubire, declarată, pe față, fără ocolișuri, încă de când eram mic.
Lia: Zău?! Frumos spus... Și care ar fi fost a doua?
Lucian: A doua?! N-am să-ți răspund la asta...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Dar cred că ne-am abătut de la subiect. Adică, nu despre ea intenționam să discutăm.
Sid: Știu, dar n-aș vrea să fii supărat pe mine din cauza ei.
Lucian: Nu sunt supărat, Sid. Atâta timp cât nu-mi dai motive întemeiate, nu văd de ce aș fi.
Sid: Asta-i bine. Pentru că vreau să rămânem prieteni. Mi-ar displăcea să nu mai fim.
Lucian: Sigur. Și eu vreau același lucru, Sid. Dar trebuie să înțelegi că mi-e destul de greu să știu că-ți petreci o bună parte din timp împreună cu ea, doar voi doi, în lipsa mea, după cum am înțeles.
Sid: Ea a insistat, serios. Eu am vrut s-o refuz, dar n-am reușit.
Lucian: Bine, nu te trăgeam la răspundere. Și să nu interpretezi greșit cuvintele mele. Vezi tu, în mod normal, dacă am fi fost pe Terra și aș fi văzut-o pe fata de care sunt îndrăgostit plimbându-se în compania altuia, ca să nu amintim de lecții de dans date de ea acelui individ și în condițiile în care respectivul ar ști sigur ce simt eu pentru ea, cu prima ocazie ce mi s-ar fi ivit, l-aș fi bătut măr pe tipul respectiv, chiar dacă după aceea poate aș fi regretat gestul, mai ales că eu nu sunt deloc violent din fire, ci, desigur, destul de calm. Însă, în asemenea situații, cu greu mă stăpânesc; de obicei, îmi pierd controlul cu ușurință și crede-mă, nu iese nimic bun de aici.
Sid: Deci, ai vrea să mă bați?
Lucian: Nu, nu... Deloc! Pe tine, nu... Cum să vreau așa ceva, Sid? Doar ce ți-am spus să nu mă înțelegi greșit. Pe tine prefer să te știu drept prieten, deși...
Sid: Deși ți-e greu.
Lucian: Exact. Văd că pricepi repede.
Sid: Nu tocmai. Dar încerc. Oricum, știu sigur că și eu vreau să fiu în continuare prietenul tău.
Lucian: Da, sigur. Atunci să nu lăsăm nimic să strice relația de prietenie dintre noi. Și... Sid, nu-mi pot permite să-ți cer să nu te întâlnești cu ea deloc, dar dacă, așa cum susții, ții totuși la prietenia mea, te-aș ruga să nu te implici prea mult, într-o relație cu ea. Înțelegi, sper, ce vreau să spun. Te rog doar; nu-ți impun nimic, pentru că n-am acest drept. Iar acum hai să abandonăm acest subiect!
Sid: Bine.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!