Amintirile nu se sinucid

piatra, privită prin semne, îmi spune
pietruită-n drumul vieţii, ea-mi cere
paşii să-i număr dinspre început
tâmpla-mi cuprinde durerea
amintirea ochilor tăi plânge
acolo păstrată de timp
nimic nu este ostenit, nici măcar
când eu nu mai exist, dincolo
de-o poartă
văd colţul străzii dărâmat
o urmă de ceaţă trecea ultima dată
când te-am mai zărit
încăperea se certa cu umbre de colţ
cu raze de soare când ochii tăi i-am privit
cornul lunii a fost din început doar iubire
unul acolo unde tu răsăreai
aplecat deasupra lumii soarele mă doare
amintirile scrise pe frunze de toamnă
se întorc de unde au venit
aştept acum pe-o piatră din vârf de munte
din noapte să apari cu-n nou răsărit

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pustiu în suflet

candelabrul lumii în ramuri se desfăşoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braţ pune sus colţul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi şopteşte
că durerile lumii mele au încă putere
deşertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce şi să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deşertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâşietoare
chiar dacă pe toţi încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineţilor albe pline de alb
când în deşert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecaţi! Lăsaţi-ne ţara

Pădurea mi-a fost prima casă, sorţii
Copacii! - trecutul infinit în număr -
prin ei de multe ori, când văd pe cer un vultur
mă regăsesc, pipăind umeda ţărână-a vieţii
Acolo-mi cântă fructul, de sus întors
în jos sămânţă
Acolo! văd răsăritul nostru şi-apoi din el
o nouă existenţă
Acolo...
simt obida şi-n ochi tristeţea
simt trecutul sub umbre îngropat şi viaţa
Acolo încet-n gând înşir pe prispa nopţii
haiducul
găndul
tăcerea
iar noaptea
iarna, trecutul şi cuvântul

Cămpia! - mi-a deschis fereastra zării -
mi-a desluşit lumina şi cerul după ploi
Acolo am simţit depărtarea
râul
drumul
căderea vulturului
curcubeul în mii de culori

Marea mi-a vrăjit mintea, sufletul, gândul
Acolo am primit primul sărut
văntul mi-a mângâiat faţa
lumina ochilor tăi
Acolo! - albul tău l-am privit tresărind -
urma trupului tău din nisip, mi-a simţit apăsarea
zgomotul valului a desăvârşit tăcerea
scoica privirea, iar mintea şi ochii tăi spre cer aţintiţi
uimirea

Casa din câmpie mi-a fost fereală de ploi
de haite de fiare, de ger şi de vânt
Acolo copacul cioplit şi înfipt în pământ
mi-a fost blidul, cana
laviţa, nuielele din salcie puse la împletit
fereastra mi-a fost capul iubitei, privind spre răsărit
valea şi pârâul, trupul meu răsucit
mi-a fost...
cărarea săpată între noi şi ei
între apus şi nevoi
Acolo unde soarele bate-n porţi dimineţi
doar el ne îndemna
viaţă! bine te-am regăsit, ridicaţi-vă şi vă treziţi

Acolo-n pădure şi-n câmpie noi am fost
pruncul născut, bătrânul în toiag aplecat
râul în vale printre pietre călcat
femeia tânără între picioare goale strângând
fierbinţeala iubirii
găndurile naşterii
roşul din asfinţit
cuibul păsării din malul opus
cuib de ape cateodată dus
am fost plecarea, reîntorcerea, greşeala
acum vrem să nu mai fim în vânt
hoţilor, plecaţi şi lăsaţi-ne ţara

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt din colb de vise

pătrund dincolo de retina ochilor tăi
unde mă regăsesc în infinitul adânc, din ei
înot pe margini de timp ca să nu mă înec şi ţin, mâna ta
nădejde de lumină prin clipa divină, ce-mi vei da
mă uit la sânul tău şi văd omenirea, născând
iar valurile lumii crescând şi înălţându-te-n gând
tu salţi gene de orizont care lunecă-n răsărit, de apus
şi aripi de vânt, din colb, din vise, pentru drumul cel sfânt

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te! (Lui Adrian Păunescu)

Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!

Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!

Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!

Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat

Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,

Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec

stau pe ţărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colţuri de singurătate
e tragic şi trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieţii
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai ştie, cine...
am venit şi am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieţii
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a şti
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viaţa asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viaţa asta
fără de noroc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna iubirii

Îmi amintesc de tine
Un fior dulce-amar în vremea de dinaintea morţii
Sub soarele cu raze de gheaţă al sorţii
Fulger de dincolo de zid ce străbate neantul din mine

Ai fost demult, ai fost acum, ai fost aievea, ai fost tot timpul
Fluturele albastru care zboară deasupra eternului alb
Porţi stele pe aripi
Şi-n ochii tăi, vrăjmaşul albului

Unde or fi acum lumile din privirea ta
S-a aşezat colbul de stele pe aripile tale
Zborul e greu şi albastrul se albeşte
Te ţin ascunsă dincolo de zăbrelele ochilor
Am uitat cotlonul şi nu mai găsesc cheia

poezie de Florin Constantin (noiembrie 2009)
Adăugat de Florin Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţia adolescenţei

Nu ştiu cât de tare te-am plăcut,
dar ochii tăi aveau un soi de hipnotiză -
- Hai să plonjăm în adolescenţă, mă îndemnau,
Copilăria ne-a rămas prea mică,
pe celălalt mal ne aşteaptă viaţa
cu toate comorile sale!!!

Am închis ochii şi am plonjat
alături de tine,
în primul an de liceu,
acolo în banca a doua
printre ecuaţii chimice şi logaritmi.

Nici azi nu ştiu cât de tare te-am plăcut,
ştiu doar că acei ochi
străluceau ca boabele de rouă
aprinzând în mine roiuri de lumini...
Alături de tine mă simţeam transpus
pe muchia unui munte,
acolo unde aerul este întotdeauna rarefiat;

Ochii tăi făceau să dispară spinii
de pe manualul de geometrie analitică
şi acreala profesoarei de latină
şi toată încordrea dureroasă
din perioada tezelor...

Nici n-am observat când a trecut adolescenţa,
ochii tăi aveau dreptate:
pe celălalt mal ne-a întâmpinat viaţa
cu promisele sale comori
de care amândoi eram flămânzi.

Nu ştiu cât de tare te-am plăcut,
dar hipnoza ochilor tăi mari
mă face să mai văd şi azi
doi copii ce se aruncă în valurile vieţii
fascinaţi de tot ce li se-ntâmplă.

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieţii
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naşte alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viaţa
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Şi-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru
Şi limpede izvorul.
Tandră şi strălucitoare este luna
Într-o noapte de iarnă,

Confudându-se cu ochii tăi
Când se uită-n depărtare
Şi cu stelele
Ca lumina ochilor tăi
În fiecare rasarit de soare.

Păreau doi luceferi
Coborâţi din ceruri
Care vin să aibă
Dragostea ce-o simt pentru tine
Femeie uimitoare.

Într-o noapte de iarnă,
Intr-un nou răsărit de soare.

Acesta este noul răsărit
Splendoarea trecută
A vieţii
Cr lasă prieteni...
Şi dragostea să plece.

Este ca o reîntoarcere
Spre început
Ce se simte ca briza uscată
Pe drumurile
Sufletului meu singuratic

Ai plecat femeie uimitoare.
Acesta-i noul răsărit de soare
În zilele noastre
Ca doi luceferi
Coborâţi din ceruri.

Care vin să vadă
Iubirea ce-o simt pentru tine,
Femeie uimitoare
În fiecare răsărit de soare.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare pot fi eu...

oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roşu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?

Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice şoapte?

oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?

oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?

oare pot fi...
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?

oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu ştiu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am privit

Când te-am privit... am văzut o lume-ntreagă
Şi inima a început cu-adevărat să-mi bată.
Atunci am realizat că eu îţi sunt dragă
Pe drumul vieţii noi avem comună soartă.

În tainele ochilor tăi definitiv m-am pierdut
Şi-n piept am simţit focul unei pure iubiri,
Emoţii puternice, unice, toate într-un minut
Vor rămâne în cartea vieţii pagini de amintiri!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (21 decembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunsesem la ea

Ajunsesem la ea, băteam la poartă,
i-am auzit glasul uşor înăbuşit
şi paşii de dincolo de zidul de piatră –
şi-am început să strig că am venit.

Cine eşti, m-a-ntrebat, şi pe cine cauţi
nu mai ştiu când şi unde am fost fericiţi
surorile mele sunt fetele moarte
la treizeci de ani neîmpliniţi.

Nu-ţi aminteşti de mine, mă rugam,
ţi-am adus anemone şi cartofi copţi
şi-am stat neclintită la capul tău
şapte zile şi şapte nopţi.

Ai murit în braţele mele, vroiam să-i mai spun,
dar nu avea cine mai spune şi nu avea cui
ea-mi deschisese poarta, dar eu tocmai aflasem
că nimeni nu moare în braţele nimănui.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visuri de nisip

Visam prin lume,
Visuri de nisip,
Visam prin chirii,
Visam cu chirie
Pe la rude bănuitoare,
Pe cărări cu mărăcinişuri.
Palate puteam umple
Cu visurile noastre.
Visam castele de nisip,
Palate ascunse în globuri de cristal,
Eternitatea dragostei
Nevândută la colţul străzii,
Caravane albe ale pustiurilor
Purtând vise
Pe mătăsuri orientale.
Visam zâne bune,
Trubaduri cântând balade neverosimile
La ospeţe regeşti,
Pe când mâncam din frunze închiriate
Fructele pădurii,
Şi uneori pe la rude bănuitoare.

Inerentele furtuni, închiriate din lume,
De la rude bănuitoare,
Dragostea închiriată la colţ de stradă,
Îngroapă castelele, ochii tăi de nisip,
Globurile de cristal
Din ochii tăi.

Nisipuri mă apasă pe pleoape,
Pe piatra de marmură,
Mă sufocă,
Estompează amintirea ta,
Doar caravane albe ale pustiurilor
Mai traversează vise
Pe mătăsuri orientale,
Plutesc
Spre capătul unui deşert,
Unde te afli.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel

poartă de zăgazuri la orizont
între cer şi pământ întoarce
piatra muntelui zidit
în cetate-vis de trecut trăit

şatra aprinde limbile focului
în noapte pictează ziduri
cu umbre şi fantome spre cer
iar piticul stă în căruţă povestind

mă strecor şi ajung acolo unde...
am văzut sclipirea şi iubirea
irişii tăi punând
lumina pe ziduri dansând

şoapte de întuneric stau la taifas
cu fragmente de fulgere căzute
ce vor să spună şi nu răsună
în valea înnegurată fără şoapte

tăcerea este totală iar tu, goală,
în iatac ascuns şi tăinuit acolo sus
unde crenelurile gem…
a vânt de piatră

o să ajung la tine vreodată…
acolo sus
la castel?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai să vii ?

O... "Vis" ferice de iubire,
Ce te-am crezut doar din poveşti,
Nu mai zâmbi din amintire
Arată-mi cât de dulce eşti.

Cum poţi de-i zi sau de e noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Vin-o şi leagănă-mă-n şoapte
Cu mâinile-ţi subţiri şi reci.

De mult aştept o cugetare
Şi-un văl pe ochii tăi fierbinţi,
O singură îmbrăţişare
Şi “cheia” marilor dorinţi.

Dar tu te-ascunzi, o ştiu prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Aşa trec anii pentru mine
Şi vor mai trece tot mereu.

Că te-am iubit, e a mea vină
Şi veşnic n-am să mi-o mai iert,
De aceea-ncerc să-mi fac lumină,
Scoţându-mi duhul din “deşert”.

Aş vrea totuşi să-ţi văd făptura
Şi mersu-ţi legănat de dor,
Să-ţi văd obrajii, să-ţi simt gura,
Înfierbântate de amor.

Să îmi apari ca o “Icoană”
A pururi,”Vestitei Mării”,
Din flori să-ţi împletesc cunună,
Unde te duci? Când ai să vii?”

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă din întâmplare

Ţi-am scris demult
într-o scrisoare
ce mult iubirea ta
mă doare
simţeam că totu-n jur
dispare
în mine se usca
floare de floare...
trecut-au luni
fără de soare
când nu vedeam
lumina-n zare
iar azi privind în urmă
mi se pare
ca preţul ce-am plătit
a fost prea mare
zile pierdute,
lacrimi amare,
pierdutele clipe
de sărbătoare
si viaţa mea era
doar clipe de-tristare,
iar dacă azi
când iar e soare
mi-e dor de tine
într-o clipă de uitare,
de scap o lacrimă
din întâmplare
să nu crezi că mai simt
acea iubire mare
e doar o amintire
de-un zâmbet trist
o-mbrăţisare
că azi când te-am zărit
în gara mare
în ochii tăi
a răsărit o floare

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!