Iată, a rămas aci, în acest bătrân continent al rasei albe, o ciudată ţară neatinsă de profanările omului civilizat. Hărăzită veşnic spre închinarea dumnezeiască, această inimă neprihănită de piatră, - athosul în limba elină înseamnă nevinovat - Muntele Sfânt nu şi-a tăgăduit niciodată numele.

Daniil Sandu Tudor în Cartea Muntelui Sfânt (1930)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarva şi propria larmă care se învârteşte în ţeasta unui "civilizat" îl face să nu mai poată lua aminte la nimic. Pentru el nu mai există astfel nimic tainic. Ei însă cei ce au părăsit această lume, fără zadarnice întrebări, fără răzvrătitul de trufie al cugetării, îşi umplu ochii de frumuseţile tainice ale pământului şi cerului. Ştiu să primească şi să simtă viu înrăuririle lucrurilor şi ale duhurilor, lasă sfânta viaţă universală să răzbată în propria lor viaţă. Aceasta înseamnă să "ai urechi de auzit".

Daniil Sandu Tudor în Cartea Muntelui Sfânt (1930)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iară de vei avea îndelunga răbdare, să te dai biruit pe deplin Mângâietorului, Domnul Atotputernic al acestei ţări, inima ta de piatră pâine caldă se va face, şi vei plânge aflând că aci numai dragostea lui Dumnezeu e socotită lege. Ce trist să înţelegi că trăim din pângărirea firei dumnezeieşti din noi!

Daniil Sandu Tudor în Cartea Muntelui Sfânt (1930)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slava Celui Prea Înalt

Gloria şi slava Celui Prea Înalt
Nicăieri pereche n-are
Căci e Dumnezeu Adevărat
Ce viaţă omului i-a dat
Şi-a lui minte-nfloritoare

De la El pornit-a totul
Univers — şi viaţă şi lumină
Căci doar El croise planul
Şi cerul în tot înaltul
Flori de foc şi de lumină

Gloria şi cinstea şi onoarea
Îi rămân pentru vecie
Căci El plănui salvarea
Omului prin îndurarea
Fiului — ce-i Pâinea Vie

Lui Daniel i s-a arătat
Tatăl nostru Cel Prea Sfânt
În foc şi-n flăcări îmbrăcat
Căci scaunu-i era-nălţat
Aşa ne spune a Lui Cuvânt

Şi haina-i era ca zăpada
Iar păru-i ca lâna curată
Căci sfinţenia-i era garda
Oriunde având putere-n lumea asta
În glorie — Fiinţa-i era îmbrăcată

Şi scaunul Lui de domnie
Era ca flcări mari de foc
Iar roatele-i în veşnicie
O flacără păreau atât de vie
Neavând pereche-n vreun loc

Un râu de foc iată curgea
Dinaintea Lui ieşind
Şi mii de slujitori I se-nchina
În glorie Fiinţa îi scălda
Veşnic Numele-I cinstind

Daniel aşa descrie
Slava Tatălui Cel Sfânt
Acel ce e din veşnicie
Şi-a Lui putere veşnic vie
O are-n cer şi pe pământ

Dar iată apostolul iubirii
În Apocalipsa ce ne spune
Pe căile desăvârşirii
Când el era deasupra firii
Furat fiind de rugăciune

În Duhul iată am fost răpit
Pân" la scaunul sfânt de domnie
Pe care Cel Desăvârşit
Şi Tatăl ce ne-a întocmit
Pe el stătea din veşnicie

Şi-a Lui înfăţişare atunci era
Ca o piatră de iaspis
Iar faţa sfântă strălucea
Pe când scaunul de domnie radia
Cum nu-ntâlneşti nici chiar în vis
Un curcubeu ca de smarald
Înconjura scaunul de domnie
Pe când bătrânii iată cad
Pe al laudei şi-al cinstei vad
Dându-i slavă-n veşnicie

Acelui Sfânt şi vrednic Tată
Ce totul El a conceput
Şi îngeri sfinţi — gingaşa fată
Cu faţa caldă şi curată
Lumina doar fiindu-i scut

Pe tot atâtea scaune de domnie
Cei douăzeci şi patru de bătrâni stăteau
În haine albe pe vecie
Din ochi cântând cântarea vie
Pe Cel Prea Înalt îl onorau

Din scaunul de domnie ieşeau
Flugere tunete şi glasuri
Pe când şapte lămpi de foc ardeau
"Naintea Celui ce îi străluceau
Şi ochii sfinţi şi ai luminii păsuri

Şi cele patru făpturi vii
De ochi pline — înăuntru şi-nafară
Tatălui Cel Sfânt din veşnicii
Îi ziceau — Sfânt Sfânt Doamne să fii
Prin putrea Ta cea rară

Şi bătrânii se-nchinau
Înaintea Celui veşnic Sfânt
Şi glorie îi cântau
Pe când toţi slavă-I dădeau
Lăudându-l prin Cuvânt

Glorie cinste — onoare
Tată Sfânt şi drag din cer
De aici — noi de sub soare
Îţi slăvim Numele-ţi mare
Şi-ţi cântăm Doamne-n etern

Tată Sfânt o Tată sfânt
Prin Isus îţi mulţumim
Căci ne-ai dat al Tău Cuvânt
Să-l urmăm pe acest pământ
Ai Tăi pururea să fim
Mănăştur 05-03-2020

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

a fi civilizat

A fi civilizat înseamnă mai mult decât a fi modern: înseamnă să trăieşti în actualitatea valorilor superioare.

definiţie de Horia-Roman Patapievici în Omul recent
Adăugat de Ely-Rox
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Limba română este patria mea
A zis poetul demult cândva.
Limba română e sufletul meu
Zic acuma cu mândrie eu!

Limba română e dor nemuritor
A zis pământul pe care trăieşte al meu popor.
Limba română este a doua mamă a mea
A zis un copil cu ochi ca de stea.

Limba română e dulce şi frumoasă
A zis un bătrân care stătea singur la un colţ de masă.
Limba română e tot ce v-am dat eu mai sfânt.
A zis domnul cu glasul lui curat şi blând.

poezie de Vladimir Potlog (29 august 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Limbii române

E Limba Testamentul nostru sfânt,
Pe care toţi strămoşii ni-l lăsară,
S-avem o existenţă mai uşoară-
Şi-a lor lumină prinsă-n orice gând!

Ea este pe vecie Jurământ
Şi pavăză şi dragoste de Ţară:
E Limba Testamentul nostru sfânt-
Pe care toţi strămoşii ni-l lăsară!

Să nu pierim, bătuţi de orice vânt,
Când vremurile-n lume se-nvâltoară,
Cu Crezul veşniciei ne-nconjoară
Şi cu temeiul pus peste Cuvânt:-
E Limba Testamentul nostru sfânt!

rondel de Vasile Neagu-Scânteianu din Cronici de viaţă
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinarea înseamnă a simţi în inimă şi a exprima într-un mod adecvat un sentiment smerit, dar încântător de veneraţie, uimire şi dragoste covârşitoare în prezenţa lui Dumnezeu.

citat din A.W. Tozer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii îşi vedeau de lucru, ca şi cînd nimic nu s-ar fi
întîmplat. Şi cînd au văzut-o pe Măria, a doua zi după ce şi-a îngropat bărbatul, c-a şi plecat cu Bator de căpăstru, unul mai pestriţ la maţe a zis:
- Iată şi pe Fefeleaga!
Şi, de-atunci, Fefeleaga i-a rămas numele. Dar ea nu s-a încrezut niciodată în oameni, nici nu le-a cerut ajutorul.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, ţara mea

Ţară, ţărişoara mea!
Rai, cu inimă de stea!
(Alba Carolina)
Sfântă îţi este inima!
Binecuvântat pământul,
Bogăţiile, neamul si gândul.

Munţi cu aur din vechime,
Păduri verzi, blânde coline,
Câmpii înflorite în soare,
Grane coapte, maci în floare,
Ape cu voci cristaline
Si ochi de margaritare,
În adâncuri, aur negru, preţios,
Doar comori, cu sfânt folos.

Ţară, ţărişoara mea!
Rai, cu inimă de stea!
Largă îţi este inima!
Cu români frumoşi în ea,
Ce numele îţi vor înălţa,
Cât va trăi harta ta.
Unire, sub steag tricolor,
Să ai parte ţara mea!
Rai, cu inimă de stea!
Pace fie, în casa ta!

poezie de Valeria Mahok (21 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc această ţară

În tine, Românie,
ţară legendară,
Trăiesc cu bucurie,
nu mai plec afară.
Aici câmpia mă hrăneşte
atunci când sunt flămând.
Izvorul, setea-mi potoleşte
de soarele arzând.
Când am fost înstrăinat
şi dorul tău am dus,
La tine tu m-ai chemat,
eu la inimă te-am pus.
Aici îmi este locul,
în munţii tăi de piatră.
Aici îmi port eu portul,
iubesc această vatră.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de-aprins focul amintirii

Oriunde-ai fi
tăcere
spune-mi
cu buzele tale mute
că depărtarea e o iluzie

Că primăvara şi-a uitat schiurile acasă

Că de pe muntele acesta
spune-i tu numele

A fi sincer înseamnă a iubi viaţa

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins noaptea (1979)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să-ţi arăţi fiinţa unitară, rod al Creaţiei Sale, că sufletul ţi-e suflare dumnezeiască, iar trupul ţi-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îţi recapeţi adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă şi zidurile de gheaţă din inima omului de piatră, că piatră e atunci când şi-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuţi la capătul disperării, rămâne doar speranţa ca o hrană dulce şi întăritoare, fără de care nu poţi trăi, aşa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului şi îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră...

Piatră, piatră,
Coaptă-n vatră,
Tu mă mârâi
Ca pe-o şatră,
Eşti oloagă,
Întro doagă,
Şi mă târâi
Fără şagă...
Piatră eşti de temelie,
Piatră acră de mormânt,
Unsă-n colţuri pe vecie,
Aruncată-n cercul sfânt...
Urcată-n zări
Dai cugetări,
Cu seva uzi
Multe-nsetări,
Tu piatră creşti
Dintre poveşti,
Te rog, m-auzi,
Vreau să-mi vorbeşti?!...
-Eu, am inimă în mine,
Îţi simt piatra inimii,
Şi păstrează-mă-n suspine,
Te voi ferici, să ştii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

A fi nu e totuna cu a exista.
A fi este mai mult decât a exista.
A fi este ceva desăvârşit.
A fi e faptul împlinit.
A fi este dorinţa realizată.
A fi este natura întrupată.
A fi e scorul minţii.
A fi e rodul muncii.
A fi e tot ce noi simţim.
A fi e tot ce construim.
A fi e viaţa oglindită.
A fi e timpul convertit în faptă.
A fi e absolutul.
Dincolo de a fi e nimic,
E vidul.

A fi om este mai mult decât
A fiinţa ca om.
A fi om înseamnă empatie şi dăruire.
A fi om înseamnă iubire.
A fi om înseamnă bunătate.
A fi om înseamnă sinceritate şi dreptate.
A fi om înseamnă demnitate.
A fi om înseamnă toleranţă.
A fi om înseamnă speranţă.
A fi om înseamnă înălţare.
A fi om înseamnă realizare.

A fi bătrân este mai mult decât
A fiinţa bătrân.
A fi bătrân înseamnă cumpătare.
A fi bătrân înseamnă răbdare.
A fi bătrân înseamnă dorinţă,
Dar si suferinţă.
A fi bătrân înseamnă voinţă,
Dar şi neputinţă.
A fi bătrân înseamnă înţelepciune,
Dar şi lacune.

A fi copil este mai mult decât
A fiinţa copil.
A fi copil nu-nseamnă doar candoare,
Poţi fi copil şi-atunci când eşti mai mare,
că spirit ludic încă mai există.
A fi copil nu are vârstă.

poezie de Gheorghe Alionte (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea

Limba mea e dor de mamă,
E limba rugăciunii din privdor,
Zâmbet ţesut pe ie şi maramă,
Şi-i limba sufletului ars de dor.

Limba mea-i icoană sfântă,
Drum bătut spre infinituri,
În care plâng şi-n care cântă,
Blânzi sihaştri pe la schituri.

Limba mea cântată-n holde,
Din zori de zi şi până-n sară,
Ne adapă blândă ca din molde,
Setea dorului de ţară.

Limba mea, cântată-n doine,
Mândru-ţi susţin pledoaria:
Mai înainte de a fi Koine,
Tu scriai la Tărtăria!

poezie de Paul Aelenei din Graiul nostru românesc (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blitz

(pentru Ion Gabriel D.)

acolo mergea el cel mai des –
unde pietrele de pe inimă
se-amestecau prea uşor cu pietrele muntelui.
de-aceea, ori inima-i rătăcea prin locuri sălbatice,
ori muntele se lupta să-i iasă din piept.
totuşi, acest prieten nu uita niciodată
să-şi rostească viaţa
ca şi cum ar fi scris scrisori lui Dumnezeu.
e-adevărat, uneori agăţa totul
de-un semn de-ntrebare,
alteori se-ntreba de mai poate spune Da
cel ce de mii de ori a spus Nu.
e-adevărat, deseori ne trântea în faţă
icoana unui hoinar,
însă de tot atâtea ori şi-a risipit
singura inimă în dureroase şi calde
plecări şi veniri.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa omului provine din aceea că şi-a pierdut natura sa reală. El se identifică cu o funcţie, cu un post, cu un titlu de nobleţe, cu un rol social şi astfel îşi îngrădeşte propria-i libertate - iată ce înseamnă o răsturnare de valori.

citat din Lao Zi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

piscul iubirii (poemul renaşterii iminente)

Ce bine mai era în vara care vine – am fost
acolo, să repar un cocor de piatră
arcurile chimice ale dorinţelor voastre
i-am dizolvat aripa, i-am refăcut-o din
rotulele genunchilor mei
acum totu-i aproape… dar aveţi grijă
la ce poftiţi cu atâta îndârjire de acum încolo!

În jurul muntelui
pe piscul căruia se-nalţă cocorul sculptat de vânt – semn
de circulaţie pus speranţelor în drumul lor spre faptă –
erau grădini din cristal
mi-am construit aici un templu cât o lacrimă
pentru numele prietenilor şi neprietenilor deopotrivă
pentru iubita şi neiubita
pentru numele meu sub toate acestea
pentru anti-numele meu vinovat – rostirea răsucită
a unei iertări m-a aruncat în urmă…

voi traversa toamna, această ciudată toamnă
mă va prelinge iarna la rădăcina ierbilor promise
mă va înmuguri Martie aspru şi-n vara care vine
mă voi izbi năvalnic cu pieptul în pliscul cocorului de piatră
murindu-mă voi reface întreaga alcătuire
a bieţilor mei atomi pe dimensiunile lumii – miez
cristalului din grădinile viitorului

dacă nu veţi învăţa în tot acest timp surâsul
să nu mă căutaţi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lâna de Aur este ceva ce aparţine omului, pentru care este infinit de preţioasă. Acest ceva a fost despărţit de om în timpuri străvechi, iar redobândirea sa este legată de invingerea unor forţe înspăimântătoare. Aşa stau lucrurile cu elemntul veşnic din sufletul omului: El aparţine omului. Dar omul se află separat de elemntul veşnic. Natura sa inferioară îl separă de el. Numai dacă o învinge, dacă o adoarme, omul poate să dobândească iarăşi ceea ce este veşnic.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, limba română.

S-or duce zilele, iubiri fără margini
Vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată n-o cădea în paragini
Doamna românilor, limba română.

Cuvântul ei dulce ne este nume
Glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii şi răii nu au pe nume
Mai sfânt decât ea, decât limba română.

Pământu-acesta cât ne rămase,
Munţii cu vulturi, marea cu spumă
Stau sub lumina ce arde în case
La fiecare, limba română.

Făcuţi dintr-un sânge străvechi precum vinul
Din boare şi rouă şi din furtună,
În ea ne rostim bucuria şi chinul,
În prea iertătoarea limbă română.

În ea se botează şi viii şi morţii,
În ea se şopteşte sub clarul de lună,
Au dus-o pe buze şi domnii şi hoţii
Trăind de milenii în limba română.

Iar timpul tot curge şi curge-va veşnic
Şi sufletu-mi tainic mereu se cunună
În fiece toamnă, sub stelele sfeşnic,
Cu blânda mireasă, limba română.

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!