Nu pledez pentru amnezie! Mi se pare fraudulos argumentul că a judeca trecutul ar însemna, cum zic unii, a merge cu spatele spre viitor. Iertarea creştineasă nu înseamnă a acoperi cu o pătură ce-am lăsat în urmă. Problemele pe care mi le pun eu sunt de altă natură. Mă îngrozesc ura, răutatea, plăcerea de a ridica stâlpi ai infamiei şi de a azvârli cu pietre. Nu pot să-mi reprim gândul că gălăgia care se face azi pe tema "dosarelor" e reversul tăcerilor laşe de dinainte de '89. Şi mă înşel, oare, având impresia că "justiţiarii" cei mai vocali, acum, n-au scos o şoaptă contra regimului comunist înainte de căderea lui Ceauşescu? Apoi, observ că se discută despre infern cu aerul că ne-am afla într-un semi-paradis sau, cel puţin, într-un purgatoriu. Oare se minte, azi, mai puţin decât înainte de '89?...

Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler (2008)
Adăugat de Valentina Becart- scriitor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mine însumi, de ziua mea de naştere

Un an la ceilalţi azi adun,
Dar oare sunt un om mai bun?
Un an în plus, o, ce frumos!
Dar oare sunt mai virtuos?

C-un an am azi mai multişor,
Dar oare sunt mai iertător?
Sunt mai bătrân, cu siguranţă,
Dar am mai multă toleranţă?

Un an în plus, neîndoios,
Dar sunt eu oare mai milos?
Că-s mai bătrân c-un an acept,
Dar oare sunt un om mai drept?

Pentru-înc-un an, mulţam frumos,
Sunt mai puţin un vanitos?
C-un an sunt azi mai bătrâior,
Dar sunt un mái bun scriitor?

Trecutul an fu valoros,
Dar oare sunt mai generos?
Îmbătrânesc c-un an, normal,
Dar sunt eu mai sentimental?

Că-s mai în vârstă sunt voios,
Da-s mai puţin orgolios?
Că-mbătrânesc e-un fapt normal,
Dar sunt eu mai raţional?

A mai trecut un an frumos,
Sunt mai puţin orgolios?
Un an trecut-a, nu contest,
Dar sunt eu oare mai modest?

Un an în plus e o minune,
Dar am mai multă raţiune?
Că-mbătrânesc eu nu sunt trist,
Dar sunt eu azi mai altruist?

Azi înc-un an primesc în dar,
Sunt oare un mai bun stihar?
Sunt mai în vârstă efectiv,
Dar sunt eu mai puţin naiv?

De-un an în plus sunt bucuros,
Dar oare sunt mai credincios?
C-un an spre finiş mă îndrept,
Dar oare sunt mai înţelept?

poezie de George Budoi din Poezii (5 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitologii subiective

Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpăţânare şi tristeţe, în vreme ce Don Quijote, fericit şi eroic, porneşte, scoţând un strigăt de tiumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca şi iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei.

.......
N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniştit şi fără contradicţii. Şi, probabil, ar trebui să mă mulţumesc că în deşert piramida nu înseamnă mai mult, dar nici mai puţin, decât înseamnă catargul de care se leaga Ulise; pentru a nu ne ucide sirenele dansând pe nisip...

Trebuie să mă reîntorc la Œdipe şi la sfinxul grec. Vârful piramidei e un zeu provizoriu. El mă lasă singur cu tentativele mele de a deprinde arta dificilă a măsurii, cea care îmi lipseşte de câte ori mă încurc în propriile mele declaraţii despre fericire.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care merge înainte are gândurile aţintite nu numai asupra ţelului de atins, ci şi asupra a tot ce se întâmplă în jur. Adeseori este silit să se oprească fiindcă nu mai are putere. Atunci apare Iubirea şi spune: "Crezi că te îndrepţi spre un punct, însă acest punct există numai pentru că îl iubeşti. Odihneşte-te puţin, dar, de îndată ce vei putea, ridică-te şi mergi înainte. Pentru că imediat ce va afla că vii spre el, va alerga şi el în întâmpinarea ta."

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Voinţă - calea vieţii"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

(unii mor, alţii nu trăiesc.
dar femeile sunt cu totul frumoase.
pentru frumuseţea femeilor,
poem repetat)

despre
cum se face o femeie
frumoasă înainte... poem.

ea îndepărtează mai întâi
memoria evitabilă
cu un gest demachiant al mâinii.

se răsuceşte puţin în jurul liniştii,
îşi caută prin casă
sentimentul
pe care nu l-a mai folosit demult,
poate de prea repedea tulburare
a perdelelor,
poate din cauza neorânduielii verbelor
în camera de noapte.

ea se dezbracă sincer
în mijlocul unei oglinzi lungi,
îşi priveşte cuvintele
înainte de-a nu le spune
cum ii cad uşor de pe umeri.
umezeşte o cârpă
în plânsul de frumuseţe
şi o duce
şi o vine
în unde timid mişcătoare
de-a lungul buzelor, al coapsei,
al neştiutului ei de femeie.

ea se unge în locuri calde,
ca o îndulcire a albului,
cu lapte muls
din mere înserate prin nesfinţire.
întinde doar gândul puţin spre stânga,
ia din sertarul în care îşi ţine pădurea
zmeură proaspăt roşie-n gust
şi-şi dă gura cu ea,
muşcată
să-i fie cu mult mai frumoasă,
cu mult,
ca o inimă înfructată.

ea îşi ascunde sânul
într-un parfum,
ca o umbră de înger doar,
pentru că nu mai ştie
unde şi-a pus raiul prin casă.
şi pentru că nu are rochii,
în şoaptă,
ea-şi ţese borangic din blândeţe.

o femeie
este cu adevărat frumoasă
atunci când îşi înfăşoară rostul
în dragoste.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte cu o zi să mor

Are multă muncă de făcut acest cap al meu, plin de probleme foarte!
Scriu în pat acum, pe o foaie format A-4, suport având o carte.
Ceea ce mă uimeşte e că voi mâzgăli-n acest fel şi-n viitor –
Şi că-mi voi scrie, poate, ultimele versuri înainte cu o zi să mor.

Multe lucruri bune vin şi se tot duc, iar eu care pierd timpul făcând rime,
Bând şi iubind (cel mai ades), mi-am risipit anii cu multă uşurime.
Atâtea-s de făcut pe lumea asta încât sunt sigur că nu-mi va fi uşor,
Că eu voi fi cel care va regreta cel mai mult, înainte cu o zi să mor.

Dar, ridică-mi capul, iubito,-s obosit, şi lasă-mă să-mi mai gust vinul,
Şi apropie-ţi obrazul de obrazul meu ridat, acum când a sosit declinul.
Vreau să-ţi spun te iubesc şi că-n iubirea ta mai pot încă să mă înfăşor,
Doar foarte, foarte puţin timp, ştii tu, înainte cu o zi să mor.

poezie de Henry Lawson, 1867-1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Banii te-nvaţă a vorbi, hainele a merge". Vorbele tatii vin din îndepărtata copilărie şi-mi fac morişcă urechilor. A gândi într-un anume fel nu te învaţă oare tot hainele? Nu! Ele te-nvaţă a merge, e clar! Dacă aş fi îmbrăcat în nişte haine strenţuroase, desculţ, în mijlocul străzii, bătaia de joc a copiilor care ar folosi beţele pentru a-mi arăta găurile pantalonilor într-un anume loc mai cu seamă, ce ar fi! Dar dacă m-aş afla într-un costum alb, impecabil croit şi turnat pe trupul meu atletic, inspectând strada mare cu o dataşare necăutată... ce ar fi?! Dracul s-o ia de treabă! Tot haina face pe om şi tot ea te învaţă a merge. Clar!

Constantin Parascan în Gimnastica umbrelor
Adăugat de v.j.bacau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta guvernării este cea mai exigentă îndeletnicire a omului. Un asemenea om, pus în fruntea obştei, e dator să ştie multe, să fie cumpătat şi îndrăzneţ, iar mintea şi inima lui trebuie să se armonizeze cu binele şi frumosul... Arta guvernării poate fi învăţată? Cândva, eram încredinţat că da. Azi, judecaţi voi singuri! Veţi spune, desigur, că un conducător trebuie să fie, înainte de toate, un om drept, un apărător al justiţiei. Dar oare acest lucru e atât de simplu? Binele nu e o pasăre ce zboară în văzduh; binele pentru o anumită cauză poate însemna contrariul, adică răul, pentru altă cauză. La fel e şi cu justiţia. Da, şi justiţia trebuie cercetată, înainte de a ne pronunţa în privinţa ei, e nevoie să aflăm în spatele cui, sau în spatele căror oameni trebuie să stea, spre a se putea numi justiţie.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un anotimp recunoscător

îmi prind mâinile de umerii serii
spre o altă zi ce se naşte
la cumpăna dintre trecut şi viitor
cuprinsă-n metaforă
o şoaptă

înţelege prudenţa din propria-i soartă
într-o iubire de lungă durată
trăire - şoaptă

o îmbrac în veşmântul memoriei
cu metafora simplităţii
naufragiez în mine de parcă nu aş şti cine sunt
unde sunt şi de ce sunt
pentru ce mai sunt şi cât voi mai fi
ca-ntr-o reclamă din viaţă
adeseori o şoaptă

un spectacol într-o palmă se-nchide
fredonând refrenul unui timp
peste cortina ce cade
cândva acolo un vis
acum o şoaptă.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzusem oare ceea ce credeam, sau crezusem ceea ce am văzut? I-am pus mai multe întrebări despre lucruri ce trebuie trecute sub uitare şi ea mi-a dat câteva răspunsuri interesante, deşi nu complet satisfăcătoare. Alice H. părea în orice caz să ştie despre ce vorbeşte. Stătea într-o caleaşcă neagră şi era înconjurată de un foc blând. Câteodată nu era altceva decât foc. Cel puţin asta era impresia mea, cu toate că a doua zi T. n-a reuşit să descopere nici urmă de ars. Dar era intolerabil de cald acolo înăuntru şi toate lucrurile căpătaseră o înfăţişare evanescentă, ca într-un coşmar blând.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb, totuşi, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană. Mai devreme sau mai târziu, am sfârşi prin a obosi să descoperim mereu că nu mai suntem ce-am fost... Nu pot găsi în ele decât cauze, explicaţii. Or, eu aş avea nevoie de altceva. Într-un deşert, probabil, nu te uiţi în urmă. Ce să vezi? Vântul ţi-a şters, deja, urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în faţă, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine, memoria se comportă ca o prostituată. Mi-a oferit, de fiecare dată, ce-am dorit să găsesc în ea. Sau, cel puţin, aşa s-a întâmplat până acum. Mă revăd într-o odaie mică, sărăcăcioasă, cu lut pe jos, fără sobă, cu o lampă de gaz pe o măsuţă rotundă. Afară, noaptea căzută peste periferiile cartierului Ferentari. Din când în când, loveam cu o lingură de lemn în pălăria metalică a unui ceas deşteptător, pentru a-mi birui somnul, neavând un reşou la care să-mi fac o cafea. Aşa mi-am pregătit examenele, patru ani, la Litere, la Drept şi la Filosofie. În timpul anului, cu excepţia după-amiezelor în care îmi permiteam luxul de a merge la un film, pe bulevard, colindam bibliotecile. citind tot ce găseam despre Evul Mediu.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un loc se afla o potecă îngustă, căptuşită cu muşchi, care se împreuna cu drumul, spre a tăia apoi câmpul. Pe dreapta era un dâmb plin de pietre, unde fusese altădată exploatată o carieră de granit. Povârnişul din faţă era cioplit ca un perete; printre crăpăturile stâncilor creşteau ferigi şi mărăcini. În depărtare, o dâră de fum se ridica perpendicular spre cer.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Hei. Să ştii că te-am sunat.
Audrey: Ştiu. Cel puţin mi-am dat seama că nu ar trebui să vorbesc cu tine până în momentul în care nu o să te mai urăsc atât de tare.
Pacey: Oh, şi cum te descurci?
Audrey: E bine. Problema e că acum mă urăsc pe mine, dar...
Pacey: Audrey, putem merge să ne plimbăm şi să vorbim? Poate să vorbim într-un loc puţin mai liniştit şi mai retras înainte să înceapă toată nebunia?
Audrey (chicoteşte): Chiar eşti un bătrânel, nu-i aşa?

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuitate

Ceauşescu nu fi trist
Că partidul comunist
Va merge înainte
De va fi Geoană preşedinte.

epigramă de Vasile Ciubotăraşu din O parodie după Păstorel (28 noiembrie 2009)
Adăugat de Vasile Ciubotăraşu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea

nu spune totul
mai lasă
câteva cuvinte la odihnă în gură
ca o melasă
de fructe căzute în toamna ce va
veni ea: toamna vieţii
şi în cămăşile noastre (?!) cu sâmburi
ce pică răsuciţi cu precizie-n locul
năstureilor tulburi de sticlă
prin care
abia de se vede o mare
de frunze scăzute
puţin
înainte să cadă, să
cadă puţin înainte
să putrezească

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu trebuie să te simţi jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îţi pare rău?! Zău că nu ştiu ce să mai cred.
Lia: Totuşi, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc şi te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înţeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Şi nimic altceva? Nu ţi-am dovedit nimic în toţi aceşti ani? Absolut nimic?
Lia: Nu ştiu ce-ai vrea să-mi dovedeşti, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales faţă de domnişoare. Ştiu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Şi restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenţi?
Lia: Nu înţeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan şi-n toţi aceşti ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Şase, cel puţin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aş fi avut?! Pe naiba, n-aş fi avut cum! Aş... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancţionat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamaţie, foarte probabil că mă vor sancţiona sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Aşa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îţi dai seama, sper, că n-am de gând să-ţi dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu, în căutare

De câte ori fizic mă mut,
gândul mă duce unde am fost;
cum tot întreg n-am niciun rost
şi trup şi minte... îs desfăcut.

De neînţeles, sunt tot mai mult
regrete –având, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i păcat...
doar de mă înşel, nu mai m-ascult!?

Mai rău, ce am nu-mi mai convine,
nu îmi e îndeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia adesea cer...
ca şi cum nu mi-aş aparţine.

Mă uit, ca un străin, la mine
-culmea, că mă cunosc credeam-
dar nu-s oglindă, doar un geam...
şi nu mă văd! Oare o-i fi... cine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare de ce...?

Oare de ce din înaltul sublim
Din lumile-ascunse de ochiul meu mic,
Acel ce-a creat şi ochiul şi lumea
S-a coborât într-un staul, smerit?

Oare de ce, Acel ce puterea o are pe toată
Şi face ce vrea,
În noaptea aceea luminată de îngeri
A renunţat pe de-antregul la ea?

Oare de ce în imensa clepsidră
În care cu toţii suntem boabe ce curg
Eternul Cuvânt ce-a rostit începutul
A venit printre noi să-şi găsească amurg?

De ce?
Oare de ce mă întreb eu acuma
Şi caut în traistă răspuns potrivit
Orice-ntrebare îşi poartă însemnul
Oare de ce? De ce a venit?

Cu mâna întinsă într-un gest drăgălaş...
- Îmi răsare acum imagine-n minte –
Acel ce se cheamă pe drept minunat
Cel Mare ce-acuma era COPILAŞ
A stârnit gelozia şi-a înfuriat
Oştenii, şi regii, şi-a lor oseminte.

Un han i-a fost locul din care respins
Sub abur de boi, prin muget şi paie
Din primele clipe El viaţa şi-a’ntins
Făclie în grotă închisă şi-adâncă,
Lumină pentru’ntreaga odae.

De sus plecat, parc’a lăsat un gol
Ca golul nost’ pustiu să-l umple
Oare de ce...
Din lumile-ascunse de ochiul meu mic
De sus din înaltul sublim
Golindu-se’adânc şi deplin
În staulul meu îl invit
La fel ca păstorii las turme şi oi
Şi vin să-L găsesc
Şi vin să mă-nchin,
Umil, şi smerit şi deplin!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeţi că era puţin curaj să arunci tablourile lui Gheorghiu-Dej şi ale Anei Pauker sub bancă? Sau să calci pe tabloul lui Stalin? Românul nostru a protestat mai eroic într-un stat comunist, în care teroarea era arma de bază a puterii, decât într-un stat democratic în care eşti liber să protestezi oricând.

citat din Justin Pârvu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!