Şi poate de aceea...

Şi poate de aceea, că nu suntem metalici
şi nici încetiniţi, şi nici lemnoşi,-
de aceea poate, când cocoşii galici
se bat cu penele-nfoiate şi frumoşi,-
noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid
şi-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus,
şi soarele se alungeşte spre el şi îşi deschid
încă ceva din ele
luminile de nespus.

şi se curbează câmpul supt, spre globul
acesta, doritor,
şi viitorul îşi întinse leneş lobul
înspre prezent, rupându-se din viitor

De-aceea poate apărăm mai palizi,
şi-n largi mişcări orizontale, de înot,
un glob de gând întindem, tot şi tot
mai sus, spre sorii candizi...

până se lipesc de el bucăţi de cer albastre
şi-aterizate păsări, cu umbrele zburând,
şi relieful viu al trupurilor noastre
devine relieful acestui glob de gând.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Roşu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate de aceea

am imunitate vizibil crescută
prin metode neconvenţionale
de la siropuri de aloe vera luate
când soarele se lungeşte alături
de mine curbând timpul de livrare
a viitorului fără urme de trecut

poate de aceea mă simt viguros
şi înot cu mişcări orizontale
spre sorii candizi bat pasul un timp

pun izvorul de vitamine sub limbă
adaug flacoanele de spirulină în ore
livide la lumina confuză care doare

poate de aceea voi scrie versuri
imune la criticile parazite închise
cu mii de chei în globuri oculare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru noi, cari acum învăţăm stelele în poziţiunile în cari se află, schimbările acestea din viitor nu ne interesează. Trebuie însă să ştim ce sunt stelele şi ce mişcări au ele. Şi mai trebuie să ştim apoi că toate stelele ce le vedem cu ochii liberi şi cu lunetele astronomice formează un tot, un imens glob turtit la poli, ecuatorul formându-l Calea Laptelui. Stele-sori din Calea Laptelui par'că îşi au originea dincolo de acest glob imens, în mijlocul căruia se află Soarele şi el ca o simplă stea; vor mai fi şi alte universuri, alte asemenea globuri, dar pe acelea nu le ştim.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă dormim şi visăm

Parcă dormim şi visăm, îmi spuse ea,
şi eu am crezut-o, pentru că devenea
mai grea sau mai uşoară după voie
asemenea păsărilor în zbor.

Alergam în sus pe scările de beton
şi ea ridica din îmbrăţişarea mea
doi ochi lucioşi, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.

Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.

Parcă dormim şi visăm, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârşise demult. Şi clădirea.
Trecuserăm şi de viitor. Cuvintele
rămăseseră în urmă. Şi poate nici noi
nu mai eram.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare din noi

cu morile sale de vânt
fiecare cu ipotetica
lui dulcinee
eu cu imaginea ei în gând
tot călărind
pe închipuita rosinantă
trecând majestuos
în derâderea lumii
spre alte tărâmuri
spre altă aşteptare
noi, eu, drumul
trecutul şi umbra
trecând luptând
cu închipuirea
lovind porţile
ferecatei cetăţi
acolo unde doarme
o altă idee
sub armură
nici un gând
înainte o lumină
surâsul lunii torcând
şi paşii mei obosiţi
trecând
scutierul care mă însoţea
el poate să ştie
că drumul meu
e inutil de lung
de aceea m-a părăsit
scutierul meu, sufletul meu
rămas departe în urmă

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

Se deschid,
Cum se deschide cerul
Când plouă;
Se deschid
Larg, mai larg,
Cum se deschide vulcanul
În erupţie.
Se leagănă,
Cum se leagănă norii pe cer
Când nu plouă;
Se leagănă,
Repede, mai repede
Cum se leagănă pământul
Când nu erup vulcanii.
Se fâlfâie,
De jos în sus,
De sus în jos,
Gustă din aer,
Se nasc pentru zbor,
Se înalţă
Din jos spre sus
Plutesc pe aer
Coboară pe pământ
Din sus spre jos.
Se unesc de cer
Şi îşi astâmpără setea
Cu picurii din ploaie
Şi îşi astâmpără foamea
Cu lava din vulcani.

Se deschid.
Se leagănă.
Se fâlfâie.
Se închid.

poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Paşi pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare taină e naşterea tendinţelor, căror le va fi dat să ne schimbe viaţa. Le remarcăm întotdeauna prea târziu. De aceea, de fiecare dată când sunt întrebat ce se va întâmpla peste câţiva ani, rămân uimit: cum aş putea să ştiu? Nici voi, nici eu nu putem cunoaşte viitorul, pentru că viitorul nu există. Viitorul, în momentul în care începe să existe, nu mai este viitor, el devine prezent. În prezent nu putem decât presupune câte ceva, pornind din analiza tendinţelor existente. Eu, spre exemplu, cred că timpul prezent este un timp al tranziţiei.

Zygmunt Bauman în CriticAtac, interviu (3 iunie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

ecouri de fluier

impactul cu doina a fost spontan, ea trecea
din dor în jale
traversând pieziş un glob palid
trecu podişul de nepăsare, urcând spre
piscul făclie
violet-aurie

vântul
plăpândul
răsucind traiectorii întoarce din jale în dor
globul se alungeşte subţiindu-se dureros
fluier din os doina străbate
piscu-i din ce în ce mai departe

ar părea că toate acestea nu mie
mi se întâmplă!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţele noastre

ce poate fi iubirea
dacă nu această aşteptare pe partea mai lăsată
al unui gând atât de chipeş
încât fiecare din noi am putea atinge
un cer c-o măruntă insistenţă?

ar fi fost nevoie de imaginile tale
cum despică iluzii dragi în prelung,
cum pe deasupra-mi şi peste dezechilibre
ele vor face un tur de prezenţă, ideal.
unul lângă celălalt, frumoşi între nimeni.
negândit vom simţi sever îndemn
spre amintiri ce de realităţi tot descresc
şi vom azvârli romburi de priviri uitate
în farmecul clipei de atunci;
şi proaspeţi din lumea înălţimilor reîntorşi
vom afla că suntem perechea ce se ţine de mâni
aşa fel, că dăm în gesturi aplecate pe infinite
şi pe pata lichidă a oilor spre stâni.

uite, că acum stăm spre primăvara asta...
şi-n lenea ei de venire trupurile ni le suportăm,
de dincolo de priviri.
pe când lumea în plânsul ei rozător
crede fără odihnă, că acest anotimp
ar fi o duioasă lunecare din braţele noastre
cele melodioase şi-n vrere de ere;
curioase de începuturi
şi colecţionare de clinchete de sfere.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian părăsi puntea principală a navei albastre. Rămasă singură, Lia şovăia: Să plece sau nu? O parte din ea îi spunea să plece imediat, dar o alta să rămână în aşteptarea lui. Inexplicabil, îndemnul de a rămâne se dovedi a fi mai puternic şi o reţinu la bordul navei albastre, în aşteptarea lui, a Don Juanului Insitutului. El pornise grăbit spre clădirea principală a Institutului, aceea destinată conducerii. Uită să ciocănească la uşă înainte de a intra în biroul directorului iar zărindu-l pe acesta, nici nu-l salută. Directorul tresări, ridicându-şi capul spre cel ce dăduse buzna în biroul său; îşi recunoscuse după glas preferatul, iar fiind vorba despre acesta, nici gând de supărare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

sfârşitul lumii începuse deja când ne-am adus buzele împreună
spre sărutul vorbei,
bârfeam orice particulă din existenţele noastre ciudate
în sensul că nu trăiam,
doar ne evaporam duhurile spre clipă,
din secundă ţipa veşnicia
şi iar carnalitatea ne împingea
spre a ne bea reciproc sângele,
în nupţialitatea nopţii
de doi erau carnagii
în sensul că ne (a)mestecam în limbă
relieful trupurilor, vorbind
un grai de pace apoi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Becul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor galactic

Nimic nu este cum a fost, o lume veche se ascunde
Şi soarele a-mbătrânit..... cu minus în secunde.....
Privind puţin spre viitor, galactici speră toţi a fi
Când Universul va deschide un drum spre stele într-o zi.

Planeta va muri încet, asfixiată-n mii de noxe....
Şi vor rămâne pe Pământ figuri scheletice în mostre.
Lugubru sună, evident, dar înapoi nu se mai poate,
Căci timpul are mersul lui şi trecătoare-s toate.

Dar, hai, să dăm puţin răgaz pustiului ce vine
Şi să privim de pe pervaz spre verzile coline,
Albastru cer, albastră mare şi tot ce încă mai respiră
Purtat de dor, purtat de gând cu vântul în grădină.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-ai pierdut printre himere,
Cap în lună, gând spre stele,
Acum doar visezi la ele,
Când nu-şi mai încap în piele;
Bătrâneţile ţi-s grele,
Versurile îţi dau putere
Să mai speli negrul din ele
Tot pierdută între himere...
Cap în lună, gând spre stele.

poezie de Valeria Mahok (21 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magie

las gândul să îmi zboare
spre lumi din viitor
sau poate din trecut
când am ales durerea
bucuria iubirea ura gelozia
eu simplul fir de iarbă
ce vibrează în ochiul nepătruns
al luminii din uriaşul glob
eu am decis venirea
am vrut ca să ating magia
acestei lumi din oglindă
mereu paralelă
nu ştiu când am să plec

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neopritele tâmple

pleoapa lui se deschise
ca o coaja înca prea verde
trecând într-o clipă ca într-o adiere de vânt
din repaos in nelinişte
şi printr-o sforţare s-a ivit rodul
scânteind lumina
întai ca o palidă rază
apoi ca un glob
ducând cu el sufletul ca pe o nebuloasa
cu mult miez
totul înveşmântat într-o ploaie de aur
plângând calduţ la capătul dragostei
un ochi îşi îndrepta privirea spre piept
celalalt şi-l cobora spre călcâi
deodata cu urechile grele
trase peste arbori
auzea tot ce vorbea iarba
tot ce încolţea sămanţă uraca cu seva spre tâmplă
în acelaşi timp gândurile îi coborau adânc sub paşi
o risipa era de păsări şi semne
bataile aripilor zvâcnindu-i în coaste dimineţile

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre un punct din Vega ne îndreptăm noi, Soarele nostru având o iuţeală de vreo 20 km pe secundă. Şi cu toate acestea sunt sute de mii de ani de când zburăm spre acele regiuni cereşti. E drumul Soarelui o linie dreaptă? E o imensă curbă? Nu se poate răspunde. E mai probabil însă că Soarele descrie o imensă elipsă, sau poate o spirală, în jurul unui centru pe care încă nu-l ştim. În acest caz, s'ar observa, în viitor, că mereu Soarele se îndreaptă spre un alt punct al cerului, în realitate Soarele descriind o curbă. Dar lucrurile astea le-am aflat prea de curând şi trebuie să treacă poate mii de ani pentru a fi verificate.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O genă criminală

Avem o genă criminală
Zace în noi un mostru feroce
Care poate să disloce
Stâlpii la o catedrală

E plină de sânge planeta
De sus şi oână jos doar un război
Pornit dinăuntru, din noi
Şi tot se mai învârte girueta

Zboară fluturi spre lumină
Noi, mereu spre întuneric
Şi din care se desferic
Relele ce au să vină

Dă-ne Doamne să avem parte
Ce-am iubit mai mult pe lume:
Suferinţa fără nume,
Până dincolo de moarte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neadormită fereastră

Cât de albastru zboară spre frumos
o pasăre cu aripi de lumină
prin veşnic neadormita fereastră
prin care se pândesc reciproc
polul de sus şi polul de jos.

Prin nunţi de zvonuri marea simfonie
alunecă pe-un povârniş de aer
şi se-odihneşte pe un glob de tină
îmbrăţişând mişcarea în nesfârşit vaer.

Apoi mulţimi după mulţimi
tot urcă-n slăvi, coboară în morminte,
spre a zădărnici cuvântul să se-ascundă
şi spre a toarce viaţa din nesfârşitul caer.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!