Prima zi de şcoală

După luni de plictiseală, zile, nopţi caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar, vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar:"MÎINE-I PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!"

Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetiţe decoltate,
Arătând precum şi ele,-n anu' trei de facultate,
Ca-m gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu' iar,

Fi'nd în şcoală cunoscut şi cu ani buni de vechime
Într-a patra, c-au sărit, toţi din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă şi un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeaşi seamă ;

Ce mai vâlvă! Ce pupici! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau şi-a' lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de-nvăţătoare ce m-au străns cu drag la piept
Şi de doamna directoare, c-am putut să mă deştept,

Iar în clasă, prima oră, fără să mă sinchisesc,
Cu-o excepţie minoră, fui lăsat să şi vorbesc,
Chiar mai mult, mă ascultau, şi nu spun istorioare,
Pedepsit n-am fost să stau, un minut, doar, în picioare,

Şi apoi, ca niciodat', nimeni nu m-a luat de prost,
Dup-atâta repetat ştiind toate pe de rost,
Mai cu seamă că, a patra, aşa mult ce mi-a plăcut,
De cinci ani, tare ca piatra, altceva nu am făcut,

Că şi tata-i mândru tare, intelectual agrar,
Numai mama vise are, la liceu să fiu măcar
Pe un post de profesor, cu probleme mai uşoare,
Nu cum am, ca-nvăţător, pe la clasele primare.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

La calvar

Alo, ce faci, unde eşti?
Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă, ajung acum,
Nu mai veni că nu mai facem ore,
Super
Ne vedem la locul nostru,
Ok, dă-mi beep când ajungi,
Te kiss,
Te kiss şi eu.
O, mamă, am rămas la mate,
La geografie nu am decât 7,
Româna este mult prea grea,
Dar anatomia e preferata mea.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La fizică nu trebuie lucrat
Mi-a zis un profesor care m-a meditat,
Pentru teze poţi să nu înveţi
Cu tocilarii de te împrieteneşti.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La şcoală e şi ceva bun
Ce vă uimeşte, nu credeţi tot ce spun.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.

poezie de Emma Moroşan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Anul acesta, am gândit,
Cum rar fac asta câteodată,
Să mă maschez deosebit
Cumva să sperii lumea toată,

Şi cum în lume-i tărăboi,
Am hotărât, de Halloween,
S-apar în cartier la noi
Leit Osama bin Laden ;

Un akaem şi dinamită
Am luat în "sale" din prăvălie,
Fără relaţii, fără mită,
Chiar mi le-au dat pe datorie,

Turban, mai lesne am găsit,
M-am uns pe faţă cu magiun,
Iar barba chiar s-a potrivit
Aia ce-o port de Moş Crăciun,

Însă ce îmi era utilă
Şi n-am găsit un pui măcar,
Am luat în loc de o cămilă
Un fost amic de-al meu, măgar,

Şi-am mers s-o sperii pe-o vecină
Să-mi dea bomboane dumneaei,
De-o văd trăsnită! cum leşină
Cu bin Laden în pragul ei,

Că un minut, doar, mai ‘nainte
Ce mă văzu-n micul ecran
Cu-aceiaşi faţă, ochi, veşminte,
Cu akaem şi cu turban!

Acum, şi io mă speriai
Atât de tare c-am fugit,
Dar după colţ, un poliţai
Când m-a văzut s-a îngrozit,

Şi ca să-i trecă, devotat,
Cum dumnealor nu dau cu parul,
Mi-a dat amendă c-am fumat
În timp ce conduceam măgarul ;

Mă duc apoi la farmacie
Să îmi revin, să iau un hap,
Da' când să ies, să vezi urgie (!)
Trei poliţai aveam pe cap,

Şocaţi, c-am fost iar amendat
Şi tot din vină de măgar...
Cicătelea, n-a fost parcat
În modul regulamentar,

Apoi îmi zic, hai s-o-nspăimânt
Pe soacră-mea ce stă mai jos,
Da', chiar de intră în pământ
Să o anunţ c-aşa-i frumos,

Când l-o vedea pe terorist
La uşa ei, plină de groază,
Pe cât sunt io de pesimist,
Precis că se repatriază,

Dar fui pe loc înconjurat,
Vorbind la două celulare,
De un batalion speriat
De trupe paramilitare,

Dar am scăpat, la fel, subit,
Cum am noroc atât de rar,
Tot cu-o amendă, c-am vorbit
Pe urecheat la celular,

Aşa că eu, de Halloween,
Făcui o mare constatare:
De teroristul bin Ladin
Pe lume nici în cot n-o doare,

E îngrozită-n schimb, şi tare,
De o ţigare,-un celular,
Nu mai vorbesc de o parcare,
Chiar de e vorba... de-un măgar!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama era profesoară şi inspectoare de stat, sora mea, Cella, era mare pianistă de mult afirmată, sora Babilas era profesoară, Niculina urma belle arte cu mult talent şi eu eram sortită profesoratului... ca orice fată cuminte. Eram în clasa a VII-a de liceu, tata, ministru al Lucrărilor Publice, căpătase un album mare cu fotografii artistic prinse din monumentele noastre istorice şi eu seara le admiram şi aşa s-a născut în mintea mea că aş fi sortită la aşa ceva. Dar femeie arhitect parcă n-ar fi. Aflu, însă, că ar fi totuşi una, elevă a lui Mincu, Ada Zăgănescu. Aşa am intrat în horă, între 20 de colegi, în anul 1913, împreună cu Marioara Ioanovici. Am fost a patra arhitectă, după Ada Zăgănescu, Virginia Andreescu şi Mimi Friedman.

Henrieta Delavrancea în interviu (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optuşpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci şi cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povaţă, se întampla că îi ceream,
Ştiind atât de multe-n viaţă, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, şi nu eram într-o ureche...
Aşa pe-atuncea o vedeam, bătrână şi de modă veche...

Dar iată că la şaizeci şi... mulţi dintre voi nu vă daţi seama
Cam cât de mult eu mi-aş dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu şcoala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă ţineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puţin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aş asculta-o că mi-e mamă şi mai ales la vârsta mea,
Că ce păţeşteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Şi-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de la etajul zece

Mi-am luat şi eu de-un an apartament,
Cu-n dormitor, pe colţ, la termopane,
Nu spun cât m-a costat căci evident
Pentru-n burlac este de milioane,

Am o vedere splendidă la parc
Şi lăptăria-i jos chiar la intrare,
Iar liftul funcţionează că remarc,
De joi nu mă mai vaiet de picioare...

O chestie minoră, o găsesc,
Vecinele mă fac pe zi ce trece
Să mă, şi-n toiul iernii, răcoresc
Sub duş, bine-nţeles, cu apă rece:

Blondina de la unu', pe balcon,
M'aduce, înşirându-şi să se zvinte
Chiloţii cu dantele roz-bombon,
Să mor de ciudă-n apa lor fierbinte,

La doi, stau două fufe cu chirie
Ce n-am văzut o dată că îşi spală
Pe sfoara din balcon ceva să fie
Având servici la "Baia comunală",

La trei, stă o pipiţă, e model,
Ce-nvârte ierni la munte, veri la mare
Şi-o zi nu stă mai mult la un hotel,
Cu-aşa picior mereu e-n deplasare,

La patru e-o cadână, văduvioară,
Ce nu o văd nici printre picături,
De-i toamnă, vară, iarnă, primăvară,
Pe-acasă vine când nu e-n călduri,

Apoi la cinci e alta muncitoare,
Care trăgând pe brânci la doi stăpâni,
De-atâtea zile acre şi amare
S-a dus, fiind sezonul de căpşuni ;

Mai sus, băgată-n chesti' dubioase,
Stă una cu-o profesie ciudată,
Ţinu şi ea ca fraiera de şase
Şi-a luat vreo patru coţi şi jumătate ;

La şapte şi la opt, parcă-n necaz,
Avui să am vecine două babe
Ce apa şi-o-ncălzesc pe aragaz
Când rar vor să se spele, de zgârcioabe ;

La nouă e de-un an jumate, gol
Şi sper s-apară una, chiar bălaie,
Ce-şi face tratamente cu nămol
Şi-apoi să il dea jos sărind în baie,

Fiindcă după cum aţi presupus,
Cu-aşa vecine, proprietar la zece,
Pân' să ajungă apa caldă sus
Fac duşuri tot mereu cu apă rece.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă grea

De când mă ştiu n-am detestat
Şi n-am urât iarna mai tare,
Aşa cum astăzi s-a-ntâmplat
Sperând că-i ultima ninsoare ;

O aşteptam întotdeauna
Într-ale ei albe veşminte
Şi să-i fi zis măcar vreuna,
Nu îmi aduc, vreodat', aminte,

Fi'ndcă aşa sunt eu de fel,
De când se cerne prima nea
Şi pân' la primul ghiocel,
Mă aflu în natura mea:

Cum văd că ninge la fereşti,
Mă scarpin vesel pe buric,
Sorbind, c-am rude la Piteşti,
O ţuică fiartă în ibric,

Şi peste-o săptămână, dacă
Va ninge iar, cu vânt şi ger,
Îi fac necaz, scăpând în joacă
Mai multe boabe de piper...

Iar de se pune pe ninsoare
Trei zile-n şir, cum nu-s voinic,
Nici vorbă c-o să mă doboare
Cât ţuica fierbe în ibric!

Şi-i râd în nas privind de sus,
Că stau la cinci, am şi balcon...
De când e ea nu m-a răpus
Chiar făr' să port măcar palton!

Însă acum, ca niciodat'
Mi-e teamă că mă dau învins,
Ingrata iarnă, ne-ncetat
Parcă-n prostie a tot nins,

Şi mă întreb, plin de fiori,
De-ajung în primăvară viu,
Fi'n'că a nins de-atatea ori
De m-a lăsat fără rachiu!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenului Murgu Mihai (din Centrul de dializă Fresenius NephroCare Constanţa)

Am venit iar la Constanţa
să-mi petrec cu drag vacanţa,
să mă bucur de splendoare,
de briza mării şi soare,
să văd locuri străbătute
şi personae cunoscute,
prietenul drag, fireşte,
Mihai Murgu se numeşte,
ne-am cunoscut astă vară
şi ne-am vorbit prima oară,
dar aşa mult ne-am plăcut,
de când lumea n-am văzut,
iară cartea mea dintâi
a pus-o la căpătâi,
versurile de-nceput
tare mult i-au mai plăcut,
m-a rugat de mai compun
pe Facebook să i le pun
să poată să le citească,
cu drag să le urmărească,
astfel, din noi, omenia
a născut prietenia,
vrem prieteni buni să fim,
să nu ne dezamăgim,
distanţa ce ne separă
nu mare să ni se pară,
că de-acuma ne ştim locul
şi ne-apropie Facebook-ul.
Îţi trimit, dragă Mihai,
poezii, doar like să dai
şi-n semn că te preţuiesc,
te respect şi iscălesc,

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară

Prima oară când te-am văzut
ţi-am admirat buzele,
a doua oară, mi-a plăcut
să-ţi descopăr adânca scânteie din ochi,
a treia oară, am tinut un pic
mânuţele tale'ntra-le mele,
a patra oară am fost fermecat,
aşa de mult încat n-am mai rezistat
şi buzele mele te-au sărutat.
De-atunci, de când ne-am întâlnit,
prima şi acum a mia oară,
la teatru, în centru, sau în parc
aceeaşi senzatie parcă,
ca prima oară.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Am ajuns să cred şi eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineaţa asta i-aş fi zis mă-sii ceva
Naşparliu, bine'nţeles, că-mi tot sare-n sus de şnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid uşa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Şi ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoşe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne şi oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau şi eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poţi să stai şi-un an, şi doi!", îi raspund cu nonşalanţă,
Închizând uşa ‘napoi, chiar... ţinându-mă de clanţă,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis şi mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prima zi de şcoală

Când la şcoală-n prima zi,
învăţătoarea zâmbind,
m-a luat dintre copii,
eu am început să plâng.

Ca o mamă iubitoare
m-a rugat cu tonu-i blând:
"Hai, zâmbeşte ca o floare!
Nu vreau să te văd plângând".

Cu căldura ei de mamă
spre mine s-a aplecat.
Mi-a spus să nu-mi fie teamă,
şi fruntea mi-a sărutat.

Abia atunci am înţeles
că are un suflet bun.
Am trecut al vieţii stres
şi am îndrăznit să-i spun:

Doamna mea învăţătoare,
mama n-a putut să vină.
Mi-a dat să v-aduc o floare
din frumoasa ei grădină.

S-a aşezat lângă mine
şi-n căldura-îmbrăţişării,
M-am simţit atât de bine
că plânsul l-am dat uitării.

poezie de Dumitru Delcă (16 decembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare (dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela)

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta... eu, la rachie (!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un baiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a ştiut,
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună!

Să vă spun, să nu vă spun,
M-am urcat în vârf de prun,
Deşi e numai un ciot,
Stau de-un ceas şi încă pot..
Mă tot uit să văd de vine,
Cineva şi pe la mine,
Nu vă spun pe cine-aştept
Fiindcă eu sunt înţelept..
Aşa îmi zic toţi de-aici,
Şi cei mari dar şi cei mici,
Şi eu ştiu că nu se-nşală,
Că de-aia m-au dat la şcoală!
Simt în aer un parfum,
Vine parcă de pe drum,
De la munte, de la mare,
Nu ştiu ce să fie oare..
Un miros de libertate,
Parcă-l simt tocmai în spate,
In rucsac şi-n buzunare,
În ghetele din picioare..
Ce să fie, ce să fie,
Pare că nimeni nu ştie,
Eu doar am o bănuială,
Că am învăţat la şcoală!
E vacanţa, dragii mei,
O aştept şi eu ca ei!
Ca mămica şi tăticu',
O aşteaptă şi pisicu'!
Însă nu le spun nimic,
Cred că o să tac chitic,
Dac-o văd, ştiu ce-o să fac,
O să intru în rucsac,
Să fiu sigur că ei vor,
Să intru în planul lor!
Cred ca-n noaptea asta, clar,
Mă duc la somn în zadar,
Nu pot, frate, să mai dorm,
Mă şi văd în avion!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, păcătosul...

Păcătuind şi mult şi bine,
Chiar Lui, în bolta sa cerească,
O pată i s-a pus pe mine...
Vrând aspru să mă pedepsească.

La început mi-a dat femei,
Ce de parale m-au tapat:
Neveste am avut vreo trei...
Amante, n-am mai numărat...

Să nu fumez, să nu fiu beat,
Să mi se-acrească vinu-n beci,
Iar de-o să duc femei în pat,
Să fie cu picioare reci.

Mi-a luat tot părul de pe cap,
Că nu-s frumos şi nici slăbuţ,
Dar compensând c-un handicap...
Să dau mereu din lac în puţ.

Mi-a dat obstacole, poveri,
Prieteni ce prin dos lovesc,
Doar sărăcie, nu averi,
Ba m-a forţat să şi gândesc.

M-a obligat să fiu citit,
Să fac juma' din viaţă şcoală,
Şi pân' la urmă s-a gândit
Să-mi dea pedeapsa capitală.

S-a răzbunat fundamental,
Găsind şi o perversă cale:
Să scriu, fiind un imoral,
Doar fabule cu trei morale!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă estivală

Cum sunt rău de frig, ninsoare,
Cât aveam leafa de mică,
An de an, în veri, la mare,
O frigeam cu o gacică,

Şi ce zile la Mamaia!
Ce nopţi albe-n Eforie!
Mă trata gagica aia,
Cu ce-mi da prin scăfârlie,

Spriţuri, dans, antren, friptane,
Mă ţinea pe palme Tanţa,
(La hotel, de milioane,
Îmi plătea chiar şi chitanţa!)

Băi de soare, băi de mare,
Şi când m-aprindeam, băi vere!
Mă stingea dintr-o suflare
Cu vreo trei halbe de bere,

Noaptea-n schimb, fata nurlie,
(Viţă pură, românească)
Să nu pic la datorie,
M-alinta doar cu Fetească,

Iar în zori, la cafeneaua
A' din colţ, ca pe nimica,
Până achita cafeaua,
Mă sorbea din ochi Tănţica,

Unde-apoi, pe îndelete,
Visători, plini de speranţe,
Printre ultraviolete,
Pe nisip scriam romanţe...

..............................

Şi acum am leafa mică,
Iar în veri caniculare,
De mi-ar fi Tanţa gagică,
N-aş mai frige-o pe la mare,

Că doar fui iar... la Constanţa,
Ce Mamaia, Eforie!
La o vară de-a lu' Tanţa,
Într-o bombă, cu chirie,

Nu friptane, beri la gheaţă,
Nu tu dans, antren, visare,
Prima dată când în viaţă
M-am simţit prăjit la mare,

Fi'ndcă... după cununie,
Nu c-a dispărut romanţa...
Am ajuns la ananghie,
Tot plătind VISA lu' Tanţa!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare părintească

dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta... eu, la rachie(!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un băiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a ştiut
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (2)

Ea a plecat, iar el... ce chin!
Că n-a avut, de-atunci, senin,
Ci doar furtună, iar alin,
Acolo- n peştera-cămin,
Nu are, ci doar gândul-spin
Că nu e în "ceva"... deplin.

Şi s-a gândit, s-a răsucit,
Pân'-o idee i-a venit:
A mers la vraci, s-a spovedit,
I-a spus cât e de chinuit,
Şi, cum să spun, a reuşit
Ceva de neînchipuit.

Ce a făcut, ce n-a făcut,
Nu pot să spun, că n-am văzut,
Dar, ce-a fost mic a tot crescut
Cât? - ce să zic? – de necrezut,
Că, dintr-un jet a prefăcut
O stâncă mare, într-un lut.

Iar peştera, de-atunci, a fost
Nu doar cămin şi adăpost,
Ci la pelerinaj, un rost:
Ieşirea multora din... post,
Căci - de! - mărimea are-un cost,
Iar el... plăteşte, că nu-i prost.

Curând, chiar soaţa a aflat
Şi n-a putut, n-a rezistat,
S-a prezentat, a comparat,
Apoi, spre noul ei bărbat
A zis "Kum vo" şi... a plecat.
(Traduc: "- Eşti no.2, păcat!")

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei

Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în oraşul în care m-am născut
nu ştiam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
şi atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, să îţi iei sarafanul
cu care te duceai la şcoală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viaţa în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când şi când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
şi mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi să-ţi pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred că te încape
şi acum"
Apoi a deschis uşile dulapului
şi a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
şi a scos uniforma pe care o purtam
la şcoală
avea chiar şi emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care să ştie ce e aia o emblemă
Uite şi banderola, mi-a spus
şi mi-a întins cordeluţa albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără şi frumoasă
şi tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa că va avea o fată
care se va numi
ca şi mine
Medeea,
iar eu am luat-o
şi mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâţia ani
eram din nou şcolăriţă
şi când m-am dus la liceu
toţi colegii au rămas încremeniţi
aproape nu le venea să creadă
că este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem să ne pozăm şi noi cu tine?
Puteţi, bineînţeles că puteţi, doar am fost
colegi
am împărţit aceleaşi vise
cât încă mai visam
bineînţeles că puteţi!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut să ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am aşezat fiecare în banca lui
aşa cum stăteam înainte
şi domnul diriginte a început să strige
catalogul
fiecare aştepta cuminte la rând
striga prezent
după care îşi etala realizările
aveam chiar şi un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar şi apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanţa lui,
după el am urmat eu
nici că se putea moment
mai potrivit
şi dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînţeles
ca unei şcolăriţe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraş mare? Unde-i
localizat?
Aş, i-am răspuns, este un orăşel prăfuit
de lângă Bucureşti, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu şi mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
şi mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru că nu-i doreşte nimeni
şi atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut să spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este că pot încăpea şi acum
în acest sarafan,
Bineînţeles că
toţi au început să râdă
chiar şi domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
şi m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată aşa deşteaptă ca tine?
Auzisem că ai terminat
Facultatea de Horticultură
şi faci grădini
pentru oameni bogaţi
care plătesc bine
nicidecum că eşti profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac şi acum, i-am răspuns,
dacă înţelegeţi ce vreau să spun
iar dumneavoastră sunteţi primul
care ar trebui să înţeleagă
întrucât lucraţi cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
şi viu
pentru că s-au născut din pământ arid
şi se luptă ca să supravieţuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
şi profund
acum înţeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat să-i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit să le fac o surpriză
elevilor mei
şi m-am dus aşa îmbrăcată
eram curioasă dacă mă vor recunoaşte
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitaţi-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper că va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum şi era de aşteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteţi
doamna Medeea
credeam că ne-a venit o nouă colegă
şi când colo eraţi chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliţi
Dar chiar aşa şi este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
mă primiţi şi pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiţi ce drum lung şi anevoios
am străbătut
ca să ajung aici

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşare

Până mi s-ar forma dinţii
Am făcut ce-au zis părinţii.
Mi-a plăcut, nu mi-a plăcut,
Bine, rău, dar am făcut...

Să mă laude vecinii,
Neamurile şi străinii
Că am purtare frumoasă
Şi... cei şapte ani de-acasă.

A venit pe urmă anul
Să atârn de gât ghiozdanul
Şi să mă duc la şcoală,
Să fac părinţilor fală.

Şi-am plecat zilnic de-acasă
Ca să stau zmirnă în clasă,
Să ascult învăţătorii
Şi-n lipsa lor, monitorii.

Terminând şcoala primară,
Trecui la cea secundară.
Să scap de oi, vaci, plug, sapă
Schimbai ghiozdanul c-o mapă.

Aici, în clase pe serii
Şi profesori pe materii
Să-nvăţ mult şi cu temei
Ce pot să prind de la ei.

Ani în şir, oră de oră
Socrit de toţi, ca o noră,
Am ştiut sau n-am ştiut,
Am spus ce m-am priceput.

Şi... ce-aş fi putut pricepe
Sau original concepe,
Între atâţi oameni grei
Şi amalgam de idei?...

La armată toţi mi-au spus
Să fiu la ordin supus...
Ordinul nu se disacută,
Ordinul se execută.

Făcui un război în est,
Mai făcui şi-altul în vest...
Aveam eu ceva de spus,
Dar aşa mi s-a impus.

Am fost, ca învăţător
Subaltern la director
Şi în clasă am intrat
Când clopotul a sunat.

Am fost subalternul meu,
Însă şi-atunci mi-a fost greu
Aveam sau nu de muncă chef,
Dar ca director, mi-am fost şef.

Prea puţin îngăduitor
Era mai sus un inspector,
Peste el altul mai mare,
Eu... supus la fiecare.

Şi aceşti bieţi migratori,
În funcţii perindători,
Prea mult nu ştiau să spună,
Dar voiau să se impună.

A venit apoi de-odată
Insurecţia armată
Şi-am pornit din poartă-n poartă,
Să ridicăm biata gloată.

Şi astfel 40 de ani
Semnând lunar pentru bani
Am fost mare, am fost mic,
Am fost mult, n-am fost nimic.

Am făcut ce-am învăţat,
Ce legea m-a obligat,
Ce mi-au cerut cei de sus
Şi conştiinţa mi-a impus.

Dar, acum s-a terminat
Că am fost pensionat
Şi am în societate
O deplină libertate.

Mă culc şi mă scol când vreau,
Fac ceva sau... pot să stau,
Plec şi vin când vreau acasă,
Sunt punctual doar la masă.

M-aş simţi destul de bine,
Ceva însă nu-mi convine,
Sincer să mărturisesc,
N-aş fi vrut să-mbătrânesc.

Să nu fie de mirare
Că şi eu, ca orişicare
Aş porni din nou la drum,
Dar cu mintea de acum.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!