Tandrețe (Satiră)
Gălbuie ca o omletă,
Iubito, ești o cometă
În primejdie să cadă,
De nu te-aș ține... de coadă.
În zboru-mi de asteroid
O clipă ochii nu închid,
Să fiu alăturea de tine
Atât la rău, cât și la bine.
O veritabilă purcea
Să știi că ești, iubita mea,
O scroafă din care-i plac
Să se urce în copac.
Pe câmpul unde-ncântă macii
Iubita mea, ești Coada vacii,
O buruiană ca oricare,
Care se crede că e floare.
Iubito, nu te alarma
Și-n nici un fel nu mă blama,
Pentru că nu ai motive...
Ce-am zis, nu sunt invenctive.
Ci-s figuri stilistice,
Expresii poetice,
Cam reci, dar... efervescente,
Cam vulgare, dar... decente.
Și încă n-am epuizat
Termenii de comparat
Cu insecte, cu balene,
Păsări și bactraciene.
Pe care în mod bărbătesc
Nu pot să mi-i însușesc,
Dar dacă așa se scrie
În orice... nepoezie!...
De ce stea?... Ca să pălești?...
Floare?... Să te ofilești?...
Înger?... Să stai în Eden?...
Sau drăcușor?... În Infern?...
Însă vacă mulgătoare
Sau iapă alergătoare
Literar e mai corect
Și cu mult mai de efect.
Să lăsăm deci în uitare
Cuvintele-alintătoare,
Că sunt prea lascive parcă
Și fac mâțele să toarcă.
Să lăsăm în părăsire
Vorbele dulci de vorbire,
Să ne-ntoarcem la natură,
Cu ce ne vine la gură.
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vaci
- poezii despre porci
- poezii despre iubire
- poezii despre îngeri
- poezii despre vorbire
- poezii despre uitare
- poezii despre senzualitate
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Dar eu, iubito... sunt aici
Iubita mea! spre dimineață
Te simt pe trupul meu, liană,
Sorbindu-mă și dându-mi viață
Surâzătoare și spontană.
Ești ca un lujer, ce-nfășoară
Trunchiul copacului rebel
Ce-ascunde, poate, o comoară
Necunoscută... nici de el.
Nu este fruct, nu e nici floare,
Dar curge înspre adâncimi
Exuberant... ca o-ntrebare
Ce-aruncă lavă și lumini.
Iubita mea! când răsăritul
Ne-mbrățișează și ne-mbie,
Nu pot a face... pe smeritul
Și nici nu plec în sihăstrie.
Voi crește-n tine... cu tandrețe,
Hălăduind... pe unde... nici,
Un altul n-ar putea să-nvețe,
Dar eu iubito... sunt aici.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre lumină, poezii despre fructe, poezii despre flori, poezii despre dimineață, poezii despre copaci sau poezii despre comori
Complimente
- Iubito, fugi de mine?
- Nu, iubite, fug ca să vin la tine!
- Iubito, ești ca o floare.
- Dar tu, iubite, ești al meu soare.
- Iubite, hai să fugim în lume,
Să vedem ce ea despre noi va spune.
- Iubito, hai mai bine să ne ducem de pe pământ,
să ne ascundem în sufletul tău cald și blând.
- Iubito, ești frumoasă, ești a mea aleasă
Și vreau să te fac mireasă.
- Iubite, te iubesc și te-am iubit mereu
Și tu ești alesul meu.
poezie de Vladimir Potlog (1 aprilie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Vladimir Potlog despre iubire
- poezii despre suflet
- citate de Vladimir Potlog despre suflet
- poezii despre nuntă
- citate de Vladimir Potlog despre nuntă
- poezii despre frumusețe
- citate de Vladimir Potlog despre frumusețe
- citate de Vladimir Potlog despre flori
- poezii despre declarații de dragoste
- citate de Vladimir Potlog despre declarații de dragoste
- poezii despre Soare
- citate de Vladimir Potlog despre Soare
Iubita Mea
Iubita mea cu părul fin
De multe ori am vrut să vin,
La tine oriunde ai fi,
Aș face multe pentru a te găsi.
Iubita mea cu ochii de cristal
Care mă porți din val în val,
Aș da orice să ajung la mal
Să te pot vedea la carnaval.
Iubita mea cu buze dulci
La mine-n brațe aș vrea să te culci,
Te-aș săruta întruna
Te iubesc pentru totdeauna.
Iubita mea eu te ador
Mă simt de parcă n-o să mor,
Iubirea ta e pe vecie
Chiar dacă pare o nebunie.
poezie de Ovidiu Kerekes (3 februarie 2015)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Ovidiu Kerekes despre iubire, poezii despre sărut, poezii despre păr, poezii despre ochi, poezii despre nebunie, poezii despre moarte sau citate de Ovidiu Kerekes despre moarte
Iubita mea
Iubita mea, cu ochi ca două stele,
Care răsar pe cer și strălucesc,
Tu ești a mea dulce mângâiere
Eu pe tine te iubesc.
Tu ești un înger care te-ai
Coborât din rai, cu păr bălai.
Și cu gura ta frumoasă, buzele ca de trandafir,
Fii a mea mireasă, iubita mea cu ochi dulci de zefir.
poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre stele sau poezii despre păr blond
Deschide ochii iubito
Deschide ochii iubito.
Și uită-te în ochii mei cât sunt de triști,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Și privește părul meu,
Alb ca neaua care se așterne pe câmpii.
Tu ești ca soarele care răsare
În zorii dimineții azurii.
Deschideți sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu ești lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Și privește brațele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ți cuprindă trupul,
Frumos și ca lacrima de curat.
Deschideți palmele iubito și ține inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote și ea.
poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre trup și suflet, poezii despre tristețe sau poezii despre inimă
Ești ce sunt eu pentru tine
Și iar s-aprinde în brad o stea
Și iar sunt îngerii cu mine
Și-ți mulțumesc, iubita mea,
Că ești ce sunt eu pentru tine!
Și iar îmi vine să mă scutur
Ca un cireș de floare nins.
Să stau îmi vine, ca și flutur,
În părul tău de flori cuprins!
Și iar sunt galbenă petală
În parul tau de catifea,
Și iar mă porți cu-atâta fală
Ca o năframă sfântă, așa!
În tine însăți eu sunt eu
Și stau smerit, cum se cuvine,
Și iar mă leagă Dumnezeu
Cu un ștergar pe veci, de tine!
Și iar ne naștem din neființă
Și într-un galben labirint
Eu sunt o spadă de voință
Și tu ești scutul de argint!
Și iarăși eu trăiesc prin tine
Ești foc și apă și pământ
Și chiar la Denii simt cum vine
Trimis de tine Duhul Sfânt!
Și iar s-aprinde în brad o stea
Și iar vin îngeri de la tine
Și-ți mulțumesc, iubita mea,
Că sunt: ce ești tu pentru mine!
poezie de Nicolae Rolea (5 iulie 2011)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre galben, poezii despre smerenie sau poezii despre naștere
Copac m-oi face!
Copac m-oi face, dacă tu ești floare
Și dacă floare ești, m-oi face rouă!
Tot rouă, dacă rază ești, de soare
Să ne unim ființele amândouă!
Iar dacă tu ești cerul, iubita mea
O stea pe firmamentul tău voi fi
Și dacă iadul ești, o viață-ntreagă
S-ajung la tine, voi păcătui!
poezie celebră de Sandor Petofi
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă sau poezii despre iad
Nocturne
Câte minciuni mi-ai spus iubito
și eu am stat să ți le-ascult,
o noapte totuși am vrăjit-o,
o noapte lungă cu parfum.
Și ne-am trezit și flori de rouă
sunt ofilite de atunci,
iubita mea și-acum ne plouă
și-mi spune toamna mea minciuni.
Se uită crângul prin ferestre,
mă vede singur și pătruns
și luna încă mai privește
tăcerile care m-au uns.
Și plouă, ninge și e soare
și eu iubito nu-nfloresc,
se plimbă vremea mea pe vale
și eu iubito te iubesc.
Trăiesc cu nopțile și luna,
vorbesc cu crângul plin de flori,
dar nu vorbesc deloc cu tine,
iubita mea pierdută-n nori.
Sunt obosit de a mea soartă
și totuși încă le mai ud,
acele flori ce-mi cresc la poartă,
mai știi iubito tu le-ai pus.
Câte minciuni mi-ai spus iubito
prin flori de tei și liliac
și floarea ce-ți plăcea iubito
s-a scuturat și te mai plac.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre văi, poezii despre tăcere, poezii despre toamnă sau poezii despre timp
Tu iubito...
Tu iubito o știi bine
Tu ești dor, ești dor de mine
Tu ești dor, eu sunt iubire
Tu ești freamăt, eu simțire.
Tu ești raza albă-a lunii
Tu ești izvorul minunii
Tu ești vis și armonie
Tu ești vers, eu poezie.
Tu a vieții mele rază
Tu a sufletului pază
Minunată orhidee
Ești și floare și femeie.
poezie de Florica Iacob
Adăugat de Oana Alexia Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre visare, poezii despre versuri sau poezii despre orhidee
Unei oarecare...
La tine-oricum se cer prea multe,
Caracter bun și studii culte,
Nu numai chip și-o spartă gură
Fără noimă, nici măsură...
Se pare mult două cuvinte?
Pretenții sunt dar nu le minte,
Spui te respecți, cine te-ascultă,
Cacao-nghiți și încă multă...
Uns cu-alifii dar expirate
Și dosul ți-e, nu am dreptate?
Becul s-a stins, ești mai cuminte,
E beznă nu? Ca-n a ta minte...
Hai marș! Dispari și dute-n... colo!
Nu-ți face griji, că nu ești solo,
Ca tine sunt, deci ai pereche,
Bătute-n cap și-ntr-o ureche;
Îmi pare rău, dar știi prea bine,
Eu te iubesc și țin la tine,
Te-aș vrea, nu pot... mă ține-un sinus,
Tu ești în plus și plusu-n minus!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (9 septembrie 2004)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre gură, poezii despre dreptate, poezii despre cuvinte, poezii despre bine și rău sau poezii despre becuri
M iubita mea
Mă-ntreb adesea cum trăiești
Atât de singură pe lume,
La cât de minunată ești
Nu s-au decis să-ți dea un nume.
Nu este alta cum ești tu,
În ochi ai vrajă și culoare,
Și stau și mă gândesc acum
De ești femeie sau ești floare.
Ai prinde aripi și-ai zbura
Dacă ai ști cât esti de pură,
Și lumea mea ar îngheța,
Ar fi lipsită de căldură.
Aș încerca să te pictez,
Vreau versul meu să te descrie,
Dar asta nu voi reuși
Cu a mea simplă poezie...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre pictură, poezii despre gheață sau poezii despre femei
În rochie albă de mireasă
În rochie albă de mireasă
Te-am visat, iubita mea,
Ești a inimii mele aleasă,
Ești o floare de nu-mă-uita.
Privirea ta fermecătoare,
Glasul tău melodios
Sunt ca o rază de soare
Care încălzește sufletul meu prea-păcătos.
Pe altarul iubirii am jurat în doi să fim
Și sub steaua fericirii
Toată viața cu dragoste să trăim.
Dar m-am trezit din a mea visare
Și întuneric în jurul meu era,
Inima îmi batea tot mai tare,
Pentru tine iubrea mea.
Căci tu dormeai lângă mine
Somn dulce și ușor
Și eu, parcă să nu audă nimeni,
Ți-am șoptit, iubito: te ador.
poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre somn sau poezii despre rochii
Lucian: Bine. Ești un tip grozav!
Mihai: Așa sper și eu.
Lucian: Te cred...
Mihai: Știi, și tu arăți destul de binișor. Ba chiar minunat, aș putea spune.
Lucian: Normal, doar eu n-am hoinărit până târziu cu iubita mea prin parcuri, ca tine. Haimana ce ești!
Mihai: Iubita ta?! Care? Ai vreuna? Cine este?
Lucian: Nu, voiam să spun dacă aș fi avut vreuna...
Mihai: Haide, fii sincer! Spune-mi! Care-i norocoasa?
Lucian: Nu! Adică, n-am nici una. Nu încă.
Mihai: Lia, ea este! Nu-i așa?
Lucian: Cum?!
Mihai: Despre ea este vorba, nu? Iubita ta, adică Lia.
Lucian: Nu! Cine ți-a spus ție așa ceva?
Mihai: Haide, Luci! Orice prost ar observa. Recunoaște!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sinceritate, citate despre prostie, citate despre parcuri, citate despre noroc, citate despre iubire sau citate despre Mihail
Replici
Poetul
Tu ești o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un țărmur, tu ești o mare,
Tu ești o noapte, eu sunt o stea
Iubita mea.
Iubita
Tu ești o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu ești o floare,
Eu sunt un templu, tu ești un zeu -
Iubitul meu.
Tu ești un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, to o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt -
Tu ești un cânt.
Poetul
Tu ești o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ți să te ghicesc
Și te iubesc!
Iubita
Îti par o noapte, îti par o taină
Mutată-n pala a umbrei haină,
Iți par un cântec sublim încet
Iubit poet?
O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ție-ți arde,
Nimica nu e, nimic al meu -
E tot al tău.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre vânt, poezii despre vestimentație, poezii despre stemă sau poezii despre muzică
De s-ar putea, iubito...
De s-ar putea, iubito, cumva, să ne-ntâlnim
În ceasu-n care roua se-așează s-o sorbim...
Cu buzele uscate de dor și nenoroc
Ca perlele de rouă să stingă-al nostru foc.
Dar știi, tu, nu-s prea sigur că roua ar putea
Să-mi stingă setea dulce de dulce gura ta...
Ba, s-ar putea, răcoarea din zori să ne lipească
Și trupul meu și gura-mi, setos, să te iubească.
Eu aș fi de părere, ca întâlnirea noastră,
Să fie, mai degrabă, într-o amiază-albastră
Și-n iarba mătăsoasă, prelung să ne iubim
Ca setea ce ne stoarce, cumva, s-o potolim.
Dar dacă tu, voi-vei în roșu asfințit
Să ne-întâlnim, iubito, n-aș fi nemulțumit...
Că, în general, în noapte și-n zi și-n frânt amurg
Dorințe neîmplinite, spre tine, gârlă, curg.
Deci, n-are importanță, cu timp sau fără timp,
Eu vreau să fiu cu tine în orice anotimp
Chiar și-n ploioasă toamnă și într-al iernii ger,
Dacă nu-s lângă tine mă simt trist și stingher.
Așa că, hai, iubito, oricând să ne-ntâlnim
Și într-așa să facem, ca timpul să-l oprim
Iar dacă tu înseta-vei, eu te-aș ruga să bei
Nu roua de pe frunze pe cea din ochii mei.
Eu - potoli-mi-voi setea, sorbindu-te pe tine...
Și cred că, numai astfel, ne va fi cel mai bine;
Iar orele să treacă sau să stea lângă noi -
Însă, dacă vor trece, le-aducem înapoi...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre roșu, poezii despre perle sau poezii despre ore
Eleonora: I l-ai lăsat pe Rikky; papagalul tău preferat... Deci, ții chiar atât de mult la băiatul ăsta, draga mea?
Maria: E un băiat bun, mamă.
Eleonora: Știu, am remarcat; bun și frumos în același timp. Pe deasupra, chiar inteligent și manierat; până și tatălui tău i-a plăcut de el. Dar mult mai important e, scumpa mea, ce simți tu pentru el?
Maria: Ah, mamă, te-aș minți dacă aș spune că nimic, dar nu-mi fac iluzii în ceea ce-l privește.
Eleonora: De ce, draga mea? De ce vorbești astfel?
Maria: Pentru că el e îndrăgostit, mamă; evident însă, nu de mine, ci de alta... Tot o colegă.
Eleonora: De unde știi? Ți-a spus el?
Maria: Nu, nici gând! Nici nu l-aș fi întrebat așa ceva. Intuiție, mamă... În plus, se observă clar din modul în care o privește, din felul în care-i vorbește, din atenția cu care o înconjoară mereu; n-are ochi decât pentru ea, deși ea e mai rece față de el, mai distantă...
Eleonora: S-ar putea să te înșeli, scumpa mea.
Maria: Nu, sunt sigură că nu!
Eleonora: Și atunci, ce-i de făcut?
Maria: Am să mă resemnez, mami. Pot înțelege că nu-i de mine; nu vreau să țintesc prea sus.
Eleonora: Ce tot spui prostii? Cum să nu fie de tine? Și tu meriți tot ce-i mai bun. Ești potrivită pentru el sau oricare altul. Meriți...
Maria: Dar nu pe el, mamă! E clar că inima lui îi aparține ei, celeilalte... Și nu vreau să mă amestec între ei doi.
Eleonora: Și atunci, tu... Cum rămâne cu tine? 13 ani sau mai mulți chiar, îl vei avea în preajmă... Cum ai să reziști?
Maria: O să reușesc, mamă.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre timp, citate despre papagali, citate despre minciună, citate despre mamă, citate despre intuiție sau citate despre inteligență
Iubita mea
Ești răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzește sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai știu ce ești...
Ești timpul... ești gândul meu matur...
Sau ești dorința copilului din mine!
Știu cine ești!
Ești calea ce-o urmez orbește
Ești ființa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit și ai știut ca să mă schimbi
Ai depășit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea și focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Ești viața însăți...
Dar ce spun... ești nemurirea!
Tu ești icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Și ziua îmi încântă gândul și privirea.
Ești mai presus de toate
Ești dor, ești bucurie, destin și nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Și totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Ești tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranței
Și șansă unei vieți... în doi!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre gânduri sau poezii despre trecut
Tu și eu
Tu ești dezinvoltă
Eu sunt șaman mongol
Tu ești literatură sud-americană
Eu sunt rădăcină de copac
Tu ești dezlânată
Eu sunt împrăștiat
Tu ești înfocată
Eu sunt vulcan
Tu ești roua florilor
Eu sunt înserare
Tu ești inacceptabilă
Eu sunt insuportabil
Tu ești psihanaliză
Eu sunt fizică
Tu ești iscodire
Eu sunt fugă
Tu ești val
Eu sunt țărm
Tu ești departe
Eu sunt aproape
Tu ești iubita mea
Eu sunt iubitul tău
Noi suntem un cuplu special
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani, poezii despre seară, poezii despre literatură, poezii despre fizică sau poezii despre Mongolia
Fă nani!
Trecu această vară
Ca pasărea ce zboară
La fel vor trece anii
Iubita mea... Fă nani!...
Aș vrea să stau cu tine
Zile și nopți senine
Dar mici ni-s acum anii
Iubita mea... Fă nani!...
Va veni însă o zi
În care vei auzi
Că am crescut cu anii
Iubita mea... Fă nani!...
De-atunci vom fi tot una
Ca Pământul cu Luna
Și-ncet să treacă anii
Iubita mea... Fă nani!...
poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre păsări, poezii despre creștere sau poezii despre Pământ
Odă ochilor căprui
Iubita mea cu ochi de căprioară,
Parcă acum te văd întâia oară!
Parcă acum te văd cât ești tu de frumoasă,
Iubita mea cu ochii de brazdă-ntoarsă.
Iubita mea cu ochii căprii,
Castane-n mână de copii,
Așa frumoși cum sunt acum
Ochii tăi n-au fost nicicând!
Lumina lor când m-o-nveli,
Văd toamna coborând în vii
Cum face frunze ruginii...
La fel ca ochii tăi căprii.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi căprui, poezii despre frunze sau poezii despre căderea frunzelor