Dilemă (Pamfletul omului nou)
Să fiu ceva, înțeleg,
Ce să fiu, e greu s-aleg...
Din atâtea meserii
Cunoscute de copii.
M-aș face și eu zidar,
Dar mă umplu de mortar.
Cismar, mi-ar trece prin cap,
Dar mă murdăresc cu pap.
Fierar, ar fi toate bune,
Dar mă mânjesc cu cărbune.
Croitor, pot să mă fac,
Însă mă înțep în ac.
Tapinar, ar fi mai bine,
Dar cade vreun pom pe mine.
La câmp, ca agricultor,
Ar fi mai atrăgător,
Dar prea este mult noroi
Când e culesul în toi.
Ca brutar șef-cocător,
Prea te coci lângă cuptor,
Iar mecanic, vrei, nu vrei,
Stai numai uns cu ulei.
Învățător nu e bine,
Că-ți bați capul cu oricine,
Profesor, iar nu se poate,
Că se pretind rezultate.
Medic nu, că este sclav
Al oricărui om bolnav.
Nici economist nu-mi place,
Că-ntr-una calcule face.
Inginerul, an de an
Prea este legat de plan.
Sportiv, prea te chinuiești,
Normele să-ndeplinești.
Însă, o sursă de trai
Oricum, trebuie să ai,
Că nu poți umbla hoinar
Cu mâinile-n buzunar.
Am găsit, nu am habar
Și mă fac... pensionar...
Pentru că el nu muncește,
Însă bani lunar primește
Și de toți e menajat...
Da, dar a fost angajat...
Patruzeci de anișori,
N-au fost deloc prea ușori.
Atunci... mă las de visat
Și m-apuc de învățat,
Că cine nu are carte,
Nu are în viață parte.
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre educație
- poezii despre învățătură
- poezii despre învățători
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sport
- poezii despre sclavie
- poezii despre pâine
Citate similare
Esența rătăcită
M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer
Culeg zâmbete și stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur
Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam
De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup
De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Știam tot, dar ce "incult"
Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învățat,
Neînțelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat
Doar trăiam o existență
Care nu era a mea,
Risipind ce e esență
Și ajută a zbura...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre îngeri, poezii despre frică, poezii despre zâmbet, poezii despre uitare, poezii despre tristețe sau poezii despre stele
Lecții de viață în sentințe scurte
sunt prea bătrân pentru a învăța șmecherii noi
dar prea tânăr pentru a uita șmecheriile vechi
sunt prea bătrân ca să-mi mai pese de ceva
dar prea tânăr ca să nu-mi mai pese de nimic
sunt prea bătrân ca să fiu nesăbuit
dar prea tânăr ca să nu-mi asum riscuri
sunt prea bătrân ca să-mi mai fie teamă de viitor
dar prea tânăr ca să nu mă îngrijoreze ziua de azi
prea bătrân pentru a alerga după o minge
prea tânăr pentru a renunța definitiv la meci.
Am o vârstă chiar nepotrivită...
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vârstă, poezii despre viitor, poezii despre tinerețe, poezii despre prezent, poezii despre lecții, poezii despre bătrânețe sau lecții de engleză
Cat oare?
Am oare prea multi ani sa mai fiu visator?
Nu mai sper in iubiri ce tin la infinit,
Am cautat o fata si nu imi e usor,
S-accept ca niciodata nimic n-am izbavit.
As vrea sa simt ca viata este mai mult de-atat,
Toti cei din jurul meu sunt prinsi in realitate,
Eu doar o folosesc, mai mult mi-ar sta in gat,
Si noaptea-n al meu vis, mi le-mplinesc pe toate.
Ori am citit prea multe, ori poate prea putine,
Dar tot ce e in jur, gunoi intins pe sange,
Nu pot sa ma simt parte acestei lumi straine,
Adesea cer mai mult pana si de la mine.
Vreau femeia din vis, nu vreau o impostoare,
Curata, iubitoare, un partener pe viata,
Nu mai vreau trecatori ce se sterg pe picioare,
Ori este ea ori ba... Atat! nu mai fac fata.
Mereu am fost mintit, mereu si inselat,
Acum cica regreta, asa o fi dar lasa,
Nu caut impacare, nu vreau ce am lasat,
Un suflet nou si bland as vrea sa am in casa.
Sa stiu ca ochii ei ma cauta pe mine,
Nu vreau sa fiu optiune, mai bine ma lipsesc,
A trecut ceva vreme, sunt singur dar sunt bine,
Insa cat voi mai fi, de n-am sa mai iubesc?
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre realitate
- poezii despre promisiuni
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Descătușare
Până mi s-ar forma dinții
Am făcut ce-au zis părinții.
Mi-a plăcut, nu mi-a plăcut,
Bine, rău, dar am făcut...
Să mă laude vecinii,
Neamurile și străinii
Că am purtare frumoasă
Și... cei șapte ani de-acasă.
A venit pe urmă anul
Să atârn de gât ghiozdanul
Și să mă duc la școală,
Să fac părinților fală.
Și-am plecat zilnic de-acasă
Ca să stau zmirnă în clasă,
Să ascult învățătorii
Și-n lipsa lor, monitorii.
Terminând școala primară,
Trecui la cea secundară.
Să scap de oi, vaci, plug, sapă
Schimbai ghiozdanul c-o mapă.
Aici, în clase pe serii
Și profesori pe materii
Să-nvăț mult și cu temei
Ce pot să prind de la ei.
Ani în șir, oră de oră
Socrit de toți, ca o noră,
Am știut sau n-am știut,
Am spus ce m-am priceput.
Și... ce-aș fi putut pricepe
Sau original concepe,
Între atâți oameni grei
Și amalgam de idei?...
La armată toți mi-au spus
Să fiu la ordin supus...
Ordinul nu se disacută,
Ordinul se execută.
Făcui un război în est,
Mai făcui și-altul în vest...
Aveam eu ceva de spus,
Dar așa mi s-a impus.
Am fost, ca învățător
Subaltern la director
Și în clasă am intrat
Când clopotul a sunat.
Am fost subalternul meu,
Însă și-atunci mi-a fost greu
Aveam sau nu de muncă chef,
Dar ca director, mi-am fost șef.
Prea puțin îngăduitor
Era mai sus un inspector,
Peste el altul mai mare,
Eu... supus la fiecare.
Și acești bieți migratori,
În funcții perindători,
Prea mult nu știau să spună,
Dar voiau să se impună.
A venit apoi de-odată
Insurecția armată
Și-am pornit din poartă-n poartă,
Să ridicăm biata gloată.
Și astfel 40 de ani
Semnând lunar pentru bani
Am fost mare, am fost mic,
Am fost mult, n-am fost nimic.
Am făcut ce-am învățat,
Ce legea m-a obligat,
Ce mi-au cerut cei de sus
Și conștiința mi-a impus.
Dar, acum s-a terminat
Că am fost pensionat
Și am în societate
O deplină libertate.
Mă culc și mă scol când vreau,
Fac ceva sau... pot să stau,
Plec și vin când vreau acasă,
Sunt punctual doar la masă.
M-aș simți destul de bine,
Ceva însă nu-mi convine,
Sincer să mărturisesc,
N-aș fi vrut să-mbătrânesc.
Să nu fie de mirare
Că și eu, ca orișicare
Aș porni din nou la drum,
Dar cu mintea de acum.
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre subalterni, poezii despre șefi, poezii despre vecini sau poezii despre vaci
Prezent
Prea îmi era gând inima,
Prea timp picioarele
Și prea durere trupul
Și visam
Cu prea mare viteză
Idei îndoite egal
Mirosind prea verde
A glas de nor.
Aș fi vrut
Să-mi ridic statuie
Dar prea înaltă
Mi-ar fi fost atunci
Treapta
Și prea împietrită
Amintirea;
Sunt prea eu,
Prea acum,
Prea concretă.
poezie de Felicia Mariana Oprea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre viteză, poezii despre verde, poezii despre sculptură, poezii despre inimă sau poezii despre idei
Lucian: Stai puțin! Ce-ai spus?! Am auzit bine sau nu?! Ai spus cumva că mă iubești?!
Lia: Da...
Lucian: Da; ce?!
Lia: Te iubesc... Dar...
Lucian: Deci, mă iubești, dar... Există un "dar"... Nu-mi place cum sună acest "dar", însă... Deci, mă iubești! Și în afara faptului că am obținut prietenia ta, am aflat și că încă mă iubești, cu toată existența acelui "dar"... Ce altceva mi-aș mai putea dori?! Mă pot considera norocos și fericit... Dar nu înțeleg un lucru! De ce m-ai refuzat totuși, mereu, cu înverșunare, în tot timpul ăsta? De câte zeci, sute sau mii de ori? N-am ținut socoteala...
Lia: Sute sau mii... Nu exagera! Te-am refuzat, pentru că... Pentru că...
Lucian: Nu te înțeleg! Încă mai ai secrete față de mine, deși... De ce?! Nu ți-am dovedit oare că sunt demn de încrederea ta?
Lia: Ba da, desigur. Nu-i vorba despre asta. Doar că... Te rog, nu fi prea insistent!
Lucian: Bine. Am să încerc să nu fiu prea insistent, pentru că nu vreau să devin cicălitor, enervant.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre existență, citate despre încredere, citate despre timp, citate despre secrete, citate despre prietenie, citate despre noroc, citate despre fericire sau citate despre dorințe
Prea sărac
Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... ești prea sărac."
Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează.
"De ce fugi?" zic.
- "Ești prea sărac."
Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul- poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; ești sărac!"
Mă duc acasă melancolic,
Stau trist, visând într-un cerdac,
Și pițigoiul din grădină
Îmi flueră: "Ești prea sărac!"
Mă duc la editor c-o carte
E iarnă, frig - voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; ești prea sărac!"
Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subțire,
Mi-a zis trosnind: "Ești prea sărac!"
Îmi place către primavară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
- Și nici spanac, nici ochiuri semple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!
În post simțesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und' se iese,
Roșind îmi zic: "Sunt prea sărac!"
Atunci, o constipațiune;
Ah! doctore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate".
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac!"
Mă duc la revoluțiune
Și caut leac, și poc! și pac!
"Ce cauți aici?" strigă bandiții.
Sunt dizident!
"Esti prea sărac!"
Am vrut să-mi fac și eu pomană
C-un cerșetor, c-un biet ciuntac,
Dar el râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Ești prea sărac!"
Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac
Aș vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.
Nu! orișice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.
Ori încotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac,
Mi-e vecinică dușmană - vecinic
Îmi spune: "Piei! ești prea sărac!"
Sărac! da! nu e loc în lume
Pentr-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...
Dar mor, în fine, și groparul
Îmi ia cadavrul și, posac,
Șoptește printre dinți în silă:
"După ce-i greu... e și sărac!"
Am reînviat apoi, și iarăși
Ca mai-nainte strofe fac...
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"
Și nu știu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aș vrea o inspirațiune,
Nu pot sfârși... sunt prea sărac!
Alerg atuncea pentru rimă
La Dicționarul lui Cihac...
Vai! nici acolo nu se află,
Și bietul Cihac e sărac!
De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aș dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!
poezie celebră de Ion Luca Caragiale din Fabule, satire, parodii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre moarte, poezii despre început, poezii despre teatru, poezii despre sărăcie sau poezii despre spanac
Principiu
Prietenii mă-ntreabă ce mai fac
Și le răspund că, în principiu, bine.
Să spun altfel nu că mi-ar fi rușine,
Dar prea nu-mi place să le fiu pe plac.
epigramă de Ion Cănăvoiu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre rușine, epigrame despre principii sau epigrame despre prietenie
Imi ceri prea mult
îmi ceri prea mult;
nu cred că am să pot vreodată
să rup din cerul meu o stea
și-o lună, totodată.
pe cerul meul nu este lună,
a fost furată când îmi era aproape
însă am înțeles motivul,
era iarnă,... era noapte.
dar stele mii și mii se nasc
cu fiecare clipă care trece
și nu le vrei, nici nu îți plac
căci era iarnă,... era rece.
îți pot da soarele de vară
și stele-o mie legate într-un cult,
de nu le vrei, îți spun cu îndrăzneală,
îmi ceri prea mult.
poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre naștere, poezii despre iarnă sau poezii despre Soare
Nu amâna ce poți face acum, dar nu prea vrei, căci cu trecerea vremii, ai să vrei, dar n-ai să prea poți.
aforism de Beatrice Vaisman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Povestea unui frigider
Săracul frigider,
Era mare, alb, din fier.
De vroiai să bei ceva
Imediat iți oferea.
Nimic cald, numai rece,
Ce să-ți fac? Las' că-ți trece.
De vrei cald și n-ai de unde
Ia-ți cuptor cu microunde.
Dar tot mai mult găsești în el
Ca așa e cu un frigider.
Dar când el s-a învechit
Imediat a ruginit.
Ce poți face acum cu el?
Ce poți face cu un frigider?
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fier sau poezii despre alb
Eu când o să mă fac mare o să fiu om
eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau așa se spune
oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi și au fost frumoși
care mă trezeau dimineața doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit
și când mă fac mare vreau să fiu aom
să agăț două trenuri și să le înnod
așa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind șinele și să le mănânc
dimineața golurile se umplu de ceva vâscos și greu
dar frumos
și încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
și eu o să mă fac mare și om
poezie de Dana Mușat
Adăugat de Dana Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre trenuri, poezii despre somn, poezii despre seară, poezii despre mâncare, poezii despre gări, poezii despre dimineață sau poezii despre brazi
Sonya: Adică... Vrei să spui că tu gătești?
Lucian: Zilnic. Arta culinară sau gastronomia, cum i se mai spune pe Terra, este una dintre marile mele pasiuni, iar mie mi se pare că mă descurc destul de bine, mâncărurile preparate de mine mi se par suficient de gustoase. Depinde care va fi părerea ta, depinde ce gusturi ai. Oricum, eu gătesc de foarte mult timp, fac pe bucătarul, iar asta chiar îmi place.
Sonya: Ciudat... Nu mi se pare tocmai potrivit ca un comandant ca tine să gătească. Adică, vreau să spun că ești totuși comandantul acestei misiuni, nu bucătarul, deci, nu e ceva potrivit pentru tine. Nu aceasta-i datoria comandantului misiunii.
Lucian: Auzi... Te rog să nu mai tot amintești acest amănunt, știi prea bine care, mai ales acum. Pentru mine funcția pe care am avut-o nu contează foarte mult; repet, am avut-o acum n-o mai am; îmi place ceea ce fac și nu mă deranjează deloc, deci, nu mă intresează dacă mi se potrivește sau nu. Așteaptă-mă, te rog, am să încerc să mă grăbesc cu pachețelul.
Sonya: De acord, te aștept. Însă nu te grăbi doar din cauza mea; mă simt bine aici, e drăguță nava ta. E o ambianță plăcută, deci nu trebuie să-ți faci probleme din cauza mea, ți-am mai spus doar că mă simt foarte bine, în ciuda incomodului meu costum.
Lucian: Mă bucur că te simți bine aici, însă n-am de gând să te las să mă aștepți prea mult, n-ar fi frumos din partea mea să profit de faptul că îți place aici.
Sonya: Păi... Fotoliile sunt confortabile, muzica e foarte plăcută; parcă nici nu mă mai deranjează atât de mult costumul pe care-l port, însă nu pot renunța la el, chiar dacă așa aș vrea sau mi-ar place.
Lucian: Nici nu ți-aș cere să renunți la costumul tău... Am să trimit pe unul dintre cei doi roboți, să stea cu tine până revin.
Sonya: N-am nimic împotrivă. Poți să-mi trimiți chiar și pe unul dintre roboții tăi sau pe amândoi, dacă vrei, dar acum hai, du-te odată și curăță-te! Nu mai întârzia! Ce aștepți?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mâncare, citate despre roboți, citate despre arta culinară, citate despre muzică, citate despre gânduri, citate despre frumusețe, citate despre bucurie sau citate despre artă
Pasărea albastră
am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea sever cu ea,
îi spun, stai acolo, nu voi permite
nimănui să te
vadă.
am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu îi torn whisky pe pene și inhalez
fum de țigară,
iar prostituatele și barmanii
și băcanii
nu vor știi vreodată
de existența ei
interioară.
am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea sever cu ea,
îi spun,
șezi blând, vrei să-mi complici
existența?
vrei să mă pui în
dificultate?
vrei să îmi sabotezi vânzările de carte
în Europa?
am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea deștept, o las să zburde
câteodată noaptea
când toată lumea doarme.
îi spun, știu că ești acolo,
prin urmare nu fi
tristă.
apoi o pun la loc,
dar ea mai cântă puțin
acolo înăuntru, nu am lăsat-o chiar
să piară
și dormim împreună
așa
cu înțelegerea noastră
secretă
și este suficient de emoționant pentru
a face un bărbat
să lăcrimeze, dar eu nu
lăcrimez, dar
tu?
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt disponibile și traduceri în spaniolă și portugheză.
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre whisky, poezii despre prostituție, poezii despre muzică, poezii despre inteligență sau poezii despre fum
Thatcher: Seamănă foarte mult cu mama ei. Ellis era un om distant, rece. Știu că am fost un laș atunci când mi-am abandonat fiica, însă mama ei nu m-a lăsat să mă apropii de ea... iar acum nu știu cum să fac acest lucru.
Dr. George O'Malley: Meredith este un om bun. Zâmbește, nu prea des, dar atunci când o face îi binedispune pe toți. Este amabilă, binevoitoare, iubește oamenii și... își iubește pacienții. Eu cred că va deveni un chirurg foarte bun. Ca medic, întotdeauna a încercat imposibilul și nu s-a lăsat învinsă. Probabil această calitate a moștenit-o de la mama ei, dar... cred că celelalte calități le are de la dumneavoastră.
replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre calități, citate despre zâmbet, citate despre pacienți, citate despre oameni buni, citate despre medicină, citate despre medici, citate despre mamă sau citate despre lașitate
Prea sărac
Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp, s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... ești prea sărac".
Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează
"De ce fugi?" zic. "Ești prea sărac!"
Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; ești sărac!"
Mă duc acasă melancolic.
Stau trist, visând într-un ceardac,
Și pițigoiul din grădină
Îmi fluieră: "Ești prea sărac!"
Mă duc la editor c-o carte.
E iarnă, frig voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; ești prea sărac!"
Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subțire,
Mi-a zis trosnind: "Ești prea sărac!"
A! sărăcie! Monstru palid,
Când oare am să-ți viu de hac?
Și sărăcia îmi rânjește
Sardonică: "Ești prea sărac!"
Îmi place către primăvară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
Și nici spanac, nici ochiuri simple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!
În post simțesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und-se iese,
Roșind îmi zic: "Sunt prea sărac!"
Atunci o constipațiune:
Ah! doftore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate.
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac".
Mă duc la revoluțiune
Și caut leac, și poc! și pac!
"Ce cați aci?" strigă bandiții.
"Sunt dizident!"
"Ești prea sărac!"
Am vrut să-mi fac și eu pomană
C-un cerșetor, c-un biet ciuntac,
Dar el, râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Ești prea sărac!"
Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac,
Aș vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.
Nu! Orșice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.
Oriîncotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac;
Mi-e veșinică dușmană veșinic
Îmi spune: "Piei! Ești prea sărac!"
Sărac! Da! Nu e loc în lume
Pentru-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... Dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...
Dar mor în fine și groparul
Îmi ia cadavrul și, posac.
Șoptește între dinți în silă:
"După ce-i greu... e și sărac!"
Am renviat apoi, și iarăși
Ca mai-nainte strofe fac...
1 Amețit de băutură, cherchelit; zăpăcit, năuc.
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"
Și nu știu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aș vrea o inspirațiune,
Nu pot sfârși... sunt prea sărac!
Alerg atunce pentru rimă
La Dicționarul lui Cihac...
Vai! Nici acolo nu se află,
Și bietul Cihac e sărac!
De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aș dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Te cred. Ce-ai obținut însă? Nu ai nimic al tău...
Traian: N-am, dar aș putea oricând; cine crezi că mi-ar refuza? Ce folos însă? Ce mi-ar trebui casă, vilă sau apartament de lux în centrul orașului, mașini și toate celelalte? N-am nevoie de nimic! Mă lipsesc de toate acestea! Am tot ce-mi trebuie aici și sunt mulțumit de modul în care o duc; nu-mi plâng de milă.
Diana: Puteai avea mai multe...
Traian: Pentru ce? La ce mi-ar fi fost necesare, de moment ce sunt singur?
Diana: Puteai avea soție, copii, nu să rămâi singur, burlac...
Traian: Soție?! Dacă nu tu, de alta mă lipsesc... Copii?! Am unul, dar tu mi l-ai luat, l-ai înstrăinat de mine. Însă nu-mi doresc altul. El îmi e de ajuns.
Diana: Off... Ajungem de unde am pornit. Deci, totuși, din cauza asta îl trimiți atât de departe de mine, în această misiune, să nu știu nimic de el în următorii 13 ani... Dar, te rog... Nu-l înstrăina de mine, nu-l trimite departe! Lasă-l aici, acasă, lângă mine!
Traian: Eu nu-l trimit nicăieri; el a ales această cale. De altfel, puteai fi conștientă de acest risc încă de când l-ai înscris să învețe aici, la acest Institut. A fost pregătit pentru a deveni astronaut; se pare că a reușit prea bine acest lucru, pentru că la ora actuală, fără a-l lăuda, este cel mai bun!
Diana: Fugi de realitate, dar știu că e mâna ta aici. Doar tu aveai interesul să-l îndepărtezi de mine, de Iulian... Nu înțeleg, cum poți fi atât de crud? E totuși fiul meu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre zborul spațial, citate despre superlative, citate despre soție, citate despre realitate, citate despre plâns, citate despre ore sau citate despre oraș
Iubitul meu
Ma rog sa ai viata pe care ti-o doresti
Si ce-ti doresti mai tare ma rog sa si primesti.
Ce vrei mai mult in viata? Avere vrei cumva?
Ma rog atunci ca Domnul avere sa iti dea.
Poate mai mult vrei faima, renume si putere?
Ma rog atunci, din suflet, sa ai parte de ele.
Ori poate vrei distractii, placeri, mese bogate?
Petreceri cu prieteni? Ma rog sa le ai toate.
Dar dintre toate astea, oricat ti le-ai dori,
Nimic nu-mi sta-n putere sa-ti pot eu oferi.
Un singur dar ti-as face si-as vrea sa il primesti:
Iubirea mea. Dar oare e asta ce-ti doresti?
Daca mai mult pe lume iubire iti doresti
Si daca poti pe mine, pe veci, sa ma iubesti,
De vrei ca fericirea sa-nsemne TU si EU,
Atunci acesta este, iubite, darul meu.
Mă rog acum, din suflet, la fericirea ta
Și sper, o particica din ea, sa-ti pot eu da.
Aș vrea sa-ti fiu amanta, dar oare ma doresti?
Aș vrea sa-ti fiu sotie, dar oare ma iubesti?
Aș vrea sa nu existe nicicand un TU si-un EU,
Aș vrea doar NOI sa fie, la bine si la greu.
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre celebritate, poezii despre prietenie, poezii despre fericire, poezii despre existență, poezii despre dorințe, poezii despre cadouri sau poezii despre bogăție
Lucian: Ești supărată rău pe mine?
Stela: Ar fi trebuit să fiu, însă se pare că nu pot. Și ce-i de făcut în situația asta, domnule comandant? Ce măsuri să iau?
Lucian: Deci, nu ești supărată?! Deloc?
Stela: Ți se pare ție cumva că aș fi supărată?! În cazul ăsta, e evident că nu mă cunoști deloc. Sper să nu afli niciodată cum aș reacționa dacă aș fi cu adevărat supărată, mai ales pe tine.
Lucian: Hmm... Sună amenințător! Iar în cazul ăsta, sper să nu aflu niciodată cum e când ești supărată. Mai ales pe mine.
Stela: Ar fi spre binele tău, frumosule! Și vreau să-mi cer scuze de la tine, dacă într-adevăr ți s-a părut că aș fi fost prea dură cu tine când ți-ai revenit, deși evident că m-am bucurat că ți-ai revenit, dar sper să înțelegi de ce am procedat astfel. Însă nici atunci n-am fost foarte supărată, deși puțin, da, pe moment, ceea ce era absolut normal, pentru că în ruptul capului, niciodată nu m-aș fi așteptat la așa ceva, mai ales din partea ta! Am mari pretenții de la tine! Serios!
Lucian: Înțeleg... Nu trebuie să-ți ceri scuze. Având în vedere faptele, ai fost chiar prea blândă cu mine.
Stela: Și vezi, ce nu fac eu pentru tine? În loc să dorm liniștită, stau cu tine pe puntea principală, timp de patru ore, să te păzesc.
Lucian: Crezi că aș avea nevoie de pază?
Stela: Cu siguranță, da!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre supărare, citate despre somn, citate despre siguranță, citate despre cunoaștere, citate despre bine și rău sau citate despre adevăr
Tac și fac
E prea mult rai în grai să cânt la nai
Și prea mult cer în cerc să mai încerc
E prea mult cânt în vânt să mai descânt
Mai bine tac și fac și nu desfac.
Mă trag de drag pe-al sufletului prag
Și strig de frig: dă-mi foc să nu mă sting
Decât să mor de dor și să te-ador
Mai bine tac și fac și nu desfac.
Pisez la cap, visez dar nu mizez
Pe cei ce vin de vineri și revin
La ușă stând, bătând și străbătând...
Mai bine tac și fac și nu desfac.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (6 ianuarie 2007)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre foc sau poezii despre dor